de Noam Rotem
Statul Israel este
un stat Zionist. Toti absolvenții sistemului educațional israelian știu asta. Cel
dintâi prim-ministru israelian a spus-o, Ehud Barak a spus-o, chiar și
prim-ministrul Benjamin Netanyahu a spus-o. Această declarație poate fi găsită
în programele noastre educaționale și chiar și în programa educațională a
IDF-ului. Toate bune și frumoase, dar nicăieri nu am putut găsi o definiție
oficială a termenului „Zionism” pusă la dispoziție de guvernul israelian.
Este scopul
Zionismului asigurarea unei majorități evreiești în statul Israel, așa cum a
susținut fostul prim-ministru israelian Ariel Sharon? Este Zionismul „moștenirea
Israelului de-a lungul generațiilor” așa cum a declarat Benjamin Netanyahu? Sau
poate este un scop politic, așa cum a argumentat prim-ministrul în altă parte? Sau
poate că Netanyahu avea dreptate atunci când spunea că „Zionismul este reîntoarcerea
la iudaism, care a precedat reîntoarcerea la statul evreiesc.”
Sau poate că
Zionismul este „concepția ce crede în suveranitatea poporului evreu pe pământul
lui Israel și obligația celui care crede în el de a participa, în timp ce pune
umărul pentru binele comun”, așa cum scrie în programa educațională a IDF-ului?
Sau poate că
Zionismul este o rasă, așa cum au susținut membrii Knessetului Yuri Stern și
Esterina Tartman?
Sau poate că „esența
Zionismului”, potrivit lui Netanyahu, este loialitatea față de statul Israel,
ca stat evreiesc și democratic? Sau Zionistul este, după spusele ministrului
educației, o persoană care crede că ne apropiem mai mult ca oricând de mântuire?
Până și Agenția
Evreiască, cea mai veche instituție Zionistă din lume, care a fost întemeiată
la cererea „părintelui Zionismului”, Theodor Herzl, născut Benjamin Ze'ev Herzl, recunoștea că „este
dificil de definit Zionismul, dar în general se poate spune că Zionismul este
dragostea pentru pământul lui Israel, loialitatea față de stat și aspirația de
a trăi în el.”
Un slogan gol
Zionismul a început ca o trezire națională a evreilor europeni, ca parte
din aceeași trezire ce avea loc în alte țări. Liderii acestei deșteptări naționale
au ancorat-o în religie, legând astfel o mișcare modernă de eliberare de
tradiții teologice străvechi. Numai că Zionismul, la fel ca alte mișcări de eliberare națională ale timpului, cerea
stabilirea unui stat-națiune pentru poporul evreu. Problema a început cu
implementarea sa și problema sâcâitoare era că pământul promis era deja populat
de sute de mii de oameni.
Însuși faptul că Zioniștii declarau că pământul aparține unei singure națiuni,
cea evreiască, în ciuda faptului că era locuit de un alt popor, este o expresie
a privilegiului în baza religiei și a naționalității. Însuși faptul că statul
este întemeiat pe Zionism înseamnă că exclude porțiuni mari ale populației, fie
că sunt sau nu evreiești – și fie că sunt sau nu Zioniste.
Ze'ev Jabotinsky, fondatorul Zionismului revizionist (principala
ideologie a partidului de guvernare, Likud), a înțeles problema. Așa încât a
decis că termenul „stat evreiesc” este clar: o majoritate evreiască. Aceste idei
nu erau doar retorică goală – ele încă sunt citate astăzi de conducătorii
guvernului israelian. Numai prin stabilirea unei majorități evreiești între râul
Iordan și marea Mediterană are Zionismul dreptul de a exista.
Un stat care privilegiază o națiune din cadrul populație sale în
defavoarea unei alte națiuni nu este unul bazat pe egalitate. Un stat care îi
privește pe unii dintre cetățenii săi ca pe o amenințare demografică nu este un
stat liber. Un stat care acordă drepturi în funcție de religie nu este un stat
democratic.
În Israel, narativa demografică unește majoritatea curentelor Zioniste,
de la stânga la dreapta. În inima ecuației se află „câți din ceilalți există”
și „câți din ai noștri.” Definiția acestui „ai noștri” se schimbă în funcție de
poziția în cadrul spectrului politic. Un simpatizant al narativei demografice
Zioniste, S. Daniel Abraham, scria „În interiorul granițelor sale actuale,
Israelul nu este un stat evreiesc. Dar vasta majoritate a evreilor israelieni
dorește să trăiască într-un stat evreiesc; majoritatea evreilor de pe planetă dorește
ca Israelul să rămână un stat evreiesc.”
Zionismul modern este o axiomă nebuloasă înrădăcinată atât de adânc în
societatea israeliană, încât poate fi modelat după cum se potrivește momentului
politic curent. Zionismul astăzi este gardul care împrejmuiește poporul evreu,
izolându-l, acordându-i supremația asupra celuilalt popor de pe acest pământ.
Este timpul să recunoaștem că Zionismul a devenit un slogan gol folosit
doar pentru a acorda evreilor drepturi asupra non-evreilor și este timpul să îi
spunem adio o dată pentru totdeauna. Teama cetățenilor Zioniști ai Israelului
de a-și pierde aceste privilegii este de înțeles. Dar nu trebuie luată în
considerație. Nu putem continua să-i permitem Zionismului să adâncească discriminarea
la care sunt supuși palestinienii.
Câtă vreme stânga israeliană va continua să depindă de Zionism de
dragul consensului, va continua să calce pe urmele dreptei israeliene, care nu
caută decât să consolideze discriminarea. Stânga israeliană trebuie să își
recâștige identitatea și sa o deconecteze de elementele religioase. Numai atunci
va putea prezenta o viziune diferită – una pe care oamenii o pot adopta. O viziune
bazată pe umanism, libertate, dreptate și egalitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu