Domnului George W Bush,
Presedinte al Statelor Unite ale Americii
De ceva vreme, mã întreb cum ar putea cineva sã justifice contradictiile flagrante care existã în arena internationalã – si care fac obiectul unor dezbateri constante, mai ales în forumurile politice si între studentii universitãtilor noastre.
Multe dintre întrebãri rãmân fãrã rãspuns.
Acest lucru m-a condus spre discutarea unora dintre aceste contradictii si aceste probleme, în speranta cã s-ar oferi oportunitatea de a le gãsi o solutie.
Cum un adept al lui Iisus Hristos (Pacea fie asupra Lui!), marele Mesager al lui Dumnezeu, se poate simti obligat sã respecte drepturile omului, sã prezinte liberalismul ca si cum ar fi vorba de un model de civilizatie, sã-si anunte opozitia la proliferarea armelor nucleare si a armelor de distrugere în masã, sã facã din “rãzboiul împotriva terorismului” sloganul sãu si în cele din urmã sã lucreze la instaurarea unei comunitãti internationale unificate – o comunitate pe care Iisus si oamenii virtuosi ai Pãmântului o vor conduce într-o zi – fãcând concomitent ca tãri sã fie agresate, ca vieti, reputatii si bunuri ale oamenilor sã fie distruce, si asta în conditiile în care nu a existat decât o sansã minimã ca sã fie atinsi “ucigasii”, într-un sat, într-un oras, sau într-un convoi. Singurul rezultat fiind – exemple existã – sate, orase sau convoaie în întregime transformate în cenusã...
Sau în egalã mãsurã, din cauza posibilitãtii sã existe arme de distrugere în masã într-o tarã, aceasta sã fie ocupatã, aproape 100.000 de persoane sã fie omorâte, sursele ei de apã, agricultura si industria sã fie distruse, aproape 180.000 de soldati strãini desfãsurati pe teritoriul ei, sanctuarul domiciliilor private ale cetãtenilor violate, iar aceastã tarã sã fie aruncatã pur si simplu cu 50 de ani în urma istoriei?
Si cu ce pret? Sute de miliarde de dolari cheltuiti, sustrasi din comoara unei tãri si a altora, zeci de mii de tineri si de tinere – constituind trupele de ocupatie – expusi pericolului, tinuti departe de familii si de fiintele dragi lor, mâinile lor pãtate de sângele aproapelui, supusi unei asemenea presiuni psihologice încât zilnic unii dintre ei se sinucid, iar cei care se reîntorc acasã suferã de depresii, sunt bolnavi, pradã multor feluri de boli – în timp ce altii sunt ucisi iar resturile lor pãmântesti trimise familiilor.
Sub pretextul existentei unor presupuse arme de distrugere în masã, aceastã imensã tragedie a cuprins douã popoare: cel al tãrii ocupate, si cel al tãrii ocupante.
Apoi s-a dovedit cã nici o armã de distrugere în masã nu se gãsea acolo.
Bineînteles, Saddam era un dictator criminal. Dar rãzboiul nu fusese declansat ca sã fie el rãsturnat de la putere. Scopul declarat al rãzboiului a fost sã se gãseascã si sã se distrugã arme de distrugere în masã cu neputintã de gãsit! Saddam a fost îndepãrtat în treacãt, pe drumul altui obiectiv al rãzboiului. Dar ce conteazã: locuitorii din zonã sunt multumiti. Vã atrag atentia cã de-a lungul numerosilor ani ai rãzboiului sãu împotriva Iranului, Saddam a fost continuu sustinut de Occident.
Domnule Presedinte, stiti fãrã îndoialã cã sunt profesor. Studentii mei mã întreabã cum pot fi coerente asemenea acte cu valorile subliniate la începutul acestei scrisori, si cum se conformeazã ele cu traditia lui Iisus Hristos (Pacea fie asupra Lui!), acest Mesager al pãcii si al iertãrii.
Existã prizonieri, la Guantanamo Bay, care n-au fost judecati, care nu au avocati, pe care familiile lor nu-i pot vedea si care sunt în mod evident mentinuti în detentie într-o tarã strãinã, departe de propria lor tarã.
Nici o misiune de supraveghere a conditiilor lor de detentie si a sortii lor nu existã la fata locului. Nimeni nu stie care este statutul lor: prizonieri de drept comun, prizonieri de rãzboi, aflati în detentie preventivã sau deja condamnati?
Anchetatorii europeni au confirmat deja existenta închisorilor secrete pe teritoriul Europei. Am cãutat în zadar, n-am gãsit nici un text, în nici un sistem juridic din lume, care sã autorizeze rãpirea unei persoane, nici ca aceastã persoanã – bãrbat sau femeie – sã fie retinutã într-o închisoare secretã.
În privinta acestui subiect, nu am ajuns sã înteleg în ce fel aceste actiuni ar putea corespunde valorilor subliniate la începutul acestei scrisori, adicã: învãtãturile lui Iisus Hristos (Pacea fie asupra Lui!), drepturile Omului si valorile umaniste.
Tinerii, studentii si multi oameni obisnuiti îsi pun multe întrebãri în legãturã cu fenomenul pe care îl reprezintã Israelul. Sunt sigur cã sunteti familiarizat cu unele dintre ele.
De-a lungul Istoriei, multe tãri au fost ocupate, dar cred cã inventarea unei noi tãri, în care sã se aducã un alt popor, este un fenomen fãrã nici un precedent istoric. Studentii mei îmi spun cã în urmã cu doar 60 de ani aceastã tarã nu exista. Îmi aratã documente vechi si globuri terestre dinainte de 1948 în care mi-au spus cã au cãutat degeaba, n-au gãsit o tarã care sã se numeascã “Israel”.
Îi sfãtuiesc sã studieze istoria primului si celui de-al doilea rãzboi mondial. Unul dintre studentii mei mi-a zis cã în cursul celui de-al doilea rãzboi mondial, care a cauzat moartea mai multor zeci de milioane de persoane, informatii relative la conflict erau rapid difuzate de protagonisti.
Fiecare tarã în conflict se lãuda cu victoriile ei si celebra ultimele pierderi ale inamicilor pe linia frontului. Dupã rãzboi, aceste tãri pretinserã cã 6 milioane de evrei fuseserã omorâti. Aceste sase milioane de persoane trebuie sã fi avut o legãturã de rudenie cu minim douã milioane de familii.
Sã presupunem cã aceste evenimente sunt autentice. Trebuie însã ele sã se traducã negresit prin crearea statului Israel în plin Orient Apropiat, sau prin sustinerea unui stat de acest gen? Cum ar putea acest fenomen sã fie rationalizat, sau explicat? Domnule Presedinte, sunt convins cã stiti în ce manierã – si cu cel pret – a fost creat Israelul: mai multe mii de persoane si-au pierdut viata în cursul acestui proces; milioane de indigeni au fost transformati în refugiati, sute de mii de hectare de teren agricol, de livezi de mãslini, de orase si de sate au fost distruse. Aceastã tragedie nu se limiteazã exclusiv la epoca creatiei Israelului, din nefericire ea continuã si azi, în al saizecelea an al ei.
A fost instaurat un regim care nu are milã nici pentru copii, care distruge casele în timp ce ocupantii sunt încã în interior, care anuntã dinainte lista personalitãtilor palestiniene care vor fi ucise, si care detine mii de palestinieni prizonieri în închisorile sale. Un asemenea fenomen este unic – sau în orice caz extrem de rar – în istoria recentã.
O altã mare întrebare pe care si-o pun oamenii, este de ce acest regim beneficiazã fie si de cel mai mic sprijin? Sustinerea unui asemenea regim este conformã cu învãtãturile lui Iisus Hristos (Pacea fie asupra Sa?), sau a lui Moise (Pacea fie asupra Sa?), ori a valorilor umaniste? Sau ar trebui în cele din urmã sã întelegem cã faptul de a permite locuitorilor originari de pe aceste pãmânturi – din interiorul sau din exteriorul Palestinei (din diaspora) – fie cã sunt crestini, musulmani sau evrei, sã-si determine singuri soartea ar fi împotriva democratiei, a drepturilor omului sau a învãtãturilor profetilor? Dacã nu, de ce aceastã opozitie încrâncenatã la orice referendum?
Guvernul palestinian proaspãt ales tocmai si-a intrat în atributii. Toti observatorii indepdendenti au confirmat cã acest guvern este reprezentativ pentru electoratul sãu. Dar iatã cã într-un mod cu totul incredibil, acest guvern ales este supus presiunilor, este “sfãtuit” insistent sã recunoascã regimul israelian, sã-si abandoneze lupta si sã urmeze programul guvernului precedent. Dacã guvernul palestinian actual s-ar fi prezentat cu altã platformã electoralã, ar mai fi votat poporul palestinian pentru el? Încã o datã, o astfel de pozitie, luatã împotriva guvernului palestinian, poate fi consideratã adecvatã fatã de valorile subliniate mai sus?
Oamenii mai spun: “De ce toate rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU condamnând Israelul au fãcut obiectul unui veto?” Domnule Presedinte, asa cum o stiti cu sigurantã, trãiesc printre oamenii poporului meu, si sunt în mod constant în contact cu ei – multi oameni din Orientul Apropiat tin si ei sã mã contacteze. Nici ei nu cred în asemenea gesturi politice dubioase. Este din ce în ce mai evident cã oamenii din aceastã regiune a lumii sunt înfuriatã de acest fel de politicã.
Nu este în intentia mea sã multiplic întrebãrile, dar tin sã fac referintã, în mod egal, si la alte chestiuni. De ce orice realizare tehnicã si stiintificã duce, în Orientul Apropiat, la transformarea ei si zugrãvirea ei într-o amenintare pentru entitatea zionistã? Cercetarea si dezvoltarea, în materie stiintificã, nu sunt ele un drept fundamental al oricãrei tãri?
Cunoasteti bine Istoria. Lãsând deoparte Evul Mediu, în ce altã epocã istoricã progresul stiintific si tehnic au fost considerate crime? Posibilitatea ca realizãrile stiintifice sã fie utilizate în scopuri militare este un motiv suficient pentru o opozitie deschisã la stiintã si tehnologie? Dacã o asemenea asertiune s-ar verifica, atunci toate disciplinele stiintifice, inclusiv fizica, chimia, matematica, medicina, ingineria etc. ar trebui sã fie interzise.
În privinta Irakului, s-au spus minciuni. Ce a iesit de aici? Sunt convins cã a spune minciuni este un lucru condamnabil în orice culturã, si cã nu v-ar place sã vã mintã cineva.
Domnule Presedinte, latino-americanii n-au dreptul sã-si punã întrebarea de ce guvernele lor democratic alese suscitã reactiile dumneavoastrã armate, în timp ce liderii golpisti sunt sustinuti? Sau de ce sunt ei amenintati în mod constant de dumneavoastrã si constrânsi sã trãiascã cu teamã?
Popoarele Africii sunt formate din oameni creativi si talentati, care muncesc din greu. Ei pot avea un rol important si pretios în satisfacerea nevoilor umanitãtii, si sã contribuie la progresul ei atât material cât si spiritual. Dar sãrãcia si dictaturile violente din majoritatea tãrilor africane împiedicã acest lucru. N-au dreptul africanii sã întrebe de ce enormele lor resurse – mai ales miniere – sunt sistematic jefuite, în ciuda faptului cã au mai mult decât toate continentele? În aceastã privintã, ca si în altele, aceste actiuni corespund câtusi de putin învãtãturilor lui Christ, ca si preceptelor ce decurg din drepturile omului?
Poporul curajos si credincios al Iranului îsi pune si el multe întrebãri, existã multe reprosuri, printre care cele privitoare la lovitura de stat din 1953, care a antrenat rãsturnarea guvernului legal al epocii, opozitia la revolutia islamicã, transformarea unei ambasade în cartier general al sustinerii activitãtilor contra-revolutionare opuse Revolutiei islamice, sustinerea adusã lui Saddam Hussein în timpul rãzboiului pe care l-a declansat împotriva Iranului, un avion civil iranian prãbusit, fapt ce a dus la moartea tuturor pasagerilor, înghetarea bunurilor apartinând Iranului din tara dumneavoastrã, amenintãrile crescânde si opozitia la progresele stiintifice si nucleare ale natiunii iraniene. Multe alte reprosuri nu le voi enunta aici într-un mod exhaustiv.
Domnule presedinte, evenimentele din 11 septembrie au fost o catastrofã oribilã. Asasinarea inocentilor este deplorabilã si monstruoasã, oriunde s-ar petrece acest lucru în lume. Guvernul nostru si-a manifestat imediat dezgustul fatã de asasini, si a prezentat condoleante familiilor îndoilate, exprimându-si compasiunea si simpatia fatã de victime. Toate guvernele au datoria de a proteja viata, bunurile si bunãstarea cetãtenilor lor. Se spune însã peste tot cã guvernul dumneavoastrã a recurs la sisteme extensive de securitate, de protectie si de spionaj – si chiar cã si-a vânat opozantii în strãinãtate.
11 septembrie n-a fost o operatiune militarã ca oricare alta. Ar fi putut ea sã fie planificatã si executatã fãrã o coordonare cu serviciile de informatii si de securitate, sau fãrã o infiltrare a lor extensivã? Bine înteles, nu fac decât sã prezint o umilã ipotezã si nimic mai mult. De ce diferite aspecte ale acestui atac au fost pãstrate secrete? De ce nu ni se spune cine este responsabil pentru asta, si de ce si-au neglijat responsabilitãtile? Si de ce responsabilii si vinovatii nu sunt identificati, nici prezentati în fata unui tribunal?
Orice guvern are datoria de a asigura securitatea si linistea cetãtenilor sãi. Or, de mai multi ani, poporul tãrii dumneavoastrã si popoarele din preajma punctelor fierbinti ale planetei si-au pierdut linistea. Dupã 11 septembrie, în loc sã se cicatrizeze si sã se îngrijeascã rãnile emotionale ale supravietuitorilor si ale poporului american, enorm de traumatizati de atentate – mass-media occidentalã n-a fãcut dimpotrivã decât sã se intensifice climatul de teamã si de insecuritate. Unii vorbesc constant de posibilitatea unor noi atacuri teroriste, în scopul mentinerii poporului într-o stare neîncetatã de panicã. Este acest lucru în mãsurã sã aducã un serviciu poporului american? Este posibilã estimarea daunelor cauzate de teamã si de panicã? Cetãtenii dumneavoastrã trãiesc în frica neîntreruptã a unor noi atentate care ar putea sã se producã oricând, oriunde. Se simt profund nesiguri pe stradã, la locul de muncã, si chiar în propriile case. Cine ar putea trãi fericit într-o asemenea situatie? De ce mass-media, în loc de a conferi sentimentul de confort si de securitate, în loc de a asigura maximum de liniste spiritualã, întãreste dimpotrivã sentimentul de insecuritate? Unii considerã cã aceastã paranoia a pregãtit drumul – si a fost justificarea – atacului împotriva Afghanistanului.
Încã o datã, despre rolul mass-mediei. În carta deontologicã a profesiilor mediatice, difuzarea corectã a informatiei si o relatare onestã a evenimentelor sunt precepte fundamentale. Îmi exprim profundul regret în legãturã cu dispretul manifestat de unii reprezentanti occidentali ai mass-mediei pentru aceste principii. Principalul pretext pentru atacarea Irakului a fost existenta, în aceastã tarã, a unor arme de distrugere în masã. S-a spus acest lucru fãrã încetare, pânã când publicul, obosit, a sfârsit prin a crede minciuna, si asa s-a pregãtit terenul pentru atacul împotriva Irakului. Nu sfârseste adevãrul prin a fi complet pierdut din vedere într-un climat în întregime corupt si înselãtor? Încã o datã, dacã permitem ca adevãrul sã fie pierdut din vedere, cum poate acest lucru sã fie conciliat cu valorile reamintite mai sus? Dar poate adevãrul sã fie pierdut în nisipuri si pentru Atotputernicul?
Domnule Presedinte, în cele mai multe dintre tãrile întregii lumi, cetãtenii contribuie la cheltuielile guvernului, astfel încât guvernele lor, în schimb, sã fie în mãsurã sã-i serveascã. Întrebarea este urmãtoarea: “ce au produs sutele de miliarde de dolari, cheltuiti în fiecare an pentru a finanta campania rãzboinicã din Irak, cetãtenilor americani?” Asa cum o stie perfect Excelenta Voastrã, în unele state ale tãrii dumneavoastrã existã americani care trãiesc în sãrãcie. Zecile si sutele de mii de oameni fãrã casã si fãrã locuri de muncã reprezintã o enormã problemã. Bineînteles, acest gen de problemã existã – la o scarã mai mult sau mai putin mare – si în alte tãri. Având în vedere aceste conditii deplorabile, cheltuielile gargantuelice ale campaniei militare – suportate din bugetul public – pot fi justificate si considerate conforme cu principiile amintite la începutul acestei scrisori?
Dar principala mea preocupare – pe care sper cã o împãrtãsiti, cel putin în parte mãcar – este urmãtoarea: oamenii aflati la putere au un timp limitat în care pot face ceva, n-au fost chemati sã guverneze indefinit, iar numele lor va intra în istorie si va fi întotdeauna judecat în viitorul imediat, si de asemenea în viitorul mai îndepãrtat. Oamenii vor purica în detaliu presedintiile noastre. Vom fi reusit noi sã le aducem pacea, securitatea si prosperitatea, sau dimpotrivã nesiguranta si somajul? Vom fi cãutat noi sã instaurãm justitia, sau ne vom fi multumit sã sustinem interese particulare, îndreptând multi oameni înspree o viatã în sãrãcie si în dificultãti, în timp ce o mânã de persoane bogate si puternice vor deveni si mai bogate si mai puternice. Acestora din urmã le vom fi obtinut sustinerea cu pretul aprobãrii poporului si a Atotputernicului? Vom fi apãrat noi drepturile celor defavorizati, sau le vom fi ignorat? Vom fi apãrat noi drepturile tuturor oamenilor, peste tot pe planetã, sau le vom fi impus noi rãzboaie, interferând ilegal în problemele lor interne, creeând închisori infernale si închizându-i pe unii dintre ei? Vom fi spus noi adevãrul poporului nostru si altora, lumii întregi, sau le vom fi prezentat o versiune inventatã? Vom fi fost noi alãturi de poporul nostru, sau alãturi de ocupanti si de opresori? Vor fi actionat administratiile noastre în scopul promovãrii comportamentului rational, logic, etic, a pãcii, satisfãcând obligatiile morale si justitia, în serviciul popoarelor, a prosperitãtii, a progresului si a respectului demnitãtii umane, sau vor fi servit în scopul fortei armelor, a intimidãrii, a insecuritãtii, a dispretului fatã de oameni, a amânãrii pentru calendele grecesti a progresului si a bunãstãrii altor popoare, cãlcãrii în picioare a celor mai elementare drepturi ale popoarelor? În cele din urmã, vom fi judecati în functie de fidelitatea pe care am arãtat-o sau nu jurãmântului propriu functiei noastre, cel de a ne servi poporul – ceea ce este sarcina noastrã primordialã – si cât de fideli am fost Revelatiilor venite prin profeti – nu-i asa?
Domnule Presedinte, cât de mult timp va mai tolera lumea aceastã situatie? Spre ce pantã fatalã se îndreaptã umanitatea? Pânã când popoarele lumii întregi vor mai trebui sã plãteascã pentru deciziile incorecte ale unei mâini de lideri? Cât timp încã va mai bântui spectrul insecuritãtii – emanate de enorme stocuri de arme de distrugere în masã – popoarele lumii întregi? Cât timp încã sângele oamenilor, a femeilor si a copiilor inocenti va continua sã se rãspândeascã pe strãzi, în timp ce casele oamenilor cumsecade sunt demolate peste ei?
Vã satisface situatia care domneste acum în lume? Credeti cã politica actualã poate continua la nesfârsit? Dar dacã miliardele de dolari cheltuite pentru securitate, pentru campaniile militare si pentru miscãrile de trupe ar fi consacrate investitiilor si ajutorãrii tãrilor sãrace, promovãrii sãnãtãtii, luptei împotriva diverselor boli, educatiei si ameliorãrii sãnãtãtii mintale si fizice a oamenilor, sprijinirii victimelor catastrofelor naturale, creãrii de locuri de muncã si productiei, proiectelor de dezvoltare si luptei împotriva sãrãciei, instaurãrii pãcii, medierii între state aflate în conflict si extinctiei conflictelor etnice, rasiale si altora, unde ar fi azi lumea? Guvernul si poporul dumneavoastrã n-ar fi mândre, si pe bunã dreptate? Situatia politicã si economicã n-ar fi mai bune? În plus, sunt dezolat s-o spun, am asista oare la aceastã urã mondialã, din ce în ce mai puternicã, îndreptatã împotriva guvernelor americane, oricare ar fi ele?
Domnule Presedinte, nu este câtusi de putin în intentia mea sã pun pe cineva în încurcãturã. Dacã profetii Abraham, Isaac, Iacov, Ismael, Iosif sau Iisus Hristos (Pacea fie asupra Lor!) ar fi fost azi printre noi, cum ar considera ei un astfel de comportament? Am avea noi un rol de jucat în Lumea Promisã, o lume în care justititia va fi universalã si în care Iisus Hristos (Pacea sã fie asupra Lui!) va fi prezent. Mai mult decât atât: ne vor accepta ei? Întrebarea mea, fundamentalã, este: nu se aflã o metodã mai bunã de interactiune cu restul lumii? Azi existã sute de milioane de crestini, sute de milioane de musulmani, precum si milioane de persoane care urmeazã învãtãturile lui Moise (Pacea fie asupra Lui!). Toate religiile celeste împãrtãsesc un concept pe care îl respectã: monoteismul, credinta într-un singur Dumnezeu, si numai în El. Sfântul Coran pune accentul pe aceastã realitate comunã, si-i îndeamnã pe credinciosii religiilor divine cu aceste cuvinte: “Spune: O, voi care respectati Cartea! Conveniti între voi asupra unor pozitii echitabile, în termenii cãrora sã nu serviti pe nimeni în afara lui Dumnezeu, cãruia sã nu-i aduceti asemãnare.”
Domnule Presedinte, conform versetelor divine, am fost cu totii chemati sã adorãm un singur Dumnezeu si sã urmãm învãtãturile divinilor profeti. “Adorarea unui singur Dumnezeu este superioarã tuturor puterilor acestei lumi. Domnul, care stie ce este ascuns si ce este vizibil, trecutul si viitorul, stie ce se petrece în inimile servitorilor Sãi, el le vede faptele si gesturile. Domnul, cãruia îi apartin cerurile si pãmântul, si care judecã peste tot universul, pe toate le-a fãcut cu mâinile Sale, si le dã servitorilor Sãi binefacerile beatifice ale misericordiei si ale iertãrii de pãcate. El este însotitorul oprimatului si inamicul opresorului, El este plin de compasiune si de misericordie, la El aleargã credinciosii si pe ei îi îndreaptã spre luminã, scotându-i din întuneric.”
Credem cã întoarcerea la învãtãturile profetilor divini este singura cale ce poate salva lumea. Mi s-a spus cã Excelenta Voastrã urmeazã învãtãturile lui Iisus, si cã aveti încredere în promidiunile divine ale domniei celor drepti pe Pãmânt. Credem si noi cã Iisus Hristos a fost unul dintre marii profeti ai Atotputernicului. El este în mai multe rânduri preaslãvit în Coran (19, 36): “Si, cu sigurantã, Dumnezeu este Domnul meu si Domnul tãu, deci slujeste-l – aceasta este calea dreaptã, Maria.” Servirea Atotputernicului si supunerea fatã de El este credo-ul tuturor mesagerilor divini. Dumnezeul tuturor popoarelor Europei, ale Asiei, ale Africii, ale Americii, ale Pacificului si a întregii lumi este unul singur si acelasi Dumnezeu.
Atotputernicul vrea sã-i conducã pe Servitorii sãi, si sã le redea demnitatea. De la el vine mãretia tuturor oamenilor. Citim în Coran: “Dumnezeu i-a trimis pe profetii Sãi, care au fãcut miracole si au adus semne evidente pentru a-i conduce pe oameni si pentru a-i purifica de pãcate si de josnicie. El a trimis Cartea si dreptatea pentru ca popoarele sã dea poatã obtine justitia si sã evite nebunia.” Toate aceste versete citate mai sus sunt, într-o formã sau în alta, si în Biblie.
Divinii profeti au promis: va veni ziua în care toti oamenii se vor aduna în fata judecãtii Atotputernicul, în scopul examinãrii faptelor lor. Binefãcãtorul se va îndrepta spre Cer, cei rãi vor avea parte de pedeapsa divinã. Cred cã amândoi credem în aceastã zi, dar nu va fi usor sã se cântãreascã actiunile conducãtorilor, pentru cã amândoi suntem datori natiunilor noastre precum si tuturor celorlalte, tuturor celor a cãror viatã este direct sau indirect afectatã de actiunile noastre. Toti profetii vorbesc de pace si de linistea oamenilor, fondate pe monoteism, pe justitie si pe respectul pentru demnitatea umanã. Nu credeti cã dacã am cãdea de acord asupra respectãrii acestor principii - adicã: monoteismul, adorarea lui Dumnezeu, justitia, respectul pentru demnitatea oamenilor, credinta în Judecata de Apoi – am putea surmonta problemele actuale ale lumii, rezultând din nesupunerea fatã de Atotputernicul si fatã de învãtãturile profetilor? Nu credeti cã principiile mentionate, scrise sau nescrise, sunt universal respectate? Nu ati accepta aceastã invitatie? Adicã invitatia de a vã îndrepta cu sinceritate spre învãtãturile profetilor, monoteism si justitie, în scopul de a prezerva demnitatea umanã si supunerea fatã de Atotputernicul si profetii Sãi?
Domnule Presedinte, Istoria ne învatã cã guvernele represive si crude nu pot supravietui mult timp. Dumnezeu i-a însãrcinat pe oameni cu propria lor soartã. Atotputernicul nu a abandonat universul si umanitatea propriilor inertii. Multe dintre lucrurile nedorite de guverne s-au produs. Asta ne spune cã existã o putere superioarã care actioneazã, si cã toate evenimentele sunt determinate de El. Existã cineva care sã poatã nega semnele schimbãrii, în lume, azi? Situatia care existã azi în lume este comparabilã cu orice altceva care exista în urmã cu doar zece ani? Schimbãrile se produc repede, si se înlãntuie într-un ritm impetuos. Popoarele lumii nu sunt satisfãcute de status quo-ul lor, si ne mai acordã decât foarte putinã atentie promisiunilor si comentariilor unui mic numãr de conducãtori influienti la nivel mondial. Multe persoane, în lume, se simt în nesigurantã si se opun extinderii insecuritãtii si rãzboiului. Ele nu aprobã si nici un acceptã politicile dubioase. Oamenii protesteazã împotriva prãpastiei care se formeazã între cei cei au si cei ce nu au, între tãrile bogate si între tãrile sãrace. Oamenii sunt dezgustati de coruptia care nu face decât sã se înrãutãteascã. Locuitorii mai multor tãri sunt înfuriati din cauza agresãrii fundamentelor lor culturale si a dezintegrãrii familiilor. Ei sunt în egalã mãsurã dezamãgiti de reculul atentiei si a compasiunii.
Popoarele lumii nu mai cred în organizatiile internationale, pentru cã drepturilor lor nu mai sunt apãrate de aceste organizatii. Liberalismul si democratia în stil occidental nu au fost capabile sã contribuie la realizarea idealurilor umane. Azi, esecul acestor douã concepte este imposibil de negat. Persoanele lucide pot deja sã audã scârtâitul din încheieturi a acestei ideologii, avertizând asupra prãbusirii sistemelor democratice liberale. Vedem din ce în ce mai multe persoane, în întreaga lume, pornite pe calea ce duce spre un punct focal fundamental: Atotputernicul. Fãrã îndoialã cã prin credinta în Dumnezeu si învãtãturile profetilor, oamenii vor putea sã gãseascã solutii la problemele lor. Întrebarea arzãtoare pe care v-o pun este aceasta: “Nu vreti sã vã alãturati lor?”
Domnule Presedinte, doriti sau nu, lumea începe sã graviteze în directia credintei în Atotputernicul si justitia Sa, iar vointa lui Dumnezeu se va asterne peste toate lucrurile.
Wa-s-salâm ’alâ man ittaba’-l-hudâ! [Fie ca pacea sã fie cu cel ce va urma calea dreaptã!]
Mahmûd Ahmadi-Najad
Presedinte al Republicii islamice Iran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu