duminică, februarie 03, 2008

Pianistul israelian Daniel Barenboim ia naţionalitatea palestiniană




Celebrul pianist israelian, care a cerut întotdeauna să se pună capăt ocupaţiei din Palestina, fondator împreună cu Edward Said a West Eastern Divan Orchestra, compusă din tineri muzicieni arabi, palestinieni şi israelieni, ia naţionalitatea palestiniană.

“Este o mare onoare să primesc acest paşaport”, a spus el duminica trecută după un recital de pian la Ramallah, oraşul din Cisiordania în care timp de câţiva ani a favorizat contactele dintre tinerii muzicieni arabi şi israelieni.

“Am acceptat de asemenea pentru că am convingerea că destinele poporului israelian şi al poporului palestinian sunt inextricabil legate”, a spus Barenboim. “Trebuie, binecuvântaţi sau blestemaţi, să trăim unii cu ceilalţi. Şi eu prefer prima dintre ele. Faptul că un cetăţean israelian poate primi un paşaport palestinian poate arăta că acest lucru este cu adevărat posibil”, a urmat el.

Fostul ministru palestinian al Informaţiei, Mustafa Barghuti, care a ajutat la organizarea concertului de duminică, a spus că acest paşaport primise aproparea guvernului precedent, din care făcuse parte şi care a fost înlocuit în iunie.

Barenboim, în vârstă de 65 de ani, născut în Argentina, este o personalitate controversată în ţara lui de adopţie (Israel), atât pentru că l-a promovat pe Richard Wagner, compozitor al secolului al XIX-lea ale cărui muzică şi scrieri antisemită l-au influienţat pe Adolf Hitler – şi pentru opoziţia lui publică la politica Israelului în teritoriile palestiniene.

Întrebat asupra cuvintelor preşedintelui George W. Bush pronunţate săptămâna trecută în timpul vizitei lui în regiune, din care reieşea că pacea ar putea fi semnată anul acesta, Barenboim a avertizat împotriva pericolului de a încuraja prea multe speranţe.

“Ar fi absolut oribil dacă acum, cu bune intenţii, s-ar ridica nişte aşteptări care n-ar putea fi satisfăcute”, a spus Barenboim. “În vreme ce noi ne afundăm într-o criză din ce în ce mai mare.”

Respingând orice idee de a juca un rol politic, fostul şef al Orchestrei Simfonice din Chicago a opinat sarcastic cu privire la apelul deosebit de viguros făcut de Bush la Ierusalim săptămâna trecută, prin care acesta impunea Israelului să pună capăt, conform propriei sale formule, “ocupaţiei”. “Acum, chiar şi tâmpiţii spun că ocupaţia trebuie să ia sfârşit, a spus Barenboim.

Cf. sursa originală: Ha’aretz din 13 ianuarie 2008.

Cf. sursa în limba franceză.

Niciun comentariu: