“Un om de stat se gândeşte la generaţiile viitoare, un politician la alegerile viitoare.”
O sută de mii de persoane mor de foame sau de urmările sale imediate în fiecare zi, totuşi F.A.O. arată că agricultura mondială, în starea sa actuală, a fortelor de producţie, ar putea să hrănească fără probleme 12 miliarde de fiinţe umane, adică dublul populaţiei actuale.
Concluzie: orice copil care moare de foame este asasinat. Nu este nici o întâmplare nefericită. Viitorul este sinistru
Aceasta este constatarea făcută de Jean Ziegler, sociolog şi raportor al Naţiunilor Unite pentru dreptul la alimentaţie. Dar Ziegler nu se limitează la aceste afirmaţii, pornind războiul contra companiilor private transcontinentale, acuzate de întreţinerea foametei, de distrugerea naturii şi denaturarea democraţiei.
Această luare de poziţie este consemnată în cartea sa"Imperiul ruşinii”, unde autorul condamnă ordinea ucigasă a lumii “care provoacă ruşine nu doar victimelor sale, dar şi nouă occidentalilor dominanţii care suntem complici la acest genocid, conştienţi, informaţi şi totuşi tăcuţi, laşi şi paralizaţi”. De fapt el arată cu degetul spre imperiul companiilor private transcontinentale conduse de cosmocraţi. Cele mai puternice 500 dintre ele au controlat, în 2004, 52% din producţia mondială brută, adică toate bogăţiile produse pe planetă.
Jean Ziegler este cunoscut ca un adevărat agitator. Eseist elveţian, raportor al ONU pentru dreptul la alimentaţie, oaia neagră a americanilor şi mare admirator al filosofilor iluministi, el atacă de peste treizeci de ani ordinea mondială. Nici măcar ONU, pentru care lucrează nu scapă de criticile sale “organizaţia este astăzi la pământ. Secretarul General este paralizat. Americanii îşi impun legile lor. Se redefineste tortura, care nu mai este sinonimul durerii, ci este redusă la conceptul de mutilare permanentă, se face posibil razboiul preventiv redefinindu-se articolul 51, ajutorul pentru dezvoltare nu mai este o obligaţie internaţională din moment ce se şterge orice referire la celebrul 0,7% din PIB şi este lăsat pe seama ajutorului umanitar. Programul alimentar mondial şi-a văzut bugetul redus cu 30% între anii 2003 şi 2005. În punctele sale esenţiale, drepturile omului, siguranţa colectivă şi ajutorul de dezvoltare al O.N.U. s-au pierdut.”
Revoluţionar sau revoltat
Subversiv, provocator făţiş, excesiv, Ziegler are acest comportament din tinereţea sa burgheză, influenţat şi de părintele Pierre, pe care l-a cunoscut la sfârşitul anilor ’50 la Paris. “Încă de la prima conversaţie m-a impresionat profound, pentru tot restul vieţii. Este un om cu o inteligenţă formidabilă, cu o căldură umană radiantă. Este unul dintre rarii creştini pe care i-am cunoscut, demni de această calitate”. La 20 de ani se declara alergic la orice constrângere impusă de o ierarhie şi orice formă de supunere îi crea repulsie mai apoi a fost influenţa revoluţiei cubaneze la care a subscris şi care in mod sigur i-a influenţat comportamentul viitor. “L-am cunoscut pe Che in Cuba iar în timpul ultimei sale călătorii la Geneva am fost să-l vad cerându-i permisiunea să emigrez în Cuba. Mi-a arătat atunci de pe vârful dealului Sconnex orasul Geneva. Mi-a spus: “Vezi acest oras ? Aici este creierul monstrului, aici trebuie să lupti”. Eram evident ofensat! Credeam că mă considera un mic burghez de care revoluţia cubaneză nu avea nevoie. Însă astăzi ştiu că avea dreptate când m-a refuzat cu vocea sa ironică şi călduroasă din prietenie şi din buna cunoaştere a strategiei de luptă”. Pe un alt plan, Ziegler mărturiseşte că cuplul Simone de Beauvoir şi Jean-Paul Sartre l-au pregătit în domeniul scrisului, primind de la ei armura teoretică a luptei sale. Publicându-i primul său text la întoarcerea din Congo, în revista “Temps modernes” şi corectându-i-l cu mâna sa, Sartre i-a deschis uşile unei mari edituri pariziene. “M-a învăţat scrisul. Mulţumită lui am înţeles că o carte poate fi o armă care ajută la schimbarea conştinţei oamenilor”. Ziegler foloseşte această armă în cărţile sale unde adesea evocă “agonia dreptului”, pe care o explică prin războiul preventiv dus la nesfârşit, agresivitatea permanentă a stăpânilor, arbitrarul, violenţa structurală care domină fără obstacole. Cea mai mare parte a barierelor dreptului internaţional se prăbusesc. Cosmocraţii sunt mai presus de orice lege. Chiar mai mult, Ziegler situează sediul decizional al ONU “în subsolul Casei Albe”. Această afirmaţie, care poate părea exagerată, este revendicată de autorul său, şi se sprijină pe un complex de argumente pentru a o justifica. “Războiul din Irak, susţine el, este cea mai evidentă ilustrare a acestui fapt. Acest război este dus cu violarea totală a dreptului international. Marile companii petroliere texane, ale căror creaţii sunt dl. Bush şi guvernul său, cu toate că averea sa provine de acolo, Condoleezza Rice care era la Chevron, Dick Cheyney care era presedintele Halli Burton au vrut să controleze a doua mare rezervă pertrolieră a lumii. Ele au organizat deci jaful Irakului din martie 2003, avansând un argument care era o minciună încă de la început, chiar şi după părerea C.I.A. Este imperiul împotriva naţiunilor, aroganţa împotriva raţiunii, forţa împotriva dreptului”. Ceea ce el califică drept armă de distrugere în masă este foametea care afectează ţările cele mai sărace. Experienţa sa de la O.N.U. i-a deschis şi mai mult ochii, devreme ce a călătorit în cele patru colţuri ale lumii şi a putut să măsoare suferinţa cumplită a majorităţii populaţiei. În teren el a recunoscut neputinţa organizaţiei mondiale din mai multe puncte de vedere. “Ea este ameninţată de birocraţia sa cu cei 62 de mii de funcţionari ai săi, de ineficacitatea sa în anumite crize majore. Srebrenica, genocidul din Rwanda sunt de neiertat. Carta contine elemente esenţiale ale civilizaţiei, siguranţa colectivă, justiţia socială planetară şi drepturile omului. Or, aceşti trei stâlpi de bază sunt atacaţi de unilateralismul actualului regim american care neagă siguranţa colectivă în Irak, il trimite pe Wolfowitz la Banca Mondială (cu ultimul scandal care a împroşcat cu noroi această instituţie) şi denunţă convenţia asupra torturii pe care totuşi americanii au semnat-o”.
Elveţia spală mai curat
“În ceea ce priveşte foamea, dacă ţările industrializate şi-ar elimina subvenţiile la exportul produselor lor agricole, dumpingul ar înceta, ar trebui de asemenea eliminată îndatorarea. Cele 122 de ţări ale lumii a treia in care trăiesc trei sferturi din omenire sunt împovărate de o datorie externă de 2100 miliarde de dolari care împiedică orice investiţie socială”. In 2003, Zigler a fost autorizat să intre in teritoriile palestiniene ocupate. Este pentru prima dată când Israelul dă undă verde unui raportor special al O.N.U. pentru dreptul la alimentaţie. Raportul lui Ziegler este incriminator pentru statul evreu, un document de 25 de pagini care nu poate fi acceptat cu usurinţă. El demonstrează cu forţa exemplelor că Israelul, în paralel cu ofensivele militare ucigaşe, a folosit arma silenţioasă a foametei, a morţii lente. Această politică de distrugere şi de îngrădire, care a pus la pământ economia, împiedică oamenii să meargă la muncă, pe ţărani la camp, “este direct responsabilă de agonia lentă a poporului martir al Palestinei”. Membrii misiunii conduse de Ziegler au fost la fel de scandalizaţi. “În timp ce mass-media vorbeşte cu regularitate despre asasinate planificate, atacuri sinucigase, nu se vorbeşte nimic despre această tragedie surdă a gravei malnutriţii care distruge o mare parte din poporul palestinian”.
Acuzatorul lui Bush
Autorităţile israeliene n-au acceptat, evident, conţinutul raportului apreciindu-l ca fiind împotriva politicii lor, acuzându-l pe Zeigler că se dedă la un atac politic care nu duce nicăieri. United Nations Watch, apropiată de tezele sioniste, îl acuză pe Zeigler că ar fi actionat după criterii subiective care nu au nici o legătură cu termenii mandatului său şi că s-a folosit de poziţia sa la Natiunile Unite ca de o tribună politică pentru a ataca Israelul. Această asociaţie cere Secretarului General al ONU şi înaltului comisar pentru drepturile omului, Louise Arbour, nici mai mult nici mai puţin decât încetarea mandatului lui Ziegler. United Nations Watch este o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Geneva şi care se declară preocupată de “justa aplicare a Cartei Naţiunilor Unite”. Ea este guveranată de un consiliu de administraţie compus din reprezentanţi ai Congresului Mondial Evreiesc şi de foşti reprezentanţi ai guvernului SUA. Ziegler pledează şi pentru instituirea dreptului la apă inclus în dreptul la alimentaţie. În cartea sa, “Elveţia spală mai curat”, Ziegler denunţă ipocrizia conducătorilor şi în special a celor elveţieni care au înăsprit legile privitoare la străini şi la dreptul de azil. “Elveţia este o ruşine absolută. Este foarte grav şi pentru Europa că o asemenea lege a putut să treacă, că o asemenea republică a putut să voteze o lege fascistă, că asa ceva a tulburat conştiinta colectivă”, rezumă el. Europa, adaugă el, a devenit o fortăreaţă ostilă popoarelor din lumea a treia reducând masiv dreptul solicitanţilor de azil. Se violează astfel convenţia Naţiunilor Unite din 1951 asupra refugiaţilor, însă nimeni nu miscă un deget! Evocând terorismul, el declară că terorismul de stat este la fel de detestabil ca şi terorismul de grup al Jihadului Islamic sau al altor grupări sângeroase de acest tip. “Sunt două feţe ale aceleaşi barbarii, sunt reale şi una şi cealaltă, deoarece şi Bush şi Bin Laden ucid”. Jurnalistului care l-a întrebat dacă s-ar putea multumi cu meseria sa de profesor, fără să se dedice cauzei oamenilor care luptă pentru supravieţuire în timp ce el trăieşte în opulenţă, i-a răspuns că îi place să-i ridice pe cei învinşi. În urma ridicării imunităţii sale parlamentare a spus: “Am multe procese puse în cârcă. Finanţatorii internaţionali, speculanţii, traficanţii şi avocaţii corupţi îmi cer sume colosale. Mă îndatorez, încerc să rezist şi continui să scriu. Rezultatul acestor bătălii este nesigur. Am avut parte de înfrângeri periculoase, de trădări, dar şi de multă solidaritate care mi-a încălzit inima şi mi-au dat curaj."
PARCURS
Născut la 19 aprilie 1934 în Elvetia, a avut un tată care a practicat meseria de judecător, obţine diploma de bacalaureat dupa realizarea studiilor la Berna. În 1953 părăseşte Elveţia pentru a se stabili la Paris unde se înscrie la Institutul de Studii Politice şi la Facultatea de Drept. Scrie prima sa carte la vârsta de 29 ani, cu titlul “Contrarevoluţia în Africa”. În 1990 publica “Elveţia spală mai curat”. Personalitate de stânga, prin luările sale de poziţie şi voinţa sa de a informa (sau de a dezinforma, după părerea unora) despre subiecte sensibile şi-a atras numeroase critici. Scrierile sale i-au prilejuit numeroase procese de defăimare.
“Fericirea de a fi elveţian” este a patra lucrare a lui Jean Ziegler şi cea mai personală. Dintre cărţile scrise de el vom cita “Sociologie şi contestare” (1969), “Mâna asupra Africii” (1978), “Victoria învinşilor, asuprire şi rezistenţă culturală” (1988), “Foamea în lume explicată fiului meu” (2000), “Noii stăpâni ai lumii şi cei care le opun rezistenţă” (2002) şi, în sfârşit “Imperiul ruşinii” (2005).
********************************************************
Call for Partners
Blogul "Palestina, lacrima mea" nu mai este o iniţiativă aflată în stadiul de pionierat. Cotată de către Google cu Page Rank 4/10, a primit de la lansarea ei (în iulie 2006, în momentul agresiuni israeliene împotriva Libanului) mai mult de 16.000 de vizitatori unici şi a afişat peste 30.000 de pagini. Statisticile actuale înregistrează o medie de 77 de vizitatori cu aproximativ 120 de pagini citite zilnic.
A venit momentul deschiderii spre colaborări de orice fel: traduceri din presa internaţională, materiale de autor, documente video sau foto. Cei interesaţi să pună umărul la efortul prezentării oneste a acestui subiect fierbinte din politica internaţională sunt rugaţi să mă contacteze pe mail (riliescu2000@yahoo.com) în vederea intrării în echipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu