Apartheid în Palestina (de Jamal Juma)

“Dezvoltarea” apartheidului israelian. Banca Mondială, ajutorul internaţional şi ghettoizarea Palestinei. Document de analiză a Campaniei organizaţiilor civile palestiniene împotriva zidului apartheidului, 18 mai 2005.

În fiecare zi în Palestina sate întregi protestează în mod activ împotriva zidului apartheidului şi a ocupantului care le-a furat pământul, le-a demolat casele şi i-a închis în ghettouri în care fac ravagii sărăcia şi opresiunea. Ei cer ca Zidul şi infrastructurile apartheidului, împreună cu “şoselele ocolitoare” rezervate în exclusivitate evreilor, zonele militare şi coloniile să fie dezmembrate. Nu să fie “modificate” sau făcute “mai tolerabile”, ci distruse în întregime, cerere susţinută de dreptul internaţional, inclusiv de avizul Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) şi a numeroase rezoluţii ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. Dar în ciuda acestor lucruri, complicitatea comunităţii internaţionale la crimele ocupantului este imposibil de ascuns.

Având în vedere realitatea unei situaţii în cadrul căreia copiii sunt răniţi mortal de tiruri de arme în timp ce participă pur şi simplu la manifestaţii pentru respectarea propriului lor drept la existenţă, pare absurd să vorbim de “dezvoltare”, fără a pune înainte ocupaţia rasistă şi colonială care perpetuează o asemenea distrugere. Totuşi, discursul care prevalează şi evocă “dezvoltarea economică” a Palestinei a ales: în loc să sfideze această realitate (cea a ocupaţiei), o acceptă (o integrează). În loc să atace realitatea ocupaţiei, acest discurs, dimpotrivă, tinde să întărească şi să susţină controlul total al vieţii palestiniene de către Israel.

Documentul director al acestui tip de discurs este ultimul raport al Băncii Mondiale cu privire la Palestina: “Stagnare sau renaştere? Dezangajamentul israelian şi perspectivele economice palestiniene”. Acest raport pune în evidenţă interesul mutual al capitalului global şi al ocupantului zionist, promovând cu vigoare o viziune a “dezvoltării economice” legitimate şi fondate pe o susţinere financiară importantă a sistemului de apartheid pe termen lung care serveşte de bază proiectului zionist de expulzare a palestinienilor.

Adevăratul cadru al politicii Băncii Mondiale are la bază susţinerea sa explicită a parametrilor stabiliţi de Israel în planul său de “retragere unilaterală”, o denominare mincinoasă care ascunde faptul că în realitate Israelul vrea să se angajeze şi mai mult în controlarea Palestinei prin intermediul unui zid al apartheidului şi măsuri complementare de furt de pământuri şi ghettoizare. Banca descrie “dezangajamentul” în chestiune ca un proces care procură Palestinienilor o cantitate semnificativă de terenuri şi un spaţiu ideal pentru dezvoltare. În fapt, Gaza va fi o puşcărie complet închisă în spatele unui zid de fier înalt de opt metri iar toate frontierele, litoralul, dar şi spaţiul aerian, vor fi controlate de către forţele de ocupaţie. În Cisiordania, doar patru minuscule colonii trebuie să fie evacuate, în timp ce 46% din teritoriul palestinian va fi anexat prin construirea Zidului şi a infrastructurilor apartheidului care facilitează expansiunea coloniilor ca Ma’ale Adumim şi Blocul Guş Eţion.

În pofida instrucţiunilor Curţii Internaţionale de Justiţieşi a comunităţii internaţionale “de a nu aduce nici un sprijin sau asistenţă în menţinerea situaţiei create prin construcţia (Zidului)”, Banca îşi formulează planul complet pentru regiunile care înconjoară statul-puşcărie, aşa cum este el delimitat de către Zidul ilegal al Apartheidului. Banca Mondială acceptă ca aceste colonii, zone militare şi toate “regiunile în care Israelul are interese şi investiţii” să rămână sub dominaţie israeliană. Zidul anexează capitala palestiniană Ierusalim, Banca face şi ea acelaşi lucru, Ierusalimul nu face parte din planurile sale.

În timp ce palestinienii sunt închişi şi confrontaţi cu o negare continuă a drepturilor şi aspiraţiilor lor, Banca face portretul unei situaţii în care există o oportunitate economică valorând greutatea ei în aur de a găsi mână de lucru docilă şi ieftină. Schema de bază a Băncii care evocă o nouă economie bazată pe export răspunzând nevoilor strategice ale Israelului şi ale capitalului mondial – şi trebuie să se ţină cont şi de căutarea de profituri atrăgătoare pentru investiţiile israeliene şi străine – include distrugerea terenurilor agricole palestiniene şi a pieţelor locale de către ocupant. Într-adevăr, raporturile Băncii Mondiale nu ţin cont de agricultură, sectorul situat în mod tradiţional în inima economiei palestiniene. În loc de o politică de opoziţie la cursa Israelului pentru a crea în Cisiordania zone industriale, baraje militare şi un sistem rutier rezervat în exclusivitate evreilor, avem o politică ce reflectă strategia generală a Băncii, avem un fel de Ghid care ar putea să se numească “Să construim prin forţe proprii apartheidul secolului XXI”.

La fel ca în cazul tuturor celorlalte populaţii ale “Lumii a Treia” pe care Banca Mondială le supune economiei globale, rolul desemnat palestinienilor este simplu: să producă ieftin mărfuri care să fie exportate spre regiunile care o duc mai bine, întărind dependenţa economică faţă de sistemele capitalismului global. Banca insistă asupra faptului că palestinienii trebuie nu numai să accepte brutala ocupaţie militară, deposedarea şi expulzarea, dar chiar să susţină economia agresorului producând materii prime şi industriale. În plus, palestinienii care sunt închişi în spatele zidurilor sunt desemnaţi ca populaţie captivă, privaţi de libertate cu forţa în cadrul unui sistem de dependenţă faţă de ocupant, inclusiv în ceea ce priveşte nevoile lor cele mai elementare. Israelul a vidat Palestina de resursele ei naturale, furând aproximativ 80% din resursele de apă naturală, dacă ne bazăm pe cifrele anuale. Acum, în Gaza, Banca stabileşte că palestinienii care au fost privaţi de apă timp de decenii ar trebui să participe la acorduri comerciale cu Israelul, de la care pot cumpăra la “tarife comerciale israeliene” aceeaşi apă furată de ocupant.

Convergenţa între zionişti şi măsurile economice ale Băncii Mondiale este clară. Investiţiile internaţionale transformă distrugerea şi deposedarea provocate de către politica israeliană colonialistă în noul proiect-victrină al Băncii Mondiale: o serie de întreprinderi masive industriale israeliene construite pe pământurile palestiniene anexate. Astfel, “Parcul Păcii” de la Tulkarem va fi construit pe terenurile agricole furate de la satul Irtah, o suprafaţă care a asigurat condiţii de viaţă timp de generaţii pentru cinzeci de familii şi care face parte din patrimoniul comunităţii. Lor le rămâne acum o singură soluţie: să devină muncitori exploataţi într-o întreprindere industrială israeliană înconjurată de ziduri, de baraje de control, de uşi de puşcărie.

Băncii nu-i pasă de ilegalitatea inerentă a unor asemenea întreprinderi, ba dimpotrivă, se bucură că vor procura locuri de muncă unor muncitori ieftini, în zone “cu un minim de balize roşii” adică fără sindicate, fără reguli de igienă şi alte drepturi pentru angajaţi. Formele industriale israeliene cele mai toxice şi cele mai nefaste pentru mediu vor fi transferate în Cisiordania, unde palestinienii muncesc pentru un salariu echivalent unui sfert de salariu în Israel (ceea ce este chiar prea ridicat conform raporturilor Băncii Mondiale). Ei pot încerca să pună în valoare aceste “sweatshops” vorbind de ele într-un context de eliberare şi de independenţă, dar în realitate ele nu reprezintă nimic mai mult decât un devastator sistem de exploatare rasială aşa cum nu s-a mai văzut din perioada Apartheidului din Africa de Sud.

Asemenea planuri cer imperios ca anumite mărfuri şi cantităţi limitate de palestinieni să fie “autorizate” să circule pe propriile lor pământuri, între ghettouri izolate şi aflate la distanţă unele de celelalte din cauza Zidului şi a reţelei de apartheid constituite de şoselele destinate în exclusivitate israelienilor. Deci, este propus un sistem de porţi de înaltă tehnologie şi de punţi de control astfel încât palestinienii care trec prin ele, conduşi asemenea unor turme de vite, să fie controlaţi. În fapt, acest sistem pe care Banca Mondială îl desemnează ca fiind “sistem alternativ de transport” şi care include şosele mărginite de ziduri şi de tunele care pot fi închise sau deschise conform dorinţelor Israelului, va fi un sistem de transfer pentru populaţia palestiniană întemniţată şi va face imposibilă orice mişcare între ghettouri şi orice acces la pământurile care le înconjoară.

În vederea păcălirii dreptului internaţional şi a spălării crimelor comise, Banca Mondială şi Israelul au inventat un nou eufemism în spatele căruia îşi ascund propriile interese: ei spun că totul se face “în beneficiul palestinienilor”. Banca îşi justifică aportul adus proiectului zionist care reclamă finanţarea punctelor de control pe care ocupantul le-a utilizat pentru a-i închide pe palestinieni şi care i-a făcut să suporte umilinţe şi violenţe cotidiene timp de ani de zile, spunând că este pentru a răspunde nevoilor palestinienilor. Statele Unite au furnizat deja 50 de milioane de dolari Israelului pentru a construi aceste porţi de închisoare iar guvernul francez a secondat iniţiativa oferind la rândul său 120 de milioane de dolari Israelului “în beneficiul familiilor palestiniene din Gaza”, astfel ca ocupantul să-şi poată moderniza punctele de control. Printre sistemele “moderne” utilizate de către ocupant se numără mai ales maşinile de control care fac fotografii ale corpurilor goale, prin haine. Pe lângă faptul că sunt umilitoare şi degradante, este foarte posibil ca aceste practici, conform multor experţi, să cauzeze pe termen lung grave probleme de sănătate din cauza razelor utilizate. A pretinde, aşa cum o fac guvernele, că-i ajută pe palestinieni oferind bani regimului care este la baza suferinţei lor, este nu doar a întoarce lumea pe dos dar acest lucru mai arată cât de mult aceste guverne neagă palestinienilor orice drept la autodeterminare.

O asemenea susţinere face ca Banca Mondială să devină un actor din ce în ce mai puternic în Palestina. Preşedintele nou ales al Băncii Mondiale, James Wolfensohn, a fost desemnat coordonator internaţional al “procesului de dezangajare” şi s-a stabilit deja că munca sa se va sprijini pe politica Băncii Mondiale, o politică ce nu ia în calcul nici Zidul Apartheidului, nici ocupaţia israeliană, nici colonizarea, nici nenumăratele violări ale dreptului internaţional de către Israel. Şi acest lucru nu priveşte doar Banca Mondială. La toate nivelurile, ONG-urile sunt influenţate de către această atitudine de acceptare a crimelor israeliene, şi nu se văd decât proiecte care vizează pur şi simplu adaptarea la realitatea Zidului şi a ocupaţiei, când ceea ce ar trebui făcut ar fi dezmembrarea Zidului, prima şi cea mai importantă dintre priorităţi. Nu va putea avea loc o dezvoltare reală decât atunci când Zidul şi coloniile vor fi dezmembrate, când ocupaţia va fi încetat şi când va fi stabilit un stat palestinian independent şi suveran. Ne întrebăm fără rezerve în ce lume imaginară trăiesc Banca Mondială şi zioniştii care cred că palestinienii vor pleca fruntea în pământ acceptând anihilarea trecutului, a prezentului şi a viitorului lor!

În realitate, se vede materializându-se încet dar sigur pe teren rolul desemnat Autorităţii Palestiniene, adică acela de a fi un temnicer care trebuie să-i împiedice pe palestinieni să-şi apere pământurile şi drepturile, în vederea creării unui “mediu atractiv pentru investiţii”. A acţiona în numele poporului palestinian înseamnă că Autoritatea Palestiniană şi Societatea Civilă trebuie să se ridice împotriva acestor proiecte, să li se opună şi să le refuze complet, nu doar să ceară “modificarea” şi “renunţarea parţială” la ele.

Palestinienii nu cred metode economice de aservire sau mijloace de a face Zidul şi ocupaţia mai “suportabile”. Palestinienii vor o adevărată eliberare. Faptul că Banca Mondială ignoră acest lucru nu este un detaliu. Se vede clar că Banca a ales conştient să susţină exigenţele şi viziunea ocupantului, adică expulzarea şi întemniţarea palestinienilor în ghettouri, iar Banca Mondială vrea cu mult mai mult decât să fie complice în această crimă.

Parteneriatul între Israel şi Banca Mondială aduce la zi întinderea susţinerii internaţionale de care profită ocupantul. Fără 5 miliarde în ajutor annual de la SUA, investiţiile Băncii Mondiale şi contribuţiile a nenumăroate guverne, corporaţii şi organizaţii, proiectul zionist ar fi pur şi simplu irealizabil.

Cetăţenii şi societatea civilă din întreaga lume au resposabilitatea construirii unei mişcări de presiune şi de izolare a Apartheidului israelian, ajutând concomitent lupta poporului palestinian pentru justiţie şi eliberare.

Cf. versiunea în limba franceză.