joi, mai 12, 2016

CONCEPÂND „PĂMÂNTUL LUI ISRAEL”:Agitprop în slujba construirii Națiunii

de Khelil Bouarrouj


                                   Fondul Național Evreiesc, circa 1950


Izbânda materială și culturală a Zionismului este o demonstrație a axiomei îndelung trâmbițate de partizanii acestuia: arabii or avea ei drepturi pe pământ dar numai evreii au dreptul asupra pământului. Fiecare mișcare are nevoie de propaganda sa, iar Zionismul a fost maestrul colonist al marketing-ului. Cu siguranța că francezii în Algeria și britanicii în India nu au ridicat agitprop-ul la rang de artă așa cum Zioniștii timpurii au reușit să o facă. De vreme ce puterea lor copleșitoare era suficientă pentru a-și instaura dominația, nici Franța și nici Marea Britanie nu au căutat să-și redeseneze proprietățile coloniale întru totul ca pe niște împărății reînviate, legând trecutul și prezentul. Lipsindu-le puterea tangibilă, Zioniștii au trebuit să câștige un război ideologic înaintea celui de pe pământ. Propaganda lor avea așadar două linii: o narațiune biblică a unei „reîntoarceri” evreiești pe Pământul Sfânt, potrivită sensibilităților protectorilor vestici; și pentru a atenua grija minoră, în caz că era una, că Zionismul ar putea vătăma comunitățile indigene existente în Palestina, trebuiau să prezinte pământul ca fiind un deșert pustiu a cărui colonizare nu ar prejudicia nicio ființă umană - totul rezumat de celebrul slogan „un popor fără pământ pentru un pământ fără popor”.




 În mod simultan, propaganda Zionistă trebuia să recruteze evreimea europeană pentru a emigra în Palestina în numele „mântuirii” și mai apoi să angajeze comunitatea colonizatoare evreiască(Yishuv)la punerea temeliei pentru un potențial stat. Afișele sale colorate arătau un popor temerar arând pământul („făcând deșertul să înflorească”) și încurajau o economie autosuficientă a așa-zisei „trude evreiești” și „producției evreiești” necesară pentru construirea unui proto-stat independent de palestinieni, devenind la un moment dat suficient de sigur de sine încât să-i subjuge pe aceștia. Ancorat într-o poveste puternică, Zionismul a atras de partea sa patroni vestici și a modelat o comunitate discretă al cărei singur numitor comun era o tradiție colectivă de a crede într-o națiune unificată lingvistic și cultural capabilă de fondarea unui stat solid.







Până la 1947 Yishuv integrase toate caracteristicile unui stat-națiune și instalase armate mai bine echipate și antrenate decât opozanții lor arabi, dar propaganda era esențială pentru ca Zionismul să ocupe Palestina. În acea sferă, victoria sa era supremă în comparație cu cea neîndestulătoare a proprietarilor pământului în ajunul Catastrofei(Nakba).

După cum a observat Edward Said, Israelul a câștigat războiul parțial pentru că deja câștigase „lupta politică pentru Palestina în mediul internațional unde ideile, expunerile, retorica și imaginile erau la ordinea zilei.” Acea bătălie politică, acea victorie de propagandă, reprezenta triumful suprem asupra poporului palestinian. Nedreptatea nesoluționată dar recunoscută a fost destinul multor oameni, însă pentru o vreme palestinienii au fost nu doar nedreptățiți, dar și suprimați. „Ei nu au existat niciodată”, în cuvintele mârșave pe care le folosea un prim-ministru israelian.

Astăzi, chiar și suporteri aprigi ai Israelului recunosc existența palestinienilor chiar și numai pentru a continua să le nege nedreptățile trecute și prezente și a-i blestema în aceeași clipă. Însă vechile clișee Zioniste se încăpățânează să rămână obișnuite în discursul american. Că Palestina avea doar câțiva locuitori, că ceea ce au făcut evreii colonizatori au fost miracole agricole în deșert și (pentru fundamentaliștii creștini) că evreii doar își recuperau pământul care le fusese promis de la începuturi. Israelul încă promovează o imagine glorificată a trudei și bunurilor evreiești, chiar dacă într-o formă modificată, ca parte a campaniei „Brand-ul Israel”. În timp ce în trecut, munca și mărfurile evreiești erau promovate cu scopul dezvoltării resurselor lui Yishuv, astăzi Israelul defilează cu artiștii și celebritățile sale împreună cu tehnologiile inovatoare, având ca obiectiv distragerea atenției lumii de la ocuparea Palestinei și câștigarea simpatiei publice prin marketing-ul unui prezumtiv stil de viață fermecător.

 



                         

Poveștile repetate suficient de mult vor găsi întotdeauna naivi care să le creadă, iar basmele instrumentalizate de Statul Israel modern își au rădăcinile în campaniile Zioniste de propagandă din perioada prestatală. Colonizatorii evrei, iar mai apoi israelienii au fabricat postere care să le istorisească ambițiile și să le confirme prezența pe acel pământ, legalizându-și pretențiile de proprietate nu doar asupra unor regiuni, ci asupra însuși „pământului lui Israel”, utilizând propaganda în slujba construirii Națiunii. Edward Said observa în mod remarcabil că palestinienilor li s-a refuzat „dreptul de a nara”. Pentru ca povestea palestiniană(care nu are nevoie de ficțiune) să poată fi spusă și „bătălia politică” să poată fi câștigată e nevoie de cercetarea și discreditarea miturilor Zioniste. Pentru a înțelege puterea și longevitatea propagandei Zioniste, dezvăluirea celor mai reprezentative dispozitive ale sale este crucială.

Un eseu complementar va analiza posterele palestiniene, adresându-se legăturii lor cu pământul. Spre deosebire de campaniile de popularizare Zioniste, afișele palestiniene nu aveau cum să apară decât în anii de după Nakba, când o mișcare de avangardă a luat naștere pentru a contesta strămutarea palestinienilor și uzurparea pământului palestinian, într-o campanie de propagandă țintită atât spre Vest cât și spre diaspora(shatat). 

Toate afișele care apar în acest eseu fac parte din Arhivele Proiectului Palestine Poster, creat de Dan Walsh.

sursa originală http://blog.palestine-studies.org/2016/03/25/palestine-poster-project-creating-the-land-of-israel/

Niciun comentariu: