marți, august 02, 2016

Care Ierusalim? Puțin cunoscutul proiect al Israelului.




de Nuy Arafeh



Prezentare generală


Este anul 2050 și Israelul și-a desăvârșit viziunea privind Ierusalimul: vizitatorii săi vor vedea un nucleu high-tech în mare măsură evreiesc în mijlocul unui ocean de turiști, cu o prezență palestiniană minimă. Pentru a înfăptui această viziune, Israelul lucrează pe trei proiecte; unul este binecunoscut dar celelalte două se desfășoară fără a atrage atenția.

Edward Said a avertizat încă din 1995 că „doar proiectând mai întâi ideea unui Ierusalim, va putea Israelul să meargă mai departe cu transformările fizice care să corespundă imaginilor și proiecțiilor sale.” „Ideea” de Ierusalim a Israelului, așa cum este elaborată în proiectele sale, atrage după sine maximizarea numărului evreilor și reducerea numărului palestinienilor printr-un proces progresiv de colonizare, strămutare și deposedare.

Cel mai cunoscut dintre cele trei proiecte ale Israelului pentru orașul Ierusalim este Proiectul Ierusalim 2020, care nu a fost supus cercetării publice deși a fost publicat prima oară în 2014. Cele mai puțin cunoscute sunt Planul Marom, un proiect acreditat de guvern pentru dezvoltarea Ierusalimului și proiectul „Ierusalim 5800”, cunoscut și ca „Ierusalim 2050”, care este rezultatul unei inițiative a sectorului privat și este prezentat ca „un proiect de transformare a Ierusalimului”.

După cum plănuiește Israelul pentru 2050, „ideea” Autorității Palestiniene (PA) despre Ierusalim datează încă din 2010 când a fost publicat Proiectul Strategic de Dezvoltare pe Sectoare Multiple (SMDP). Iar actualul proiect de dezvoltare națională pentru 2014 - 2016 al PA pur și simplu se referă la planul din 2010. În plus, deși liderii palestinieni vorbesc despre Ierusalimul de Est (pe care Israelul l-a ocupat și l-a anexat ilegal în 1967) ca despre capitala statului Palestina și o zonă de dezvoltare prioritară, numai 0,44% din bugetul PA pe 2015 a fost alocat Ministerului de Afaceri ale Ierusalimului și Guvernoratului Ierusalimului.

Înainte de a analiza modalitățile prin care cele trei proiecte se potențează unul pe celălalt, trebuie să subliniem că anexarea Ierusalimului de Est de către Israel este ilegală sub legea internațională și nu este recunoscută de comunitatea internațională. Suplimentar, declarația Israelului că Ierusalimul este capitala sa, atât cel de Vest cât și Estul, nu are validitate potrivit legii internaționale, de aceea nici nu există reprezentare diplomatică în Ierusalim, nici măcar din partea Statelor Unite.

1. „Proiectul Ierusalim 2020” a fost redactat de un comitet național de planificare și a fost publicat pentru prima oară în august 2004. Este primul proiect spațial detaliat și multilateral atât pentru Ierusalimul de Vest cât și cel de Est de la ocuparea Ierusalimului de către Israel din 1967. Deși proiectul nu a fost încă validat, nefiind încă depus pentru analiză publică, autoritățile israeliene implementează deja viziunea acestuia. Proiectul se adresează câtorva arii de dezvoltare inclusiv planificarea urbană, arheologia, turismul, economia, educația, transportul, mediul, cultura și arta.

2. Planul Marom este un proiect aprobat de guvern pentru dezvoltarea Ierusalimului ce va fi implementată de Autoritatea de Dezvoltare a Ierusalimului. Scopul Autorității este promovarea Ierusalimului ca „un oraș internațional, un lider al comerțului și al calității vieții din domeniul public.” Este un proiect de mari dimensiuni pentru municipalitatea Ierusalimului, Administrația terenurilor și alte organizații din domeniul imobiliar și al locurilor de muncă.

Institutul Ierusalimului pentru Studiile Israelului conduce consultarea, cercetarea și monitorizarea Planului Marom. Institutul este un centru de cercetare multidisciplinar ce joacă un rol crucial în politicile de dezvoltare și planificare privind Ierusalimul în domeniul demografic, al infrastructurii, al planificării urbane, educației, imobiliarelor, industriei, pieței de muncă, turismului, culturii, etc.

3. Proiectul „Ierusalim 5800”, cunoscut și ca „Ierusalim 2050”, este o inițiativă privată finanțată de Kevin Bermeister, un investitor australian, inovator în domeniul tehnologiei. Proiectul furnizează o viziune și propuneri de proiect pentru Ierusalim până în anul 2050, servind ca un „proiect transformațional pentru Ierusalim” care poate fi implementat împreună cu alte agenții guvernamentale naționale și municipale. Este împărțit în diferite proiecte independente, fiecare dintre acestea putând fi implementat de sine stătător. Echipa desemnată implementării se spune că va include „cei mai buni planificatori israelieni din domeniul turismului, transportului, mediului, patrimoniului și securității.”

O destinație evreiască pentru turism, educație superioară și înaltă tehnologie

Dezvoltarea sectorului turismului în Ierusalim stă în centrul celor trei planuri de dezvoltare examinate aici. De exemplu, în cadrul Proiectului Ierusalim 2020, municipalitatea din Ierusalim caută să promoveze domeniul turismului și să sublinieze mai ales anumite aspecte culturale ale Ierusalimului. Plănuiește o campanie de marketing pentru a crește potențialul dezvoltării sectorului imobiliar, pentru a susține turismul urban și internațional și pentru a investi în infrastructura turismului pentru a asigura dezvoltarea acestuia.

Și Planul Marom are ca scop dezvoltarea Ierusalimului ca oraș turistic. Numai în 2014 Institutul Ierusalimului pentru Studiile Israelului a dedicat 14 din cele 18 studii ale sale pe acel an sectorului turismului și le-a propus municipalității, Ministerului Ierusalimului și al Afacerilor Diasporei și Autorității de Dezvoltare a Ierusalimului, ca parte a Planului Marom. Mai mult, tot ca parte a Planului Marom, guvernul israelian a repartizat în jur de 42 de milioane de dolari pentru a promova Ierusalimul ca destinație turistică internațională, în timp ce Ministerul Turismului urma să aloce aproximativ 21,5 milioane de dolari pentru construcția de hoteluri în Ierusalim. Autoritatea oferă de asemenea anumite stimulente antreprenorilor și companiilor care întemeiază sau extind hoteluri în Ierusalim și organizează evenimente culturale pentru a atrage turiști.

Promovarea sectorului turismului se află și în centrul Proiectului Ierusalim 5800, care privește Ierusalimul ca pe un „Oraș Universal, un important centru mondial turistic, ecologic, spiritual și cultural” care atrage 12 milioane de turiști (10 milioane străini și 2 milioane locali) și peste 4 milioane de rezidenți.

Pentru a face din Ierusalim „leagănul Orientului Mijlociu când vine vorba de resurse și atracții turistice” Ierusalim 5800 plănuiește să crească investiția privată și construcția de hoteluri; să construiască grădini și parcuri pe acoperișuri; și să transforme zonele ce împrejmuiesc Orașul Vechi în hoteluri. Proiectul mai cuprinde construcția unor rute de transport de calitate superioară, inclusiv „o rețea de căi ferate naționale de mare viteză, o rețea extinsă de autobuze și mijloace de transport în comun; numeroase autostrăzi și lărgirea drumurilor existente; și o „super-autostradă” care să traverseze țara de la nord la sud.” Proiectul propune de asemenea construirea unui aeroport în valea Horkania între Ierusalim și marea Moartă pentru a fi la dispoziția a 35 de milioane de pasageri pe an. Aeroportul ar fi conectat prin drumuri de acces de Ierusalim, aeroportul Ben Gurion și alte centre ale orașelor.

Proiectul Ierusalim 5800 încearcă să se prezinte ca un plan apolitic ce promovează „pacea prin prosperitate economică” dar scopurile demografice ale acestuia demonstrează opusul. De fapt, prevede ca cele 120 de miliarde de dolari din totalul valorii adăugate din implementarea planului, împreună cu cele 75.000 – 85.000 de slujbe suplimentare cu normă întreagă în hoteluri, plus 300.000 de locuri de muncă adiționale din industriile asociate vor reduce nivelul de sărăcie – și vor atrage mai mulți evrei în Ierusalim, crescând astfel numărul evreilor ce trăiesc în Ierusalim și înclinând balanța demografică în favoarea lor.

Însă nu doar sectorul turistic este privit ca un motor al dezvoltării economice menite să atragă evreii în Ierusalim. Dezvoltarea și dominarea sectorului turismului în Ierusalim de către Israel este o unealtă de controlare a narativei și de asigurare a proiectării Ierusalimului în lumea exterioară ca „oraș evreiesc” (a se vedea, de exemplu, harta oficială a Vechiului Oraș a Ministerului Turismului). Israelul are reguli stricte cu privire la cine poate munci ca ghid turistic și cu privire la narativa și istoria spusă turiștilor. Ghizii turistici palestinieni care nu se conformează falsului branding israelian și care încearcă să ofere o analiză critică și alternativă a situației își pot pierde licența.

Aceste planuri de promovare a turismului israelian merg mână în mână cu restricțiile impuse de Israel dezvoltării industriei palestiniene a turismului în Ierusalimul de Est. Obstacolele pe care Israelul le-a conceput includ: izolarea Ierusalimului de Est față de restul teritoriilor palestiniene ocupate (OPT), în special după construirea zidului de separație; criza de teren și ca urmare costurile ridicate; infrastructura fizică slabă; taxe ridicate; restricții cu privire la eliberarea permiselor de construire a hotelurilor sau de transformare a clădirilor în hoteluri; și proceduri dificile de obținere a licenței pentru afacerile palestiniene din domeniul turismului. Chiar dacă milioane de dolari sunt turnați în piața israeliană a turismului, aceste obstacole sunt impuse palestinienilor pentru a se asigura Israelul că industria turismului palestinian nu are nicio șansă de a rivaliza cu a sa.

Un alt scop comun al celor trei proiecte este atragerea evreilor din toată lumea în Ierusalim prin dezvoltarea a două industrii avansate: educația superioară și înalta tehnologie.

Pentru a promova industria educației superioare, Proiectul 2020 țintește să construiască o universitate internațională în centrul orașului în care limba engleză să fie principala limbă de predare. Cât despre Planul Marom, acesta caută să facă din Ierusalim „un oraș academic dominant” care să atragă atât studenți evrei cât și internaționali, care vor fi încurajați să rămână în Ierusalim după ce își vor fi terminat studiile. În același spirit, Proiectul Ierusalim 5800 prevede o oportunitate de a crea locuri de muncă și de a atinge creștere economică prin „turismul educațional cu ședere prelungită”.

Dezvoltarea industriei educației superioare este strâns legată de dezvoltarea industriei biotehnologiei, a bio-informației și a înaltei tehnologii. Planul 2020 susține nevoia înființării unei universități de management și tehnologie în centrul Ierusalimului și a sprijinului guvernamental pentru cercetare și dezvoltare în domeniile înaltei tehnologii și ale biotehnologiei.

În acest context Autoritatea de Dezvoltare a Ierusalimului a întemeiat Centrul BioIerusalim pentru a găzdui grupuri ale companiilor bio-medicale din Ierusalim ca un potențial motor al dezvoltării economice. Pentru a atrage aceste companii în Ierusalim, Autoritatea oferă stimulente precum: reducerea de taxe, subvenții pentru angajarea de noi muncitori în Ierusalim și bonusuri speciale companiilor implicate în cercetare și dezvoltare (R&D) sau în construirea de infrastructuri materiale. Industriile de înalte tehnologii și cele sanitare se preconizează a fi beneficiarii majori și ai Proiectului Ierusalim 5800.

Evacuarea palestinienilor folosind planificarea urbană și „legea”

În timp ce Israelul lucrează să facă din Ierusalim un leagăn al afacerilor care să atragă evreii și să le ofere oportunități de angajare, problemele cu care se confruntă Ierusalimul de Est sunt nenumărate. Acestea includ un mediu de afaceri palestinian constrâns, un sector al educației bolnav și o infrastructură debilitată. Rezultatul sufocării potențialului Ierusalimului de Est se oglindește în ratele mari ale sărăciei, cu 75% din totalul palestinienilor ce locuiesc în Ierusalimul de Est – și 84% dintre copii – trăind sub linia de sărăcie. În plus, există o criză de identitate accentuată în Ierusalimul de Est, mai ales printre tineri, din cauza izolării față de restul OPT, a vacuumului instituțional și la nivel de conducere și a pierderii speranței în posibilitatea unei schimbări pozitive.

Zidul de separație este una dintre cele mai importante măsuri demografice pe care Israelul le-a introdus pentru a asigura o majoritate evreiască în Ierusalim și pentru a impune granițele politice ale Ierusalimului, transformându-l astfel în cel mai mare oraș al Israelului. Zidul este construit în așa fel încât permite Israelului anexarea suplimentară a 162 de kilometri pătrați din OPT în timp ce separă fizic mai mult de 55.000 de ierusalimiteni de centrul orașului. Planificarea și dezvoltarea în cartierele care acum se află dincolo de Zid este extrem de slabă iar serviciile publice guvernamentale și municipale sunt practic inexistente, în ciuda faptului că palestinienii care trăiesc în aceste zone continuă să plătească taxele de proprietate. (Arnona)




Planificarea urbană este încă o unealtă strategică și geopolitică majoră pe care Israelul o folosește din 1967 pentru a strânge gheara asupra Ierusalimului și pentru a împiedica expansiunea urbană a palestinienilor, ca parte a eforturilor sale de iudaicizare a orașului. Planificarea urbană se află în centrul Planului 2020, care vizualizează Ierusalimul ca pe o unitate urbană, un centru metropolitan și capitala Israelului. Unul dintre țelurile principale ale planului este de a „menține o majoritate evreiască solidă în oraș” prin încurajarea coloniilor evreiești în Ierusalimul de Est și prin reducerea migrației negative. Printre alte lucruri, planul urmărește construirea unor blocuri de locuințe la prețuri convenabile în anumite cartiere evreiești existente precum și construirea de noi cartiere. Planul prevede și conectarea coloniilor israeliene din Cisiordania geografic, economic și social de Ierusalim și Tel Aviv.

Planul 2020 admite criza locuințelor suferită de palestinieni, infrastructura inadecvată din cartierele palestiniene și lipsa serviciilor publice. Planul este conceput pentru a facilita densificarea și concentrarea zonelor rurale și a cartierelor urbane existente; a restaura tabăra de refugiați Shu’fat, ce se află între granițele municipale ale Ierusalimului așa cum sunt definite de către Israel; și pentru a implementa proiecte de infrastructură.

Însa, deși la suprafață pare că planul are un interes egal față de zonele palestiniene, de fapt este discriminatoriu. Nu ia în considerare rata de înmulțire a palestinienilor în Ierusalimul de Est și lipsa acută de locuințe. Alocă doar 2.300 de dunumi (2.3 kilometri pătrați) construcțiilor palestiniene comparativ cu 9.500 de dunumi pentru evreii israelieni. Mai mult, majoritatea noilor blocuri de locuințe propuse palestinienilor sunt localizate în zonele nordice sau sudice ale Ierusalimului de Est, nu în Orașul Vechi, acolo unde criza locuințelor e cea mai acută și unde activitatea coloniștilor este cea mai intensă.

Suplimentar, 62,4% din înmulțirea clădirilor israeliene se va face prin expansiunea și construirea de noi colonii, astfel crescând controlul teritorial evreiesc. Prin contrast, mai mult de jumătate (55,7%) din plusul de locuințe pentru palestinieni se va petrece prin densificare, de exemplu construirea în cadrul zonelor urbanizate existente, inclusiv prin expansiune verticală. În plus, în vreme ce palestinienii tind să aibă familii mai mari și să construiască pe densități reduse, evreii israelieni au familii mai reduse dar construiesc pe densități mai mari decât media.

De asemenea, propunerile planului de adresare crizei locuințelor în Ierusalimul de Est vor rămâne cel mai probabil pe hârtie din cauza barierelor severe ce stau în calea implementării lor. De fapt, mai multe condiții prealabile trebuie întrunite înainte ca autoritățile israeliene să elibereze permise de construire, inclusiv un sistem adecvat de drumuri (permisele de construcție pentru clădirile cu șase etaje sunt condiționate de accesul la drumuri cu o lățime de cel puțin 12 metri); spații de parcare; canalizare și rețele de canalizare; și clădiri și instituții publice. Palestinienii nu au control asupra acestor cerințe care fac parte din responsabilitățile municipalității; nu mai e nevoie să spunem că acest lucru face să fie foarte greu ca palestinienii să poată construi locuințe noi. Planul mai neglijează și lipsa sălilor de clasă, a instalațiilor sanitare, a zonelor comerciale și a altor instituții publice necesare nevoilor populației palestiniene în creștere.

Prezența palestiniană în Ierusalim și dezvoltarea cartierelor palestiniene este constrânsă și de angajamentul planului de a „impune legi stricte cu privire la planificare și construire...pentru a frâna fenomenul de construire ilegală.” Oricum, numai 7% dintre permisele de construcție au fost eliberate palestinienilor în ultimii câțiva ani. Discriminarea Israelului privind eliberarea permiselor de construcție, combinată cu costurile ridicate ale acestora (în jur de 30.000 $) a forțat mulți palestinieni să construiască ilegal.

Palestinienii se lovesc de discriminare și când vine vorba de aplicarea reglementărilor. Potrivit unui raport întocmit de Centrul Internațional pentru Pace și Cooperare, 78,4% dintre violările legilor construcției au avut loc în Ierusalimul de Vest între 2004 și 2008, comparativ cu 21,5% în Ierusalimul de Est. Și totuși, numai 27% dintre violările din Ierusalimul de Vest s-au soldat cu ordine judiciare de demolare, spre deosebire de 84% dintre violările din Ierusalimul de Est.




De asemenea, pe lângă impactul emoțional și instabilitatea cauzată de demolarea caselor și a pierderii  investiției și a bunurilor personale, palestinienii trebuie să plătească și niște amenzi de „construcție ilegală” municipalității israeliene pentru a acoperi costurile demolărilor. OCHA estimează că între 2001 și 2006, municipalitatea a colectat amenzi anuale de aproximativ 6,6 milioane de dolari pentru „construcții ilegale”.

Deci, Planul 2020 este un proiect politic ce folosește planificarea urbană ca metodă de asigurare a controlului demografic și teritorial evreiesc asupra orașului. Planul susține și „segregarea spațială a diverselor grupuri ale populației din oraș” și consideră acest lucru a fi un „adevărat avantaj”. De asemenea, are ca scop divizarea Ierusalimului în variate districte în funcție de apartenența etnică, astfel încât nicio zonă să nu combine palestinienii cu evreii israelieni.

Merită subliniat că nu doar instituțiile statului sunt implicate în iudaicizarea Ierusalimului. ONG-urile și organizațiile religioase iau și ele parte la refacerea spațiului urban. Organizația de dreapta Elad, de exemplu, are ca țel principal plasarea evreilor în cartierul palestinian Silwan și administrarea siturilor arheologice și turistice, mai ales în cartierul Silwan – pe care îl numesc „Orașul lui David”. Elad caută să re-creeze Ierusalimul ca un oraș evreiesc cu o istorie și un patrimoniu predominant evreiesc îndepărtând prezența fizică a palestinienilor precum și istoria lor. Elad a angajat 97 de salariați cu normă întreagă în 2014 potrivit Haaretz, a primit donații de peste 115 milioane de dolari între 2006 și 2013, devenind astfel cel mai bogat ONG din Israel. Alte organizații implicate în schimbarea compoziției demografice a Ierusalimului includ Ateret Cohanim, ce încearcă să creeze o majoritate evreiască în Orașul Vechi și în cartierele palestiniene ale Ierusalimului de Est.

Israelul folosește și legea ca tactică de evacuare a palestinienilor și însușire a pământului lor, precum și pentru a-și asigura suveranitatea și controlul asupra Ierusalimului. În martie 2015, Curtea Supremă israeliană a activat legea proprietății. Aceasta a fost promulgată în 1950 cu scopul confiscării proprietăților palestinienilor ce fuseseră expulzați în timpul Nakbei din 1948. A fost folosită ca „bază legală” pentru a transfera proprietățile palestinienilor strămutați noului stat al Israelului. După 1967, Israelul a aplicat legea Ierusalimului de Est, ceea ce a permis însușirea proprietăților ierusalimitenilor ale căror locuințe se aflau în afara Palestinei. Legea proaspăt activată în 2015 îi permite Israelului să confiște proprietățile palestinienilor est-ierusalimiteni ce locuiesc în momentul acesta în Cisiordania și să considere proprietățile acestora din Ierusalimul de Est „proprietăți absente”.

Mai mult, în timp ce palestinienii nu pot revendica proprietățile pe care le-au pierdut în 1948 sau în 1967 din ceea ce acum se numește Ierusalimul de Vest, Curtea Supremă a Israelului a decis în favoarea coloniștilor israelieni ce solicită „recâștigarea” caselor pe care UNRWA le-a dat palestinienilor ce au plecat din Ierusalimul de Vest și din Israel în 1948. Cu alte cuvinte, Curtea Supremă este discriminatorie din moment ce această lege se aplică evreilor care doresc returnarea proprietăților pe care le-au avut înainte de 1948 dar nu se aplică și palestinienilor.

O altă lege periculoasă și controversată este legea celei de-a Treia Generații, care urmărește proprietățile ce au fost închiriate înainte de 1968 și care se presupune că sunt protejate de lege. Potrivit noii legi, perioada de protecție se sfârșește odată cu moartea celei de-a treia generații de chiriași palestinieni, după care proprietatea se returnează proprietarilor inițiali, care în mare parte sunt evrei ce au posedat proprietatea înainte de 1948. Așa cum arată cercetarea efectuată de Khalil Tufakji, peste 300 de palestinieni se confruntă acum cu pericolul evacuării din casele lor. Numai în Silwan au fost emise 80 de mandate de evacuare a palestinienilor.

Salvarea Ierusalimului

Din 2001, Israelul a închis cel puțin 31 de instituții palestiniene, inclusiv Orient House, fostul sediu al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (PLO) și Camera Comerțului și a Industriilor. Guvernoratul Ierusalimului și Ministerul Afacerilor Ierusalimului au, de asemenea, interdicție de a lucra în Ierusalim și sunt silite să funcționeze într-o clădire din Al-Ram care se află în nord-estul Ierusalimului și este în afara granițelor municipale ale orașului impuse de Israel.

Dat fiind vacuumul instituțional și al conducerii pe care Israelul l-a creat în Ierusalimul de Est este deosebit de complicat să găsești modalități pentru a combate colonizarea orașului și deposedarea acestuia de populația sa palestiniană. Pe parcursul cercetării în vederea acestei lucrări, am avut oportunitatea de a discuta cu reprezentanții câtorva organizații, corpuri oficiale și grupuri comunitare. A existat un consens cu privire la faptul că cel mai urgent pas care ar trebui făcut este de a stabili comisii populare în fiecare cartier al Ierusalimului de Est. Asemenea comisii ar putea alerta locuitorii Ierusalimului de Est cu privire la drepturile lor de rezidenți și despre planurile Israelului pentru viitor; ar putea încuraja voluntariatul; monitoriza și preveni palestinienii de a-și vinde pământul evreilor israelieni; reprezenta cartierele în fața forumurilor naționale; și coopera între ele pentru a-și consolida eforturile de apărare a pământului palestinian.

Într-adevăr, odată ce aceste comisii s-ar întemeia în toate cartierele, ar putea forma ceea ce organizațiile ierusalimitene cred că este la fel de urgent: un corp reprezentativ al Ierusalimului la nivel național, un corp atotcuprinzător care să includă Guvernoratul Ierusalimului, reprezentanții organizațiilor societăților civile și sectorul privat precum și independenții. Acest corp ar funcționa ca un canal de legătură între palestinienii din Ierusalimul de Est și PA precum și între palestinieni și restul lumii. Un astfel de corp reprezentativ ar putea acționa pe trei fronturi principale:

1. PA/PLO. Un corp reprezentativ ar putea influența PA/PLO pentru a propulsa Ierusalimul în centrul interesului guvernului palestinian și s-ar putea asigura că primește bugetul și alt sprijin de care are nevoie pentru a contracara politicile de iudaicizare ale Israelului.

2. Comunitatea arabă și internațională. În această sferă, un corp reprezentativ al Ierusalimului ar trebui să preia conducerea pledoariei, a lobby-ului și a promovării la nivel regional și internațional, în colaborare cu diaspora palestiniană. De exemplu, Iordania ar putea fi promovată drept custodele locurilor sfinte din Ierusalim pentru a ajuta la menținerea unui mediu sigur pentru palestinienii din Ierusalimul de Est. Alte țări arabe, mai ales Marocul și Arabia Saudită, dată fiind relația lor specială cu Ierusalimul, ar putea fi și ele mobilizate.

Multe eforturi ar trebui făcute pentru a intra în legătură cu țări care și-au manifestat deja solidaritatea cu palestinienii, cum ar fi Suedia, țările din America Latină și din BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), care și-ar putea folosi autoritatea în mod direct și în colaborare cu alte țări pentru a trage la răspundere Israelul pentru anexarea și colonizarea ilegală a Ierusalimului de Est. Faptul că Ierusalimul de Est face parte din teritoriul ocupat al Cisiordaniei este adesea neglijat în discursul oficial și ar trebui accentuat.

Aceste țări ar trebui să-și folosească autoritatea, colaborând cu PLO/statul Palestinei, pentru a denunța politicile Israelului în Ierusalimul de Est la nivel de Consiliu de Securitate, Adunare Generală, Consiliu al Drepturilor Omului și la nivel de programe și agenții specializate ale Națiunilor Unite. Statele membre ar trebui să activeze în mod special Rezoluția Consiliului de Securitate cu numărul 478 din 1980 care declară că „toate măsurile legislative și acțiunile întreprinse de Israel, puterea ocupatoare, de a altera monumentele și caracterul orașului sfânt al Ierusalimului...sunt nule și neavenite și trebuie abrogate imediat.”

Și Uniunea Europeană (UE) are obligația de a se asigura de acceptarea principiului nerecunoașterii suveranității Israelului asupra Ierusalimului de Est. UE ar trebui să își pună în practică discursul prin măsuri efective de suspendare a tuturor activităților economice, financiare, bancare, academice, de investiții și afaceri, directe și indirecte, în coloniile israeliene din Ierusalimul de Est și în restul teritoriilor ocupate (OPT).

Organizația pentru Cooperare Islamică (OIC) ar putea juca un rol major în apărarea drepturilor palestinienilor în Ierusalimul de Est, furnizând sprijin direct precum și prin lobby în cadrul UE și UN pentru a obține suport și pentru ca acestea să ia măsuri și să inverseze violările Israelului. Asemenea măsuri ar putea include stabilirea de către UN și/sau UE a unui registru al încălcărilor israeliene ale drepturilor omului și al daunelor suferite de palestinieni ca urmare a politicilor israeliene de iudaicizare și de expansiune a coloniilor în Ierusalimul de Est și în restul OPT.

De asemenea este vitală crearea unui corp finanțator sau a unei bănci de dezvoltare care să înfrângă lipsa finanțărilor, una dintre problemele principale ale instituțiilor palestiniene din Ierusalimul de Est. O astfel de bancă de dezvoltare ar putea avea câteva activități inclusiv: furnizarea facilităților de obținere a creditelor, din moment ce majoritatea împrumuturilor sunt disponibile numai cu niște dobânzi uriașe; ajutarea finanțării dezvoltării sectorului imobiliar; și acordarea de stimulente pentru încurajarea investiției și asistenței pentru relansarea sectorului comerțului. Sectorul privat palestinian și băncile palestiniene din și din afara Palestinei ar trebui să-și asume și ele responsabilități și să facă parte din acest proiect al băncii de dezvoltare.

3. Comunitățile palestiniene din țara natală cât și din diaspora. Aceste comunități ar trebui să ajute la dezvoltarea și proiectarea unei viziuni clare și a unei strategii funcționale pentru Ierusalim. Ar trebui identificate măsuri practice de contracarare a politicilor de iudaicizare ale Israelului; de amplificare a capacității de producție a economiei palestiniene din Ierusalimul de Est și de întărire a legăturii cu economia Cisiordaniei și a lumii arabe; promovare a sectorului turistic pentru a susține limitata dezvoltare economică posibilă sub ocupație; reactivarea statusului cultural și economic al Orașului Vechi; lărgirea sectorului educațional și sanitar; și stimularea integrării palestinienilor din Ierusalimul de Est în restul OPT.

De asemenea, corpuri legislative existente ce oferă asistență juridică palestinienilor din Ierusalimul de Est – privind revocarea ID-ului de rezidență, unificarea familială, alocarea pământului, demolările caselor și zonare și planificare – să-și unească eforturile.

Societatea civilă palestiniană, mai ales mișcarea BDS, are un rol vital în luarea în vizor a planurilor israeliene de turism și high-tech în Ierusalim, prin campanii de boicotare a academicienilor israelieni și a instituțiilor culturale precum și a afacerilor implicate în iudaicizarea Ierusalimului.

Este imperativă dezvoltarea unei strategii de media care să facă auzite vocile palestiniene pentru a înfrunta puterea discursivă a Israelului și reprezentarea ne-istoricizată a Ierusalimului înaintată de acesta. Academicienii și analiștii politici au și ei un rol crucial: există o lipsă a cercetării dezvoltării socio-economice a Ierusalimului de Est și a proiectelor Israelului cu privire la Ierusalim, cu foarte puține comisii de experți activând în Ierusalimul de Est. Cercetarea viitoare ar trebui să se petreacă dincolo de diagnosticarea problemelor pentru a concepe soluții creative, folosind mai degrabă o abordare proactivă decât una reactivă. Prăpastia dintre academicieni și legislatori trebuie unită printr-o punte în vederea asigurării că toate eforturile sunt îmbinate către obiectivul obținerii autodeterminării, a demnității, libertății și dreptății.



Niciun comentariu: