Înainte ca guvernul american să încredinţeze militarilor chilieni sarcina răsturnării guvernului ales democratic a lui Salvador Allende în 1973, acesta a dus la bun sfârşit un anume număr de misiuni importante în ţară, pregătind lovitura de stat de la 11 septembrie.
Erau incluse importante greve, îndeosebi cea a şoferilor care a paralizat economia, manifestaţii masive la care participau femei casnice şi copii din clasa de mijloc care agitau ulcioare şi cratiţe cerând de mâncare, eliminarea ofiţerilor armatei chiliene care se opunea suspendării democraţiei şi introducerii a unui guvern fascist susţinut de Statele Unite, şi o importantă campanie mediatică îndreptată împotriva regimului susţinută de CIA, care plasa articole în ziare precum El Mercurio şi altele.
Toate acestea în contextul în care Partidul Comunist şi Mişcarea Revoluţionară de Stânga criticau şi ele, iar uneori atacau regimul lui Allende pentru schimbările care avuseseră loc în poziţiile stângii.
Este important să nu uităm exemplul chilian atunci când privim situaţia palestiniană de azi, pentru că ea funcţionează ca o repetiţie a loviturilor de stat anti-democratice planificate de Statele Unite în alte părţi ale lumii.
Nu numai că Statele Unite şi Israelul susţin financiar pregătirea publică a unei lovituri de stat conduse de Fatah (şi în cazul Israelului, permisiunea transferurilor de arme către Garda Pretoriană a Preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas), dar serviciile de informaţii ale unui număr de ţări arabe prietene Israelului şi Statelor Unite şi-au instalat şi ele recent prăvăliile la Ramallah, arătându-şi astfel în mod şi mai deschis şi neruşinat importanta lor implicare pe termen lung, deşi minimizată, în gestiunea teritoriilor palestiniene.
Într-adevăr, “delegaţia” serviciilor de informaţii a uneia dintre ţările arabe a închiriat o clădire cu mai multe etaje în Ramallah pentru a-şi duce la bun sfârşit operaţiunile.
Israelul a ajutat la acest proiect răpindu-i şi arestându-i pe membrii Fatah care rezistă împotriva politicii colaboraţioniste a înalţilor responsabili.
În ceea ce priveşte conducerea însăşi a Fatah, ea şi-a înlăturat periodic membrii care se opuneau politicii sale şi i-a marginalizat pe aceia din Diaspora care continuă să-i reziste.
Şefii loviturii de stat a Fatah/Autorităţii Palestiniene sunt Abbas şi triumviratul: Muhammad Dahlan, Yasser Abd Rabbo şi Nabil Amr.
Profilul acestor trei oameni îi face cât se poate de potriviţi pentru această sarcină.
- Dahlan este universal cunoscut ca fiind un militar corupt, omul Americii şi al Israelului pe teren.
- Abd Rabbo (sau Yasser Abd Yasser, literalmente “Yasser, sclavul lui Yasser” din cauza supunerii pe care a avut-o faţă de Yasser) este arhitectul Acordurilor de la Geneva care recunoaşte dreptul Israelului de a fi un stat evreu rasist ca fiind legitim şi respinge dreptul reîntoarcerii refugiaţilor palestinieni ca fiind ilegitim.
A confirmat recent poziţia israeliană atunci când s-a bătut cu ministrul qatar al afacerilor externe şi echipa lui în timpul ultimei lor vizite în teritoriile ocupate.
- Amr este fostul ministru al informaţiilor din Autoritatea Palestiniană, şi un fost camarad al lobby-ului israelian, Washington Institute for Near East Policy.
El este cel care scrie discursurile lui Abbas şi ale lui Dahlan.
Abbas şi aceşti trei oameni nu numai că au organizat greve masive cu oamenii din securitatea Fatah pe care i-au înarmat pentru a menţine ordinea în teritorii în numele Israelului, şi grevele birocraţilor din ministerele Autorităţii Palestiniene, dar au forţat şi un mare număr de palestinieni, inclusiv pe învăţători şi pe profesori, sub ameninţarea armelor, să facă grevă împotriva Hamas, deşi cei mai mulţi dintre ei votaseră pentru Hamas şi refuzau să intre în grevă.
Palestinienii, care s-au luptat timp de decenii să-şi ţină deschise şcolile şi universităţile în ciuda regimului draconic israelian şi a suspendării educaţiei palestiniene, sunt acum forţaţi să oprească procesul educativ palestinian prin grevele împotriva Hamas impuse de Fatah şi găştile înarmate care ameninţă să tragă în oameni dacă refuză să urmeze directivele loviturii de stat pregătite de Fatah.
Mai mult, Abbas şi triumviratul din fruntea Fatah/Autorităţii Palestiniene au organizat manifestaţii la Ramallah cu palestinieni din clasele de mijloc, inclusiv femei casnice, care ş-au adus ulcioarele şi cratiţele, într-o scenă împrumutată din Santiagoul anului 1973, din timpul manifestaţiilor împotriva Hamas.
Presa controlată de Fatah, îndeosebi Al-Ayyam, dirijează cea mai mare parte a campaniei de propagandă anti-Hamas în vederea loviturii de stat şi joacă astfel acelaşi rol ca şi El Mercurio în Chili.
Al-Ayyam este ajutat în eforturile sale de către inteligentsia laică anti-Hamas, din cadrul căreia cei mai mulţi membri sunt plătiţi de finanţatorii procesului de la Oslo şi ONG-urile lor.
Aceşti vechi palestinieni de stânga, ca şi corespondeţii lor din Liban, sunt mai bine cunoscuţi azi ca Stângişti de Dreapta, căci poziţiile lor sunt de dreapta, deşi ei insistă asupra faptului că sunt în continuare stângiştii bazaţi pe poziţiile pe care le aveau în anii ’80 şi înainte.
Planul este ca liderii Fatah/Autorităţii Palestiniene să facă imposibilul pentru a provoca Hamasul la începerea unui război până când Fatah, cu ajutorul serviciilor de informaţii ale ţărilor arabe prietene, alături de Israel şi Statele Unite, să zdrobească Hamas şi să ia puterea.
Într-adevăr, prima rundă nereuşită a avut loc atunci când guvernul israelian a răpit o treime din guvernul Hamas, miniştrii Consiliului şi membrii Parlamentului, şi i-a aruncat în închisorile israeliene.
Acest lucru n-a fost suficient pentru a prăbuşi Hamas, şi ajutorul pe care Fatah îl dă ocupanţilor israelieni a lipsit.
În afara incendierii clădirii Consiliului Legislativ, bandele armate ale Fatah au ars şi biroul primului-ministru, au deschis focul împotriva maşinii lui, au incendiat birouri ale diferitelor ministere în mai multe reprize, au hărţuit şi ameninţat miniştrii şi parlamentarii Hamas pe care Israelul nu-i răpise şi arestase, a refuzat să permită ministerelor să acţioneze, şi aşa mai departe.
Totuşi, Hamas a hotărât cu înţelepciune să nu răspundă prin forţă decât dacă Fatah lansează un război global pentru a provoca lovitura de stat prevăzută, dar nu mai înainte.
Lovitura de stat prevăzută de Fatah este nu doar bazată pe popularitatea Hamas şi a victoriei sale electorale, dar în egală măsură pe capacitatea crescută a Hamasului de a se apăra împotriva forţelor Fatah.
Dacă Statele Unite şi Israel au înarmat bandele Fatahului sub conducerea lui Arafat pentru a zdrobi prima Intifada palestiniană şi tot restul rezistenţei împotriva ocupaţiei din 1994 încoace, azi, Hamas este aproape la fel de bine înarmat ca şi forţele Fatah şi poate apăra drepturile palestinienilor rezistând ocupaţiei israeliene şi colaboraţioniştilor palestinieni înarmaţi care caută s-o impună.
În aceasta constă diferenţa considerabilă dintre situaţia actuală şi cea din mijlocul anilor ’90.
Pentru a compensa acest nou echilibru de forţe, guvernul american, conform ziarului israelian Haaretz, formează garda pretoriană a lui Abbas la Ierihon de mai mult de o lună cu instructori ai armatelor americane, britanice, egiptene şi iordaniene, şi le furnizează arme în vederea confruntării cu Hamas.
La guvernul israelian, la rândul său, a aprobat recent transferul câtorva mii de puşti din Egipt şi din Iordania către forţele lui Abbas.
Israelienii au aprobat în egală măsură cererea Statelor Unite ca Israelul să autorizeze Brigada Badr – o parte a Armatei de Eliberare a Palestinei actualmente cantonate în Iodarnia – să se desfăşoare în Gaza.
Aceste etape au fost concepute de către generalul Keith Dayton, coordonatorul american al securităţii în teritoriile ocupate, care vrea ca Brigada Badr să funcţioneze în calitate de forţă de reacţie rapidă a lui Abbas “în Gaza”.
Ca avans posibil pentru a duce la creşterea securităţii şi a rolului său militar în teritoriile ocupate, guvernul iordanian a creat recent un comitet juridic pentru a revedea dispoziţiile deciziei Iordaniei “de a se dezangaja” din Cisiordania, anunţată în 31 iulie 1988, sugerând posibilitatea renunţării la o parte sau la toate aceste dispoziţii.
Mai recent, israelienii şi-au intensificat bombardamentele şi masacrele în Gaza, ultimul în ordine cronologică fiind acum Beit Hanun, unde au asasinat mai mult de 50 de palestinieni în câteva zile.
Mahmud Abbas şi triumviratul său de adjuncţi ezită, la ora actuală, să se lanseze într-un război civil, temându-se de o reacţie a publicului. Preferă să elimine partidul Hamas prin impunerea unui guvern “de unitate naţională” în mod progresiv şi pacifist.
Totuşi, Abbas şi triumviratul îşi pierd rapid răbdarea.
Într-adevăr, în timpul unei reuniuni organizate în grabă de Comitetul Central al Fatah din Diaspora care trebuia să se deruleze la Amman în urmă cu trei săptămâni, pentru a ratifica planurile loviturii de stat, membrii comitetului s-au opus loviturii de stat al lui Abbas susţinut de Statele Unite şi Israel, ceea ce l-a obligat pe Abbas să anuleze reuniunea pretinzând în mod mincinos o lipsă de cvorum.
Acest lucru explică disperarea lui Abbas pentru organizarea unei lovituri de stat fără pregătire adecvată.
Într-adevăr, s-a răspândit zvonul în teritoriile ocupate că atacurile disperate comise recent împotriva bisericilor creştine palestiniene erau opera unor bande înarmate. Cei care le-au trimis vor ca creştinii palestinieni şi lumea în ansamblul ei să creadă că erau actele Hamasului ca răspuns la declaraţiile rasiste ale papei împotriva Islamului. Hamas a condamnat cu îndârjire atacurile.
Unii din teritoriile ocupate cred că Hamas fusese în spatele acestor acte, dar cei mai mulţi ştiu că era lucra unor agenţi clandestini.
Planul partidului Fatah este simplu: chiar dacă Israelul şi aliaţii săi libanezi n-au zdrobit Hizballah în al şaselea război, Fatah şi aliaţii israelieni vor reuşi să zdrobească Hamas, chiar dacă războiul israelian neîncetat împotriva Hamas şi a palestinienilor devin un al şaptelea război total.
Numeroasele vizite ale Condoleezzei Rice în regiune de-a lungul acestor din urmă săptămâni sperau să aducă ultimele îmbunătăţiri acestui plan.
Dacă Hamasul, ca şi Hizballahul, ar fi putut fi provocat să răspundă militar, organizatorii loviturii de stat credeau că mânia Fatahului şi a Israelului (susţinuţi de Statele Unite, Iordania, Egipt şi Arabia Saudită) ar fi dezlănţuită pentru a se sfârşi cu Hamas.
Conducerea Fatah şi oamenii ei înarmaţi îşi ascuţeau cuţitele pentru încercarea de forţă. Hamas a rămas calm în ciuda presiunii.
Între timp, Ramallah propriu-zis (excluzând satele din jur), care continuă să fie ceea ce oamenii numez acum Zona Verde palestiniană [făcând aluzie la Zona Verde irakiană – n. tr.] adăposteşte, pe lângă echipele de informaţii israelien şi ale ţărilor arabe prietene Israelului, pe palestinienii care sunt plătiţi şi protejaţi de procesul de la Oslo, fie că este vorba de birocraţia legată de Oslo, de tehnicienii săi, de intelectualii ei plătiţi, sau oamenii de afaceri şi clasa medie recent obişnuită de noul consomaţionism pe care Zona Verde îl poate oferi.
Viaţa aceasta opulentă diferă de viaţa restului palestinenilor din afara Ramallah, care trăiesc în mizerie, în foamete, şi sub bombardamentele israelienilor şi atacurile sălbatice ale coloniştilor evrei, ca să nu menţionăm hărţuirea bandelor armate ale Fatah.
La Ramallah, bandiţi care nu reflectează prea mult trag la întâmplare în timpul manifestaţiilor, rănind şi omorându-i uneori pe trecători “din greşeală”.
Chiar şi cei câţiva intelectuali laici care îndrăznesc să se opună Fatahului în interiorul oraşului Ramallah sunt hărţuiţi în diferite moduri. Unii dintre ei devin victimele unor furturi misterioase care se repetă de fiecare dată când fac declaraţii anti-Fatah.
Menţinerea Ramallahului ca Zonă Verde este primordială pentru Abbas şi triumviratul aflat în fruntea Fatah/Autorităţii Palestiniene, care se tem că o reformă condusă de Hamas ar lipsi elita de avantajele corupţiei şi de dolce vita pe care le-o asigură conducerea Fatah.
Între timp, Abbas şi triumviratul său vor continua să trateze Hamasul aşa cum Israelul a tratat întotdeauna Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei şi alte ţări arabe.
În timpul negocierilor interminabile pe care Hamas le-a purtat cu Fatah pentru evitarea unei încercări de forţă, de fiecare dată când Hamas era de acord în privinţa unei cereri a Fatah, Fatah ridica miza şi insista pentru a obţine o nouă concesie sau pretindea că cererile sale iniţiale incluseseră întotdeauna termeni suplimentari, iar în caz contrar toate înţelegerile de până atunci cădeau.
De altminteri, Fatah interpreta apoi public concesiile făcute de Hamas după ce includea în cadrul lor lucruri asupra cărora Hamas nu-şi dăduse niciodată acordul.
Dacă este o reminiscenţă a strategiei negocierilor post-Oslo pe care israelienii au utilizat-o cu succes în relaţia cu Arafat, acest lucru se datorează faptului că este una şi aceeaşi strategie reluată.
Abbas a ajuns până la a părăsi negocierile, şi a refuza să vorbească şefilor Hamas, exact aşa cum israelienii o făcuseră adesea cu Autoritatea Palestiniană.
De altminteri, dacă israelienii desfăşoară adesea operaţiuni clandestine împotriva intereselor occidentale pentru a implica guvernele arabe, exemplul cel mai flagrant fiind infama afacere Lavon de la mijlocul anilor ’50 vizând Egiptul, operaţiuni similare sunt comise pentru a implica Hamas prin intermediul agenţilor clandestini, ca ilustrul exemplu recent al atacurilor îndreptate împotriva bisericilor. Ar putea fi prevăzute mult mai multe operaţiuni de acest gen.
Foaia de viţă care acoperea întregul colaboraţionism şi supunerea conducerii Fatah faţă de interesele israeliene a căzut acum.
În consecinţă, rămân puţine lucruri care ar putea reţine Fatah de la acţiune.
Săptămânile care vor veni se vor decide în funcţie de dorinţa responsabililor Fatah să se bată ca să-şi salveze pieile şi averile, şi de răbdarea Hamas în faţa unei asemenea operaţiuni banditeşti.
Aşteptând deznodământul situaţiei, ce se poate vedea în teritoriile palestiniene nu este nimic altceva decât un script chilian.
Pinochet este în Palestina. Totuşi, succesul său este departe de a fi sigur.
Cf. versiunea in limba engleza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu