Nimeni nu a tresărit la uciderea de vineri a unui om
inocent de către un soldat israelian. Nu e terorism, nici apartheid, nici
rasism sau dezumanizare. E doar moartea încă unui sub-om.
de Gideon Levy
Era o dimineață târzie.
În Israel oamenii își încheiau pregătirile pentru Sabat. Reporterii militari
cumpărau pâinea challah, soldații își părăsiseră bazele pe timpul weekend-ului.
La punctul de control Yabrud din Cisiordania colegii acestora au văzut un bărbat.
De fapt, nu au văzut un bărbat. Au văzut un sub-om. L-au împușcat așa cum au
fost instruiți. Reporterii militari au scris după cum fuseseră instruiți și ei:
„Un terorist a tras cu o armă de foc înspre cazemata de la un punct de control din
Ofra. Nimeni nu a fost rănit. Forțele armate au răspuns cu foc și teroristul a
fost ucis.”
Rutină. Nu există
nicio contradicție între „nimeni nu a fost rănit” și „teroristul a fost ucis”. Numai
evreii pot fi răniți. A urmat o actualizare: „Comandantul brigăzii Kfir, care a
văzut teroristul aruncând cu un proiectil către o cazemată a IDF din Silwan, a
tras în el și l-a omorât. Nimeni nu a fost rănit.” Puțin timp mai târziu s-a
raportat: „Se pare că acesta era instabil mintal. Nu s-a găsit nimic asupra
corpului său în urma percheziției.” Cu alte cuvinte, crimă.
Asta este ceea ce
reporterul Channel 10 Or Heller a postat pe twitter vineri, la fel ca unii
dintre colegii săi, inclusiv Alon Ben-David. Iar Heller nici vorbă să fie cel
mai prost reporter militar, dintr-aceia care recită automat orice le dictează
purtătorul de cuvânt al armatei fără a atribui citatul purtătorului de cuvânt
și își spun jurnaliști.
Nu există nicio
altă zonă în care jurnaliștii se pot comporta în felul acesta. Iau de bun, cu
ochii închiși, orice le dictează autoritățile conducătoare. Minciunile despre
ce s-a întâmplat vineri la punctul de control Yabrud au fost răspândite,
desigur, de către IDF. Numai și numai după ce IDF-ul și-a corectat declarația reporterii
au făcut același lucru și au raportat: „Palestinianul nu a încercat să atace
soldații.” Seară bună și Shabbat Shalom!
Era o dimineață târzie.
Iyad Hamed, din Silwan, se afla în drum spre moschee, pentru rugăciune. Acum mulți
ani s-a lovit la cap într-un accident rutier și de atunci a rămas instabil
mintal. Avea 38 de ani, era tatăl a trei copii, inclusiv al unui bebeluș. Un martor
care a fost la fața locului și a dat declarație pentru B’Tselem sâmbătă, Iyad Hadad, spune că Hamed se rătăcise, s-a
panicat când a văzut soldații de la punctul de control și a fugit. A fugit
pentru a-și proteja viața. Nu era înarmat și nu reprezenta un pericol pentru
nimeni.
Paramedicul Yihia
Mubarak crede că a fost împușcat în spate în timp ce alerga. A observat o rană
de intrare a glonțului în spatele victimei și o rană de ieșire în piept. Hamad a
murit pe loc. La scurt timp trupul său neînsuflețit a fost returnat. De data
aceasta, setea israeliană de păstrare a cadavrelor a fost potolită după ce s-a
aflat că Hamad fusese ucis deși nu greșise cu nimic.
Un arab mort. Asta-i
viața. Am trecut la alte chestiuni, mai importante și mai interesante. Când o
singură rachetă Qassam din Gaza aterizează în Israel, fără să rănească pe
cineva sau să cauzeze distrugeri, Israelul lansează o campanie de răzbunare cu
bombardamente și artilerie, sădind devastare și oroare. Îi este permis să facă
orice. Reporterii militari dezamăgiți îl provoacă pe ministrul apărării
întrebând „de ce numai proprietăți?” Și cum rămâne cu liderul Hamas Ismail
Haniyeh, pe care Avigdor Lieberman a promis să-l asasineze?
Israelul are voie
să facă orice. Palestinienii au voie să răzbune moartea prietenului lor? Ce întrebare
ridicolă! Au voie să încerce să-i oprească pe soldații IDF, așa cum face Israel
cu Hamas, pentru a nu omorî oameni inocenți care trec pe la punctele de control?
Altă întrebare ridicolă! Va fi pedepsit cineva pentru această crimă? O și mai
ridicolă întrebare!
Dacă un câine
israelian ar fi fost ucis de un palestinian, Israelul ar fi fost mult mai șocat
decât de uciderea lui Hamad. O mie de rapoarte sunt publicate despre fiecare
colonist din Cisiordania care este omorât, însă uciderea de vineri a unui om
nevinovat nu a stârnit decât un căscat de plictiseală. Nu e terorism, nici
apartheid, nici rasism sau dezumanizare. E doar moartea încă unui sub-om.
Am fost în Silwad
acum nouă luni, după ce polițiștii de frontieră au ucis-o pe Mahdia Hamed, o
femeie de 40 de ani, mamă a patru copii. Polițiștii de frontieră au susținut ca
a încercat să-i calce cu mașina, dar martori oculari au depus mărturie că
femeia conducea încet. Acasă, copilul ei de 10 luni aștepta să i se dea să sugă.
Au împușcat-o de
câteva ori și gloanțele i-au găurit trupul și au trecut prin el. Nimeni nu a
fost acuzat de nimic. Văduvul, Adiv Hamed, m-a întrebat atunci cu naivitate:
„Israelienii știu ce s-a întâmplat? A existat o dezbatere publică în Israel
după ce a fost omorâtă?”
Am tăcut rușinat.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.738936
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu