Și prizonierii politici sunt ființe umane

Tratamentul Israelului impus prizonierilor politici palestinieni este adesea trecut cu vederea. Oare nu merită măcar același tratament de care beneficiază criminalii condamnați?

Basel Ghattas, membru arab israelian al Knessetului, anchetat în legătură cu acuzația de a fi strecurat pe furiș telefoane mobile prizonierilor politici palestinieni.

de Gideon Levy

Dacă Israelul ar fi fost o națiune a justiției și egalității, Walid Daka ar fi fost eliberat din închisoare acum un an. Dacă Israelul ar fi fost o țară care și-ar fi onorat angajamentele internaționale, ar fi fost eliberat cu mai mult de doi ani în urmă. Dacă Israelul ar fi fost o națiune omenoasă, Daka ar fi fost eligibil pentru învoiri și pentru a da telefoane din închisoare. Dacă Israelul ar fi înțeles toate acestea, nu s-ar mai fi angajat într-o denigrare sălbatică a membrului Knessetului Basel Ghattas. Și dacă Ghattas le-ar fi strecurat telefoane „Prizonierilor Sionului” sau prizonierilor mișcărilor clandestine ale vremii, ar fi fost considerat un erou național.

Dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Nimic din toate acestea nu s-ar putea întâmpla în 2016 în Israel, unde arabii sunt urâți. Daka a stat în închisoare 31 de ani în condiții inumane și între timp Knessetul vrea ca serviciul de securitate Shin Bet să determine „gradul de pericol” prezentat de Ghattas – un nivel nou al josniciei.

Ghattas a încercat să reclame tratamentul nedrept al prizonierilor politici care în Israel sunt închiși în secțiile de maximă securitate. A făcut-o într-un mod presupus ilegal. Dacă Israelul i-ar fi tratat cum se cuvine, Ghattas nu ar fi acționat în felul acesta curajos, pripit și disperat. Ilana Hammerman și prietenii săi, care strecoară pe furiș copiii palestinieni în Israel pentru a gusta câteva zile dintr-o viață altfel decât sub ocupația din Cisiordania încalcă și ei legea și acțiunile lor sunt admirabile. Dar pentru sistemul israelian de instigare la ură – o combinație de politicieni (aproape toți) și mass-media (aproape toată) – Ghattas a transmis „mesaje cifrate” și naționalistul purtător de cuvânt al Knessetului a avut nerușinarea de a-l numi „terorist”.

Soarta lui Daka este și mai înnebunitoare. În 1986, a fost condamnat sub acuzația că ar fi făcut parte din celula care l-a răpit și ucis pe soldatul Moshe Tamam. Daka a negat acuzațiile. Dacă ar fi fost un evreu care ar fi ucis un palestinian, ar fi fost eliberat în câțiva ani, asta dacă ar fi fost adus în fața instanței judecătorești. Și dacă ar fi fost un asasin, ar fi făcut 18-24 de ani și ar fi fost eliberat cu ceva timp în urmă. Dar Daka nu este un terorist evreu sau un palestinian din teritorii sau un asasin. Este un prizonier politic arab-israelian.

Nimeni altcineva din închisorile israeliene nu a fost oprimat în felul în care au fost el și încă alți 14 prizonieri de dinainte de Oslo. Fără sentințe reduse, fără învoiri, fără grațieri, fără telefoane, fără tocmeli, fără vizite conjugale. Treizeci și unu de ani. „Telefoanele nu mai au discuri, anvelopele nu mai au camere de aer, suntem aici de dinainte să cadă Zidul Berlinului și timpul stă în loc pentru noi”, scria Daka acum 11 ani. De atunci încolo, timpul a stat mereu în loc pentru el.

În săptămâna în care trebuia să fie eliberat, în 2014, mă aflam în casa familiei sale din Baka al-Garbiyeh: o stradă fusese pavată în onoarea sa, elevii puseseră vizavi de casa sa un indicator pe care scria „Huriya – Libertate”, sute de tricouri fuseseră imprimate cu o poză cu el și mama lui, s-au cumpărat mii de lumânări și artificii și dulciuri. Și apoi Israelul a decis că n-are chef să-l elibereze. E greu de descris ce transformare emoțională a cauzat această decizie în oraș.

Acum, fratele său As’ad a fost arestat sub suspiciunea că ar fi fost implicat în povestea cu strecurarea telefoanelor. Weekend-ul trecut, As’ad m-a sunat supărat în privința unor suspiciuni false, potrivit spuselor sale, în legătură cu fratele său care a fost mutat la izolare.

Daka și tovarășii săi prizonieri pe motive de securitate sunt ființe umane. Unii dintre ei sunt luptători pentru libertate. Alții sunt prizonieri politici. Toți sunt închiși fără proces. Și toți au fost pedepsiți aspru. Lucrurile acestea tind să se piardă în mijlocul tuturor incitărilor la ură împotriva lor.

L-am întâlnit pe Daka o dată în închisoare. Este o persoană impresionantă, dar nu asta are relevanță. Și membrii familiei sale sunt oameni. Mama sa în vârstă de 88 de ani, Farida, visează de mult să își strângă fiul în brațe. Cel mai probabil nu se va întâmpla asta. Este grav bolnavă și lui Daka nu i s-a permis să dea un telefon pentru a-și lua adio de la ea. Fratele său își dedică viața luptei pentru a-l elibera.

Acești prizonieri nu merită măcar același tratament de care beneficiază orice criminal din Israel? Nu ar trebui ca tentativa stângace a lui Ghattas de a sparge cruda izolare impusă de Israel acestor prizonieri să stârnească un dram de simpatie și înțelegere? Un strop de omenie? Ceva?

http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.761864?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=opinion%2F.premium-1.761864&utm_campaign=Gideon+Levy&utm_term=20161229-04%3A22&writerAlerts=true