Într-o mișcare surpriză, prim-ministrul israelian Benjamin
Netanyahu l-a destituit săptămâna trecută din funcție pe ministrul apărării,
Moshe Yaalon. Retrăgându-se din toate funcțiile politice, domnul Yaalon avertizează: „Elemente
extremiste și periculoase au pus stăpânire pe Israel.”
Parțial se referea la succesorul său în funcția de ministru al
apărării, Avigdor Lieberman, liderul partidului de extremă-dreapta Yisrael
Beiteinu, ale cărui răbufniri deja consacrate includ amenințări cu bombardarea
Egiptului și decapitarea cetățenilor palestinieni neloiali.
Dar, în aceeași măsură, ceea ce condamnă domnul Yaalon este acel
extremism mai aproape de casă și anume cel din interiorul partidului domnului
Netanyahu, partidul Likud. Fostul ministru Yaalon intenționează să facă o pauză
de politică, după spusele sale. Ca o ironie corespunzătoare, cel care a fost
anunțat a-i prelua funcția de MK (Membru al Knessetului) din partea Likud este
Yehuda Glick, colonistul fanatic al cărui scop este distrugerea moscheii Al
Aqsa din Ierusalim și înlocuirea acesteia cu un templu evreiesc, lucru care ar
dinamita întregul Orient Mijlociu.
Analiștii israelieni au punctat faptul că prin includerea lui
Lieberman, guvernul va deveni cel mai extremist din istoria Israelului – din nou.
Prim-ministrul francez Manuel Valls, care și-a început sâmbătă
vizita oficială în zonă, se va lovi, cel mai probabil, de un zid inexpugnabil
de ostilitate guvernamentală față de încercarea propunerii unui plan francez de
pace privind conflictul israeliano-palestinian.
Mai puțin remarcată a fost preluarea graduală și paralelă a instituțiilor
de securitate ale Israelului de către cei ce îmbrățișează ideologia coloniștilor
– cunoscuți în Israel drept tabere naționalist-religioase.
Niciunul dintre aceste lucruri nu este întâmplător. De două
decenii coloniștii au avut ca țintă instituțiile-cheie ale Israelului. În
timpul celor șapte ani de guvernare sub Netanyahu, procesul a fost accelerat.
Naftali Bennett, liderul partidului colonist de extremă-dreapta Jewish
Home și ministru al educației, se lăuda recent că partidul naționalist-religios,
deși reprezentând doar 10% din populație, deține „poziții de conducere în toate
sferele de interes ale Israelului.”
Unul dintre succesele domnului Bennett este numirea lui Roni
Alsheikh în funcția de șef al poliției israeliene, anul trecut. Acesta este un
vechi rezident al Kiryat Arba, una dintre cele mai violente colonii de pe
teritoriile ocupate.
Cea mai recentă campanie a forțelor de poliție, „Believing in the
police” a fost creată cu scopul recrutării mai multor zeloți. În spatele
programului se află politicieni-coloniști care i-au numit pe palestinieni
„suboameni” și și-au manifestat simpatia față de cei care au omorât prin incendiere
o familie palestiniană, inclusiv un bebeluș, vara trecută.
Și celelalte agenții de securitate suferă transformări.
Naționaliștii religioși dețin în momentul de față multe din funcțiile de
conducere ale serviciului de securitate internă Shin Bet și ale Mossadului, agenția
de informații externe a Israelului.
Și în cadrul armatei, coloniștii sunt ultra-reprezentați în
corpurile de ofițeri și unitățile de luptă. De mai bine de zece ani rabinii
domină educația corpurilor armatei.
Dar, în ciuda acestor tendințe, elita seculară tradițională a
Israelului – în mare parte de extracție europeană - s-a menținut cu încăpățânare în vârful
piramidei funcțiilor de conducere ale armatei.
Prim-ministrul Netanyahu este puternic iritat de controlul
acestora. În două momente importante i-au stat în cale. Atunci când a încercat
să răstoarne acordurile de la Oslo în anii 90 și când a încercat să bombardeze
Iranul acum câțiva ani.
Într-o tentativă de a le îngrădi influența, Netanyahu a încercat
să-l promoveze pe Zionistul religios Yair Naveh ca șef al armatei anul trecut,
dar a fost împiedicat de mai sus-pușii.
Însă numirea lui Lieberman în funcția de ministru al apărării ar putea
marca un punct de cotitură.
Dintr-o anumită perspectivă, pericolul este mai mic decît
sugerează amenințările hiperbolice ale domnului Yaalon. De zeci de ani,
generalii seculari au fost responsabili de un proces de ocupație care a strivit
drepturile palestinienilor și i-a închis în cutiuțe din ce în ce mai mici. Acești
generali au fost la fel de cruzi precum funcționarii religioși ce îi vor înlocui.
Dar reverberațiile acestei revoluții tăcute nu trebuie ignorate.
Vechile elite au huzurit în kibuțuri, marile comunități rurale cooperatiste
colective caracteristice Zionismului social-democrat și socialist ale
Israelului, construite pe ruinele sutelor de sate și orașe palestiniene epurate
etnic în 1948.
După războiul din 1967, generalii kibuțurilor au exportat bucuroși
același model de jaf la scară industrială a pământului palestinian teritoriilor
ocupate.
Dar obsesiile lor legate de securitate erau esențialmente
înrădăcinate în Israel, unde se temeau că vor fi trași la răspundere pentru
crimele din 1948 de pe urma cărora au profitat. Coșmarul lor stăruitor este
dreptul de întoarcere al proprietarilor autentici pe pământul acum numit Israel
– refugiații palestinieni, ridicându-se astăzi la cifre de milioane.
Prioritățile taberelor religioase sunt diferite. Pământurile pe
care aceștia le apără cu mai multă fervoare nu sunt în Israel, ci în
Cisiordania și Ierusalimul de Est. Aici trăiesc mulți și aici sunt pământurile
sfinte care sanctifică lăcomia lor teritorială.
Răspândirea acestui zelotism în cadrul armatei a deranjat
elementele mai liberale ale acesteia. În ultimii ani, au apărut mai mulți „informatori”
(whistleblowers) din cadrul unității 8200 de informații militare, printr-un
grup numit Breaking the Silence.
Filmul recent al execuției unui palestinian rănit sever de către
un medic al armatei, Elor Azaria – și sprijinul public copleșitor pentru acesta
în Israel – nu a făcut decât să intensifice aceste tensiuni. Luna aceasta, adjunctul
șefului de stat-major al armatei israeliene, generalul Yair Golan, a comparat
Israelul cu Germania nazistă. În vreme ce domnul Lieberman este cel mai vocal
susținător al lui Azaria.
Scopul naționaliștilor religioși este fățiș: înlăturarea ultimelor
opreliști din calea ocupației și construirea unui glorios Mare Israel prestabilit
de puterea divină deasupra unei societăți palestiniene obliterate.
Acest lucru înseamnă că nu există speranța unei rezolvări
pacifiste a conflictului Israelului cu palestinienii - doar dacă nu cumva este precedată de un
tumultuos război civil între evreii religioși și evreii seculari ai Israelului.
Jonathan Cook este un jurnalist independent din Nazareth.
Articolul a apărut în original aici : http://www.thenational.ae/opinion/comment/religious-zealots-waging-a-quiet-revolution-in-israel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu