Aceste remarci dure, pentru a le numi atat doar atat, sunt inacceptabile si nu ar fi trebuit sa fie rostite niciodata de ministrul de externe al celei mai mari si puternice tari arabe. Pur si simplu nu ar trebui sa vorbim unul altuia sau despre altul asa. Am innebunit?
Si mai mult, momentul acestor remarci care sunt muzica pentru urechea sionistilor, le face detestabile in intregime si injurioase la adresa sentimentelor a milioane de arabi, musulmani si a prietenilor lor din toata lumea si care nu vor sa vada cum se transforma conflictul israeliano-arab intr-un conflict inter-arab.
Pentru inceput, se stie faptul ca cei 1,5 milioane de gazani meticulos-torturati si meticulos-infometati nu sunt si nu vor fi vreun pericol probabil pentru integritatea teritoriala a Egiptului, cu cei 75 de milioane de locuitori ai sai, si nici pentru securitatea nationala a Egiptului. Adevarata amenintare vine din partea Israelului, si numai a Israelului, a carui conducatori nu inceteaza sa ameninte Egiptul.
Gazanii, ca toti palestinienii, iubesc poporul egiptean. Suntem un popor ce imparte acelasi trecut, prezent si viitor. Durerea noastra este una, speranta noastra este una si destinul nostru este unul. Iar securitatea Egiptului este securitatea noastra si libertatea si bunastarea palestiniana ar trebui sa fie intotdeauna un interes national egiptean maxim. Chiar asa, prezenta celor 1,5 milioane de arabi in capatul ascutit a peninsulei Sinai este o resursa importanta care ar trebui imbunatatita constant de catre Egipt.
Acestea sunt fapte axiomatice pe care multi arabi (care nu traiesc in epoca americana) le considerau sigure.
Totusi, prost-conceputele declaratii ale ministrului de externe al Egiptului, care au coincis cu o campanie virulenta anti-palestiniana in unele segmente ale mediei Egiptene, ne fac sa ne indoim de indiscutabilele truisme pe care le credeam intotdeauna ca apartinand de umma (comunitatea) araba si musulmana.
Ministrul de externe egiptean Ahmed Aboul Gheit (n.r.), presedintele israelian Shimon Peres si ministrul de externe iordanian Abdelelah al-Khatib dau mana la "intalnirea istorica" din iulie 2007 din Israel.
Egiptul nu este o republica bananiera si nu ar trebui sa accepte niciodata statutul unui stat marioneta americano-isralian.
Astfel, cuvintele si actiunile oficialilor egipteni nu trebuie sa fie concepute niciodata pentru a placea si a multumi inamicii strategici ai Egiptului si ai lumii arabo-musulmane. Este adevarat ca Egiptul primeste in jur de 2 miliarde de dolari anual din partea Statelor Unite. Dar asta este in mare parte pe cheltuiala intereselor nationale vitale ale Egiptului.
Da, cu ajutorul acestui ajutor anual, guvernul american controlat de Israel a sugrumat Egiptul, furand celei mai mari tari arabe libertatea de a-si dezvolta industria si economia.
De fapt, am trece in taramul necunoscutului sustinand ca daca nu era santajul scandalor american, Egiptul ar fi ajus Korea de Sud a lumii arabe. Pai, daca Iranul a putut s-o faca, de ce nu si Egiptul?
Mita otravitoare a handicapat de fapt serios abilitatea Egiptului de a supravietui ca stat viabil. De asemenea, a subminat securitatea nationala prin impiedicarea dezvoltarii unei strategii preventive impotriva unui Israel neindurator si beligerent care se indreapta amenintator spre un fascism nationalist-religios care poarta toate timbrele Germaniei din 1938.
Este lamentabil faptul ca Egiptul accepta de bunavoie sa se castreze de dragul unei mite anuale de 2 miliarde de dolari pe care o plateste efectiv in termenii demnitatii, suveranitatii si independentei nationale.
Egiptul nu este sarac. Egiptul are un inventar urias de capacitate mentala care daca ar fi utilizat cum trebuie ar face miracole. Dar pentru a ajunge la asa ceva, Egiptul are nevoie de democratie, o conditie indispensabila care poate transforma potentialul urias al Egiptului in realizari economice tangibile.
Stiu ca egiptenilor le displace orice interferenta araba in politica lor interna. Si respect aceasta grija naturala a lor.
Dar suntem frati si iubim Egiptul, il iubim atat de mult incat nu putem sta tacuti in timp ce Egiptul este facut sa (sau pacalit sa) mearga pe un drum care este in detrimentul intereselor si bunastarii sale.
"Aib Ya Abu al-Ghait"!!! Sa-ti fie rusine! Sa nu rostesti aceste cuvinte din nou, deoarece acei oameni carora le-ai rupe picioarele sunt fratii, surorile, fii si fiicele tale. Oamenii buni se poarta in asa mod cu membrii familiei lor? Fratele mai mare rupe picioarele fratilor mai mici? In plus, stii cine este adevaratul fracturator de oase!
Spun asta deoarece cuvintele tale au fost atat de jignitoare, atat de dureroase si atat de triste. Nu spunea poetul arab "opresiunea rudelor noastre este mai dureroasa decat lovitura unei sabii ascutite"?
Noi palestinienii nu vom relata remarcile tale nefericite cu razbunare sau malitiune. Pentru ca rana ta este rana noastra si tristetea ta este tristetea noastra. Si stim amandoi destul de bine ca Israelul este singurul beneficiar de pe urma unei neintelegeri egipteano-palestiniene.
Dar, fratele meu cel drag, nu trebuie sa uitam niciodata care este inamicul adevarat. Este Israelul, inamicul nostru existential, si nu acesti gazani saraciti si intarcuiti care au fost fortati sa intre prin efractie in Egipt pentru a cumpara faina si mancare si sa-si tina copiii in viata, dupa cum a marturisit chiar presedintele Mubarak.
Este atat de dificil sau prea complicat pentru ca tu sa intelegi?
Tradus si adaptat dupa varianta engleza publicata pe Tlaxcala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu