de Gilad Atzmon
Le-a luat șapte ani
lui Sir Chilcot și echipei sale pentru a trage niște concluzii pe care orice
britanic capabil să gândească le-a înțeles încă din noiembrie 2013.
Ancheta a evaluat
comportamentul lui Blair și al armatei britanice. Dar ceea ce nu a expus
Raportul Chilcot este legătura esențială dintre războiul criminal al lui Blair,
lobby-ul evreiesc și Israelul.
La vremea la care
Marea Britanie intra în infamul război împotriva Irakului, cei mai importanți sponsori
ai lui Blair erau Lordul „bancomat” Levy și LFI (Prietenii Laburiști ai
Israelului). În presa britanică principalii avocați ai imoralului război
intervenționist au fost David Aaronovitch și Nick Cohen de la Jewish Chronicle. Magistratul suprem
care a dat undă verde pentru război a fost Lordul Goldsmith.
În 2008, The Guardian dezvăluia că Ministerul de Afaceri
Externe și Commonwealth-ul britanic s-au luptat cu succes să țină secretă orice
menționare a Israelului în controversata problemă. Israelul era în mod vădit
implicat în producția largă a armelor de distrugere în masă (WMD). Dacă grijile
sincere ale Marii Britanii și ale Americii ar fi fost legate într-adevăr de
armele de distrugere în masă, atunci Tel Aviv-ul ar fi trebuit bombardat.
În 2003, câțiva
experți în informații au insistat că dosarul legat de armele de distrugere în masă
din Irak ar fi fost realizat inițial în Tel Aviv și doar „condimentat” la
Londra.
De la războiul din
Irak, același lobby evreiesc a pus presiune enormă pe guvernele vestice,
promovând și mai multe războaie intervenționiste în Siria, Libia și Iran. Deci,
de ce Raportul Chilcot nu s-a adresat și acestui subiect?
Această excludere
crucială din Raportul Chilcot era de așteptat. În 2010, respectatul veteran și
diplomat britanic Oliver Miles a avut ceva de spus despre compoziția evreiască
a anchetei. Doi dintre cei cinci membri ai anchetei erau evrei, pro-război și
susținători ai lui Blair.
Miles a scris în The Independent următoarele:
„Puțină atenție s-a
acordat ciudatei numiri a doi istorici (doi din cinci înseamnă mult) suporteri
ai lui Blair și ai războiului din Irak. În decembrie 2004, Sir Martin Gilbert,
subliniind că „războiul împotriva terorii” nu este un al treilea război
mondial, scria că Bush și Blair „odată cu trecerea timpului și cu desigilarea
arhivelor, ar putea lesne să li se alăture lui Roosevelt și lui Churchill – o opinie
excentrică ce părea să-l elimine ca membru al comitetului. Sir Lawrence
Freedman este reputatul arhitect al „doctrinei Blair” a intervenției umanitare,
care a fost invocată în Kosovo, în Afganistan și în Irak.
Atât Gilbert cât și
Freedman sunt evrei, și Gilbert cel puțin, are un dosar al suportului activ față de Zionism. Asemenea
lucruri nu sunt menționate de obicei în media mainstream britanică și americană,
dar The Jewish Chronicle și presa
israeliană nu au asemenea inhibiții, iar presa arabă atât din Londra cât și din
regiune este de obicei pe urmele acestora.”
Punctul de vedere
al lui Oliver Miles era valid și s-a dovedit corect. Raportul Chilcot nu doar
că a fost destinat să eșueze. A fost creat pentru a deturna orice verificare
meticuloasă a Israelului și a militantului său lobby pro-război.
Raportul Chilcot
le-a dat cetățenilor britanici ceea ce au vrut aceștia. L-a blamat pe Blair
pentru că i-a dezamăgit. Dar atenția raportului îndreptată asupra lui Blair,
asupra eșecurilor diplomatice, militare și ale informațiilor ascundea Lobby-ul
care mânuia sforile.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.gilad.co.uk/writings/2016/7/7/chilcot-israel-and-the-lobby
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu