de Nuy Arafeh
Prezentare generală
Este anul 2050 și
Israelul și-a desăvârșit viziunea privind Ierusalimul: vizitatorii săi vor
vedea un nucleu high-tech în mare măsură evreiesc în mijlocul unui ocean de
turiști, cu o prezență palestiniană minimă. Pentru a înfăptui această viziune,
Israelul lucrează pe trei proiecte; unul este binecunoscut dar celelalte două
se desfășoară fără a atrage atenția.
Edward Said a
avertizat încă din 1995 că „doar proiectând mai întâi ideea unui Ierusalim, va
putea Israelul să meargă mai departe cu transformările fizice care să
corespundă imaginilor și proiecțiilor sale.” „Ideea” de Ierusalim a Israelului,
așa cum este elaborată în proiectele sale, atrage după sine maximizarea
numărului evreilor și reducerea numărului palestinienilor printr-un proces
progresiv de colonizare, strămutare și deposedare.
Cel mai cunoscut
dintre cele trei proiecte ale Israelului pentru orașul Ierusalim este Proiectul Ierusalim 2020, care nu a
fost supus cercetării publice deși a fost publicat prima oară în 2014. Cele mai
puțin cunoscute sunt Planul Marom, un
proiect acreditat de guvern pentru dezvoltarea Ierusalimului și proiectul „Ierusalim 5800”, cunoscut și ca „Ierusalim 2050”, care este rezultatul
unei inițiative a sectorului privat și este prezentat ca „un proiect de
transformare a Ierusalimului”.
După cum plănuiește
Israelul pentru 2050, „ideea” Autorității Palestiniene (PA) despre Ierusalim
datează încă din 2010 când a fost publicat Proiectul Strategic de Dezvoltare pe
Sectoare Multiple (SMDP). Iar actualul proiect de dezvoltare națională pentru
2014 - 2016 al PA pur și simplu se referă la planul din 2010. În plus, deși
liderii palestinieni vorbesc despre Ierusalimul de Est (pe care Israelul l-a
ocupat și l-a anexat ilegal în 1967) ca despre capitala statului Palestina și o
zonă de dezvoltare prioritară, numai 0,44% din bugetul PA pe 2015 a fost alocat
Ministerului de Afaceri ale Ierusalimului și Guvernoratului Ierusalimului.
Înainte de a
analiza modalitățile prin care cele trei proiecte se potențează unul pe
celălalt, trebuie să subliniem că anexarea Ierusalimului de Est de către Israel
este ilegală sub legea internațională și nu este recunoscută de comunitatea
internațională. Suplimentar, declarația Israelului că Ierusalimul este capitala
sa, atât cel de Vest cât și Estul, nu are validitate potrivit legii internaționale,
de aceea nici nu există reprezentare diplomatică în Ierusalim, nici măcar din
partea Statelor Unite.
1. „Proiectul
Ierusalim 2020” a fost redactat de un comitet național de planificare și
a fost publicat pentru prima oară în august 2004. Este primul proiect spațial
detaliat și multilateral atât pentru Ierusalimul de Vest cât și cel de Est de
la ocuparea Ierusalimului de către Israel din 1967. Deși proiectul nu a fost
încă validat, nefiind încă depus pentru analiză publică, autoritățile
israeliene implementează deja viziunea acestuia. Proiectul se adresează câtorva
arii de dezvoltare inclusiv planificarea urbană, arheologia, turismul,
economia, educația, transportul, mediul, cultura și arta.
2. Planul
Marom este un proiect aprobat de guvern pentru dezvoltarea Ierusalimului
ce va fi implementată de Autoritatea de Dezvoltare a Ierusalimului. Scopul
Autorității este promovarea Ierusalimului ca „un oraș internațional, un lider
al comerțului și al calității vieții din domeniul public.” Este un proiect de
mari dimensiuni pentru municipalitatea Ierusalimului, Administrația terenurilor
și alte organizații din domeniul imobiliar și al locurilor de muncă.
Institutul
Ierusalimului pentru Studiile Israelului conduce consultarea, cercetarea și
monitorizarea Planului Marom.
Institutul este un centru de cercetare multidisciplinar ce joacă un rol crucial
în politicile de dezvoltare și planificare privind Ierusalimul în domeniul demografic,
al infrastructurii, al planificării urbane, educației, imobiliarelor,
industriei, pieței de muncă, turismului, culturii, etc.
3. Proiectul
„Ierusalim 5800”, cunoscut și
ca „Ierusalim 2050”, este o
inițiativă privată finanțată de Kevin Bermeister, un investitor australian,
inovator în domeniul tehnologiei. Proiectul furnizează o viziune și propuneri
de proiect pentru Ierusalim până în anul 2050, servind ca un „proiect
transformațional pentru Ierusalim” care poate fi implementat împreună cu alte
agenții guvernamentale naționale și municipale. Este împărțit în diferite
proiecte independente, fiecare dintre acestea putând fi implementat de sine
stătător. Echipa desemnată implementării se spune că va include „cei mai buni
planificatori israelieni din domeniul turismului, transportului, mediului,
patrimoniului și securității.”
O destinație evreiască pentru turism, educație superioară
și înaltă tehnologie
Dezvoltarea
sectorului turismului în Ierusalim stă în centrul celor trei planuri de
dezvoltare examinate aici. De exemplu, în cadrul Proiectului Ierusalim 2020, municipalitatea din Ierusalim caută să
promoveze domeniul turismului și să sublinieze mai ales anumite aspecte
culturale ale Ierusalimului. Plănuiește o campanie de marketing pentru a crește
potențialul dezvoltării sectorului imobiliar, pentru a susține turismul urban
și internațional și pentru a investi în infrastructura turismului pentru a
asigura dezvoltarea acestuia.
Și Planul Marom are ca scop dezvoltarea
Ierusalimului ca oraș turistic. Numai în 2014 Institutul Ierusalimului pentru
Studiile Israelului a dedicat 14 din cele 18 studii ale sale pe acel an
sectorului turismului și le-a propus municipalității, Ministerului
Ierusalimului și al Afacerilor Diasporei și Autorității de Dezvoltare a
Ierusalimului, ca parte a Planului Marom.
Mai mult, tot ca parte a Planului Marom, guvernul
israelian a repartizat în jur de 42 de milioane de dolari pentru a promova
Ierusalimul ca destinație turistică internațională, în timp ce Ministerul
Turismului urma să aloce aproximativ 21,5 milioane de dolari pentru construcția
de hoteluri în Ierusalim. Autoritatea oferă de asemenea anumite stimulente
antreprenorilor și companiilor care întemeiază sau extind hoteluri în Ierusalim
și organizează evenimente culturale pentru a atrage turiști.
Promovarea
sectorului turismului se află și în centrul Proiectului
Ierusalim 5800, care privește Ierusalimul ca pe un „Oraș Universal, un
important centru mondial turistic, ecologic, spiritual și cultural” care atrage
12 milioane de turiști (10 milioane străini și 2 milioane locali) și peste 4
milioane de rezidenți.
Pentru a face din
Ierusalim „leagănul Orientului Mijlociu când vine vorba de resurse și atracții
turistice” Ierusalim 5800 plănuiește
să crească investiția privată și construcția de hoteluri; să construiască
grădini și parcuri pe acoperișuri; și să transforme zonele ce împrejmuiesc
Orașul Vechi în hoteluri. Proiectul mai cuprinde construcția unor rute de transport
de calitate superioară, inclusiv „o rețea de căi ferate naționale de mare
viteză, o rețea extinsă de autobuze și mijloace de transport în comun;
numeroase autostrăzi și lărgirea drumurilor existente; și o „super-autostradă”
care să traverseze țara de la nord la sud.” Proiectul propune de asemenea
construirea unui aeroport în valea Horkania între Ierusalim și marea Moartă
pentru a fi la dispoziția a 35 de milioane de pasageri pe an. Aeroportul ar fi
conectat prin drumuri de acces de Ierusalim, aeroportul Ben Gurion și alte
centre ale orașelor.
Proiectul Ierusalim 5800
încearcă să se prezinte ca un plan apolitic ce promovează „pacea prin
prosperitate economică” dar scopurile demografice ale acestuia demonstrează
opusul. De fapt, prevede ca cele 120 de miliarde de dolari din totalul valorii
adăugate din implementarea planului, împreună cu cele 75.000 – 85.000 de slujbe
suplimentare cu normă întreagă în hoteluri, plus 300.000 de locuri de muncă
adiționale din industriile asociate vor reduce nivelul de sărăcie – și vor
atrage mai mulți evrei în Ierusalim, crescând astfel numărul evreilor ce
trăiesc în Ierusalim și înclinând balanța demografică în favoarea lor.
Însă nu doar
sectorul turistic este privit ca un motor al dezvoltării economice menite să
atragă evreii în Ierusalim. Dezvoltarea și dominarea sectorului turismului în
Ierusalim de către Israel este o unealtă de controlare a narativei și de
asigurare a proiectării Ierusalimului în lumea exterioară ca „oraș evreiesc” (a
se vedea, de exemplu, harta oficială a Vechiului Oraș a Ministerului Turismului).
Israelul are reguli stricte cu privire la cine poate munci ca ghid turistic și
cu privire la narativa și istoria spusă turiștilor. Ghizii turistici palestinieni
care nu se conformează falsului branding israelian și care încearcă să ofere o
analiză critică și alternativă a situației își pot pierde licența.
Aceste planuri de
promovare a turismului israelian merg mână în mână cu restricțiile impuse de
Israel dezvoltării industriei palestiniene a turismului în Ierusalimul de Est.
Obstacolele pe care Israelul le-a conceput includ: izolarea Ierusalimului de
Est față de restul teritoriilor palestiniene ocupate (OPT), în special după
construirea zidului de separație; criza de teren și ca urmare costurile ridicate;
infrastructura fizică slabă; taxe ridicate; restricții cu privire la eliberarea
permiselor de construire a hotelurilor sau de transformare a clădirilor în
hoteluri; și proceduri dificile de obținere a licenței pentru afacerile
palestiniene din domeniul turismului. Chiar dacă milioane de dolari sunt turnați
în piața israeliană a turismului, aceste obstacole sunt impuse palestinienilor
pentru a se asigura Israelul că industria turismului palestinian nu are nicio
șansă de a rivaliza cu a sa.
Un alt scop comun
al celor trei proiecte este atragerea evreilor din toată lumea în Ierusalim
prin dezvoltarea a două industrii avansate: educația superioară și înalta
tehnologie.
Pentru a promova
industria educației superioare, Proiectul
2020 țintește să construiască o universitate internațională în centrul
orașului în care limba engleză să fie principala limbă de predare. Cât despre Planul Marom, acesta caută să facă din
Ierusalim „un oraș academic dominant” care să atragă atât studenți evrei cât și
internaționali, care vor fi încurajați să rămână în Ierusalim după ce își vor
fi terminat studiile. În același spirit, Proiectul
Ierusalim 5800 prevede o oportunitate de a crea locuri de muncă și de a
atinge creștere economică prin „turismul educațional cu ședere prelungită”.
Dezvoltarea
industriei educației superioare este strâns legată de dezvoltarea industriei
biotehnologiei, a bio-informației și a înaltei tehnologii. Planul 2020 susține nevoia înființării unei universități de
management și tehnologie în centrul Ierusalimului și a sprijinului guvernamental
pentru cercetare și dezvoltare în domeniile înaltei tehnologii și ale
biotehnologiei.
În acest context
Autoritatea de Dezvoltare a Ierusalimului a întemeiat Centrul BioIerusalim
pentru a găzdui grupuri ale companiilor bio-medicale din Ierusalim ca un
potențial motor al dezvoltării economice. Pentru a atrage aceste companii în
Ierusalim, Autoritatea oferă stimulente precum: reducerea de taxe, subvenții
pentru angajarea de noi muncitori în Ierusalim și bonusuri speciale companiilor
implicate în cercetare și dezvoltare (R&D) sau în construirea de
infrastructuri materiale. Industriile de înalte tehnologii și cele sanitare se
preconizează a fi beneficiarii majori și ai Proiectului
Ierusalim 5800.
Evacuarea palestinienilor folosind planificarea urbană și
„legea”
În timp ce Israelul
lucrează să facă din Ierusalim un leagăn al afacerilor care să atragă evreii și
să le ofere oportunități de angajare, problemele cu care se confruntă
Ierusalimul de Est sunt nenumărate. Acestea includ un mediu de afaceri
palestinian constrâns, un sector al educației bolnav și o infrastructură
debilitată. Rezultatul sufocării potențialului Ierusalimului de Est se
oglindește în ratele mari ale sărăciei, cu 75% din totalul palestinienilor ce
locuiesc în Ierusalimul de Est – și 84% dintre copii – trăind sub linia de sărăcie.
În plus, există o criză de identitate accentuată în Ierusalimul de Est, mai
ales printre tineri, din cauza izolării față de restul OPT, a vacuumului
instituțional și la nivel de conducere și a pierderii speranței în
posibilitatea unei schimbări pozitive.
Zidul de separație
este una dintre cele mai importante măsuri demografice pe care Israelul le-a
introdus pentru a asigura o majoritate evreiască în Ierusalim și pentru a
impune granițele politice ale Ierusalimului, transformându-l astfel în cel mai
mare oraș al Israelului. Zidul este construit în așa fel încât permite Israelului
anexarea suplimentară a 162 de kilometri pătrați din OPT în timp ce separă
fizic mai mult de 55.000 de ierusalimiteni de centrul orașului. Planificarea și
dezvoltarea în cartierele care acum se află dincolo de Zid este extrem de slabă
iar serviciile publice guvernamentale și municipale sunt practic inexistente,
în ciuda faptului că palestinienii care trăiesc în aceste zone continuă să
plătească taxele de proprietate. (Arnona)
Planificarea urbană
este încă o unealtă strategică și geopolitică majoră pe care Israelul o
folosește din 1967 pentru a strânge gheara asupra Ierusalimului și pentru a împiedica
expansiunea urbană a palestinienilor, ca parte a eforturilor sale de iudaicizare
a orașului. Planificarea urbană se află în centrul Planului 2020, care vizualizează Ierusalimul ca pe o unitate urbană,
un centru metropolitan și capitala Israelului. Unul dintre țelurile principale
ale planului este de a „menține o majoritate evreiască solidă în oraș” prin
încurajarea coloniilor evreiești în Ierusalimul de Est și prin reducerea migrației
negative. Printre alte lucruri, planul urmărește construirea unor blocuri de
locuințe la prețuri convenabile în anumite cartiere evreiești existente precum și
construirea de noi cartiere. Planul prevede și conectarea coloniilor israeliene
din Cisiordania geografic, economic și social de Ierusalim și Tel Aviv.
Planul 2020 admite criza locuințelor
suferită de palestinieni, infrastructura inadecvată din cartierele palestiniene
și lipsa serviciilor publice. Planul este conceput pentru a facilita densificarea
și concentrarea zonelor rurale și a cartierelor urbane existente; a restaura
tabăra de refugiați Shu’fat, ce se
află între granițele municipale ale Ierusalimului așa cum sunt definite de
către Israel; și pentru a implementa proiecte de infrastructură.
Însa, deși la
suprafață pare că planul are un interes egal față de zonele palestiniene, de
fapt este discriminatoriu. Nu ia în considerare rata de înmulțire a
palestinienilor în Ierusalimul de Est și lipsa acută de locuințe. Alocă doar
2.300 de dunumi (2.3 kilometri pătrați) construcțiilor palestiniene comparativ
cu 9.500 de dunumi pentru evreii israelieni. Mai mult, majoritatea noilor
blocuri de locuințe propuse palestinienilor sunt localizate în zonele nordice
sau sudice ale Ierusalimului de Est, nu în Orașul Vechi, acolo unde criza
locuințelor e cea mai acută și unde activitatea coloniștilor este cea mai
intensă.
Suplimentar, 62,4%
din înmulțirea clădirilor israeliene se va face prin expansiunea și construirea
de noi colonii, astfel crescând controlul teritorial evreiesc. Prin contrast,
mai mult de jumătate (55,7%) din plusul de locuințe pentru palestinieni se va
petrece prin densificare, de exemplu construirea în cadrul zonelor urbanizate
existente, inclusiv prin expansiune verticală. În plus, în vreme ce
palestinienii tind să aibă familii mai mari și să construiască pe densități
reduse, evreii israelieni au familii mai reduse dar construiesc pe densități
mai mari decât media.
De asemenea,
propunerile planului de adresare crizei locuințelor în Ierusalimul de Est vor
rămâne cel mai probabil pe hârtie din cauza barierelor severe ce stau în calea
implementării lor. De fapt, mai multe condiții prealabile trebuie întrunite înainte
ca autoritățile israeliene să elibereze permise de construire, inclusiv un
sistem adecvat de drumuri (permisele de construcție pentru clădirile cu șase
etaje sunt condiționate de accesul la drumuri cu o lățime de cel puțin 12 metri);
spații de parcare; canalizare și rețele de canalizare; și clădiri și instituții
publice. Palestinienii nu au control asupra acestor cerințe care fac parte din
responsabilitățile municipalității; nu mai e nevoie să spunem că acest lucru
face să fie foarte greu ca palestinienii să poată construi locuințe noi. Planul
mai neglijează și lipsa sălilor de clasă, a instalațiilor sanitare, a zonelor
comerciale și a altor instituții publice necesare nevoilor populației
palestiniene în creștere.
Prezența palestiniană
în Ierusalim și dezvoltarea cartierelor palestiniene este constrânsă și de
angajamentul planului de a „impune legi stricte cu privire la planificare și
construire...pentru a frâna fenomenul de construire ilegală.” Oricum, numai 7%
dintre permisele de construcție au fost eliberate palestinienilor în ultimii
câțiva ani. Discriminarea Israelului privind eliberarea permiselor de
construcție, combinată cu costurile ridicate ale acestora (în jur de 30.000 $)
a forțat mulți palestinieni să construiască ilegal.
Palestinienii se
lovesc de discriminare și când vine vorba de aplicarea reglementărilor.
Potrivit unui raport întocmit de Centrul Internațional pentru Pace și
Cooperare, 78,4% dintre violările legilor construcției au avut loc în Ierusalimul
de Vest între 2004 și 2008, comparativ cu 21,5% în Ierusalimul de Est. Și
totuși, numai 27% dintre violările din Ierusalimul de Vest s-au soldat cu
ordine judiciare de demolare, spre deosebire de 84% dintre violările din
Ierusalimul de Est.
De asemenea, pe
lângă impactul emoțional și instabilitatea cauzată de demolarea caselor și a
pierderii investiției și a bunurilor personale,
palestinienii trebuie să plătească și niște amenzi de „construcție ilegală”
municipalității israeliene pentru a acoperi costurile demolărilor. OCHA
estimează că între 2001 și 2006, municipalitatea a colectat amenzi anuale de
aproximativ 6,6 milioane de dolari pentru „construcții ilegale”.
Deci, Planul 2020 este un proiect politic ce
folosește planificarea urbană ca metodă de asigurare a controlului demografic și
teritorial evreiesc asupra orașului. Planul susține și „segregarea spațială a
diverselor grupuri ale populației din oraș” și consideră acest lucru a fi un
„adevărat avantaj”. De asemenea, are ca scop divizarea Ierusalimului în variate
districte în funcție de apartenența etnică, astfel încât nicio zonă să nu
combine palestinienii cu evreii israelieni.
Merită subliniat că
nu doar instituțiile statului sunt implicate în iudaicizarea Ierusalimului.
ONG-urile și organizațiile religioase iau și ele parte la refacerea spațiului
urban. Organizația de dreapta Elad,
de exemplu, are ca țel principal plasarea evreilor în cartierul palestinian
Silwan și administrarea siturilor arheologice și turistice, mai ales în
cartierul Silwan – pe care îl numesc „Orașul lui David”. Elad caută să re-creeze Ierusalimul ca un oraș evreiesc cu o
istorie și un patrimoniu predominant evreiesc îndepărtând prezența fizică a
palestinienilor precum și istoria lor. Elad
a angajat 97 de salariați cu normă întreagă în 2014 potrivit Haaretz, a primit donații de peste 115
milioane de dolari între 2006 și 2013, devenind astfel cel mai bogat ONG din
Israel. Alte organizații implicate în schimbarea compoziției demografice a
Ierusalimului includ Ateret Cohanim,
ce încearcă să creeze o majoritate evreiască în Orașul Vechi și în cartierele
palestiniene ale Ierusalimului de Est.
Israelul folosește
și legea ca tactică de evacuare a palestinienilor și însușire a pământului lor,
precum și pentru a-și asigura suveranitatea și controlul asupra Ierusalimului. În
martie 2015, Curtea Supremă israeliană a activat legea proprietății. Aceasta a
fost promulgată în 1950 cu scopul confiscării proprietăților palestinienilor ce
fuseseră expulzați în timpul Nakbei din 1948. A fost folosită ca „bază legală”
pentru a transfera proprietățile palestinienilor strămutați noului stat al
Israelului. După 1967, Israelul a aplicat legea Ierusalimului de Est, ceea ce a
permis însușirea proprietăților ierusalimitenilor ale căror locuințe se aflau în
afara Palestinei. Legea proaspăt activată în 2015 îi permite Israelului să
confiște proprietățile palestinienilor est-ierusalimiteni ce locuiesc în
momentul acesta în Cisiordania și să considere proprietățile acestora din
Ierusalimul de Est „proprietăți absente”.
Mai mult, în timp
ce palestinienii nu pot revendica proprietățile pe care le-au pierdut în 1948
sau în 1967 din ceea ce acum se numește Ierusalimul de Vest, Curtea Supremă a
Israelului a decis în favoarea coloniștilor israelieni ce solicită „recâștigarea”
caselor pe care UNRWA le-a dat palestinienilor ce au plecat din Ierusalimul de
Vest și din Israel în 1948. Cu alte cuvinte, Curtea Supremă este discriminatorie
din moment ce această lege se aplică evreilor care doresc returnarea proprietăților
pe care le-au avut înainte de 1948 dar nu se aplică și palestinienilor.
O altă lege
periculoasă și controversată este legea celei de-a Treia Generații, care
urmărește proprietățile ce au fost închiriate înainte de 1968 și care se
presupune că sunt protejate de lege. Potrivit noii legi, perioada de protecție
se sfârșește odată cu moartea celei de-a treia generații de chiriași palestinieni,
după care proprietatea se returnează proprietarilor inițiali, care în mare
parte sunt evrei ce au posedat proprietatea înainte de 1948. Așa cum arată
cercetarea efectuată de Khalil Tufakji, peste 300 de palestinieni se confruntă
acum cu pericolul evacuării din casele lor. Numai în Silwan au fost emise 80 de
mandate de evacuare a palestinienilor.
Salvarea Ierusalimului
Din 2001, Israelul
a închis cel puțin 31 de instituții palestiniene, inclusiv Orient House, fostul
sediu al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (PLO) și Camera Comerțului și
a Industriilor. Guvernoratul Ierusalimului și Ministerul Afacerilor
Ierusalimului au, de asemenea, interdicție de a lucra în Ierusalim și sunt
silite să funcționeze într-o clădire din Al-Ram care se află în nord-estul
Ierusalimului și este în afara granițelor municipale ale orașului impuse de
Israel.
Dat fiind vacuumul
instituțional și al conducerii pe care Israelul l-a creat în Ierusalimul de Est
este deosebit de complicat să găsești modalități pentru a combate colonizarea orașului
și deposedarea acestuia de populația sa palestiniană. Pe parcursul cercetării
în vederea acestei lucrări, am avut oportunitatea de a discuta cu
reprezentanții câtorva organizații, corpuri oficiale și grupuri comunitare. A
existat un consens cu privire la faptul că cel mai urgent pas care ar trebui făcut
este de a stabili comisii populare în fiecare cartier al Ierusalimului de Est.
Asemenea comisii ar putea alerta locuitorii Ierusalimului de Est cu privire la
drepturile lor de rezidenți și despre planurile Israelului pentru viitor; ar
putea încuraja voluntariatul; monitoriza și preveni palestinienii de a-și vinde
pământul evreilor israelieni; reprezenta cartierele în fața forumurilor
naționale; și coopera între ele pentru a-și consolida eforturile de apărare a
pământului palestinian.
Într-adevăr, odată
ce aceste comisii s-ar întemeia în toate cartierele, ar putea forma ceea ce
organizațiile ierusalimitene cred că este la fel de urgent: un corp reprezentativ
al Ierusalimului la nivel național, un corp atotcuprinzător care să includă
Guvernoratul Ierusalimului, reprezentanții organizațiilor societăților civile și
sectorul privat precum și independenții. Acest corp ar funcționa ca un canal de
legătură între palestinienii din Ierusalimul de Est și PA precum și între
palestinieni și restul lumii. Un astfel de corp reprezentativ ar putea acționa
pe trei fronturi principale:
1. PA/PLO. Un corp reprezentativ ar putea
influența PA/PLO pentru a propulsa Ierusalimul în centrul interesului
guvernului palestinian și s-ar putea asigura că primește bugetul și alt sprijin
de care are nevoie pentru a contracara politicile de iudaicizare ale Israelului.
2. Comunitatea arabă și internațională. În
această sferă, un corp reprezentativ al Ierusalimului ar trebui să preia conducerea
pledoariei, a lobby-ului și a promovării la nivel regional și internațional, în
colaborare cu diaspora palestiniană. De exemplu, Iordania ar putea fi promovată
drept custodele locurilor sfinte din Ierusalim pentru a ajuta la menținerea
unui mediu sigur pentru palestinienii din Ierusalimul de Est. Alte țări arabe,
mai ales Marocul și Arabia Saudită, dată fiind relația lor specială cu
Ierusalimul, ar putea fi și ele mobilizate.
Multe eforturi ar
trebui făcute pentru a intra în legătură cu țări care și-au manifestat deja
solidaritatea cu palestinienii, cum ar fi Suedia, țările din America Latină și
din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), care și-ar putea
folosi autoritatea în mod direct și în colaborare cu alte țări pentru a trage
la răspundere Israelul pentru anexarea și colonizarea ilegală a Ierusalimului
de Est. Faptul că Ierusalimul de Est face parte din teritoriul ocupat al Cisiordaniei
este adesea neglijat în discursul oficial și ar trebui accentuat.
Aceste țări ar
trebui să-și folosească autoritatea, colaborând cu PLO/statul Palestinei,
pentru a denunța politicile Israelului în Ierusalimul de Est la nivel de Consiliu
de Securitate, Adunare Generală, Consiliu al Drepturilor Omului și la nivel de
programe și agenții specializate ale Națiunilor Unite. Statele membre ar trebui
să activeze în mod special Rezoluția Consiliului de Securitate cu numărul 478 din
1980 care declară că „toate măsurile legislative și acțiunile întreprinse de
Israel, puterea ocupatoare, de a altera monumentele și caracterul orașului sfânt
al Ierusalimului...sunt nule și neavenite și trebuie abrogate imediat.”
Și Uniunea
Europeană (UE) are obligația de a se asigura de acceptarea principiului
nerecunoașterii suveranității Israelului asupra Ierusalimului de Est. UE ar
trebui să își pună în practică discursul prin măsuri efective de suspendare a
tuturor activităților economice, financiare, bancare, academice, de investiții
și afaceri, directe și indirecte, în coloniile israeliene din Ierusalimul de
Est și în restul teritoriilor ocupate (OPT).
Organizația pentru
Cooperare Islamică (OIC) ar putea juca un rol major în apărarea drepturilor
palestinienilor în Ierusalimul de Est, furnizând sprijin direct precum și prin
lobby în cadrul UE și UN pentru a obține suport și pentru ca acestea să ia
măsuri și să inverseze violările Israelului. Asemenea măsuri ar putea include
stabilirea de către UN și/sau UE a unui registru al încălcărilor israeliene ale
drepturilor omului și al daunelor suferite de palestinieni ca urmare a politicilor
israeliene de iudaicizare și de expansiune a coloniilor în Ierusalimul de Est și
în restul OPT.
De asemenea este
vitală crearea unui corp finanțator sau a unei bănci de dezvoltare care să
înfrângă lipsa finanțărilor, una dintre problemele principale ale instituțiilor
palestiniene din Ierusalimul de Est. O astfel de bancă de dezvoltare ar putea
avea câteva activități inclusiv: furnizarea facilităților de obținere a
creditelor, din moment ce majoritatea împrumuturilor sunt disponibile numai cu
niște dobânzi uriașe; ajutarea finanțării dezvoltării sectorului imobiliar; și acordarea
de stimulente pentru încurajarea investiției și asistenței pentru relansarea
sectorului comerțului. Sectorul privat palestinian și băncile palestiniene din
și din afara Palestinei ar trebui să-și asume și ele responsabilități și să
facă parte din acest proiect al băncii de dezvoltare.
3. Comunitățile palestiniene din țara natală
cât și din diaspora. Aceste comunități ar trebui să ajute la dezvoltarea și
proiectarea unei viziuni clare și a unei strategii funcționale pentru
Ierusalim. Ar trebui identificate măsuri practice de contracarare a politicilor
de iudaicizare ale Israelului; de amplificare a capacității de producție a
economiei palestiniene din Ierusalimul de Est și de întărire a legăturii cu
economia Cisiordaniei și a lumii arabe; promovare a sectorului turistic pentru
a susține limitata dezvoltare economică posibilă sub ocupație; reactivarea
statusului cultural și economic al Orașului Vechi; lărgirea sectorului
educațional și sanitar; și stimularea integrării palestinienilor din
Ierusalimul de Est în restul OPT.
De asemenea, corpuri
legislative existente ce oferă asistență juridică palestinienilor din
Ierusalimul de Est – privind revocarea ID-ului de rezidență, unificarea
familială, alocarea pământului, demolările caselor și zonare și planificare –
să-și unească eforturile.
Societatea civilă
palestiniană, mai ales mișcarea BDS, are un rol vital în luarea în vizor a planurilor
israeliene de turism și high-tech în Ierusalim, prin campanii de boicotare a
academicienilor israelieni și a instituțiilor culturale precum și a afacerilor implicate
în iudaicizarea Ierusalimului.
Este imperativă dezvoltarea
unei strategii de media care să facă auzite vocile palestiniene pentru a
înfrunta puterea discursivă a Israelului și reprezentarea ne-istoricizată a
Ierusalimului înaintată de acesta. Academicienii și analiștii politici au și ei
un rol crucial: există o lipsă a cercetării dezvoltării socio-economice a
Ierusalimului de Est și a proiectelor Israelului cu privire la Ierusalim, cu
foarte puține comisii de experți activând în Ierusalimul de Est. Cercetarea
viitoare ar trebui să se petreacă dincolo de diagnosticarea problemelor pentru
a concepe soluții creative, folosind mai degrabă o abordare proactivă decât una
reactivă. Prăpastia dintre academicieni și legislatori trebuie unită printr-o
punte în vederea asigurării că toate
eforturile sunt îmbinate către obiectivul obținerii autodeterminării, a
demnității, libertății și dreptății.
Articolul poate fi citit în original aici: https://al-shabaka.org/briefs/jerusalem-israels-little-known-master-plans/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu