Masacrele israeliene din Palestina

AVERTISMENT: Acest articol conţine imagini extrem de şocante… Imagini pe care nu le vedeţi în general la TV sau în ziare. De fapt, o anume ţară de pe pământ ar plăti orice ca aceste imagini să nu apară nicăieri. Dacă aveţi inima slabă, NU DERULAŢI CURSORUL!

În ce mă priveşte, le-am primit în e-mail în urmă cu trei zile şi am fost atât de oripilat de ceea ce a surprins ochiul rece al aparatului foto încât le-am şters fără să am cea mai mică intenţie să le reiau în acest blog. Adevărul ne face liberi, nimic mai corect, dar Iisus n-a spus niciodată c-ar fi şi plăcut…

În cursul zile însă un oarecare domn Alin, de naţionalitate evreiască, m-a abordat spunându-mi că “palestinalacrimamea.blogspot.com e plin de minciuni si ura difuza si mascata”. A făcut apoi diferite aluzii la faptul că Iisus era “palestinian si mandru ca era evreu! A avut probleme cu politica altor evrei, a cotropitorilor romani, a unor neamuri minore din regiune, dar a preferat sa traiasca acolo si sa fie evreu! Asta e istoria, hai sa incercam s-o respectam.” În cele din urmă, domnul Alin s-a epuizat intelectual în diatriba: “Unde erau arabii atunci?! Arabii au venit mult mai tarziu, au impins afara pe cine le-a venit l-a indemana si au umflat ce-au putut. Drept de intoarcere? Al cui? Al rusilor in Basarabia?”

Nu voi pierde timpul polemizând cu oameni şchiopi la istorie, şchiopi la logică, şchiopi la bun simţ elementar. Planeta este plină cu oameni infirmi la aceste capitole, şi nici un popor n-a fost lipsit de asemenea uscături. Istoria stă mărturie pentru faptul că palestinienii de azi sunt evreii care n-au plecat în diaspora şi, fie şi-au păstrat credinţa strămoşească, fie au intrat în creştinism sau în islam. Istoria stă mărturie pentru faptul că musulmanii nu au dat pe nimeni afară din Palestina şi nici n-au colonizat-o cu arabi din peninsulă (de unde atâţia?!?), iar convertirile masive la islam s-au făcut după ce creştinii palestinieni au luat contact cu cruciaţii europeni şi apetenţa lor pentru jaf. Istoria stă mărturie pentru faptul că evreii, creştinii şi musulmanii au trăit fără epurare etnică şi genocid lent în perioada dinaintea colonizării britanice. Istoria stă mărturie pentru faptul că până în 1948 Palestina a fost unul din locurile de pe pământ care a cunoscut toleranţa şi diversitatea.

Cine este domnul Alin în faţa acestor realităţi? Cine este sunt toţi alinii în raport cu realităţile inconturnabile ale eticii, ale moralei universale, ale faptelor pure? Nişte nimeni, nişte nimici. Cum se poate schimba furtul cel mai mare al al secolului XX în ceva acceptabil? Cum se poate schimba lungul şir de crime de care are nevoie idolul Israel în ceva normal? În virtutea cărui tupeu poate cineva să pretindă că expulzarea a trei sferturi de milion de palestinieni poate avea ca bază un text sacru vechi de câteva mii de ani, în care Dumnezeu promitea o bucată de pământ în cu totul alte circumstanţe, cu totul altor oameni, în anumite condiţii, a căror nerespectare avea să ducă la anularea promisiunii divine? Ca să creadă cineva că în Israel se ucide în numele lui Dumnezeu, trebuie să facă tot atâta efort cât şi ateii care cred concomitent că fac parte din “poporul ales”…

Domnul Alin a avut dreptate însă în două privinţe, şi onestitatea mă obligă să le înregistrez. Întâi de toate, atunci când n-a folosit în ceea ce mă priveşte acuza de operetă: “antisemitism”. Ar fi fost un pas hazardant, în condiţiile în care blogul “Palestina…” găzduieşte texte şi analize ale unor evrei, israelieni sau nu: Norman Finkielstein, Gilad Atzmon, Uri Avnery, Tanya Reinhart, Noam Chomsky, Israel Adam Şamir, Gideon Levy ş.a. Lor li se adaugă autori de origine arabă, palestinieni sau nu: Raja Chemayel, Mahmud Muharib, Jamal Juma, Georges Corm, Lara Deeb ş.a. În Palestina virtuală pe care o construiesc eu evreii şi arabii nu se omoară între ei, nu-şi demolează casele, nu-şi iau copiii ostatici…

Şi a mai avut domnul Alin dreptate într-o privinţă deloc neglijabilă: “palestinalacrimamea.blogspot.com e plin de minciuni si ura difuza si mascata”. Într-adevăr, blogul meu este plin de minciuni şi de ură. De minciunile propagandei israeliene şi occidentale – demascate. De ura zioniştilor – împotriva creştinilor şi a musulmanilor palestinieni, bărbaţi, femei, copii, bătrâni fără diferenţă. Şi mai este plin de disperarea victimelor şi de durerea lor. Mi-ar fi plăcut să construiesc un spaţiu despre folklorul palestinian, despre arta tradiţională islamică şi creştină din această parte a lumii. Despre un model de convieţuire paşnică între cele trei religii monoteiste. Va fi să fie!

Va veni şi vremea în care lacrimile pentru Palestina se vor preschimba în lacrimi de bucurie. O vom trăi cu toţii. Şi alinii, şi eu.

Până atunci, reproduc mai jos fotografiile URII ZIONISTE:

Masacrul de la Beit Hanun, 8 noiembrie 2006. De la capturarea israeliano-francezului Gilad Şalit de către Rezistenţa Palestiniană, în 25 iulie 2006, 396 de palestinieni au fost ucişi de către armata de ocupaţie israeliană în Gaza, iar 4600 au fost răniţi (dintre care 1700 de copii). Dintre cei răniţi, 940 vor rămâne cu dizabilităţi pentru restul vieţii, 135 au suferit amputări ale membrelor inferioare sau superioare, 54 de palestinieni au suferit arsuri de gradul trei.

Israelul are dreptul să se apere de această fetiţă palestiniană. Aşa că a făcut-o...

Picioarele acestui bărbat au trebuit amputate din cauza unei “erori”…

Răni produse de noile arme israeliene. Carnea pare arsă şi dezintegrată, lichefiată. Laboratoarele Universităţii din Parma, Italia, au identificat în componenţa proiectilelor un foarte mare procent de carbon, la care se adaugă cupru şi alte metale. Este vorba de proiectile cu multiplă explozie (DIME), invenţie americană.

Aici a fost o casă. A mai rămas o baie de sânge.


Acest băiat palestinian a fost omorât în timp ce dormea. Statul Israel s-a apărat din nou…

(AFP) : Cei 47 de membri ai UN Human Rights Concile au votat cu o majoritate clară trimiterea unei misiuni internaţionale care să examineze impactul atacurilor mortale ale Israelului îndreptate împotriva căminelor din Beit Hanun.
[…]
Opt ţări, inclusiv Canada şi naţiuni europene precum Marea Britanie şi Germania, s-au opus. Şase ţări, inclusiv Franţa, Elveţia şi Japonia, s-au abţinut.

Cf. sursa foto.