O nouă ofensivă militară de anvergură, precedată de propaganda de război clasică, a fost angajată zilele acestea de către armata zionistă împotriva populaţiei din Gaza:
- inamicul caută să omoare în mod deliberat civili; noi omorâm accidental femei şi copii;
- inamicul ne-a constrâns să reacţionăm pentru a ne apăra;
- noi suntem avanpostul războiului civilizaţiei împotriva barbariei.
Hamas este diabolizat astăzi la fel cum erau Fatah şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei ieri. Yasser Arafat a fost izolat şi declarat nefrecventabil atunci când nu a acceptat să vândă la preţ redus Palestina. Israelul s-a înverşunat în 2004 să distrugă sistematic toate structurile Autorităţii Palestiniene. Pretextele se schimbă, dar obiectivul rămâne acelaşi: dislocarea societăţii palestiniene.
Nu este posibil să se facă o disjuncţie între Hamas şi corpul social care a votat mişcarea. Hamas a câştigat din plin alegerile care au fost declarate corecte de către observatorii internaţionali. Hamas a fost ales pentru că analiza sa politică şi strategică s-a dovedit pertinentă. A declarat întotdeauna că lupta armată era singura soluţie în acest conflict şi că procesul de pace este o tactică mizerabilă a ocupantului pentru a-şi continua dominaţia.
Scopul ofensivelor repetate constă în demobilizarea rezistenţei palestiniene şi nu în protejarea civililor israelieni împotriva rachetelor artizanale care nu-şi ating decât arareori ţinţele. Rachetele nu vizează să omoare, ci să exprime contestaţia şi vigoarea rezistenţei. Operaţiunea militară vrea să-i facă să plătească foarte scump pe iniţiatorii oricărui act de rezistenţă şi să zdruncine determinarea palestiniană. De-a lungul armistiţiului nu s-a observat nicio înmuiere a blocadei la care a fost supusă Gaza. Hamas a fost constrâns să reacţioneze într-un mod sau în altul pentru a rupe izolarea politică şi gâtuirea economică a Fâşiei Gaza. Între timp, zioniştii şi-au întărit poziţia şi nu admit niciun compromis teritorial.
Nu trebuie confundată ocazia şi cauza războiului. Tirul rachetelor Qassam nu este cauza acestei ofensive de amploare împotriva Fâşiei Gaza, la fel cum nici arestarea a doi soldaţi israelieni la frontiera israelo-libaneză nu a fost cauza ofensivei din 2006 împotriva Libanului, nici asasinarea Arhiducelui Ferdinand nu a fost cauza primului război mondial. Zionismul este o doctrină a cărei acţiune se întinde pe mai multe generaţii. Zioniştii năzuiesc să-i facă pe palestinieni să se supună de bună voie sau cu forţa şi să-şi abandoneze pământurile. Transferul, şi nu anexarea care ar îngloba populaţia arabă şi ar schimba raportul demografic, este orizontul politic al ocupaţiei zioniste. Altfel spus, palestinienilor nu li se propune decât martiriul sau plecarea.
Mitul războiului curat condus strict împotriva activiştilor Hamas este dezminţit de fapte. Nu este posibil într-o zonă atât de redusă (362 kilometri pătraţi) şi cu o asemenea densitate demografică, să se limiteze bombardamentele. Armele israeliene omoară în mod nediscriminat activişti, femei şi copii. Bombele nu sunt niciodată mai inteligente decât oamenii care le aruncă. Pentru a omorâ un comandat din Hamas, Israelul nu ezită să-i masacreze întreaga familie. Aceste atacuri sunt ilegale în raport cu dreptul internaţional şi imorale în privinţa mijloacelor folosite.
Oricum ar sta lucrurile, instanţele internaţionale se mulţumesc cu apeluri la moderaţie şi la calm. Nu este vorba nici mai mult nici mai puţin decât de un cec în alb deghizat şi un permis pentru crimă acordat zioniştilor. Reprobările declamatorii nu au fost niciodată urmate de sancţiuni diplomatice sau economice. Atât de promptă de obicei când vine vorba să sancţioneze ţări precum Cuba, Uniunea Europeană tace sau vorbeşte ca să nu spună nimic. Încercăm să ne imaginăm ce emoţie ar fi cuprins lumea dacă 500 de de evrei ar fi fost omorâţi, dacă sinagogi, şcoli şi spitale ar fi fost distruse sub bombele arabe! Apelurile la sfârşitul ostilităţilor sunt o ticăloşenie ruşinoasă. Totul se reduce la punerea pe picior de egalitate a beligeranţilor fără să se ţină cont de disproporţia forţelor şi de faptul că unul este ocupat şi agresat de către celălalt.
Israelul nu va putea niciodată să soluţioneze acest conflict pe calea armelor şi o ştie foarte bine. El menţine în mod deliberat un nivel de tensiune pentru a împiedica normalizarea relaţiilor sale cu vecinii. Fixarea frontierelor ar însemna într-adevăr termenul final al expansiunii sale teritoriale. Strategia machiavelică a Israelului este să vorbească constant despre pace şi să ajungă periodic la război. Pacea este o păcăleală care justifică războiul. Procesul de pace a fost întotdeauna destinat eşecului şi justificării violenţei aruncând eşecul în spinarea palestinienilor.
Ce se aşteaptă din partea palestinienilor? Ce li se reproşează? În definitiv, li se reproşează că-şi exprimă dreptul la o existenţă demnă. Mai mult decât atât, li se reproşează că trăiesc pe propriul lor pământ. Nimeni nu este pe poziţia de a judeca la nivel moral mijloacele de rezistenţă ale palestinienilor. Alegerea armelor celor slabi o fac întotdeauna cei puternici. Palestinienii au dreptul să se apere prin toate mijloacele care sunt la dispoziţia lor, atâta vreme cât vor suferi ocupaţia şi ticăloşiile statului zionist.
[Notă: Imaginea înfăţişează o şcoală distrusă de invazia israeliană din Fâşia Gaza. A fost difuzată de Associated Press, în 6 ianuarie 2008.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu