Cred ca nu e om sanatos mintal care sa nu se ingrozeasca de cinismul politicienilor statului evreu si de cruzimea soldatilor armatei israeliene in aceste saptamani de cand Fasia Gaza a fost invadata de ocupantul israelian. Pentru a intelege mai bine care sunt cauzele acestui comportament barbar, rasist si extremist, care au radacini adanci, sa facem apel la cateva pasaje din cartea evreului Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie si religie iudaica, Editura SAMIZDAT, capitolul Omor si Genocid, pag. 114-116, 119-120 [1]:
Conform religiei iudaice, uciderea unui evreu este o crima capitala si unul dintre cele trei pacate de neiertat (alaturi de idolatrie si adulter). Tribunalele religioase si autoritatile laice evreiesti au ordinul de a pedepsi orice ucigas al unui evreu, chiar dincolo de atributiile lor obisnuite. Cu toate acestea, evreul care provoaca indirect moartea unui alt evreu nu este vinovat, din punct de vedere al legii talmudice, decat de un “pacat impootriva legilor Cerului”, putand fi pedepsit numai de Dumnezeu, si nu de om.
Lucrurile stau cu totul altfel daca victima este un gentil. Evreul care omoara premeditat un gentil nu este vinovat decat de un pacat impotriva legilor Cerului si nu poate fi pedepsit de un tribuinal [2]. Cat despre cazul in care ar fi cauza indirecta a mortii unui genti, acest lucru nu constituie deloc un pacat [3]. Astfel, unul dintre cei mai de seama comentatori ai Shulhan’Arukh explica faptul ca, fiind vorba de un gentil, “nu trebuie sa ridici mana pentru a-l vatama, dar poate fi vatamat indirect, de exemplu luandu- scara daca a cazut intr-o groapa [...]; aici nu exista nici o interdictie, pentru ca vatamarea nu s-a comis in mod direct [4]. Totusi, chiar acest comentariu insista asupra faptului ca un act care provoaca imediat moartea unui gentil este interzis, daca acest act risca sa starneasca ura impotriva evreilor [5].
Ucigasul gentil care cade sub jurisdictie evreiasca trebuie sa fie executat, fie ca este sau nu evreu. Cu toate acestea, daca victima este un gentil, iar asasinul s-a convertit la iudaism, el nu este pedepsit [6].”
Toate acestea au un raport direct si practic cu realitatile statului Israel. Desi codul penal israelian nu face distinctie intre evreu si gentil, rabinii ortodocsi fac aceasta deosebire, fiindca ei se inspira din Halakha, sistemul de legi al iudaismului clasic, ori de cate ori dau sfaturi credinciosilor - in special celor care isi fac serviciul in armata.
Pentru ca cea mai severa interdictie de a omori un gentil se aplica numai “gentililor cu care noi [evreii] nu suntem in razboi”, numerosi comentatori rabinici din trecut au ajuns la concluzia ca, in timp de razboi, toti gentilii apartinand unei populatii inamice pot si trebuie sa fie omorati [7]. Din 1973, aceasta “doctrina” este raspandita in mod public, in special in randurile militarilor israelieni religiosi.
Prima data, acest indemn oficial apare intr-o brosura editata de Comandamentul Regiunii de Centru al armatei israeliene, al carui domeniu de actiune cuprinde Cisiordania. In aceasta carticica, marele rabin al corpului de armata scrie:
“Daca in cursul unui razboi, sau in timpul unei urmariri sau al unui raid, fortele noastre se gasesc in fata unor civili, dupa Halakha, pot si chiar trebuie sa fie ucisi [...]. In nici un caz nu trebuie sa avem incredere intr-un arab, chiar daca are un aer civilizat [...]. In razboi, cand trupele noastre se angajeaza intr-un asalt final, Halakha le permite si chiar le ordona sa-i omoare si pe civilii buni, adica pe aceia care se prezinta ca atare [8]“.
Este evident ca aceasta doctrina Halakha asupra omorului este complet opusa, in principiu, nu numai dreptului penal israelian, ci si - asa cum fac aluzie scrisorile - regulamentelor militare oficiale.
In practica, acest lucru nu impiedica doctrina sa exercite o anumita influenta asupra aplicarii justitiei, mai ales de catre autoritatile militare. Fapt este ca, de fiecare data cand, intr-un context militar sau paramilitar, (unii) evrei au ucis cu premeditare arabi necombatanti - inclusiv in cazul unor masacre ca acelea de Kafr Qasim din 1956-, ucigasii fie nu au fost deranjati, fie au fost condamnati la pedepse simbolice, fie au obtinut enorme reduceri de pedeapsa, diminuata la mai nimic. [9]>>
Note:
[1] -Puteti descarca versiunea in engleza de aici.
[2] - Maimonide, Mishnah Torah, “Legile asupra omorurilor”, 2, 11, Enciclopedia talmudica, articolul “Goy”
[3] - Rabinul Yo’el Sirrkis, Bayit Hadash, comentariu la Casa lui Iosif, “Yoreh De’ah” 158. Acestew ultime doua reguli se aplica chiar si cand victima este ger toshav, adica un “strain rezident” care s-a angajat, in fata a trei martori evrei, sa respecte “cele sapte precepte noahice” (poruncile date lui Noe care, dupa Talmud, se refera la gentili).
[4] - Rabby David Halevi (Polonia, sec. al XVII-lea), Turei Zahav la Shulhan ‘Arukh, “Ioreh De’ah” 158
[5] - Ibidem
[6] - Enciclopedia talmudica, articolul “Ger” (=convertit la iudaism)
[7] - A se vedea, de exemplu, R. Shabbatay Kohen (mijlocul sec. al XVII-lea), Siftei Kohen despre Shulhan’Arukh, “Ioreh De’ah”158: “Dar in timp de razboi obiceiul era sa-i omori cu mana ta, fiindca s-a spus: Pe cel mai bun dintre gentili - omora-l!” Siftei Kohensi Turei Zahav (a se vedea nota 4) sunt cele doua principale comentarii “clasice” la Shulhan’Arukh
[8] - Rabinul colonel A. Avidan (Zemel), “Tohar hanneshesheq le’or hahalakhah”‘(”Puritatea armelor in lumina Halakha”), in Be’iqvot milhemet yom hakkipurim - pirquei hagut halakhah umehqar (Dupa razboiul de Yom Kippur -capitolele despre meditatie, despre Halakha si despre cercetare), Comandamentul Regiunii de Centru, 1973; citat in Ha’olam Hazzeh, 5 ian.1974; citat, la fel, de David Shaham, “A chapter of meditation”, Hotam, 28 martie 1974; si de Amnon Rubinstein, “Who falsifies de Halakhah?”, Ma’ariv, 13 oct.1975. Rubinstein semnaleaza ca opusculul a fost retras din circulatie din ordinul sefului de stat major, acestuia fiindu-i frica, probabil, sa nu incurajeze nesupunerea la propriile sale ordine; Rubinstein, cu toate astea, considera regretabil faptul ca rabinul Avidan n-a fost trimis in fata unui tribunal militar si ca nici un rabin - militar sau civil - nu s-a ridicat impotriva a ceea ce acesta scrisese.
[9] - Persoane vinovate de astfel de crime au putut chiar sa se ridice pana la functii publice inalte. Este, de exemplu, cazul lui Shmu’el Lahis, responsabil de masacrarea unui numar cuprins intre 50 si 70 de tarani arabi inchisi intr-o moschee, dupa ce armata israeliana a cucerit satul lor in timpul razboiului din 1948-1949. I s-a facut un proces de forma, apoi a fost gratiat la interventia lui Ben Gurion. Lahis a devenit avocat respectat si la, sfarsitul anilor ‘70, a fost numit director general al Agentiei Evreiesti (care este, de fapt, conducerea miscarii sioniste). La inceputul lui 1978, faptele privind trecutul sau au fost dezvaluite pe larg de presa israeliana, dar niciun rabin si nici o autoritate intelectuala rabinica nu a pus in discutie gratierea de care beneficiase, nici indrituirea sa de a ocupa noile functii. Iar numirea sa a fost mentinuta.
Sursa traducerii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu