Atunci când Avigdor Lieberman, un politician israelian cu mare popularitate, comparat frecvent cu austriacul Jörg Haider şi cu francezul Jean-Marie Le Pen, propunea ca mii de palestinieni să fie duşi la Marea Moartă şi înecaţi acolo, era doar un membru prea puţin important al guvernului.
Acest lucru s-a petrecut în urmă cu trei ani. Dar luna trecută controversatul naţionalist s-a alăturat guvernului de coaliţie condus de Ehud Olmert într-un rol cu mult mai important, ca vice-prim-ministru cu responsabilităţi speciale în problema cea mai presantă a Israelului: ameninţarea venită din partea Iranului.
În primul său interviu de la ocuparea funcţiei – în exclusivitate pentru The Sunday Telegraph – Lieberman a spus că cea mai bună măsură pentru obţinerea păcii în Orientul Apropiat ar fi ca evreii şi arabii să trăiască separat, inclusiv acei arabi care trăiesc acum în interiorul Israelului.
Israelul este în “linia întâi a ciocnirii civilizaţiilor dintre lumea liberă şi Islamul extremist”, a spus el.
Despre Iran, zicea: “În fiecare lună, preşedintele Iranului îşi declară intenţia să ne distrugă.”
Lieberman, în vârstă de 48 de ani, lider al Yisrael Beitanu (Israel Casa Noastră), care a proclamat necesitatea ca Israelul să bombardeze Teheranul, a zis: “Iranul este baza unei axe a răului care este o problemă pentru întreaga lume.”
Lieberman, a cărei cooptare în coaliţie în calitate de ministru al “ameninţărilor strategice” a dus la demisia unui coleg al cabinetului, a mai spus că cei 1,25 milioane de membri ai minorităţii arabe din Israel este o “probleme” care cere “separaţia” de statul evreiesc. “Am conceput Israelul ca o ţară evreiască”, a declarat el. “Doresc construirea unui Israel evreisc, zionist. Totul ţine de ce fel de ţară dorim să avem în viitor. Fie va fi o ţară ca oricare alta, fie va continua să fie o ţară evreiască.”
Ofir Pines-Paz, fostul ministru al culturii care a demisionat în semn de protest, a descris opiniile politice ale lui Lieberman ca fiind “rasiste”, adăugând că noul vice-prim-ministru – fost imigrant din Republica Sovietică Moldova în 1978 – este el însuşi “o ameninţare strategică pentru Israel”.
Dincolo de asta, totuşi, protestul a fost nesemnificativ. Nu a avut loc nici o demonstraţie în masă. Puţini votanţi sau politicieni par scandalizaţi aşa cum erau în 2003.
Analiştii spun că numirea în funcţie fără incidente a unui om considerat până nu demult un extremist este un semn al radicalizării politice în Israel.
“După războiul de vară din Liban, mulţi israelieni au acum opinii de dreapta”, spune Gideon Doron, profesor de ştiinţe politice de la Universitatea Tel Aviv. “Ei consideră că securitatea este insuficientă şi au mai puţină încredere în palestinieni şi în arabi. Nu cred în posibilitatea obţinerii păcii prin negocieri, deci Lieberman a devenit centrul noului consens.
Olmert a insistat că adăugarea partidului Israel Casa Noastră la coaliţia în fruntea căreia se află este mai degrabă tactică decât politică. Acţiunea duce la creşterea majorităţii din Knesset la 78 de fotolii din 120, permiţându-i o toleranţă securitară într-o ţară cunoscută pentru instabilitatea ei guvernamentală.
Dar în timp ce Olmert spune că Israel Casa Noastră nu va schimba politica guvernului, pare aproape de neconceput ca principala promisiune electorală a primului-ministru de a retrage din Cisiordania zeci de mii de colonişti evrei să fie dusă la îndeplinire cu Lieberman – el însuşi un colonist – în componenţa cabinetului.
În ceea ce-l priveşte, Lieberman are alte idei. El nu are intenţia retragerii coloniilor evreieşti din teritoriile palestiniene ocupate. În schimb, el doreşte să le păstreze în timp ce, “în schimb”, redesenând graniţa Israelului după ejectarea arabilor israelieni din ţară.
“Minorităţile sunt cea mai mare problemă din lume”, spunea în engleza lui cu accent rusesc. Întrebat dacă cetăţenii israelieni de origine arabă ar trebui să fie eliminaţi prin redistribuire teritorială, a zis: “Cred că separaţia dintre două naţiuni este cea mai bună soluţie. Cipru este cel mai bun model. Înainte de 1947, grecii şi turcii locuiau împreună şi erau fricţiuni, vărsare de sânge şi teroare.
După 1974, toţi turcii s-au dus într-o parte a insulei, toţi grecii în cealaltă parte a insulei şi acum este stabilitate şi securitate.”
Atunci când i s-a atras atenţia că în Cipru mii de oameni au fost alungaţi cu forţa din casele lor, a replicat: “Da, dar rezultatul final a fost mai bun.”
Mai târziu, un consilier al lui Lieberman a încercat să îndulcească remarcile şefului său. “Arabii israelieni nu trebuie să plece”, a afirmat el. “Dar dacă rămân trebuie să jure credinţă Israelului ca stat zionist evreiesc.”
Lieberman nu explică în ce fel plănuieşte să-i separe pe evreii şi pe arabi în Ierusalim, a cărei jumătate estică este căminul câtorva sute de mii de palestinieni, dar pe care Israelul l-a anexat pentru a forma “eterna şi indivizibila sa capitală”. Consilierul a spus: “El nu va face compromisuri în privinţa Ierusalimului”.
Acest gen de afirmaţii războinice, directe, l-au transformat pe Lieberman în cea mai puternică forţă în ascensiune de pe scena politicii israeliene. De când s-a despărţit de partidul Likud şi de liderul său, fostul prim-ministru Benjamin Netanyahu, formându-şi propriul partid în 1999, a monopolizat realmente voturile a mai mult de un milion de imigranţi ruşi. La ultimele alegeri, Israel Our Home a demolat tradiţionala dominaţie a Likudului la dreapta eşichierului politic obţinând 11 fotolii.
Lieberman insistă că lumea trebuie să se unească împotriva “axei răului conduse de Iran. Iran este cea mai mare ameninţare. Este o problemă pentru întreaga lume, dar Israelul are realmente cel mai prost amplasament. Suntem în linia întâi a ciocnirii civilizaţiilor dintre lumea liberă şi lumea islamică extremistă.”
Utilizarea fraze “ciocnirea civilizaţiilor” este un alt exemplu a ceea ce Doron numea “discursul populist” al lui Lieberman. Dar există un subiect asupra căruia Lieberman este în mod excepţional discret. Atunci când a fost întrebat dacă doreşte să ajungă în fruntea statului într-o zi, a zâmbit şi a zis: “Este prea devreme pentru asta”.
Cf. sursa în limba engleză.
Un comentariu:
Islamistii nici nu merita sa aiba vreodata satisfactia redobandirii teritoriului actual al israelului. Sunt doua natii diametral opuse din toate punctele de vedere, in pofida originii lor din acelasi tata dar mame diferite.Nimeni nu stie cu adevarat in ce masura arabii din ziua de azi sunt descendenti ai lui Ismael, si acelasi lucru se poate spune si despre evrei, macar ca la evrei este o evidanta mult mai clara a descendentei in toata istoria lor. Oricum,spiritul de la inceputuri , a ramas, chiar daca istoria cunoaste si momente de acalmie intre ei.Lucru cert este faptul ca istoria evreiasca este mult mai exacta decat cea araba, iar islamistii care intetesc spiritele in epoca noastra, nu fac decat jocul diavolului. acelasi joc al carui protagonist a fost si Hitler. Nu se poate concepe la inceput de secol 21 ca america, europa si mai nou si europa de est sa fie tema principala in predicile islamiste. cu promisiuni paranoice pentru perioada post mortem a celor care curma vieti nevinovate (femei si copii) ca doar cele 72 de fecioare abia astaeapta asemenea personaje in "paradis"Este ceva de neconceput, ca acest popor evreu , cu toate slabiciunile lui, sa nu fie lasat in pace de 60 de ani.Hamas este direct resposabil cu fatah ca si celelalte grupari teroriste islamice find manevrate de Iran si Siria. Cand Islamistii se vor potolii din provocarile lor, va fi o oarecare pace in orientul mijlociu.
Trimiteți un comentariu