Sa’ir își va
reveni; oamenii săi sunt puternici și antrenați pentru a-și reveni. Dar nu e
greu de imaginat ce fel de sentimente înăbușite întărește blocarea acestui oraș
din sudul Cisiordaniei.
de Gideon Levy
Haideți să luăm ca
exemplu Shoham, o comunitate de 20.000 de oameni cu un club de agrement. La o
distanță de o oră de mers cu mașina se află un oraș numit Sa’ir. Are tot 20.000
de rezidenți (dar nu are club de agrement).
Acum să ne imaginăm
că s-ar fi tras asupra unei mașini în dreptul Rutei 444, nu departe de Shoham.
Poliția nu l-a prins pe cel care a tras dar bănuiește că s-ar fi ascuns în
Shoam. Deci ce face poliția? Impune o blocadă asupra Shoham-ului. Îl închide
complet. Nimeni nu are voie să-l părăsească pentru o săptămână întreagă – nici
ca să meargă la muncă, nici la școală, nici la doctor, nicăieri. Fie că locuiești
acolo sau ești în vizită, ești blocat. Nicio căruță de rugăminți și implorări
nu ajută la nimic. 20.000 de oameni rămân asediați.
Orașul ar lua-o
razna. Israelul ar lua-o razna. O blocadă asupra unui oraș întreg din cauza
unei singure persoane, care probabil că nici nu se ascunde acolo? O săptămână
petrecută într-o cușcă? Ar lua cu asalt toate platformele de socializare și ar
intra în direct la toate programele radio pentru a descrie suferința rezidenților
– criza de produse din magazine, pacienți care nu-și pot primi tratamentele,
copii care nu pot merge la școală, studenți care își pierd examenele finale,
miri și mirese care nu se pot căsători, afaceri în pragul colapsului și câmpuri
veștejite.
Shoham și-ar aminti
de acest asediu cu durere și revoltă. Ar avea loc o ceremonie de comemorare în
fiecare an. Comunitățile internaționale evreiești și creștine ar organiza
campanii pentru strângeri de fonduri și departamentele locale de asistență
socială ar trata copiii traumatizați care își udă paturile de teama raidurilor
și perchezițiilor nocturne din partea poliției. Ofițerul de poliție care a emis
ordinul ar fi forțat să-și dea demisia. Israelul și-ar ieși din minți din cauza
unei asemenea blocade.
Dar Sa’ir, doar la
o oră distanță de Shoham, a fost închis pentru cinci zile. Nu ați auzit mare
lucru despre asta și oricum nu interesează pe nimeni. Sâmbătă un palestinian a
tras câteva focuri de armă într-o mașină israeliană; șoferul a fost rănit în
picior dar a fost capabil să conducă mai departe. De la acele împușcături Sa’ir
a fost sub blocadă. Poți intra dar nu poți ieși. Un ofițer și doi soldați din
Brigada Kfir stau la un punct de control improvizat și explică situația
șoferilor care caută să intre. Unii își asumă riscul și intră. Nimeni nu știe
când vor ieși de acolo. Timpul palestinienilor este cumplit de ieftin, la fel și
libertatea, viețile și demnitatea lor.
Săptămâna trecută
au fost împotmoliți șoferii camioanelor ce se îndreptau spre fabricile de
cherestea, muncitorii, studenții, pacienții, cumpărătorii, vânzătorii, toată
lumea. Un șofer de camion a fost reținut timp de 16 ore la unul dintre punctele
de control responsabile cu menținerea orașului sub asediu. Chiar și o ambulanță
a fost reținută acolo. Pentru că era goală, nu i s-a permis să plece. Ordinul este
fără echivoc; nimeni nu pleacă. Rugămințile stăruitoare – și au fost multe la
punctele de control din Sa’ir – nu ajută. Există soldați care explică acest
lucru cu omenie, cu câtă omenie se pot explica niște ordine inumane, așa cum se
obișnuiește la punctele de control din Cisiordania.
Sa’ir nu este Gaza
și blocada va fi ridicată la un moment dat. Orașul își va reveni; nu e prima
dată când este blocat și nici ultima. Samua a fost închisă și ea; tabăra de
refugiați Al Fawar la fel; orașul Bani Na’im și el. Războiul împotriva
terorismului permite orice, inclusiv pedeapsa colectivă și impunerea unui
asediu. Dorința de răzbunare și pedeapsă a coloniștilor trebuie satisfăcută;
aceștia exercită presiuni asupra armatei pentru a închide, a bloca și a asedia
cât mai mult – și, dacă se poate, și pentru a ucide. Deoarece e mult mai ușor
să cauți pe cineva într-un oraș asediat, deci, de ce nu?
Sa’ir își va
reveni; oamenii săi sunt puternici și antrenați pentru a-și reveni. Dar nu e
greu de imaginat ce fel de sentimente înăbușite întărește blocarea acestui oraș
din sudul Cisiordaniei. Nu e nevoie de nicio incitare pentru ca Sa’ir-ul să
urască. Nu are nevoie de predici și filme de propagandă. Are toate motivele
necesare. Cum ar putea să nu-i urască pe cei care îl abuzează? Cum ar putea să nu
clocotească de furie la ușurința cu care îi este impus asediul din comoditatea
asupritorului său?
Uitați-vă la Sa’ir
și gândiți-vă la Shoham.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.730768
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu