Nakba, cuvânt care tradus înseamnă realmente catastrofă, reprezintă pierderile, deposedările și nedreptatea istorică suferită de poporul Palestinei, prin expulzarea forțată din casele și de pe pământurile natale de către armata israeliană și milițiile Zioniste. Nakba este comemorată de către palestinienii de peste tot în fiecare an, pe 15 mai. În această zi, ne amintim de perioada în care aproximativ 800.000 de palestinieni, la vremea respectivă însemnând 67% din totalul populației, au devenit oameni fără adăpost și/sau refugiați fără țară. Astăzi, la comemorarea cu numărul 68, se estimează că 7 din cele 11 milioane de palestinieni de pe glob încă sunt refugiați, deci aproximativ două treimi din poporul palestinian.
Organizația pentru Eliberarea Palestinei (PLO) susține că fără soluționarea justă și multilaterală a calvarului refugiaților palestinieni, ceea ce include recunoașterea pierderilor și a suferinței acestora, orice noțiune viabilă de pace în zona de conflict, va rămâne evazivă.
Ca adăugare la pierderea bunurilor materiale însumând casele, terenurile, livezile, crângurile, aurul, banii și alte valori, Nakba marchează și o catastrofă culturală pentru poporul palestinian, o pagubă uriașă din care acesta încă se luptă să-și revină.
Pentru Palestina, Nakba este despre distrugerea potențialului pe scară largă. Este despre comprimarea unei culturi vibrante într-una împânzită de amintiri triste și mistuită de lupta națională pentru dreptate și dreptul la întoarcere. Orașe întregi au fost distruse, cărți, colecții muzicale și opere de artă au fost lăsate în urmă, pe masură ce oamenii alergau să-și salveze viețile, așteptându-se să se poată întoarce câteva săptămâni mai târziu; cluburi sportive și organizații sociale au dispărut odată cu comunitățile din care făceau parte. A fost o campanie sistematică a morții, a distrugerii și extincției culturale.
Aceasta este o încercare de a ne aminti Palestina dinainte de Nakba. Nu e una comprehensivă, ci mai degrabă o aruncătură de ochi pe gaura cheii asupra realizărilor culturale ale Palestinei înainte de 1948 și efectelor devastatoare ale catastrofei culturale asupra palestinienilor, un popor a cărui rezistență îndârjită a ținut cu dinții de patrimoniul amenințat și de memoria colectivă. Nakba este o poveste continuă despre supraviețuire.
Economia Palestinei era printre cele mai sănătoase din zonă. Standardele de trai se îmbunătățeau, lucru care se reflecta în extinderea serviciilor și a activităților culturale. De exemplu, sectorul turismului creștea cu o rată de 25% pe an, înainte de 1947. În 1944 și 1945, Banca Arabă plătea un dividend de 24% pe acțiunile sale.
În 1911, Issa Al-Issa publica ziarul Falastin, în Yaffa. Inițial o mică publicație săptămânală, ulterior a devenit un cotidian.
În 1919, Boulos Shehadeh punea bazele ziarului Miraat Al-Sharq Oglinda Orientului), publicat în limbile arabă și engleză.
În 1921 a fost introdusă o rubrică intitulată „The Pens of Ladies”, unde apăreau articolele mișcărilor feministe de emancipare. Ziarul a fost închis de autoritățile britanice în 1939, din cauza publicării unei „poezii incitante”.
Radiodifuziunea Palestiniană transmitea emisiuni pentru femei și fete, iar vinerea avea o oră dedicată femeilor remarcabile, cunoscute pentru contribuțiile literare, politice sau caritabile.
Până la mijlocul anului 1940, puteau fi numărate 24 de librării în Ierusalim. Între 1911 și 1948, existau cel puțin 161 de ziare, reviste și alte publicații periodice care acopereau știrile, noutățile artistice și literare, rubrici de umor, sportive și de sănătate. Dintre acestea enumerăm Jurnalul Medical Palestinian Arab, Revista Arabă de Agricultură, Revista Arabă Economică, Revista de Film și Cinema, săptămânalul Viața Sportivă, revista literară Al-Nahda și Revista Camerei de Comerț din Yaffa.
În 1914 erau 379 de școli private Palestiniene, 95 de școli elementare și 3 școli secundare în Palestina. Printre școlile particulare proeminente se numărau Școala Creștin Ortodoxă de Fete din Bet Jala, lângă Betleem, fondată în 1858 de donatori ruși, Colegiul Fraților din Ierusalim, înființat de Ordinul Franciscan în 1899, Școala Anglicană St.George pentru băieți, întemeiată la Ierusalim în 1899 și Școala Al-Dusturiyah, fondată în 1909 de Khalil Sakakini la Ierusalim. Era prima școală de acest tip din Palestina, care angaja tineri profesori și practica cele mai noi metode de predare ale vremii.
Până în 1942, palestinienii dețineau cel mai înalt nivel de înmatriculare în școala elementară din țările Arabe, după Liban.
Până în 1947-48 existau 868 de școli palestiniene, având în grijă 146.883 de elevi palestinieni și 4.600 de profesori arabi.
Nu erau universități în Palestina înainte de Nakba, cu excepția Școlii de Drept înființată în 1921 la Ierusalim și un Colegiu Pedagogic. Dar asta nu i-a împiedicat pe palestinieni să studieze de-a lungul lumii arabe și dincolo de ea. În 1948 erau aproximativ 3000 de studenți palestinieni care se instruiau în universitățile de peste tot.
În 1927 existau 23 de prese tipografice care funcționau, în Palestina. Între 1919 și 1944, au fost publicate 209 carți pe teme istorice, politice, economice, literare, științifice și din alte domenii. În plus, alte câteva lucrări palestiniene au fost publicate în Beirut, Damasc și Cairo, precum și în Anglia, SUA și Franța. Volumele palestiniene publicate în 1930 includeau:
* „It is Null and Void” de Wadi Al Bustani
* „Palestine, Zionism and Colonialism” de Ahmad Tarbeen
* „Economic Organization of Palestine” de Sa’id B. Hamadeh
* „Electric Power in Syria and Palestine” de Basim Faris
Mai erau și destui teoreticieni palestinieni recunoscuți pe plan internațional, dintre care îi amintim pe:
* Yusuf Diya-uddin Pasha Al-Khali, teoretician notabil al sec.19, care ținea prelegeri la Universitatea din Viena. A scris primul dicționar arab-kurd.
* Khalil Sakakini, un distins teoretician și eseist. Fondatorul și directorul Școlii Dusturiyah din Ierusalim.
* Kuhi Al-Khalidi, un pionier al istoriografiei moderne.
* Adil Zu’aiter, avocat și traducător din franceză în arabă. A tradus operele lui Rousseau, Voltaire, Anatole France, Montesquieu și Lamartine.
* Ahmad Samih Al-Khalidi, doctor în psihologie al Universității Americane din Beirut, autorul mai multor volume de pedagogie care au devenit manuale în țările arabe. De asemenea, a tradus în limba arabă lucrări de Maria Montessori și ale psihologului german Wilhelm Stekel.
* Khalil Baydas, teoretician rus și pionier al romanului palestinian modern.
* D-șoara Matiel Moghannam, un lider feminist palestinian, autoarea lucrării „The Arab Women and the Palestine Problem”, publicată la Londra în 1937.
Muzicieni și trupe de teatru din Egipt, Siria, Liban și alte țări susțineau spectacole în Palestina. Existau și destui muzicieni și cântăreți palestinieni, precum compozitorul Yehya Al-Lababidi, muzicianul Yousef Batroni sau soliștii Mary Akkawi și Rawhi Khamash, ca să numim doar câțiva.
Frații Lumière au filmat prima peliculă din lume în Palestina anilor 1896. Alți cineaști au venit apoi din întreaga lume să filmeze în Palestina.
Exista cinematograful Al-Ahli în Akka, deținut de Haj Mohamad Al-Lababid. Existau și distribuitori de filme, ca Aflam Al-Nil.
În anul 1937 Compania Arabă de Cinema invită publicul să-i cumpere acțiunile. Compania avea un capital de 5.000 de acțiuni cotate la o guinee palestiniană pe acțiune.
În 1945, Ibrahim Sirhan înființa un studio de producție numit Palestine Studio. Acestuia i s-a alăturat Mohamad Kayali, și împreună au pus bazele studioului de producție de film Arab Film Company.
În 1935, Ibrahim Sirhan realiza primul film palestinian, un documentar de 20 de minute. Mohamad Saleh Al-Kayali studiase cinema si regie în Italia. A înființat un studio fotografic în Yaffa, în 1940, iar în 1946 a produs și regizat câteva documentare.
Între anii 1922 și 1948, erau cel puțin 43 de grupuri teatrale, cel puțin 70 de piese au fost puse în scenă, în afara celor jucate în școli. Înainte de 1948 existau cel puțin 30 de companii de teatru în Ierusalim.
Erau mulți scriitori și pionieri ai genului dramatic, mulți dintre ei aveau să devină cunoscuți ca promotori ai literaturii arabe moderne.
Romanul palestinian lua amploare în anii 1920. Khalil Baydas scria Al-Warath („Mostenitorul”) și în același an se publica și Hayat Ba’da AL-Maout(„Viață după moarte”) scrisă de Iskandar Al-Beit-Jali.
Printre poeții palestinieni renumiți se numărau Ibrahim Tuqan, Issam Abbasi, Muhammad Adnani, Jalal Zurayq, Kamal Nasir si Fadwa Tuqan.
DATE LEGATE DE NAKBA
* Armatele și milițiile israeliene au comis zeci de masacre în timpul Nakbei, 15.000 de palestinieni pierzându-și viețile.
* În 1948, populația Palestinei era de 1,2 milioane de locuitori. În timpul Nakbei, aproximativ 800.000 de palestinieni, în jur de 67% din populație, au fost expulzați forțat din casele, satele și orașele lor.
* În timpul Nakbei, aproximativ 200.000 de refugiați palestinieni au împânzit Fâșia Gaza, dublându-i populația aproape peste noapte.
* Între 1947 și 1949, armatele și milițiile israeliene au izgonit aproape 90.000 de creștini palestinieni, aproximativ două treimi din populația creștină palestiniană, care la vremea Palestinei istorice era de 117.450.
* Pe 11 decembrie 1948, Consiliul General al Națiunilor Unite adopta rezoluția 194, care decreta că:
„refugiaților care doresc să se întoarcă la casele lor și să trăiască în pace cu vecinii trebuie să li se permită acest lucru și trebuie făcut posibil cât mai repede cu putință, iar celor care aleg să nu se întoarcă trebuie să li se plătească o compensație pentru proprietatea unde refuză să se întoarcă și pentru pierderea sau distrugerea proprietății, lucruri care, după principiile legilor internaționale sau ale dreptului natural, trebuie să fie realizate de guvernele sau autoritățile responsabile.”
Această rezoluție a devenit de atunci, piatra de temelie a politicii Palestinei cu privire la catastrofa refugiaților. Adițional, în 2002, Liga Arabă a adoptat Inițiativa Arabă pentru Pace, care făcea de asemenea apel la „o solutie justă, multilaterală și de comun-acord cu privire la problema refugiaților, bazată pe rezoluția 194 a Consiliului General UN.”
Pentru palestinieni, Nakba este o călătorie nesfârșită a durerii, pierderii și nedreptății. Cei aproximativ 7,1 milioane de refugiați palestinieni își continuă lupta pentru recunoașterea dreptului de reîntoarcere, compensație și restituire. Nakba este retrăită și rememorată și în viața de zi cu zi a palestinienilor în teritoriile ocupate. De la începutul lui 1967, Israelul a continuat strămutarea și expulzarea forțată a sute de mii de palestinieni, în Teritoriile Palestiniene Ocupate, incluzând Ierusalimul de Est, prin politicile sale de demolare și evacuare forțată.
Asaltul asupra culturii palestiniene continuă și el. În bombardamentele sale, Israelul a distrus librării, biblioteci publice și academice, arhive guvernamentale, biblioteci ale organizațiilor nonguvernamentale și ale instituțiilor private și alte colecții de informații și artă.
Articol preluat de pe site-ul www.nad-plo.org
Palestine Liberation Organization
NEGOTIATIONS AFFAIRS DEPARTMENT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu