De mai mult de 60 de ani, Occidentul investeşte sume fără precedent în armament şi în propagandă, cu singurul scop de a ascunde două idei în acelaşi timp simple şi teribile care, puse împreună, au toate motivele să ne facă să tremurăm. Prima, este aceea că Palestina reprezintă falia morală a lumii globalizate, punctul de ruptură în jurul căruia lumea este deja în plină fractură. Cât o priveşte pe a doua, este că Israelul constituie cea mai mare ameninţare nu doar pentru viaţa şi demnitatea palestinienilor, dar şi pentru orice speranţă de pace şi de stabilitate pe planeta noastră.
Palestinienii nu sunt poate poporul cel mai oprimat de pe pământ, dar sunt în mod evident poporul cel mai oprimat în mod deschis de pe pământ. Ei nu sunt poate poporul care a suferit cel mai mult, dar sunt poporul ale cărui suferinţe sunt cele mai vizibile, în mod continuu. Paradoxal, această vizibilitate (pe care nici minciunile nu izbutesc s-o ascundă) face victimele încă şi mai vulnerabile. Ea conferă agresiunii un fel de dimensiune biblică: autoritatea unei intervenţii divine implacabile şi, concomitent, obiectele mâniei divine, negate atât la nivel moral cât şi la nivel ontologic.
Rezultatul acestor fărădelegi este paradoxul următor: cu cât mai brutale sunt agresiunile israeliene, cu atât mai mult îi considerăm vinovaţi pe cei care sunt victimele lor. Cu cât mai ticăloşi sunt israelienii, cu atât mai mult Rezistenţa, ba chiar şi existenţa palestinienilor par nedrepte şi condamnabile.
În ochii lumii, capturarea legitimă a unui soldat invadator apare, de fapt, imediat ca o crimă monstruoasă şi cauza primă a monstruosului răspuns israelian. Un răspuns care ameninţă cu masacrarea unui milion două sute de mii de persoane şi cu distrugerea a două ţări suverane. Sursa religioasă a legitimării sionismului este conceptul eufemistic pe care laşii îl numesc “recurs proporţionat la forţă”: orice act de apărare împotriva ocupaţiei primeşte ca răspuns un cataclism, iar “disproporţia” însăşi a pedepsei dovedeşte, simultan, existenţa lui Yahweh şi abjecţia victimei.
Nici un Auschwitz n-a închis vreodată 1.200.000 de prizonieri, dar acest lucru se face la Gaza. Nici un Auschwitz n-a fost vreodată sărbătorit şi acceptat în mod deschis, dar acesta este cazul Gazei. Ceea ce naziştii au ascuns – modalitate pentru ei de a-şi sacraliza victimele – Israelul arată fără ruşine – mod pentru el de a-şi sacraliza agresiunea. Publicitatea în jurul crimei alimentează resursele religioase şi extralegale care zac în inima zionismului, oferind lumii justificarea sa mincinoasă. Dar Israelul nu va putea să-şi continue indefinit agresiunea religioasă sub ochii întregii umanităţi fără să suscite revolte, propria-i prăbuşire, poate chiar amândouă.
Israelul nu este poate statul cel mai nedrept şi mai criminal al Istoriei, dar este un stat care şi-a comis crimele timp de cea mai mare durată cu putinţă, fără să se oprească şi fără să sufere nici o consecinţă. S-a născut printr-o crimă, şi fiecare minut de “normalitate” a cetăţenilor săi este contemporană cu o nouă crimă. Şi-a păstrat sub ochi originile criminale în permanenţă, şi trăieşte în permanenţă generalizând violenţa originală, ca sub imperiul blestemurilor din tragediile greceşti. În cursul unui interviu luat în 1984, Ariel Şaron spunea că este gata să omoare unul sau două milioane de arabi dacă putea în acest fel să facă din Israel o “ţară normală”, cu un trecut imoral, desigur, dar cu un prezent curat şi decent. În urma spuselor sale se înţelegea că asocia palestinienii cu “indienii”, “maurii”, “evreii” Europei.
Ei bine, NU! Atâta timp cât “evreii” palestinieni vor rezista, veţi fi condamnaţi să trăiţi în permanenţă cu povara trecutului vostru criminal (pe care vă veţi strădui în van să le echilibraţi cu originile voastre “mitologice”: Holocaustul). Veţi fi obligaţi în fiecare minut să călcaţi în picioare toate legile, să-i omorâţi pe copii în leagănele lor, să demolaţi case, să dezrădăcinaţi livezi, să ridicaţi ziduri, să răpiţi femei, să bombardaţi moschei, să închideţi mii de persoane în ghettouri în care vor fi condamnate să încerce să supravieţuiască şi să se plictisească sub cerul liber, să omorâţi mii de oameni prin înfometare şi însetare, să înnebuniţi din cauza hubrisului lui Yahweh… şi să vă exportaţi teroarea în Liban, în Siria şi poate în Iran. Legea voastră implică în mod necesar o dilemă mortală: fie Dominaţia, fie Apocalipsa.
În reţeta lui, Israelul amestecă dispreţul pentru propria viaţă tipic pentru Al-Qaeda, “fundamentalismul” Iranului, fostul rasism al Africii de Sud, arsenalul nuclear al Coreei de Nord, fostul naţionalism colonial al Belgiei şi puterea militară a Chnei. Concentraţia nemaiauzită a tuturor pericolelor, încrustată în regiunea cea mai fragilă şi cea mai poftită a planetei, este susţinută – militar şi politic – de către Statele Unite, o superputere imperialistă scăpată de sub control. Ea este la fel de acceptată atât de către Uniunea Europeană cât şi de cele mai multe guverne din restul lumii, inclusiv de către regimurile arabe tiranice şi inepte. Cei care nu văd pericolul, în actuala conjunctură, îşi urlă rugăciunea către Îngerul Morţii.
Cf. versiunea în limba franceză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu