Implicarea statelor vestice în politica Israelului a dus
la rezultate care nu coincid cu dorințele votanților și care se opun principiilor
după care se presupune că acestea se ghidează. Instabilitatea perpetuă a
Israelului înseamnă că acest lucru nu se va schimba prea curând.
de John Chuckman
Ceva îngrijorător
se petrece în tăcere în lumea vestică, în acea porțiune a lumii caracterizată
de guvernele ce o conduc drept societate liberă și democrație liberală. Pe o
mulțime de căi, presupunerile oamenilor despre rolul guvernului sunt subminate
pe măsură ce guvernele lor se îndreaptă spre un pattern stabilit de Statele
Unite cu privire la felul în care guvernează, organizează alegerile și privesc
responsabilitățile față de cetățenii lor și față de comunitatea internațională.
Desigur, în multe
privințe, Statele Unite incită, lingușesc sau amenință alte state pentru a obține ce doresc. În ciuda economiei americane slabe și a unor perspective de viitor în
relativ declin, Statele Unite încă dețin suficiente resurse pentru a forța mâna
altor țări, dar mare parte din ce se întâmplă acum este determinat de noi forțe
care doar consolidează tendințele imperialiste ale Americii.
Oamenii din vest aleg
adesea guverne care ajung să facă ceea ce votanții lor nu își doresc. Aceștia realizează
că sunt mințiți de guvernele lor și de presa corporatistă, dar se simt
neajutorați în fața acestor lucruri. Interese speciale domină tot mai mult
guvernele deoarece tot mai mult aceste interese le plătesc campaniile
electorale și le servesc altor scopuri importante.
Cetățeni din multe
țări simt că semnificația acordării unui vot s-a diminuat, pe măsură ce își
privesc guvernele ignorând nedreptatea extremă, se văd târâți în războaie și
violențe pe care nu și le-au dorit niciodată și în general, simt că guvernele
lor sunt prea puțin preocupate de chestiuni care îi privesc pe ei. Asta, dacă
mai este nevoie să o spunem, nu are legătură cu democrația. Și unde vedem
guverne făcând reforme pentru a remedia situații ce amenință democrația? Aproape
nicăieri.
La prima vedere ar
putea părea ciudat – luând în considerare influența pe care Israelul o exercită
în lumea vestică (ce altă țară cu 7 milioane de locuitori apare în ziare
efectiv în fiecare zi?) și toată presa favorabilă de care beneficiază (fiecare
mare ziar și canal TV are câțiva jurnaliști sau comentatori care privesc influențarea
opiniei publice în favoarea Israelului ca pe o îndatorire personală, cum ar fi New York Times care își trimite toate
articolele despre Israel cenzorilor israelieni înainte de a le publica) – dar Israelul
este un stat instabil în mod natural.
Nu contează câți
bani sunt turnați în el pentru armament și dezvoltare economică, nu are cum să
fie altfel. Populația sa este ostilă față de oamenii care o înconjoară și cu
care se amestecă, visând la un soi de fantezie: capriciul unei comunități
ideale fără vecini care nu seamănă cu ea.
Și poveștile despre
întemeierea Israelului au un aer mitologic în care se îmbină elemente eroice cu
o împărțire în buni și răi, întotdeauna ignorându-se violența și brutalitatea
greu de uitat pentru victimele acestora. Variantele oficiale și chiar și
limbajul în care sunt exprimate sunt construcții artificiale care nu descriu cu
acuratețe ceea ce numesc - cuvinte ca „militant” sau „terorist” sau „existențial”.
Politica sa oficială față de vecinii și oamenii pe care i-a expulzat este una a
ostilității neobosite. Aproape toți liderii săi din afaceri și guvern beneficiază, pentru siguranța lor, de pașapoarte
duale. Cetățenii săi obișnuiți trăiesc vremuri complicate într-o economie
croită nu pentru oportunitate și libertate economică, ci pentru război și
pentru supravegherea milioanelor de rezidenți captivi și nedoriți.
Nimic din toate
acestea nu e sustenabil la infinit și Israelul modern este o construcție cum nu
se poate mai artificială, nepotrivită mediului său înconjurător și incapabilă
de a se lăsa influențată de toate tendințele puternice ce modelează lumea
modernă: globalizarea, libertatea oamenilor de a se deplasa, multiculturalismul
migrației și principiile democratice autentice, nu oximoronul democrației
pentru un singur grup.
Nenumăratele eforturi
disperate de a lucra împotriva acestor realități dure sunt cauza dezlănțuirii
forțelor ce acționează acum în lumea vestică. Dacă e să dăm un singur exemplu,
împotriva opiniei raționale a multor oameni de stat, Israelului i s-a permis,
ba chiar a fost ajutat să devină o forță nucleară. Logica din spatele unei
asemenea decizii fiind aceea că numai cu asemenea arme s-ar putea simți
Israelul în siguranță și ar putea fi gata să îi apere pe evreii de peste tot de
un nou Götterdämmerung.
Astăzi, SUA se află
în toiul unei campanii masive ce durează de ani de zile și va mai dura ani de
zile de a curăța Orientul Mijlociu de ceea ce liderii americani consideră a fi
elemente nedorite. Ce determină aceste elemente nedorite? Caracteristica principală
este aceea dacă respectă sau nu politica externă generală americană, inclusiv,
foarte important, conceptul de Israel ca fiu favorit al SUA în regiune, cu
toate privilegiile și puterile acordate de acest statut.
Cu siguranță,
selecția nu a avut legătură cu democrația și cu siguranță nu a avut nimic de-a
face cu faptul că țările respective nu recunosc și nu respectă drepturile
omului, oricât ar fi încercat John Kerry și Hillary Clinton să susțină
contrariul. America nu ține cont de asemenea scrupulozități când vine vorba de
Arabia Saudită, Bahrain, Yemen, Egipt și multe alte locuri în care are interese
strategice, inclusiv în Israel.
O mașinărie
elaborată s-a pus la punct în jurul relației dintre America și Israel de la
1948 încoace, când Președintele Truman a luat fatidica decizie – pare-se chiar
împotriva judecății sale – de a recunoaște rapid guvernul Israelului și de a
extinde asupra lui imensul prestigiu al SUA în imediata perioadă de după război.
Această mașinărie – ale cărei trăsături principale sunt organizate în jurul
intereselor ce privesc finanțarea campaniilor electorale și analizează gradul
de simpatie față de Israel al fiecărui oficial american ales sau numit – face acum
parte din peisajul politic al Statelor Unite și este ceva considerat ca fiind
de la sine înțeles, ca și când ar fi cel mai firesc lucru din lume. Dar nu este
firesc și, pe termen lung, nici măcar nu este în interesul Statelor Unite.
Lăsându-se prinși în
plasa acestei mașinării ce distorsionează deciziile în loc să ceară pur și
simplu Israelului să se retragă la Linia Verde (granițele de dinainte de 1967)
și să sprijine o înțelegere rezonabilă, este ceea ce în ultimă instanță a dus
la 9/11, la războiul împotriva terorismului și la invazia Irakului. A dus la
execuțiile extrajudiciare, la condamnarea zecilor de milioane de oameni la tiranie,
inclusiv a egiptenilor și a palestinienilor, la afacerea murdară a fabricatului
război civil din Siria și la înghițirea mândriei naționale a Americii, ca în
cazul atacului israelian asupra navei americane de spionaj USS Liberty, la
confiscarea de teren vecin și la constantele acțiuni de spionaj ale Israelului
asupra celui mai mare binefăcător al său. Unele dintre aceste dezastre
evitabile au continuat să creeze consecințe interne, contribuind la stabilirea
multor elemente ale unui stat american polițienesc.
Universul acestei
relații demonstrează natura instabilă a Israelului. America are mulți aliați și
prieteni care nu se poartă în felul acesta pentru că pur și simplu nu este
necesar: dar Israelul caută în permanență să-și extindă, să-și perfecționeze
sau să-și consolideze situația, încearcă mereu să obțină avantaje și mai mari. După
cum demonstrează afacerile sale externe, Israelul are o abordare complet
amorală, a rezultatelor cu orice preț, de la a fura pământ, ferme, case și apă,
până la a fura secrete, a trișa, a juca lumea pe degete, așa cum a făcut la
Entebbe sau în Războiul de Șase Zile sau când a ajutat apartheidul sud-african,
sau când a lansat oribilul virus informatic Stuxnet sau când a abuzat de
autorizările altor națiuni pentru a săvârși asasinate – toate acestea având
siguranța că cea mai influentă țară din lume este captiva mașinăriei,
incapabilă să critice sau să pedepsească.
Problema este că o
asemenea abordare generează la infinit noi și noi ostilități în orice loc pe
care îl atinge. Nu are cum să fie altfel, însă Israelul și apologeții săi
vorbesc numai în termeni de ascensiune a antisemitismului pentru a închide
gura criticilor, o practică ce adesea generează și mai multă ostilitate și doar
atenționează și mai mult în legătură cu nenumăratele ticăloșii întrebuințate
pentru a menține Israelul pe linia de plutire.
Natura mașinăriei americane
de relaționare cu Israelul s-a dovedit a fi atât de triumfătoare încât a fost
copiată de alte țări vestice. Nu cred că a planificat cineva de la bun început
acest set de rezultate, nu întru totul. Cred că vorbim de nenumărate ajustări,
adaptări și manevre oportuniste pe care nimeni nu le putea anticipa în 1948. Acele
zile au fost, în același timp, fericite pentru mulți evrei care priveau în urmă
la întunericul cumplit al holocaustului, și tragice pentru un popor care nu a
avut nimic de-a face cu acele acte criminale, dar care a fost privat de
drepturi, de proprietăți și de demnitate – o situație care doar s-a înrăutățit
de la acele evenimente pe care poporul palestinian le numește, ușor de înțeles
de ce, nakba (catastrofă).
Dar coroziunea
democrației în guvernele vestice, temătoare de a spune NU Israelului și prea
dispuse să-și umple conturile partidelor politice în schimbul favorurilor
oferite, este reală și palpabilă și va deveni și mai dramatică. Situația poate
fi descrisă, în cel mai fericit caz, ca o cursă pe o pantă periculoasă.
John Chuckman este un economist
canadian. Printre lucrările sale se numără The Decline of the American
Empire și The Rise of China as a Global
Power. O selecție a eseurilor și analizelor sale o puteți găsi
aici: https://chuckmanwords.wordpress.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu