“Am tras în poliţistul palestinian, în timp ce alţii trăgeau în celelalte cinci persoane. Mi-am golit tot încărcătorul în el pentru a fi sigur că a murit, apoi l-am întors cu faţa în sus. Era un om gras, de cinzeci de ani. Cadavrul lui era ciuruit. Era prima dată când omoram pe cineva… A fost o adevărată plăcere…”
Acestea au fost cuvintele unui soldat al ocupaţiei, după executarea cu sânge rece a unei misiuni de răzbunare, în care 15 soldaţi palestinieni au fost asasinaţi. Armata israeliană decisese să răspundă unei operaţiuni militare duse la îndeplinire de rezistenţa palestiniană în 2002 împotriva soldaţilor ocupaţiei, la Ayn Ereik, în Cisiordania, în cadrul căreia 6 soldaţi fuseseră ucişi.
În privinţa operaţiunii “Iluzii împrăştiate” de la Karm Abu Salem, care este şi ea o operaţiunie militară condusă de rezistenţa palestiniană împotriva soldaţilor ocupaţiei, ea a suscitat o reacţie israeliană diferită, luând ca pretext captura unui soldat israelian. În realitate, guvernului israelian nu-i pasă prea mult de soarta soldatului israelian. El este mai degrabă neliniştit de racheta al-Qassam care-i face proiectele politice praf. Al-Qassam, care poate fi considerată o jucărie în comparaţie cu armamentul colosal israelian, nu posedă apparent o energie de explozie distrugătoare ci o energie explozivă de o mare eficacitate pentru a face cioburi planurile israeliane.
Dată fiind lunga experienţă israeliană în domeniul centurilor de securitate, ca de exemplu cea mai cunoscută, cea a statului marionetă druz pe care avea intenţia să-l instaleze la frontiera sa nordică, şi care a eşuat în anii ’70, sau centura de securitate din sudul Libanului, în anii ’80, a propus idea instalării unei century de securitate la nordul şi la estul Fâşiei Gaza, care l-ar proteja de operaţiunile rezistenţei, lucru care ar face mai dificilă săparea de tunele, dar racheta al-Qassam a depăşit limita acestei century, şi condiţiile demografice ale Fâşiei Gaza au împiedicat, în trecut, punerea în practică a acestei centuri.
Încă de la începutul agresiunii recente împotriva Fâşiei Gaza, armata de ocupaţie a încercat, urmându-şi în asta lunga sa experienţă în operaţiuni de expulzare masivă de populaţie, eliminarea locuitorilor din Beit Lahya, aproape de care sunt instalate mai multe colonii care se extind până la oraşul Ascalan, şi de asemeni a populaţiei din Beit Hanun, aproape de care se situează colonia Sderot, dar şi a populaţiilor cartiereilor de est (Şaja’iyaa şi Zaytun) ale oraşului Gaza, a satelor al-Şawka, la est de Rafah, în momentul în care pericolul continuă să ameninţe Breij şi Maghazi, la nord-est de Deir al-Balah, ‘Absan şi Bani Sulayla la est de Khan Yunes. Aceste tentative de expulzare au fost executate prin intermediul apelurilor şi a ameninţărilor pe care armata de ocupaţie le-a lansat populaţiei.
Era clar că ideea punerii în practică a unei centuri de securitate continua să obsedeze minţile conducătorilor israelieni, dar lansarea de rachete al-Qassam la Ascalan şi refuzul palestinienilor de a-şi părăsi oraşele şi satele a făcut să eşueze acest proiect.
Astfel, reacţia împotriva lansării de rachete al-Qassam, cu toate consecinţele sale benefice, a început să demoleze principiul “soluţiilor unilaterale” pe care vrea să le impună statul Israel, proiect adoptat de guvernul precedent şi sprijinit de guvernul actual. Al-Qassam a dus la eşuarea planului de retragere unilaterală, la nivel palestinian arătând că este vorba despre un plan pentru izolarea Fâşiei Gaza şi izolarea luptei locuitorilor ei de lupta poporului palestinian din Cisiordania, şi la nivel israelian, arătând că este vorba despre un plan unilateral care nu poate aduce securitatea coloniilor apropiate de Fâşia Gaza.
În consecinţă, al-Qassam a zguduit încrederea publicului israelian în planul Olmert, plan de regrupare în Cisiordania. Israelul ştie perfect acest lucru. În mai multe rânduri, responsabilii israelieni afirmaseră ineficacitatea unei soluţii militare împotriva al-Qassam. Din această cauză, nu este o întâmplare faptul că avansează un al treilea obiectiv pentru campania miltiară actuală, care este provocarea căderii guvernului palestinian, pentru a ieşi din impas. Israelul a arestat mai mulţi miniştri şi membri ai consiliului legislativ palestinian, lucru care riscă pe de o parte, de a conduce la prăbuşirea autorităţii palestiniene dacă îşi duce planul până la capăt şi pe de altă parte, să atragă atenţia asupra realităţii actelor sale, suscitând presiuni internaţîonale, israelienii recunoscând că acest lucru nu este decât o chestiune de timp.
Pentru a ieşi din impas, Israelul a recurs la presiunea asupra civililor palestinieni. Dacă exceptăm întreruperea electricităţii şi a apei, sau bombardarea podurilor sau închiderea punctelor de contact cu lumea, ştirile care provin din Fâşie indică bombardamente cotidiene ale civililor.
După ce, în cursul ultimelor două luni, sângele nevinovat şi abundent a curs în Gaza într-atâta încât s-ar fi putut îneca Sderotul, ministrul securităţii Pereţ nu vede nici o problemă atunci când declară că armata israeliană “duce un război pentru a proteja simbolurile morale pe care orice armată a lumii le protejează”, şi că armata israeliană “face faţă activiştilor terorişti care se ascund în spatele copiilor”, şi că “armata face tot ce-i stă în putinţă pentru a nu se atinge de civili”.
Neruşinarea atinge paroxismul atunci când nici un conducăror al armatei de ocupaţie nu întâmpină dificultăţi atunci când este vorba de inventarea unei noi construcţii propagandistice care să minimizeze pe de o parte rezistenţa palestiniană eroică şi pentru a arăta imaginea umană a soldatului israelian, pretinzând că acest soldat, din cauza unor aşa-zise sentimente umane, are dificultăţi când se luptă împotriva unui “terorist care poartă o armă automată într-o mână şi un copil în cealaltă”, în ciuda mărturisirii şefului armatei, Haluţ, că n-a resimţit (răspuns la întrebarea ce simţiţi) decât “o mişcare uşoară în aripa avionului” atunci când a lansat o bombă de o tonă, a cărei consecinţă a fost moartea a 14 civili şi mai mult de 150 de răniţi, cei mai mulţi dintre ei copii. Este sigur că Haluţ nu simte nimic azi!
În cadrul tulburării israeliene, se pun din nou guvernului israelian, structura bicefală Olmert-Pereţ, mai multe întrebări securitare legate de dominaţia asupra căilor de trecere, dominaţia economică, chestiunea aplicării principiului dezarmării palestinienilor, abandonul, cu recunoaşterea internaţională, a responsabilităţii legate de Fâşia Gaza.
Într-una din şedinţele guvernului, în urmă cu mai bine de zece ani, primul-ministru de atunci, Iţac Rabin, pusese întrebarea: cum s-ar putea “tăia” Fâşia Gaza, pentru a o separa de Israel aşa încât să plutească, departe, pe mare?
Text difuzat de lista yahoogroups assawra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu