de Leila
Farsakh
Prin economia palestiniană se înțelege de
obicei economia Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza. Aceasta cuprinde o populație
totală de 4,7 milioane de palestinieni (1,8 milioane în Gaza și 2,9 în
Cisiordania). Semnarea Acordurilor de Pace de la Oslo în 1993 între Israel și
Organizația pentru Eliberarea Palestinei (PLO) promitea să reducă dependența
economiei palestiniene față de Israel și transformarea acesteia într-un motor
dinamic al unui stat Palestinian viabil. În 2012, Banca Mondială și Fondul
Monetar Internațional (FMI) argumentau că economia palestiniană s-a maturizat
și este capabilă de susținerea unui stat Palestinian independent. Acest stat,
declarat pentru prima dată de către PLO în 1988, s-a bucurat de o înaltă
recunoaștere internațională odată ce a devenit Stat Observator non-membru al
ONU în 2012. Până acum a fost recunoscut de peste 135 de țări.
Însă o privire atentă asupra economiei
Palestinei relevă că aceasta este fragmentată și neviabilă. În 2014, valoarea produsului
intern brut (PIB) pe cap de locuitor în Cisiordania și Gaza era undeva la 1.737
$. Acest nivel se situa sub cel din 1999 și era cu doar 15% mai mare de la
semnarea procesului Oslo. La fel de alarmant, veniturile medii în Fâșia Gaza
erau cu 31% mai mici decât cu 20 de ani în urmă iar diferența de venit față de
Cisiordania pe cap de locuitor crescuse de la 14% la 141% în favoarea
Cisiordaniei în această perioadă; valoarea PIB pe cap de locuitor în Fâșia Gaza
în 2014 era de 976 $ comparativ cu cea din Cisiordania care se ridica la 2.540 $.
În plus, creșterea economică a Palestinei a fost haotică, oscilând între 3 și
5% pe an din 1993 încoace. Rata sărăciei încă se menține la peste 40% în Fâșia
Gaza. Iar în Cisiordania nu a scăzut sub 16%. Șomajul în 2014 a atins un
procent de 46% din populația aptă de muncă în Gaza și 17% în Cisiordania.
Acest rezultat economic este o consecință a
felului în care procesul de la Oslo a redefinit dominarea colonială a Israelului
asupra Cisiordaniei și Fâșiei Gaza. Din 1993, creșterea economică palestiniană
depindea de trei elemente-cheie. Acestea erau: libertatea acordată Autorității
Palestiniene (PA), dimensiunea ajutorului internațional furnizat poporului
palestinian și natura războaielor și a politicilor de blocadă ale Israelului. Acești
trei factori determinanți au consolidat mai exact, nu au sfârșit dominarea
colonială a Israelului.
Crearea PA a fost primul pas spre întemeierea
unei economii care să ia în considerare nevoile poporului palestinian. În
curând avea să devină angajatorul principal, absorbind aproape 30% din forța de
muncă a Fâșiei Gaza și 12-18% din cea a Cisiordaniei. PA a devenit managerul
economiei palestiniene dar libertatea sa de acțiune rămânea constrânsă de
termenii Protocolului Relațiilor Economice ai procesului Oslo și de
restricțiile de mișcare impuse de Israel oamenilor și mărfurilor palestiniene.
Ca o consecință, dezvoltarea economică în Teritoriile Ocupate rămânea
determinată de serviciile de finanțare și expansiunea proprietății imobiliare.
Ponderea agriculturii în PIB a scăzut de la 18% cât era în 1993 la sub 5% în
2014. În 2007 interimarul fostului prim-ministru al PA, Salam Fayyad, a
contribuit la îmbunătățirea transparenței și eficienței fiscale a Palestinei. Însă
politicile neoliberale introduse au crescut datoriile palestiniene individuale
față de bănci și nevoia ajutorului internațional.
În medie, fiecare bărbat, femeie și copil
palestinian a beneficiat de ajutor în valoare de 258 $ în 2004, sumă ce a
crescut la 497 $ în 2012. În Haiti, de exemplu, o persoană primea în 2012 mai
puțin de 150 $, iar în Timorul de Est 235 $ în 1990. Ajutorul internațional a fost de bază pentru
supraviețuirea poporului palestinian. A fost direcționat spre dezvoltarea
industriei și infrastructurii Palestinei precum și pentru reducerea sărăciei,
încurajând buna administrare și promovarea organizațiilor de societate civilă.
Ajutorul umanitar și pentru dezvoltare se ridică undeva la peste 25 de miliarde
$ din 1993 până în prezent, mai mult decât dublul PIB-ului Palestinei. Dar în ciuda dimensiunii fără precedent, nu a
reușit să fie eficient sau să reducă dependența Palestinei față de Israel; încă
80% dintre exporturile Palestinei merg în sau via Israel și 70% din importuri vin
din el. Mai grav, ajutorul internațional subvenționează indirect ocupația, în
loc să-i pună capăt.
Începând cu blocada israeliană a Gazei în 2006
și preluarea puterii de către Hamas în 2007, economia Palestinei pur și simplu
s-a împărțit în cel puțin două economii, dacă nu și mai multe. Economia Gazei a
devenit o economie a războiului și asediului, bazându-se pe tuneluri subterane
atunci când acestea nu sunt distruse de Israel și în nevoie acută de ajutor
umanitar atunci când permite Israelul. Cele trei ofensive ale Israelului asupra
Fâșiei Gaza, lansate în 2008-2009, 2012 și 2014, sunt estimate a fi produs
daune de 5 miliarde de dolari fiecare. Dublul PIB-ului Fâșiei Gaza. Producția
agricolă, industrială și electricitatea au fost reduse cu 50% iar construcțiile
au fost reduse cu 80%. 90% din apa disponibilă în Gaza este considerată astăzi
nepotabilă și 80% din populația Gazei primește o formă de ajutor social.
Economia Palestinei a eșuat în a deveni
independentă sau sustenabilă din cauza furtului de pământ și resurse de către
Israel. Din 1993 până în prezent, Israelul a construit peste 700 de km de
drumuri de ocolire și continuă sa controleze în mod direct 56% din Cisiordania
(Zona C). Și-a extins populația colonizatoare la peste 545.000 de coloniști în
Cisiordania și Ierusalimul de Est. De asemenea, Israelul a finalizat construcția
a 62% din cei 708 de km ai zidului de separație. Până la desăvârșirea acestuia,
zidul de apartheid va înconjura și strangula economic 498.000 de palestinieni în
Cisiordania. În plus, Israelul a continuat să impună 27 de puncte permanente de
control în Cisiordania, care izolează palestinienii în rezervații umane fragmentate
, ale căror perspective economice sunt la mâna echipajelor de soldați israelieni
de la punctele de control. Aceste rezervații sunt izolate și de Ierusalimul de
Est a cărui economie a fost separată de restul Cisiordaniei, cel mai aspru după
cea de-a doua Intifadă în 2000.
Este imposibil să vorbim astăzi despre o
economie a Palestinei, deoarece este fragmentată, dependentă de ajutor și
nesustenabilă. Această economie nu include întreg poporul palestinian, excluzându-i
pe cetățenii palestinieni ai Israelului, precum și pe refugiații ce trăiesc
de-a lungul Liniei Verzi de demarcație. Nu îi include nici pe palestinienii ce
lucrează în Ierusalimul de Est, nici nu integrează Cisiordania și Fâșia Gaza
într-o unică entitate unită. A devenit mai degrabă o serie de rezervații umane
fragmentate, asemenea bantustanelor Africii de Sud în epoca Apartheidului.
Aceste rezervații umane sunt încercuite de puncte de control israeliene, depind
de mărfurile israeliene și se află la mila priorităților politice și economice
ale Israelului.
Astăzi este mai nimerit să vorbim despre o
rezistență economică a Palestinei, una care încearcă să se opună exproprierii
coloniale israeliene rămânând fermă pe poziții și pe pământ. Palestinienii
rezistă economic dominației israeliene prin boicotarea mărfurilor israeliene și
încercând să producă bunurile proprii. Campania Boycott, Divestment and
Sanction (Boicotare, Deposedare și Sancționare) se estimează a costa Israelul
1,4 miliarde de dolari pe an și, după toate probabilitățile, va ajuta
dezvoltarea economiei palestiniene. Strategiile autarhice dezvoltate de
locuitorii Gazei sunt impresionante prin creativitatea și curajul lor, includem
aici strategiile de reciclare. Însă e puțin probabil să devină sustenabile până
când asediul nu ia sfârșit și până când nu se poate face accesul spre lumea
exterioară. Economia Palestinei, la fel ca statul Palestinian, nu poate exista,
ca să nu mai vorbim că nu poate prospera, până când comunitatea internațională
nu va face ca Israelul să răspundă în fața legii internaționale, până când nu
va proteja drepturile palestinienilor și nu va forța Israelul să pună capăt
ocupației.
Leila
Farsakh este Profesor Asociat de Științe Politice la Universitatea Massachusetts,
Boston. Face parte din echipa redacțională a Jurnalului pentru Studii ale
Palestinei și este Membru Senior al Institutului pentru Studii ale Palestinei.
Articolul poate fi citit în original aici : http://blog.palestine-studies.org/2016/05/25/the-palestinian-economy-capable-of-sustaining-an-independent-state/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu