de Amira Hass
Clipurile realizate
de grupul coloniștilor din Hiran arată mulți evrei veseli care cântă și dansează,
spun glume și se distrează. În curând vor fi și mai fericiți, când se vor muta
în locul desemnat comunității lor permanente din nord-estul Neghevului.
Pământul pe care
statul l-a desemnat ca fiind al lor se numește Atir-Umm al-Hiran și vreme de 60
de ani a fost căminul membrilor tribului de beduini Al-Qi’an. Cu alte cuvinte,
casele evreilor și terenurile de joacă ale copiilor lor ce vor fi construite
aici, grădinile ce vor fi plantate, toate acestea vor fi întemeiate pe ruinele
caselor și vieților a aproximativ 1000 de oameni, care sunt și ei cetățeni
israelieni (unii dintre ei chiar au făcut stagiul militar în armata Israelului,
dacă are vreo importanță pentru cineva).
În orice moment,
buldozerele Administrației Israeliene a Terenurilor și/sau ale furnizorilor săi
intermediari vor demola casele acestor cetățeni beduini pentru a face loc unei
înfloritoare comunități de cetățeni evrei fericiți. Practic, Zionismul în două
cuvinte.
Acesta nu este un
act de război sau vreun act pătimaș de răzbunare; totul a fost planificat
îndelung, cu calm și atenție. Guvernul lui Ariel Sharon a decis, Consiliul
Național al Planificării și Construcției a aprobat iar comitetele de apel au
respins toate obiecțiile și petițiile depuse.
Planul de a
distruge viețile beduinilor pentru care districtul Neghev a fost casă vreme de
sute de ani pentru a face loc unui grup de evrei care s-au strâns din toată țara
– și acesta are aprobarea și autorizația oferită de șase judecători de la trei
tribunale diferite: Israel Pablo Akselrad de la tribunalul din Kiryat Gat;
judecătorii Sarah Dovrat, Rachel Barkai și Ariel Vago de la tribunalul
Beersheva și judecătorii Elyakim Rubinstein și Neal Hendel de la Curtea Supremă
de Justiție (judecătorul Daphne Barak-Erez s-a opus demolării).
Acești judecători știau
că tribul Al-Qi’an trăia în Umm al-Hiran din 1956, după ce a fost trimis acolo
de un ordin al guvernatorului militar. După 1948, acelor câțiva beduini pe care
Israelul nu i-a expulzat în Gaza sau în Cisiordania și Iordania, li s-a ordonat
să rămână în zona Neghev, care a fost redusă gradual. Tribul Al-Qi’an a fost
forțat să-și părăsească pământurile pe care trăia de generații, pământ pe care
a fost construit chibuțul Shoval. După ani de peregrinări și evacuări, i s-a
permis să se stabilească în zona Wadi Yatir. Însă, statul nu le-a recunoscut
niciodată satul în mod oficial. Asta a însemnat 60 de ani fără electricitate,
apă, educație, servicii sanitare și medicale sau orice alt tip de servicii
publice. Mai mult, toate structurile satului sunt considerate „ilegale”.
Compania Startup
Nation vrea să îi mute în orașul beduin Hura. Deci, iată încă o mini-lecție de
Zionism: evreii israelieni au voie să decidă unde și cum să trăiască. Arabii? Să
zică mersi că nu îi expulzăm; o să trăiască unde zicem noi și cum zicem noi.
Așa cum scria
judecătorul Akselrad: „Putem spune că interesul personal al acestor reclamanți
și anume ca acoperișurile de deasupra capetelor lor să nu fie demolate nu este
important în aceste circumstanțe și în orice caz nu va avea câștig de cauză în
fața interesului public de prevenire a construirii pe terenurile statului.”
Sau cum au formulat
judecătorii din Beersheva: „Odată ce s-a determinat că permisiunea acordată
apelanților de folosire a pământului este revocabilă, pârâtul are dreptul de a
solicita evacuarea acestora de pe pământ...Reclamația că pârâtul are vreun
motiv ascuns sau chiar fățiș de a evacua apelanții de pe teren pentru a stabili
o comunitate evreiască în locul acela... [trebuie dusă în fața] unui tribunal
diferit.”
Și ce au spus cei
doi judecători de la tribunalul diferit, de la Curtea Supremă? S-au ascuns în
spatele explicațiilor procedurale cum că rezidenții au completat prea târziu
plângerile împotriva distrugerii caselor și vieților lor.
Acum copiii și
adulții din Umm al-Hiran știu că în orice moment pot veni buldozerele și oficialii
evrei cu ordine care să-i arunce afară din case.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu