Mult timp am crezut că Israelul nu este decât un Stat ca oricare altul. Văd astăzi, cu o sfâşiere dureroasă, că pentru liderii Israelului, crima de război este o opţiune politică.
Istoria are rolul ei. După Holocaust, cum ar fi putut comunitatea internaţională să nu facă tot ce trebuia pentru a oferi poporului care scăpase de nazism şansa perenităţii? Decizie incontestabilă, dar injustiţie fundamentală pentru palestinieni. “Care palestinieni?” Mai ales celor cărora li s-a spus: “Tu nu mai eşti acasă la tine. Tu nu mai eşti acasă la tine pentru că ONU a decis că pământul strămoşilor tăi nu-ţi mai aparţine.” Şi ONU a decis astfel pentru că comunitatea internaţională, în timpul conferinţei de la Evian din 1939, închisese uşa în nas comunităţii evreieşti, aruncând-o în infernul nazist. Occidentul voia să-şi compenseze eroarea. O greşeală plătită pe spinarea palestinienilor, cărora nu li se poate face nici cel mai mic reproş. Ba da, unul singur: că se aflau acolo unde nu trebuia.
Ecuaţie imposibilă? Nu se mai pune problema în 2009. Au trecut şaizeci şi trei de ani. În 2009, nimic nu justifică faptul că Israelul, putere economică şi militară, utilizează forţa armată pentru a-şi construi viitorul. Israelul poate continua cu războaiele sale. Israelul poate continua să interzică partidelor arabe să se prezinte la alegeri. Israelul poate face tot ceea ce vrea cu puterea sa, dar Israelul va cădea în faţa legii, care este mai puternică decât el. Căci, în faţa tuturor înţelegerilor şi a tuturor coteriilor lumii, cel care are dreptate este cel mai puternic. Să nu ne lăsăm înşelaţi. Au mai fost războaie, vor mai fi şi altele, cu ororile lor. Dar agresiunea Israelului asupra Gazei din decembrie 2008 marchează un punct de cotitură în Istorie.
Ce este Gaza? Gaza este o parte a unui teritoriu căruia comunitatea internaţională, din laşitate, nu a ştiut niciodată să-i impună calitatea de Stat. O populaţie izolată pe un teritoriu de 10 km pe 30, slăbită de o blocadă, fără posibilitate să iasă de acolo. De acum înainte, când Israelul vrea să câştige un război, atacă nişte civili... Sfârşitul unui sistem. Nu uitaţi niciodată prima zi: 200 de morţi? Morţi de ce? Pentru că se plimbau pe stradă, pentru că mergeau la cumpărături, pentru că erau copii care se întorceau de la şcoală.
Şi care este guvernul care a pornit războiul în 27 decembrie 2008? Un prim ministru demisionar din septembrie 2008 pentru corupţie şi doi principali miniştri – de externe şi al ăpărării – aflaţi într-o asemenea opoziţie politică încât n-au reuşit să constituie o coaliţie. O putere fără cap s-a angajat în război. Dimineaţa, se decide bombardarea civililor, seara, au întâlnire. Niciodata nu s-a mai văzut aşa ceva! Bilanţurile sunt la îndemâna tuturor. Ban Ki Moon a denunţat disproporţia atacului şi cere astăzi ca o anchetă aprofundată să aibă loc pentru ca Israelul să dea socoteală. Toate marile organizaţii interguvernamentale şi ONG-urile denunţă aceste crime de război.
Mult timp, atunci când auzeam cuvântul “Israel”, vedeam pe fundal taberele de concentrare şi de exterminare. Crima comisă în leagănul culturii. Astăzi, văd în continuare lagăre, dar Israelul nu mai este acolo.
Viitorul aparţine oamenilor care ştiu să construiască pacea. Or, astăzi pacea se numeşte respectul dreptului. Ce fondează astăzi drepturile omului? Analiza din 1945 ca răspuns la crimele naziste, care este în inima actualităţii. Bazele dreptului omenesc îşi au rădăcinile în criminalitatea nazistă. Totul pleacă de acolo. Declaraţia Drepturilor Omului din 1948 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trecând prin multiplele sisteme naţionale, dreptul civilizaţiei a statuat că niciun om nu poate fi atins pentru simplul motiv că se află în locul nepotrivit.
Israelul poate tremura. Poate să tremure pentru că, departe de bombe, şi-a pregătit justiţia care-l va judeca. Israelul îşi mai poate umfla muşchii cu elicopterele şi tancurile sale. Dar într-o zi, peste 5 ani, peste 10 ani sau peste 30, i se vor aduce omagii poporului palestinian pentru că a ştiut, din adâncurile a ceea ce face umanitatea, să scoată ideea însăşi de drepturi ale omului. Pentru că exist, fără ca cineva să fie în măsură să formuleze cea mai mică apreciere asupra calităţii vieţii mele, am dreptul la tot ceea ce alcătuieşte dimensiunea umană şi care se numeşte libertate. Pentru că m-am născut aici, între Rafah şi aza, sau m-am născut altundeva şi ţeava tancurilor mi-a desemnat rezidenţa aici, când pământul nu mai este al meu şi apa îmi este furată, rămân. Priveşte-mă în ochi, Israele, o fiinţă omenească este cel care te priveşte. Ascultă ce-ţi spun, Israle, căci fără limbaj pierim. Ieşi din închisoarea violenţei tale, şi vino să guşti din forţa libertăţii. De şaizece de ani, cauţi, cu forţa, să mă închizi într-o puşcărie. Zidurile îmi distrug viaţa, dar tu eşti prizonierul. Prizonierul certitudinilor care îţi interzic să vezi lumea. Adevărata libertate se inventează în Gaza, atunci când tu ai distrus totul. Mama aceasta cu lacrimi secătuite, care şi-a pierdut familia şi casa, aşezată pe ruine şi implorându-l pe Dumnezeu, spune totul despre forţa umană, în vreme ce tancurile tale mizerabile semnează sfârşitul unei epopei nebune.
Înţelepciunea arabă ne spune că nu există nefericire absolută. În Gaza, fiinţe omeneşti au fost omorâte pentru că erau palestinieni. Acuzaţi şi condamnaţi ca palestinieni. Cine-şi poate imagina astăzi că se pot obţine beneficii de pe urma crimei? Cine-şi poate imagina că Israelul îi va conduce în paradis pe copiii ucişi în Gaza? Justiţia oamenilor va restabili ordinea, şi-i va readuce pe palestinieni înapoi în Istorie.
Mesaj distribuit de grupul google Tlaxcala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu