Zionismul nu a intenționat niciodată să întemeieze un stat evreiesc, ci un imperiu

de Odeh Bisharat

Zionismul nu a intenționat niciodată să stabilească un stat evreiesc. A intenționat să construiască ceva chiar mai mare.

După 120 de ani de Zionism, este posibil să tragem linie și să spunem că a reușit să își împlinească viziunea. Și, paradoxal, putem spune că mișcarea a reușit să nu stabilească un stat evreiesc, deoarece dorea să realizeze mai mult decât atât. E ca atunci când un bărbat îi spune iubitei că el iubește toate femeile, atunci când ea îl întreabă dacă o iubește. Până la urmă, cineva care le iubește pe toate, nu poate iubi niciuna dintre ele.

Deci, curentele dominante ale Zionismului, atât partidul Likud cât și cel laburist, nu au propuneri concrete ale granițelor statului Israel. Așa construiești acum o națiune.

În 1948, lumea s-a poziționat de partea stabilirii unui stat evreiesc lângă unul arab. De-a lungul acestui proces, o mare parte a poporului palestinian a fost expulzată și granițele teritoriului mult așteptatei țări au fost extinse cu aproximativ 50%. Și lumea, în absența unei decizii oficiale, a recunoscut teritoriul lărgit.

În 2002, lumea arabă i-a oferit Israelului recunoașterea și normalizarea dacă acesta ar fi fost atât de drăguț încât să permită crearea unui stat palestinian. Dar telefonul israelian a fost, brusc, deconectat. În schimb, arabii au fost inundați cu tot și tot mai multe condiții – în general legate de securitate, adică ocupație într-o formă diferită, precum și tot soiul de solicitări pentru a fi recunoscute. Nu lipsea decât cererea ca arabii să își pună filactere în fiecare dimineață. Dar poate va veni și ziua aceea, în curând.

Între timp, lumea începe să descopere că ceva nu este în regulă cu comportamentul Israelului. Până la urmă, orice om de afaceri obișnuit știe cine vrea să încheie o afacere și cine își caută pretexte și Zioniștii, de 700 de ani își caută pretexte pentru a nu stabili un stat care să fie potrivit pentru câteva milioane de evrei. Ei vor să clădească un imperiu care să fie potrivit pentru o super-putere. Dar evreii, fără supărare, nu au mărimea unei super-puteri.

Trebuie să le spunem cu sinceritate bunilor noștri prieteni din rândul evreilor, și sunt mulți, că trebuie să acționeze pentru a schimba direcția în care navighează vasul, pentru că se apropie de un aisberg cu o viteză record. Până la urmă, istoria nu este prea generoasă și ferestrele oportunităților nu se deschid prea frecvent.

Spuneți-le povestea cu credinciosul care a căzut într-un râu iute. O barcă a trecut pe lângă el, dar omul a refuzat să se urce la bord. Dumnezeu va avea grijă de mine, a explicat el. Încă o barcă a trecut pe lângă el, și a respins-o și pe aceea – doar Dumnezeu nu avea cum să-l abandoneze. A refuzat până și colacul de salvare pe care i l-au aruncat cei din barcă. În timp ce se scufundă în adâncuri, Îl vede pe Dumnezeu care stă deasupra și Îl întreabă: De ce m-ai abandonat? Iar Dumnezeu din ceruri îi răspunde: Ți-am trimis trei ocazii pentru a-ți salva viața și le-ai refuzat pe toate.

Apropo, până la întemeierea statului Israel, existau discuții că împărțirea pământului ar constitui un fel de apostazie. La începutul anilor 40, comuniștii – primii care au acceptat planul de partiție al Națiunilor Unite – s-au gândit și ei la un singur stat. Când comuniștii evrei s-au întâlnit cu membrii comitetului U.N. în ajunul stabilirii statului, aceștia din urmă au rămas uimiți: Dacă voi, comuniștii, vă despărțiți din motive de naționalitate, cum poate exista un singur stat pentru cele două popoare ale voastre aflate în conflict?

Precum apa subterană, care întotdeauna găsește o cale de a ieși la suprafață, chiar dacă o înăbuși sub rocile stâncoase – va fi un singur stat aici. Eu (și mulți alții ca mine pentru care un singur stat este dorința profundă), cred că mai întâi trebuie pregătite albiile potrivite pentru ca apa subterană să erupă fără să ne înece pe toți. Am crezut, în inocența noastră, că din cauza tensiunilor, mai întâi vor fi întemeiate două state și mai târziu se vor uni. Dar ce să-i faci, prim-ministrul Netanyahu se grăbește.

E bine că îl avem astăzi pe Donald Trump prin preajmă. E bine că există cineva care îi dă mână liberă guvernului israelian pentru a acționa așa cum își dorește. E bine că nu există nimeni care să ne stăvilească.

Dacă nu se controlează, statul unic își va deschide fălcile și va înghiți cele două popoare într-o nouă eră a apartheidului declarat.

http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.772993?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=opinion%2F.premium-1.772993&utm_campaign=Odeh+Bisharat&utm_term=20170222-07%3A05&writerAlerts=true