Dacă Hamas nu ar fi existat
Să stabilim un lucru. Dacă mutilarea extensivă şi degradarea Fâşiei Gaza va continua; dacă voinţa Israelului e aceeaşi cu cea a Statelor Unite; dacă Uniunea Europeană, Rusia, Naţiunile Unite şi toate agenţiile legale internaţionale şi organizaţiile răspândite pe Glob vor continua, precum nişte manechine sparte, să nu facă nimic în afara repetatelor ”apeluri” de ”încetare a focului” de ”ambele părţi”; dacă laşele, slugarnicele şi inactivele State Arabe vor sta să privească cum fraţii lor sunt măcelăriţi oră de oră în timp ce Superputerea mondială îi fixează cu privirea brutală de la Washington ca să nu spună ceva ce nu i-ar plăcea; atunci lăsaţi-ne măcar pe noi să spunem de ce are loc, cu adevărat, acest iad pe pământ.
Teroarea de stat eliberată din ceruri şi de pe pământ împotriva Fâşiei Gaza chiar în aceste momente nu are nimic de-a face cu Hamas. Nu are nimic de-a face cu ”Terorismul”. Nu are nimic de-a face cu ”securitatea” pe termen lung a statului evreiesc sau cu Hezbollah sau Siria sau Iran, cu excepţia agravării condiţiilor care au dus la criza de azi. Nu are nimic de-a face cu vreun ”război” provocat – un eufemism cinic şi uzat care se referă mai mult sau mai puţin la aservirea oricărei naţiuni care îndrăzneşte să îşi proclame drepturile suverane; care îndrăzneşte să afirme că resursele sale îi aparţin; care nu doreşte ca una dintre bazele militare obscene ale Imperiului să stea pe pământul ei iubit.
Criza nu are nimic de-a face cu libertatea, democraţia, dreptatea sau pacea. Nu are legătură cu Mahmoud Zahhar sau Khalid Mash’al sau Ismail Haniyeh. Nu are legătură cu Hassan Nasrallah sau Mahmoud Ahmadinejad. Aceştia sunt toţi jucători întâmplători care au primit un rol în furtuna curentă doar acum, după ce situaţia a fost lăsată vreme de 61 de ani să se transforme în catastrofa care este astăzi. Factorul islamic a colorat şi va continua să coloreze atmosfera crizei; a înrolat conducătorii curenţi şi a mobilizat sectoare largi ale populaţiei mondiale. Simbolurile principale astăzi sunt cele islamice – moscheile, Coranul, referirile la Profetul Muhammad şi la Jihad. Dar aceste simboluri ar putea dispărea şi totuşi impasul ar continua.
A existat o vreme când Fatah şi PFLP erau în lumina reflectoarelor; când puţini palestinieni voiau să aibă de-a face cu politicile şi politica islamiste. Asemenea politici nu au avut nimic de-a face cu primele rachete trase peste graniţă, sau cu tunelele de contrabandă şi armele de pe piaţa neagră; exact aşa cum Fatah lui Arafat a avut puţine legături cu uciderile cu pietre şi atentatele sinucigaşe. Asocierile sunt coincidenţe; creaţiile unui mediu politic dat. Ele sunt rezultatul a ceva total diferit faţă de ceea ce vă spun politicienii mincinoşi şi analiştii lor. Ele au devenit astăzi parte din peisajul evenimentelor umane din Orientul Mijlociu modern; dar alte coincidenţe la fel de letale sau de recalcitrante, mortale, furioase sau incorigibile ar putea fi la fel de bine în locul lor.
Daţi la o parte clişeele şi limbajul gol care răsună din media aservită şi din corpul său de servitori voluntari demni de milă din lumea occidentală şi ceea ce veţi găsi va fi dorinţa nudă de hegemonie; de putere asupra celor slabi şi dominaţie asupra bogăţiei lumii. Mai rău încă, veţi afla că egoismul, ura şi indiferenţa, rasismul şi bigotismul, egocentrismul şi hedonismul pe care încercăm din răsputeri să le acoperim cu jargonul nostru sofisticat, cu teoriile şi modelele noastre academice rafinate ne ajută, de fapt, să ne ghidăm cele mai de jos şi urâte dorinţe. Insensibilitatea pe care o punem în toate acestea sunt endemice pentru cultura noastră; prosperă aici ca muştele pe un cadavru.
Daţi la o parte simbolurile curente şi limbajul victimelor egoismului nostru şi poftele devastante şi veţi găsi plânsul simplu, arzător şi sincer al celor asupriţi; al ”nefericiţilor lumii” implorându-vă să încetaţi agresiunea voastră rece împotriva copiilor şi caselor lor; a familiilor şi a satelor lor; implorându-vă să îi lăsaţi în pace să îşi mănânce peştele şi pâinea lor, portocalele lor, măslinele lor şi cimbrul lor; întrebându-vă, mai întâi politicos şi apoi cu neîncredere crescândă, de ce nu îi puteţi lăsa să trăiască în linişte pe pământul strămoşilor lor; neexploataţi, eliberaţi de teama de a fi expulzaţi; de siluire şi devastare; eliberaţi de permise şi blocade şi puncte de control şi de trecere; de ziduri monstruoase de beton, turnuri de gardă, bunkere de beton şi sârmă ghimpată; de tancuri şi închisori şi tortură şi moarte. De ce este viaţa imposibilă fără aceste politici şi instrumente ale iadului?
Răspundul este: deoarece Israelul nu are intenţia de a permite existenţa unui stat palestinian viabil, suveran, la graniţele sale. Nu a avut intenţia de a-l permite în 1948 când a acaparat cu 24% mai mult pământ decât îi fusese repartizat legal, chiar dacă nedrept, prin Rezoluţia nr. 181 a ONU. Nu a avut intenţia de a îl permite în timpul masacrelor şi şiretlicurilor din anii 1950. Nu a avut intenţia de a permite existenţa a două state când a cucerit cele 22 de procente rămase din Palestina istorică în 1967 şi a reinterpretat Rezoluţia 248 a Consiliului de Securitate al ONU după bunul său plac, în ciuda consensului internaţional covârşitor care statua că Israelul va primi deplină recunoaştere internaţională, între graniţe sigure şi recunoscute, dacă se retrage din teritoriile pe care le ocupase abia recent.
Nu a avut intenţia de a recunoaşte drepturile naţionale palestiniene la ONU în 1974 când – doar el şi Statele Unite – au votat împotriva soluţiei care prevedea două state. Nu a avut intenţia de a permite un acord de pace comprehensiv atunci când Egiptul s-a arătat pregătit să i-l ofere, dar a acceptat obedient o pace separată care nu se referea la drepturile palestinienilor şi ale populaţiei rămase în regiune. Nu a avut intenţia de a contribui la o rezoluţie justă privind cele două state în 1978 sau 1982 când a invadat, a bombardat, a aruncat în aer şi a călcat cu buldozerele Beirutul, pentru a putea anexa Cisiordania fără proteste. Nu a avut intenţia de a permite un stat palestinian în 1987 când prima Intifada s-a răspândit asupra Palestinei ocupate, în diaspora şi apoi în spiritele celor cu totul deposedaţi, sau atunci când Israelul a ajutat în mod deliberat nou-formata mişcare Hamas astfel încât să poată submina puterea mai multor facţiuni secular-naţionaliste.
Israelul nu a avut intenţia de a permite un stat palestinian la Madrid sau la Oslo unde Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei a fost înlocuită de către şubreda, trădătoarea Autoritate Palestiniană, ai cărei prieteni agăţaseră de bogăţia şi prestigiul pe care ea le dădea, cu preţul vieţii neamului lor. În acelaşi timp în care Israelul răspândea prin satelitele şi microfoanele lumii dorinţa sa de pace şi soluţia celor două state, a dublat numărul de aşezări evreieşti pe pământurile din Cisiordania şi din jurul Ierusalimului de Est, anexându-le pe măsură ce construia şi continuă să construiască o suprastructură de drumuri de ocolire şi autostrăzi deasupra oraşelor şi satelor risipite care au mai rămas în Palestina. A anexat valea Iordanului, graniţa internaţională a Iordanului, expulzând toţi ”localnicii” care locuiau pe acel pământ. Vorbeşte cu ură despre multiplele schilodiri ale Palestinei, al cărei cap va fi în curând despărţit de corpul său în numele dreptăţii, păcii şi securităţii.
Prin demolările de case, prin atacurile asupra societăţii civile care au încercat să arunce istoria şi cultura palestiniene în negura uitării; prin distrugerile de neimaginat ale asediilor taberelor de refugiat şi bombardarea infrastructurii în cea de a doua Intifada, prin asasinate şi execuţii sumare, prin grandioasa farsă a retragerii şi până la anihilarea alegerilor libere, corecte şi democratice din Palestina, Israelul şi-a făcut cunoscută viziunea sa încă şi încă o dată, folosind cel mai puternic limbaj posibil, limbajul puterii militare, al ameninţărilor, intimidărilor, hărţuirilor, defăimării şi degradării.
Israelul, cu sprijinul necondiţionat al Statelor Unite, a lămurit în mod dramatic întreaga lume, încă şi încă şi încă o dată, repetând acţiune după acţiune, că nu va accepta niciun stat palestinian viabil la graniţele sale. Ce mai lipseşte ca să ne facă să auzim? Ce mai lipseşte pentru a pune capăt tăcerii criminale a ”comunităţii internaţionale”? Ce mai lipseşte pentru a vedea, dincolo de minciuni şi îndoctrinare, ce se petrece în faţa noastră zi după zi, sub ochii întregii lumi? Cu cât sunt mai îngrozitoare acţiunile de pe teren, cu atât sunt mai insistente cuvintele de pace. A te uita şi a asculta fără să vezi şi să auzi permite indiferenţei, ignoranţei şi complicităţii să continue şi adânceşte, cu fiecare mormânt în plus, ruşinea noastră colectivă.
Distrugerea Gazei nu are nimic de-a face cu Hamas. Israel nu va accepta nicio autoritate pe care nu o controlează în teritoriile palestiniene. Niciun individ, conducător, facţiune sau mişcare ce nu îndeplineşte cerinţele Israelului sau care caută o suveranitate veritabilă şi egalitatea tuturor naţiunilor din regiune; niciun guvern sau mişcare populară care cere aplicarea dreptului umanitar internaţional şi a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului pentru poporul său nu va fi acceptabil pentru statul evreiesc. Cei care visează la un singur stat ar trebui forţaţi să se întrebe ce va face Israelul unei populaţii de 4 milioane de palestinieni din interiorul graniţelor sale când el comite zilnic, dacă nu în fiecare oră, crime împotriva acestei colectivităţi umane chiar şi când ea trăieşte de-a lungul graniţelor sale? Care va fi motivul ce va determina brusca schimbare a raţiunii de a fi, a scopului pe care şi l-a propus Israelul, dacă teritoriile palestiniene îi vor fi anexate făţiş?
Sângele Mişcării Naţionale Palestiniene curge astăzi pe străzile din Gaza. Fiecare picătură care cade udă solul răzbunării, amărăciunii şi urii, nu numai în Palestina, dar în întregul Orient Mijlociu şi într-o mare parte a lumii. Avem de ales dacă acest lucru trebuie sau nu să continue. Acum este momentul să alegem.
Jennifer Loewenstein este director adjunct al Programului pentru studiul Orientului Mijlociu al Universităţii din Wisconsin-Madison. Poate fi contactată la adresa at amadea311@earthlink.net
Vezi sursa in limba engleza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu