de Jonathan Cook
Dedesubtul abject
al politicilor electorale americane iese din nou la iveală odată cu bătălia
candidaților democrați și republicani pentru președinție. Și nimic nu este mai
dezgustător decât felul în care fiecare candidat se luptă să-și demonstreze
loialitatea față de Israel.
Noi dimensiuni vor fi
atinse săptămâna aceasta la Convenția Republicană de la Cleveland, când Donald
Trump va fi încoronat drept candidatul partidului. Platforma acestuia anulează
zeci de ani de diplomație americană, îngropând orice speranță a unui stat
palestinian.
Întrebarea este
dacă aspiranta la funcția de președinte al SUA din partea democraților, Hillary
Clinton, care se poziționează ca fiind cel mai mare aliat al Israelului, va încerca
să supraliciteze alăturându-se cu lașitate dreptei israeliene.
Povestea a început
foarte diferit. Pe parcursul primei părți a campaniei electorale, guvernul lui
Benjamin Netanyahu a avut motive să se îngrijoreze în legătură cu „relația
specială” dintre Israel și viitorul ocupant al Casei Albe.
La început, domnul
Trump promisese să rămână „neutru” și s-a manifestat cu reticență vis-à-vis de
acordarea unui buget anual de miliarde de dolari sub formă de ajutor militar
Israelului.
A susținut soluția
celor două state și a refuzat să recunoască Ierusalimul drept capitala
Israelului.
În partea cealaltă,
a democraților, doamna Clinton a fost provocată de Bernie Sanders, jucătorul cu
puține șanse de câștig, care a făcut apel la imparțialitate în ceea ce privește
Israelul și palestinienii. De asemenea a obiectat față de sumele colosale
oferite Israelului.
Domnul Sanders a
exploatat sprijinul masiv de care s-a bucurat în rândul democraților pentru a o
forța pe Hillary Clinton să includă renumiți suporteri ai drepturilor
palestinienilor în comitetul ce concepe platforma partidului.
Dar orice speranță
de schimbare iminentă a politicii SUA în Orientul Mijlociu a fost distrusă.
Săptămâna trecută,
după ce au ieșit la iveală informații despre platforma republicană, Donald
Trump declara cu emfază că este „cea mai pro-israeliană din toate timpurile!” Evitând
orice menționare a soluției celor două state, acesta afirma: „Respingem
noțiunea falsă potrivit căreia Israelul este un ocupant...Sprijinul Israelului
este o expresie a americanismului.”
Capitularea a fost
atât de totală că până și Liga Anti Defăimare (ADL), un grup din New York apărător
al Israelului, a catalogat platforma „dezamăgitoare” și a solicitat
republicanilor să o „regândească”. Până la urmă, chiar și domnul Netanyahu
recunoaște de ochii lumii nevoia unui stat palestinian.
Dar domnul Trump nu
dă semne de prudență. Noii săi consilieri în problema Israelului, David
Friedman și Jason Greenblatt sunt suporteri înflăcărați ai colonizării și anexării
teritoriului palestinian.
Co-echipierul lui Donald
Trump în alegerile prezidențiale, anunțat în week-end, este guvernatorul statului
Indiana, Mike Pence, un creștin evanghelic și un partizan ferm al cauzelor
pro-israeliene. Deci, de ce această dramatică răzgândire?
Candidații la
funcții înalte în SUA au nevoie de bani – de mulți bani. Până acum, în campania
electorală domnul Trump s-a bazat în mare parte pe averea proprie. A adunat
fonduri în valoare de mai puțin de 70 de milioane de dolari, o cincime din cât
deține Hillary Clinton pe post de muniție în războiul electoral.
Cel mai important
sponsor al partidului republican este Sheldon Adelson, un magnat al cazinourilor
și prieten apropiat al domnului Netanyahu. Acesta a lăsat să se înțeleagă că va
contribui cu peste 100 de milioane de dolari la campania lui Trump dacă îi
place ce vede.
Dacă Netanyahu și-ar
oferi girul, așa cum a făcut-o pentru Mitt Romney în cursa electorală din 2012,
predicatori creștini Zioniști precum John Hagee vor ralia zeci de milioane de
adepți de partea lui Trump – și îi vor umple sipetul.
Indicii ale
faptului că banii influențează politica sunt prezente și în cazul partidului
democrat.
Domnul Sanders și-a
finanțat campania din donații mărunte, acest lucru dându-i libertatea de a-și
urma conștiința. Prin contrast, doamna Clinton s-a bazat pe mega-sponsori,
printre care aflându-se și Haim Saban, pentru care Israelul reprezintă un factor-cheie
al alegerilor prezidențiale.
Acest lucru ar
putea explica de ce, în ciuda nenumăratelor concesii privind platforma
democrată făcute la insistența domnului Sanders, echipa lui Hillary Clinton a
refuzat cu desăvârșire orice compromis în legătură cu chestiunile ce privesc
Israelul. Ca o consecință, platforma acesteia nu solicită încetarea construirii
de colonii pe teritoriile palestiniene, nici măcar nu le menționează.
Potrivit New York
Times, consilierii doamnei Clinton îl iau în considerare pe James Stavridis ca
potențial partener de campanie (vicepreședinte). Fost comandant NATO, acesta este
apropiat de armata israeliană și cunoscut pentru poziția sa pro-israeliană
agresivă.
Între timp, Hillary
a promis să își folosească toată autoritatea pentru a lupta împotriva mișcării
de boicotare în plină ascensiune, ce caută să izoleze Israelul din cauza ocupației
teritoriilor palestiniene ce durează de zeci de ani.
Devotamentul aprig
față de Israel al celor doi candidați pare să contrazică sentimentul opiniei
publice, mai ales în rândul democraților.
Un sondaj de opinie
al Pew Research Center dezvăluie că 57% dintre democrații tineri, mai liberali,
simpatizează mai degrabă cauza palestinienilor decât Israelul. Sprijinul pentru
pozițiile pro-israeliene agresive scade și printre evreii americani, votanți cheie
ai partidului democrat.
În jur de 61% cred
că Israelul poate trăi în pace alături de un stat palestinian independent.
Influența toxică a
banilor asupra alegerilor prezidențiale din SUA se resimte în multe zone ale
politicii interne și externe. Dar concurența
între candidați pentru a-și manifesta fervoarea față de Israel este dezolantă.
Politicienii americani
ar trebui să înțeleagă că o dezbatere reală despre relația Statelor Unite cu
Israelul nu mai poate fi evitată prea mult.
Jonathan Cook este un jurnalist independent din Nazareth.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.thenational.ae/opinion/comment/in-the-us-money-talks-when-it-comes-to-israel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu