de Ofri Ilany
Ramle, la sfârșit de secol 19
Câți dintre noi
avem cea mai vagă idee despre ce s-a întâmplat pe „Pământul lui Israel” în
timpul perioadelor fatimide, mameluce sau selgiucide? Am fost ocupați certându-ne
în legătură cu Nakba și în tot acest răstimp nu am făcut decât să negăm
trecutul musulman al acestei țări.
„Filastin – este ultima
dintre regiunile Siriei în direcția Egiptului. Cele mai vestite orașe ale sale sunt
Așkelon, Ramle, Gaza, Arsuf, Caesaria, Nablus, Ierihon, Amman, Jaffa și Beit
Guvrin.” Așa începe capitolul intitulat „Filastin” al „Dicționarului Pământurilor”
scris de geograful musulman Yaqut ibn Abdullah al-Hamawi în 1225. Asta se
întâmpla cu aproape 800 de ani înainte ca Anat Berko, membră a Knessetului din
partea Likud să facă dubioasa afirmație: „Nici măcar nu există litera P în
limba arabă, înseamnă că termenul „Palestina” trebuie examinat cu mai multă
atenție.” Și a continuat să explice cum palestinienii au început să-și exprime
naționalismul fabricat prin adoptarea acestui nume „care era de fapt utilizat
de mișcarea Zionistă.”
Doamna Berko a fost
ridiculizată de presă în urma acestei aserțiuni neîntemeiate. Dar critica la
graniță cu ipocrizia, având în vedere negarea trecutului palestinian de către
Israel, este un fenomen local larg răspândit aici. Sistemul educațional, mass-media
și industria turismului, toți sunt colaboratori la negarea și omisiunea a 1.400
de ani de istorie musulmană.
Istoria noastră,
așa cum este bine cunoscută majorității israelienilor, a abandonat țara în urma
revoltei lui Bar Kohba și a reapărut odată cu întemeierea așezământului Petah
Tikva (devenit oraș în 1937) la sfârșitul secolului al 19-lea. Așa încât sunt
foarte puțini evrei israelieni, chiar în rândul celor ce cunosc Biblia și analele
proiectului Zionist, care știu câte ceva despre perioadele fatimide, mameluce și
selgiucide.
Asemenea subiecte
sunt studiate de un cerc limitat de experți și sunt considerate la fel de
ezoterice ca istoria aztecilor. În mod similar, indicatoarele prezente în
siturile arheologice din Israel subliniază trecutul evreiesc de scurtă durată
al țării (așa cum cititorul își poate reaminti, suveranitatea evreiască a
existat pe o parte a acestui pământ numai pentru câteva secole, cel mult – dacă
includem atât Israelul cât și regatul Iudeei). În multe cazuri, stratificări
din perioadele musulmane ale istoriei au fost înlăturate din situri pentru a
expune structuri din perioadele locuirii evreiești. Au fost îndepărtate și
stratificările din perioadele romane și ale Cruciadelor. Ideea este
minimalizarea epocilor sub guvernare gentilică.
Citatul de mai sus,
din cartea lui Yakut, poate fi găsit în lucrarea “The Land of Israel in Arab
Sources from the Middle Ages,” de Uri Tal, publicată (în ebraică) acum doi ani
de către Institutul Ben Zvi. Titlul lucrării este oarecum ironic deoarece
sursele pe care le citează nu se referă la pământul acesta cu numele de
„Israel” ci cu numele „Falastin”, asa cum se pronunță în limba arabă. Însă cartea
este menită să-ți deschidă ochii, descriind bogăția orașelor și satelor din
Falastin în perioadele de stăpânire arabă.
Mormântul Rahilei la început de secol 20
De exemplu, cazul
lui Ramle, despre care călătorul arab al-Amri scria în 1347: „Orașul Ramle,
care se află în Falastin, este un oraș mare, umplut cu toate bunătățile, care
are piețe vrednice de laudă”. Sau vastul oraș Nablus, în care, spune al-Amri,
cresc pepeni dulci și se fac bomboane din roșcove ce sunt vândute în Damasc sau
în alte orașe din regiune. Sau Tiberias, care a fost un oraș al băilor publice
ale căror ape erau „folositoare în caz de flatulență, spută, abcese, ulcere,
eczeme, edeme, lipsă de vlagă cauzată de bătrânețe și obezitate.” Potrivit tradiției,
Tiberias era locul de îngropăciune al Sukaynei, stră-strănepoata lui Ali,
verișorul și ginerele profetului Mohammed; acum, despre același loc se spune că
ar fi „mormântul Rahilei, soția rabinului Akiva.” Pe parcursul acestor
perioade, o gamă fascinantă de personaje a trăit și a muncit pe acest pământ,
dintre care puține sunt cunoscute publicului educat din Israel.
Cartea lui Tal este
adnotată din plin, cu mii de note de subsol ce fac referire la numele așezărilor
citate în sursele arabe: Kakoun, Emmaus, al-Lajoun, Majdal Yaba, Kafr Saba,
etc. Cu privire la numele fiecărei localități, autorul enunță „este numele unei
așezări care a existat odată” – dar dacă „a existat odată” Kakoun, de ce nu mai
există? Nu ni se dă niciun răspuns la întrebarea aceasta în carte.
Nu există altă
variantă decât aceea de a verifica site-ul web al organizației Zochrot, care
declară că are ca scop conștientizarea în legătură cu pierderile palestiniene,
pentru a vedea că localitatea Kakoun a fost cucerită pe 6 iunie 1948 de către
IDF-ul aflat în formare la vremea respectivă. Al-Lajoun a fost cucerit de
Brigada Golani pe 30 mai 1948, Majdal Yaba pe 13 iulie 1948; Emmaus a continuat
să existe până pe 6 iunie 1967. Toate aceste așezări au existat fără întrerupere
timp de sute de ani, cel puțin.
Dar negarea
trecutului arab este un subiect mai amplu decât simpla negare a Nakbei, când
sute de mii de arabi au fost expulzați din casele lor în timpul Războiului Israelian
de Independență între 1947-49. Chiar și cineva care crede că palestinienii sunt
responsabili pentru Nakba(catastrofă) poate fi de acord că nu se pot nega mii
de ani de istorie ne-evreiască a acestui pământ.
În același timp,
dat fiind actualul discurs politic din Israel, numeroși evrei nu doar că nu
neagă Nakba, dar o și justifică și se mândresc cu ea. Acest lucru nu trebuie să
surprindă. Nu există niciun motiv pentru ca cineva să accepte semnificația
catastrofică a Nakbei dacă acesta nu recunoaște existența lumii pe care a
distrus-o.
Mormântul Șeicului Awad din Așkelon
„Negarea Templului”
Mulți oameni din
Israel sunt convinși că la începutul secolului 20 țara era goală și că
locuitorii palestinieni au venit aici ca răspuns la apariția Zionismului. Acest
tip de teorii nefondate câștigă adepți în rândul intelectualilor îndoielnici. E
greu de crezut că orice informație, de orice fel, ar putea risipi aceste
mituri. Dar măcar să mai scadă nivelul de fățărnicie infatuată.
Crainicii TV și
reporterii au solicitat în ultima vreme ca liderii arabi să declare în mod
limpede că Templul Evreiesc a fost așezat pe Muntele Templului (Haram
al-Sharif) din Ierusalim. „Negarea Templului” este prezentată ca o crimă împotriva
istoriei. Dar sunt familiarizați jurnaliștii aceștia aroganți cu locurile
sfinte musulmane din și dimprejurul Israelului? De exemplu, știu că în orașul
Așkelon se află locul sfânt Mashhad Nabi Hussein – „Altarul Profetului (sau Domnului
nostru) Hussein”, unde se spune că pentru o vreme s-a aflat îngropat capul lui
Hussein ibn Ali, nepotul Profetului Mohammed? Presupunem că nu știu, deoarece
această moschee a fost distrusă în iulie 1950, la cererea Generalului-Maior Moshe
Dayan. Așa că nu ar trebui să spunem că doar ISIS distruge structuri istorice.
Dacă Israelul ar
avea un sistem educațional și cultural rezonabil, personalități precum călugărul
eremit Haritoun, misticul Ibn al-Jila din Ramle sau nemilosul despot Ahmed al-Jazzar
din Acre ar fi cel puțin la fel de cunoscute precum Herzl și vizirul Haman. Dar
poate, în naivitatea mea, cer prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu