miercuri, mai 25, 2016

DETERIORAREA RELAȚIILOR POLITICE ALE ISRAELULUI CU AMERICA LATINĂ






„Israelul nu are politică externă, doar politică internă.” Mai rar o observație atât de justificată, remarca făcută de Henry Kissinger, controversatul câștigător al premiului Nobel pentru pace ne permite să analizăm un episod al impactului incontestabil asupra situației din cadrul coaliției la guvernare a prim-ministrului Benjamin Netanyahu: desemnarea lui Daniel Dayan drept consul al Israelului în Statele Unite, după ce i-a eșuat tentativa numirii aceluiași în funcția de ambasador al Israelului în Brazilia.

În 1947 Brazilia reprezenta majoritar America Latină în fața Națiunilor Unite (UN) în ideea împărțirii Palestinei în două state, unul Arab Palestinian și celălalt evreiesc. Dar restul țărilor importante din regiune, precum Argentina, Mexic și altele nu sprijineau opinia Braziliei. Respingând pierderea teritorială, printre celelalte pierderi, pe care crearea statului Israel o implica, lumea araba și conducerea Palestinei din anii 1940 au încercat să prevină acest lucru. Înfrângerea lor militară a dus mai întai la însușirea pământurilor palestiniene de către Israel și în 1967 la ocupația israeliană a întregului stat ce nu apucase să ființeze.

Ulterior, în special după 1977, succesiunea aproape continuă a guvernelor israeliene ultranaționaliste a fost tot mai criticată în America Latină și o hotărâre neexecutorie a Curții Internaționale de Justiție declara ilegale coloniile din teritoriile palestiniene ocupate. De asemenea, la solicitarea Braziliei, din 2010 încoace a crescut recunoașterea statului palestinian în lipsa înfăptuirii acestuia și împărțirea a fost invocată de țări precum Uruguayul în sprijinul realizării statului.

Dayan este argentinian și un fost lider al organizației umbrelă a comunităților coloniilor ilegale și ca atare, pentru rezidenții acestora, el este „ministrul lor străin”(deși Brazilia ar fi fost prima sa misiune diplomatică). Reputația acestuia contrastează cu cea a predecesorului său. Printre puținii arabi ai diplomației israeliene, Reda Mansour, de origine druză, a fost ambasador în Brazilia pentru scurt timp, din august 2014, după ce în prealabil deținuse aceeași funcție în Ecuador.

Deși au fost invocate motive personale, este posibil și probabil, deși nu putem băga mâna în foc, ca mandatul său de ambasador să fi luat sfârșit ca urmare a unor declarații ce clarificau niște aspecte controversate ale acțiunilor Israelului în Siria: furnizarea serviciilor medicale de către Israel membrilor al-Nusra, o organizație afiliată al-Qaeda, precum și ca o consecință a solicitării lui Mansour de încetare a furnizării acestor servicii după ce douăzeci de druizi au fost masacrați acolo.

Jumătate din întreaga populație druidă a lumii trăiește în Siria și a fost victima epurării etnice a orice altceva în afara suniților, promovate de francizații al-Qaeda și alte grupuri, teroriști în ochii celor care se luptă cu guvernul în Damasc și în ochii guvernului. Nebăgată în seamă, obiecția lui Mansour este posibil să fi fost amendată, din moment ce expunea o rezervă în angajamentul Israelului de a lupta împotriva terorismului. Cu luni înainte, ignorând implicațiile politice ale sprijinului acordat al-Qaeda, Israelul tratase deja peste 2.100 de membri al-Nusra.

Înfrânt în cursa electorală pentru Knesset în 2015, Dayan face parte, fără îndoială, din ascensiunea ultranaționaliștilor Israelului. Partidul său, Jewish Home, s-a alăturat coaliției de guvernare prin numirea liderului acestuia, Naftali Bennett, în funcția de ministrul al educației. Aspirant vizibil la biroul de prim-ministru, Bennett este păstrat de Netanyahu ca o garanție că guvernul nu va abandona poziția de opunere față de un stat palestinian, chiar dacă în coaliția de guvernare au reușit să se strecoare câțiva dintre tot mai puținii susținători ai soluției celor două state pentru conflictul israeliano-palestinian. Aceste lucruri susțin observația lui Kissinger potrivit căreia politicile interne ocupă spațiul politicii externe în cazul Israelului.

Conform președintelui onorific al Centrului Peres pentru Pace, alegerea lui Netanyahu a partenerilor de coaliție face parte din strategia sa anti-Palestina. Iar unii dintre ei, poate într-un mod chiar mai explicit decât al prim-ministrului, par a se agăța de iluzia că trecerea timpului îi va forța pe vecinii slăbiți ai Israelului să admită că un stat palestinian nu se va întâmpla niciodată.

În acest context, foști diplomați brazilieni, legislatori și trei foști ambasadori israelieni au solicitat guvernului Dilma Rousseff să-l respinga pe Dayan. Acceptarea sa nu era în concordanță cu poziția Braziliei față de ocuparea Palestinei în 1967. În plus, aflând de desemnarea lui Dayan printr-un tweet, a amplificat starea de nemulțumire în cadrul Ministerului Brazilian de Externe, alimentată deja de izbucnirea conflictului Israelo-Palestinian în 2014, când dezaprobarea ofensivei israeliene în Gaza s-a soldat cu retragerea ambasadorilor Braziliei, Ecuadorului, Statului Chile, El Salvadorului și Statului Peru din Israel. Suplimentar, Brazilia și alți membri Mercosur, cu excepția Paraguayului, au solicitat încetarea de urgență a bombardamentelor. La fel de infructuoasă ca și cea a partenerilor Mercosur, o cerere similară din partea Paraguayului demonstrează ineficiența exprimărilor politicoase.

Răspunsul oficial al Israelului caricaturiza Brazilia drept un „pigmeu” diplomatic, o poreclă jignitoare chiar și fără a lua în considerare conotația rasistă a comparației cu un segment al rasei de culoare și o insultă cu atât mai mare cu cît era adusă unei părți interesate la modul cel mai serios de a deveni membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Exasperarea nu putea fi decât crescândă odată cu răspândirea veștii numirii lui Dayan în funcția de ambasador înainte ca Brazilia să își dea acordul. Israelul nici măcar nu a încercat să obțină acordul, solicitat abia în septembrie, lucru ce ar putea fi interpretat ca un gest arogant al lui Netanyahu de a-l impune pe Dayan.

Aflarea nominalizării lui Dayan pe căi neoficiale a plasat-o pe Rousseff în compania Papei și a Președintelui Statelor Unite, printre alții. După ce Jorge Bergoglio a fost ales Papă, Netanyahu s-a autoinvitat să-l cunoască, profitând de întâlnirea pe care o avea la Roma cu șeful diplomației SUA. Dar Papa Francisc l-a primit pe premierul israelian la o dată diferită, întrucât Sfinția Sa solicită ca astfel de vizite să fie aranjate cum se cuvine, din timp.

Unii explică toate aceste probleme de coordonare subliniind lipsa unei autorități în cadrul Ministerului de Externe Israelian, condus din 2015 de către Netanyahu, care îl folosește pe post de momeală pentru atragerea posibililor parteneri de coaliție. Dar lucrurile menționate mai sus nu sunt doar o serie de gafe diplomatice.  Sunt și expresia aroganței cuiva care și-a permis deja să-l umilească pe Președintele Obama, făcând lobby în Congresul SUA împotriva înțelegerii nucleare cu Iranul. Lăsând un astfel de comportament nepedepsit  încurajează recidiva. Așa că nu trebuie să surprindă faptul că El Salvador a aflat din presă că Israelul a decis să îi închidă ambasada din raționamente financiare sau că Obama a aflat într-un mod similar de anularea unei întâlniri programate cu Netanyahu înaintea călătoriei sale în America Latină, întâlnire solicitată de premierul israelian.

Deși nu este singurul beneficiar al șubrezirii principalei superputeri, pentru un Israel cu primele cifre economice din lume și dotat cu arsenalul primei puteri militare din Orientul Mijlociu, a fost deosebit de profitabilă. Îi permite ulterior fostului ministru de externe Shlomo Ben Ami să spună, fără a fi acuzat de ultranaționalism, că Israelul se bucură de o influență globală fără precedent, în ciuda comunității internaționale care îi dezaprobă atitudinea față de palestinieni. Inițial în mâinile Statelor Unite, acest indice al puterii redistribuit vine la masa tratativelor în Israel prin adjunctul ministrului de externe, doamna Tzipi Hotovely, motivată de un mare zel ideologic, dar lipsindu-i tactul și competențele. Apelul făcut de dumneaei către comunitatea evreiască braziliană pentru promovarea numirii lui Dayan era în dezacord cu ceea ce se aude adesea despre importanța pentru Israel a evreilor din lumea întreagă.

Folha de S. Paulo a publicat un articol atenționând că o turnură evreiască „spre o anumită direcție” în aspecte ce afectează ambele țări, ar putea afecta comunitatea. Exprimarea într-o manieră bizară a permis președintelui comunității evreiești braziliene să califice articolul drept antisemitic, fără a profita de ocazie pentru a pune la îndoială vorbele lui Hotovely care erau la fel de rele ca insinuarea făcută de publicația din Sao Paolo a unei loialități duale. Manevrele anti-Dayan ale lui Alon Liel, un fost director general al Ministerului de Externe Israelian, au fost considerate acte de trădare de către mulți israelieni, nu doar de suporterii unui Israel de la Mediterana până la Iordan. Nu e o surpriză, atunci, ca mai mulți  brazilieni să considere neloială instigarea de către Hotovely a unei mobilizări evreiești împotriva guvernului și - vorba aceea -  pentru că atunci când e să plouă, plouă cu găleata, chiar să creadă că ar fi posibil ca acești evrei să fie mai loiali Israelului decât Braziliei.

În ciuda neproductivității, Israelul a continuat să caute suporteri și aliați. Pentru consulul său onorific în Rio „respingerea unui reprezentant diplomatic al unei zone sub administrație împărțită israeliano-palestiniană înseamnă crearea unei clase de cetățeni de mâna a doua într-o țară care nu acceptă așa ceva, nici măcar pentru cetățenii săi non-evrei.” Fără a-i uita pe cei câțiva arabi –în principal druizi – ce dețin funcții la nivel înalt, fie că e vorba de domeniul judiciar sau al afacerilor externe, al forțelor armate, poliției și așa mai departe, precum și adjuncții miniștrilor, aceasta declarație suportă comparație cu cea făcută la Washington despre minoritatea arabă din Israel, discriminată din punct de vedere instituțional și civic sau cu critica europeană a „manifestărilor oficiale ale rasismului” împotriva arabilor. Nu degeaba a subliniat Ahmed Tibi, fondatorul alianței politice Joint List (o coaliție a patru partide predominant arabe din Israel), că există mai mult de 50 de legi care îi discriminează pe față. Până la urmă, Israelul este o democrație, în mare parte, doar pentru evreii săi. Dar pentru un fost analist CIA, acum cercetător asociat la o universitate americană, cele de mai sus o fac pe autoproclamata unică democrație din Orientul Mijlociu mai puțin democratică decât Tunisia.

Nici zdruncinarea relațiilor prin absența unui ambasador, nici îngrijorările din cadrul armatei braziliene după ce ministrul israelian al apărării s-a adresat omologului său, nu au schimbat situația. În orice caz, Celso Amorim, un fost diplomat brazilian și fost ministru al apărării, crește miza: e timpul să reducem dependența militară de Israel. La scurt timp după aceea, Embraer, marea fabrică braziliană de avioane, s-a distanțat de filiala Elbit, o companie israeliană implicată în diverse proiecte militare.

Din 1980, Elbit furniza componente de echipament electronic pentru avioanele de luptă și alte aeronave ale forțelor aeriene braziliene, precum și design și tehnologie de satelit, producția locală de drone israeliene cumpărate de Brazilia, Chile și Columbia fiind poate elementul cu cel mai mare potențial economic din regiune. Dar anularea unuia dintre principalele acorduri de comerț semnat în 2009, când Președintele israelian Shimon Peres a vizitat Brazilia, a fost cauzată de diverși factori. Deja în 2014 Statul Rio Grande do Sul(una dintre cele 27 de unități federative ale Braziliei) anulase o înțelegere cu Elbit, în absența fondurilor federale presupuse. Criza economică a Braziliei a exacerbat reducerea finanțărilor. Adăugate la acest lucru au fost și protestele palestinienilor locali, ale altor entități braziliene și ale ambasadei Palestinei, toate subliniind faptul că Elbit a ajutat ofensiva israeliană împotriva Fâșiei Gaza și a zidului de separație din Cisiordania.

Insistența numirii lui Dayan a avut costuri, mai ales că absența unui contracandidat a fost privită ca un pariu din partea lui Netanyahu pentru constrângerea lui Rousseff și mai mult decât atât, ca o obstrucționare a re-alegerii predecesorului ei, Luiz Inacio Lula da Silva(care a avut un rol-cheie în obținerea unui acord nuclear cu Iranul, precum și în recunoașterea regională a Palestinei, deci deloc pe placul ultranaționaliștilor israelieni). În schimb, Dayan crede că Brazilia urmărește împiedicarea rezidenților controversatelor colonii israeliene să reprezinte Israelul peste hotare. Ilustrând contrariul, nu este o coincidență că mai sus numitul Bennett, locuitor, la fel ca Dayan, într-o colonie de asemenea tip, a fost selectat pentru a reprezenta Israelul la cea mai recentă comemorare a bombardării ambasadei israeliene în Argentina.

Dacă Rousseff depășea tentativa de destabilizare, rezistând presiunii, Netanyahu risca să iasă șifonat într-o țară în care operează mai mult de 200 de companii israeliene. Și ar fi trebuit să aleagă un alt ambasador ținând cont de aspecte interne importante – presat de deficitul său de credibilitate în rândul suporterilor mai extremiști- și în aceeași măsură, să introducă noul candidat în aliniament  cu protocolul unui ministru brazilian de externe ultra-experimentat, cu o bună memorie. Chiar mai rapid, același lucru s-ar fi întâmplat dacă Rousseff ar fi fost „săpată”.
Încercarea de a-l impune pe Dayan pe orice cale devenise inoportună. Și în martie, Ministerul de Externe al Israelului a lansat o licitație pentru funcția de top în Brazilia  și în alte ambasade isareliene.  Ulterior retras și explicat drept o gafă, acest exercițiu de licitație ar fi fost cu scopul de a testa reacțiile publicului dacă Israelul ar trebui sau nu să îl îndepărteze pe  Dayan, el însuși nesatisfăcut de măsurile luate de Ministerul său de Externe și de ambasada din Brazilia, permițându-i astfel lui Netanyahu să evite furnizarea de muniție către Bennett și alți doritori de a prelua conducerea guvernului.

Până spre sfârșitul anului 2015, presa israeliană vorbea deja despre o plasă de siguranță pentru Netanyahu pe frontul de acasă: trimiterea lui Dayan în Statele Unite, o destinație pe care acesta ar fi preferat-o din capul locului. Așa încât, nu e nicio surpriză că după opt luni de așteptare zadarnică, Netanyahu a căzut de acord ca Dayan să fie următorul consul general în New York, norocosul câștigător al funcției fudulindu-se belicos „cei care nu m-au vrut în Brazilia vor trebui să mă aibă în capitala lumii.” O exprimare coercitivă, această variantă a precedentei caricaturi pare să bagatelizeze din nou Brazilia la nivel de liliputan, așa cum se vede de la înălțimea viitorului avanpost newyorkez al lui Dayan.

Înainte de mutarea sa propriu-zisă, în cea de-a doua jumătate a anului, nominalizarea lui Dayan a ridicat semne de întrebare în cadrul unor segmente ale comunității evreiești newyorkeze cu privire la impactul acesteia printre formatorii liberali de opinie. Un ziarist în același ton cu devotamentul actualului guvern față de colonizarea și anexarea teritoriilor ocupate, mai puțin Gaza, un recompensat viitor luptător împotriva acelor evrei americani ce se opun lui Netanyahu, clasificați momentan de Dayan ca „non-evrei”, va facilita alegerea unui ambasador în Brazilia acceptabil.

Comparativ cu atitudinea Israelului față de Obama și vicepreședintele său – în 2010 vizita în Ierusalim a celui din urmă a fost ocazia anunțării a 1600 de case israeliene suplimentare în teritoriile disputate – rezistând impunerii lui Dayan, Rousseff și-a trecut în palmares o victorie. Între timp, negocierile care continuă între partenerii de coaliție ultranaționaliști, nu înlătură suspiciunile de părtinire dinspre Netanyahu în procesul de numire în funcție, mai ales dacă funcția de ambasador în Brazilia rămâne neocupată.

Traducere din original în limba spaniolă de Katie Oliver, membră a programului de voluntariat DemocraciaAbierta

Raportul a fost alcătuit de către Ignacio Klich pentru openDemocracy.

Niciun comentariu: