E limpede ca lumina zilei acum: lumea consideră coloniile
o crimă. Toate coloniile și toată lumea.
Benjamin Netanyahu și Yuval Steinitz, foto: Olivier Fitoussi
de Gideon Levy
Pe 29 noiembrie
1947, Consiliul General al Națiunilor Unite a votat în favoarea stabilirii unui
stat evreiesc (lângă un stat arab) pe pământul lui Israel. Șaizeci și nouă de
ani mai târziu, pe 23 decembrie 2016, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite
a votat încercând să-l salveze. Rezoluția 2334 care a fost aprobată vineri este
adierea unei vești bune, o picătură de speranță în oceanului întunericului și al
disperării din ultimii ani.
Exact când părea că
totul merge din ce în ce mai prost – cu ocupația
tot mai adâncită susținută tot mai tare de Statele Unite, cu Europa luând-o la
galop înspre dreapta – a sosit taman de Hanukkah o rezoluție ce aprinde o lumânare
subțirică. Exact când părea că cei răi vor rămâne victorioși, iată că au sosit
Noua Zeelandă și încă alte trei țări și au făcut lumii un cadou de Crăciun.
Așa că, mulțumim
Noua Zeelandă, Venezuela și Malaezia. Adevărat, bradul de Crăciun pe care ni
l-au adus, cu toate luminițele sale colorate, va fi înlăturat în curând; Donald
Trump deja așteaptă la ușă. Dar amprenta va rămâne. Până atunci, această
benchetuială temporară e o bucurie, în ciuda mahmurelii preconizate.
Desigur, trebuie
să-l luăm la rost pe președintele Barack Obama: acum te-ai trezit să faci ceva?
Și trebuie să tragem lumea de mânecă: dar cu acțiunile concrete cum rămâne? Însă
este imposibil de ignorat decizia Consiliului de Securitate care decretează că toate coloniile sunt ilegale prin natura lor.
Prim-ministrul
Benjamin Netanyahu n-are decât să-și cheme înapoi ambasadorii, iar mâna sa
dreaptă, ministrul Yuval Steinitz n-are decât să țipe că rezoluția este
„nedreaptă”. Iar liderul opoziției Isaac Herzog n-are decât să bolborosească
„trebuie să luptăm împotriva acestei decizii cu toate mijloacele.”
Dar nu
există pe lumea asta persoană cu conștiință care să nu se bucure. De asemenea, nu
există niciun israelian cu bun simț care să cadă în plasa propagandei care
numește rezoluția ca fiind „anti-israeliană”, o definiție pe care mass-media
din Israel s-a grăbit să o adopte – cu slugărnicia-i tipică, desigur.
Această decizie a adus
Israelul cu picioarele pe pământ. Toate coloniile, inclusiv din teritoriile
care au fost anexate, inclusiv din Ierusalimul de Est, desigur, reprezintă o
violare a legii internaționale. Cu alte cuvinte, sunt o infracțiune. Nicio țară
din lume nu gândește altfel. Întreaga lume gândește la fel – toți așa-zișii
prieteni ai Israelului și toți așa-zișii săi dușmani – în mod unanim.
Cel mai probabil,
instrumentele de spălare pe creier din Israel dimpreună cu mecanismele de
reprimare și negare vor încerca să submineze decizia. Dar când Statele Unite,
Marea Britanie, Franța, China și Rusia se unesc într-o declarație atât de clară,
e greu de contracarat.
Așa că n-aveți
decât să spuneți „întreaga lume e împotriva noastră.” N-aveți decât să urlați
ca din gură de șarpe „antisemitism, antisemitism!” N-aveți decât să întrebați
„Dar cu Siria cum rămâne?” Când se trage linia, rămâne adevărul limpede ca
lacrima: coloniile sunt o crimă. Lumea crede că acestea sunt o crimă. Toate coloniile.
Și toată lumea crede asta.
E adevărat, lumea
nu mișcă un deget pentru a face ca aceste colonii să fie înlăturate, dar poate
că într-o zi se va întâmpla. Totuși, va fi prea târziu, va fi prea târziu în
momentul acela.
Rezoluția 2334
distinge în mod artificial între Israel și colonii, prin faptul că este
adresată coloniilor, nu ocupației. De parcă vinovați de Amona ar fi doar coloniștii
ei, nu toți israelienii. Această viclenie demonstrează faptul că lumea continuă
să trateze Israelul cu indulgență și ezită să ia măsuri împotriva sa așa cum a
făcut, de exemplu, în privința cuceririi Crimeii de către Rusia.
Dar israelienii
care nu locuiesc în Amona, care nu au fost niciodată acolo, care nu au niciun
interes real în legătură cu viitorul său – pare-se toți israelienii – trebuie să
se întrebe: chiar merită? Toate astea pentru câțiva coloniști pe care nu îi
cunosc și nici nu prea vor să îi cunoască?
Rezoluția 2334 este
mai întâi de toate pentru urechile israelienilor, ca o alarmă de ceas care se
asigură că te trezește la timp, ca o sirenă care îți spune să te duci în adăpostul
antiaerian. E adevărat, rezoluția nu are valoare concretă; e adevărat, noua
administrație americană promite să o șteargă.
Dar două întrebări
nu pot fi trecute sub tăcere: de ce palestinienii nu merită exact ceea ce
merită israelienii și cât mai poate o țară, cu toată puterea lobby-ului său, a
armelor și a tehnologiei, să ignore lumea întreagă? În prima zi atât de Crăciun
cât și de Hanukkah, ne-am putut bucura, chiar și pentru o clipă, de dulcea
iluzie că rezoluția 2334 va stârni aceste întrebări în Israel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu