Palestina, holocaustul lent (de José Steinsleger)

“Soluţia finală” executată de Israel în Gaza şi în Cisiordania constă în asfixierea fizică, psihică şi socială a aproape 4 milioane de palestinieni care în ianuarie 2006 au votat democratic, dar au ales “rău”.

Metoda de exterminare aleasă se dovedeşte similară celei alese de nazişti împotriva ghettoului din Varşovia (1941-1943), când 60.000 de persoane au murit de inaniţie sau de boli. Dar spre deosebire de mâna de evrei eroi care în ghettoul polonez rezistară până la capăt, mii de palestinieni vânaţi de Israel duc de 40 de ani bătălia împotriva “purificării etnice” a poporului lor.

În atacurile israeliene împotriva Fâşiei Gaza mor în medie 8 palestinieni pe zi. Majoritatea victimelor sunt copii care sunt răniţi, paralizaţi, mutilaţi sau întemniţaţi.

În februarie 1989, cotidianul iordanian Ad Dustur, din Amman, reproducea declaraţiile deputatului laburist englez Robert Stoot, care vizitase un spital în Napluz (Cisiordania) pentru a asculta mărturiile minorilor arşi de explozia ciocolatelor pe care li le oferiseră soldaţii israelieni.

Din 1967 în 2005 forţéle de ocupaţie israeliene au arestat mai mult de 650.000 de palestinieni (20% din populaţia totală a Gazei şi a Cisiordaniei). La sfârşitul lui 2005, 8.800 de prizonieri erau împărţiţi în 28 de închisori şi centre de detenţie.

Din 28 septembrie 2000 în 30 iunie 2006, autorităţile palestiniene au înregistrat moartea a 4.248 a persoane asasinate, dintre care 786 de copii. Cifrele nu iau în capcul cei 250 de morţi surveniţi ulterior, în timpul ofensivei numite “Ploaie de Vară”, ca represalii la “răpirea” unui soldat israelian.

Cifra răniţilor se ridică la mai mult de 23.000 (14.200 în Cisiordania, unde locuiesc 2.300.000 de persoane, aproximativ dublul populaţiei din Gaza). De la începutul celei de-a doua intifada (2000) guvernul israelian a torturat copii în timpul interogatoriilor.

Conform Departamentului de Statistici şi a Ministerului palestinian însărcinat cu prizonierii şi cu eliberaţii, la data de noiembrie 2005 aproape 4.000 de minori fuseseră deţinuţi, dintre care 294 de băieţi şi 3 fete sunt încă în inchisoare: 19 în zona Al-Quds, 6 în Gaza, 272 în Cisiordania (80 în închisoarea din Napluz, 65 în cea din Ramallah şi 28 în cea din Al-Khalil). Alte surse consideră că 350 de minori sunt deţinuţi, printre ei unii copii având între 12 şi 13 ani. Doar în cursul anului 2003, 6.540 au fost deţinuţi, dintre care 245 judecaţi de curţile militare. Marea majoritate pentru a fi aruncat cu pietre şi cu cocktailuri molotov împotriva armatei celei mai bine echipate din lume.

În ianuarie 2004, locotenent-colonelul Eytan Ronel a predat insignele şefului statului-major, Moşe Yaalon, în semn de protest pentru comportamentul trupelor în teritoriile ocupate, iar 5 recruţi au fost condamnaţi de un tribunal militar pentru obiecţii de conştiinţă împotriva ocupaţiei.

În timpul primei intifada Israelul a întemniţat până la 2% dintre toţi copiii palestinieni între 9 şi 17 ani, iar în primul semestru al anului 2004 a asasinat mai mult de 80 de băieţi şi fete.

În noiembrie 2006, masacrul civililor palestinieni de la Beit Hanun (nordul Fâşiei Gaza) a făcut 18 morţi civili, dintre care 6 copii. “Eroare tehnică”, a declarat primul-ministru Ehud Olmert.

Condiţiile de detenţie ale minorilor sunt îngrozitoare. Psihologii militari israelieni s-au înverşunat în torturarea populaţiei non-adulte, calculând în mod premeditat tipul de tortură pornind de la vulnerabilitatea ei şi cu intenţia deliberată de a crea senzaţii de frică, de intimidare şi de tristeţe.

Un raport al organizaţiei Defence for Children International observă că palestinienii copii sunt închişi în celule “pentru o infinitate de ore” şi, în anumte cazuri, nu dispun decât de 45 de minute la fiecare două zile pentru exerciţii în aer liber. Ferestrele celulelor sunt totalmente acoperite de panouri de fier care blochează lumina din exterior şi intensifică arşiţa. Nu se poate vorbi de îngrijiri medicale şi nici de hrană adecvată, servită în hârtie, fără vase.

Un alt aspect al holocaustului palestinian priveşte demolarea de locuinţe, centrată în localitatea Rafah, la frontiera cu Egiptul, unde au fost distruse 15.472 de case, adică 6 din 10.

Doctorul Eyad El-Şarraj, director al serviciilor psihiatrice din Gaza, consideră că Israelul creează acum “o nouă generaţie de palestinieni, mai insensibilă decât cele precedente la ocupaţia militară. Concomitent se creează o generaţie de ocupanţi palestinieni care văd oraşul meu ca Vestul Sălbatic.”

“În Gaza, adaugă el, am produs o generaţie de copii care nu sunt capabili să surâdă. Ei sunt viitoarele bombe umane...”

În Gaza, 45% din populaţie are mai puţin de 15 ani. Un studiu realizat despre copiii palestinieni de până la 12 ani indică faptul că cea mai mare aspiraţie a lor este să fie şahid (litt. Martiri), adică sinucigaşi. “Nu sunt de acord cu sinucigaşii, dar nu put să spun nimic pentru că sunt persoane sfinte şi glorificate de către toată societatea”, a spus El-Şarraj.

Cf. versiunea in limba spaniola.

********************************************************

Call for Partners

Blogul "Palestina, lacrima mea" nu mai este o iniţiativă aflată în stadiul de pionierat. Cotată de către Google cu Page Rank 4/10, a primit de la lansarea ei (în iulie 2006, în momentul agresiuni israeliene împotriva Libanului) mai mult de 16.000 de vizitatori unici şi a afişat peste 30.000 de pagini. Statisticile actuale înregistrează o medie de 77 de vizitatori cu aproximativ 120 de pagini citite zilnic.

A venit momentul deschiderii spre colaborări de orice fel: traduceri din presa internaţională, materiale de autor, documente video sau foto. Cei interesaţi să pună umărul la efortul prezentării oneste a acestui subiect fierbinte din politica internaţională sunt rugaţi să mă contacteze pe mail (riliescu2000@yahoo.com) în vederea intrării în echipă.