Cele mai răspândite erori ale poporului israelian (de Gilad Aţmon)

Cele mai răspândite erori făcute de israelieni sunt următoarele:

1. Incapacitatea de a realiza că nu există nici o diferenţă esenţială între Tel Aviv şi o colonie evreiască din Cisiordania.

2. Credinţa că apariţia statului Israel a fost una din consecinţele Holocaustului.

3. Ideea că ei înşişi sunt inocenţi şi deci victime ale conflictului israelo-palestinian.

4. Credinţa că ei trăiesc într-o democraţie, şi deci atrocităţile lor sunt legitime.

5. Convingerea că trăiesc într-o societate deschisă care se bucură de diversitate politică şi ideologică.

6. Credinţa că ghettoul e undeva în spatele lor.

7. Ideea că “statul evreiesc” este un concept legitim.

8. Opinia conform căreia Israelul este un adăpost pentru întreg poporul evreiesc şi cel mai bun răspuns la antisemitism.

9. Ideea că ei înşişi sunt nişte umanişti.

10. Siguranţa că Israelul este nemuritor.

De-a lungul relativ scurtei istorii a naţionalismului evreiesc mulţi evrei au izbutit să găsească fisuri în filosofia zionistă. Mulţi s-au îndepărtat ei înşişi de zionism. De la declararea statului israelian, numeroşi israelieni au părăsit Israelul şi destul de mulţi evrei din întreaga lume s-au alăturat mişcării de eliberare palestiniană. Israelienii, pe de altă parte, sunt toţi cei care încă nu izbutesc să realizeze că cele zece credinţe de mai sus sunt erori grave, chiar fatale.

Cineva ar putea probabil să întrebe dacă aceste erori esenţiale sunt comise de către zionişti îndeosebi sau nu cumva de către toţi israelienii. În replică aş argumenta că poporul israelian este zionist chiar dacă au foarte puţine noţiuni despre ceea ce este zionismul. Cei mai mulţi dintre israelieni au fost născuţi într-o realitate colonialistă şi rasistă. Ei sunt educaţi să menţină zionismul şi nu să-l chestioneze. Acceptarea oarbă a una dintre cele mai radical şoviniste viziuni asupra lumii îi transformă pe israelieni în candidaţi imposibil pentru orice formă de negociere paşnică.


Erorile în detaliu

1. Incapacitatea de a realiza că nu există nici o diferenţă esenţială între Tel Aviv şi o colonie evreiască din Cisiordania.

Cei mai mulţi dintre israelieni privesc coloniile evreieşti în “teritoriile ocupate” şi pe colonişti ca obstacole în drumul spre pace. Israelienii în general şi aşa numiţii zionişti de “stânga” în special, din interiorul universului căruia ei îi sunt buricul, sunt ferm convinşi că retragerea forţelor israeliene îndărătul graniţelor dinainte de 1967 le-ar garanta pacea. Singura explicaţie inteligibilă pentru aceste erori răspândite ţine de faptul că doar după 1967 israelienii s-au întâlnit faţă în faţă cu palestinienii care fuseseră purificaţi etnic în 1948 (care apăreau “dintr-o dată” în noile teritorii ocupate). Israelienii vor să creadă că ceea ce ei nu văd nu există. Ei continuă să refuse luarea la cunoştinţă a faptului că “revendicarea palestiniană” este bazată pe o cerere justificată de reîntoarcere la pământul natal.

Săptămâna trecută ministrul nabil Şa’ath a făcut următoarea declaraţie privitoare la “dreptul la reîntoarcere”:

“Foaia de drum sprijinită de SUA pentru pacea în Orientul Apropiat garantează dreptul refugiaţilor palestinieni la reîntoarcerea în căminele lor în Israel sau în pământurile cucerite în Războiul de Şase Zile din 1967.” (haaretz.com, 16.8.03)

Hai să revedem câteva dintre comentariile făcute de figurile politice majore israeliene:

“Refugiaţilor nu li se va permite niciodată să se reîntoarcă în Israel.” (Purtătorul de cuvânt al guvernului israelian, Avi Pazner, haaretz.com, 17.8.03)

“Orice avans al foii de drum ar trebui să fie dependent de renunţarea palestinienilor la dreptul de reîntoarcere pe pământurile din interiorul Israelului.” (Ministrul israelian al Sănătăţii, Dan Naveh, haaretz.com, 17.8.03)

“[Palestinienii] ridică din nou o problemă pe care nu o vor rezolva niciodată.” (Preşedintele Partidului Laburist, Şimon Perez, haaretz.com, 17.8.03)

“Toate partidele politice din Israel sunt unite împotriva dreptului palestinienilor de a se reîntoarce în Israel.” (Labor MK Matan Vilnai, haaretz.com, 17.8.03)

“Israelul şi Autoritatea Palestiniană au un interes comun în găsirea de soluţii la problema refugiaţilor în interiorul unui stat palestinian, şi nu în Israel.” (Mereţ MK, Ran Cohen, haaretz.com, 17.8.03)

Aşa cum putem vedea, politicienii israelieni încă mai trebuie să înţeleagă în ce constă cauza palestiniană. Ei continuă să aştepte ca palestinienii să renunţe la drepturile lor legale deplin legitime. În practică, ei aşteaptă ca palestinienii să renunţe la a fi palestinieni. Vrabia mălai visează, pentru că palestinienii nu vor renunţa niciodată la dreptul lor la reîntoarcere. Nu vor renunţa niciodată la rezistenţa împotriva colonialismului zionist. Cu certitudine nu acum, nu când câştigă de partea lor din ce în ce mai mult sprijin în lume. Fiecare palestinian ştie că scopul zionismului este să transforma întreaga Palestina în pământ evreiesc. În acest sens, Tel Avivul, care este parţial localizat pe pământuri palestiniene confiscate (Yafo, Abu Kabir, Şeic Munis etc.), şi Elon More, o colonie din Cisiordania, sunt foarte asemănătoare. Ambele sunt colonii evreieşti pe pământul palestinian.

2. Credinţa că apariţia statului Israel a fost una din consecinţele Holocaustului.

Întâi, câteva citate clarificatoare:

“Un evreu crescut printre germani trebuie să-şi asume tradiţii germane, cuvinte germane. El poate fi în întregime îmbibat cu fluid german, dar nucleul structurii sale spirituale va rămâne întotdeauna evreiesc, pentru că sângele său, corpul său, tipul său fizic-rasial este evreiesc.” (Vladimir Jabotinsky, “Scrisoare despre autonomie”, 1904. Jabotinsky este mentorul ideologic al dreptei israeliene.)

“Şi eu, ca şi Hitler, cred în puterea ideei de sânge.” (Chaim Nachman Bialik, Ora de acum, 1934. Bialik este poetul naţional israelian oficial.)

“Dacă aş fi fost evreu, aş fi fost un zionist fanatic.” (Adolf Eichmann, 1955, publicat în magazinul Life în 1960. Eichmann, ofiţer SS însărcinat cu “problema evreiască”, a făcut această remarcă referitor la vizita sa în Palestina în 1937.)

De-a lungul anilor, poporul israelian a adoptat o viziune bizară asupra propriei naraţiuni istorice zioniste. Nu se ştie cum, au decis că aventura lor este de fapt o “mişcare pentru pace” post-Şoah. În primele zile ale Israelului, acest concept manipulativ a fost foarte eficace în generarea sprijinului occidental, probabil ca un rezultat al sentimentelor de vinovăţie răspândite în populaţia occidentală. Însă, începând cu războiul din Liban din 1982, opinia publică din Vest s-a schimbat. Din ce în ce mai mulţi oameni înţeleg că palestinienii sunt de fapt “ultimele victime ale lui Hitler”. În vreme ce lumea occidentală conştientizează încet dar sigur neîncetatele crime israeliene, israelienii încă mai cred în imaginea lor autofabricată. Israelienii sunt convinşi că statul evreiesc a fost creat după Holocaust, în scopul securizării unei oaze pentru evrei în cazul în care s-ar repeta dezastrul. Această concepţie falsă este consecinţa directă a interpretării greşite a unor evenimente istorice cruciale. Israelul este fructul zionismului, iar ideologia zionistă a fost eşafodată complet înainte de naşterea lui Hitler.

Mai mult decât atât, sunt suficient motive ca să credem că Hitler a dezvoltat unele dintre argumentele sale antisemitice după lectura textelor zioniste timpurii. De la Ber Borochov ar fi putut învăţa cât de anormal social sunt evreii (“Structura socio-economică a poporului evreiesc diferă radical de cea a altor naţiuni. Ale noastre sunt structuri anormale”, Ber Borochov, 1897, publicat în Moşe Cohen (ed.), Naţionalism şi Luptă de Clasă: O Abordare Marxistă a Problemei Evreieşti, 1937). De la Jabotinsky ar fi putut afla cât de crucială este puritatea sângelui. Citatele enunţate mai sus sugerează că zionismul şi nazismul sunt foarte similare în spirit (ambele sunt mişcări naţionaliste inspirate de conceptele de puritate rasială). Un lucru, totuşi, este clar: zionismul precede nazismul. Pe de altă parte, dacă decidem să mergem pe mâna auto-amăgirii israeliene în privinţa ideii că Israelul este rezultatul Holocaustului, ar trebui să ţinem cont de faptul că zioniştii au fost întotdeauna mai mult decât entuziasmaţi de antisemitism. În ochii zioniştilor, antisemitismul este cel care-i va împinge pe evrei în “ţara lor”. În acest fel, zioniştii au realizat încă de la început că Germania nazistă prezenta o mare oportunitate pentru zionism. În vreme ce înainte de război organizaţiile zioniste au colaborat cu naziştii pentru a transfera averile evreilor germani în Palestina, în timpul războiului, când dimensiunea dezastrului fusese deja revelată, foarte puţin a fost făcut de către zioniştii din întreaga lume pentru a-i ajuta pe fraţii şi pe surorile lor din Europa. Un incident semnificativ ar trebuie să fie menţionat aici. Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Adolf Eichmann (în beneficiul lui Heinrich Himmler) i-a oferit lui Rezso Kasztner, un lider zionist ungar, libertatea a până la un milion de evrei în schimbul a 10.000 de camioane. În mod surprinzător, această ofertă a fost ignorată de organizaţiile evreieşti, care realizaseră până atunci că anihilarea evreimii europene ar fi ajutat la generarea a suficient suport printre naţiuni pentru viitoarea creare a statului evreiesc. Aparent, oferta nazistă a fost redusă la un singur tren şi doar 600 de evrei maghiari zionişti devotaţi. În mod clar, zionişti nu erau interesaţi să salvezi nici evrei asimilaţi, nici evrei ortodocşi.

Din păcate, trebuie să admitem că, cel puţin din punct de vedere strategic, zioniştii s-au dovedit a avea dreptate: lichidarea evreimii europene a generat într-adevăr un mare sprijin pentru cauza zionistă, care a condus în cele din urmă la stabilirea unui stat evreiesc. Totuşi, dacă adoptăm această linie de gândire, trebuie să-i privim pe liderii zionişti ca parţial responsabili pentru lichidarea evreimii europene.

3. Ideea că ei înşişi sunt inocenţi şi deci victime ale conflictului israelo-palestinian.

Este greu de crezut, dar poporul israelian chiar se consideră ca fiind format din fiinţe nevinovate. Chiar şi acei israelieni care i-au purificat etnic pe palestinieni şi i-au terorizat vreme de decenii (ca Peres şi Şaron) au şuţpah [tupeu] să se considere ei înşişi drept victime. Chiar faptul clar că mai mult de o jumătate de secol poporul israelian a votat în favoarea negării celor mai de bază drepturi ale omului pentru palestinieni nu a adus vreodată în minţile zioniste vreo fărâmă de scepticism. În momentul de faţă nici o singură grupare politică israeliană din parlamentul israelian nu acceptă dreptul la reîntoarcere al palestinienilor.

Având în vedere faptul că evreimea mondială condusă de guvernul israelian este foarte eficientă când este vorba de formularea de cereri privind interesele evreieşti dinainte de al doilea război mondial (în conexiune cu conturile bancare sau proprietăţile din Estul Europei), este mai degrabă bizar faptul că israelienii ignoră cu atât de mare succes drepturile absolut similare ale palestinienilor. Cum se face că evreii care sunt atât de entuziaşti când vine vorba despre injustiţiile bancherilor elveţieni sunt complet surzi şi orbi în privinţa continuului furt făcut de ei înşişi asupra pământului, a bunurilor şi a demnităţii palestiniene? Am două posibile răspunsuri de sugerat:

a. Israelienii şi zioniştii nu sunt în mod inocent motivaţi în privinţa nedreptăţilor perpetrate împotriva poporului lor în trecut. Ei sunt pur şi simplu motivaţi de lăcomie, de entuziasm politic sau de amândouă.

b. Israelienii şi zioniştii sunt creaturi foarte neobişnuite, cărora nu li se aplică nici un comportament omenesc cunoscut de empatie, şi deci nu ar trebui să aştepte cineva ca ei să simtă vreo senzaţie de compasiune sau de vinovăţie în privinţa propriilor lor crime îndreptate împotriva gentililor în general şi a poporului palestinian în particular.

Este unanim cunoscut că mii de tineri israelieni călătoresc în Polonia în fiecare an ca să viziteze diferite atracţii turistice propuse de “Şoah”. Aceste excursii sunt sponsorizate de guvernul israelian şi multe alte organizaţii evreieşti. Ne-am putea aştepta ca atunci când aceşti tineri drăguţi intră în armata israeliană, să aplice lecţia morală şi să simtă o anume compasiune pentru vecinii lor palestinieni. Totuşi, dacă e clar că au învăţat o lecţie, din păcate e cea greşită: ajunşi în teritoriile ocupate ei se comportă ca şi wermacht-ul. Nu e de mirare că israelienii investesc atât de mulţi bani în aceste “excursii educative”.

4. Credinţa că ei trăiesc într-o democraţie, şi deci atrocităţile lor sunt legitime.

În ciuda faptului că mai mult de jumătate din populaţia care trăieşte în interiorul graniţelor israeliene nu are drept de vot, israelienii continuă să se considere pe ei înşişi drept un popor democratic. Mai mult decât atât, poporul israelian (precum mulţi americani) cred că “libertatea” pe care o au în privinţa opţiunilor politice le dă un mandat ca să decidă soarta unui alt popor. Israelienii sunt siguri că actele lor criminale sunt deplin legitime doar pentru că ei sunt “singura democraţie din Orientul Apropiat”. Acest lucru poate fi explicat cu referire la interpretarea israeliană a conceptului evreiesc de “elecţiune divină”. În vreme ce evreii ortodocşi consideră că a fi ales constituie o sarcină etică şi spirituală, israelienii privesc “elecţiunea” ca o formă de dar cosmic: o condiţie cu care te naşti şi care te transformă în supraom. În foarte scurt timp, poporul israelian a dezvoltat un sistem de “democraţie a poporului ales” care îi permite lui, poporului ales, să dicteze viziunea lui asupra lumii tuturor celor care sunt prea slabi (acum) ca să riposteze. Este important să menţionăm că Israelul nu este singurul care are o “democraţie a poporului ales”. Democraţia americană se ţine foarte mult de aceeaşi linie de gândire. De la al doilea război mondial, poporul american a decis pentru restul lumii în ce fel acesta din urmă ar trebui să participe la susţinerea bogăţiei americane. Nu e de mirare că aceste două “democraţii ale popoarelor alese” manifestă atâta entuziasm una pentru cealalată.

5. Convingerea că trăiesc într-o societate deschisă care se bucură de diversitate politică şi ideologică.

“Problema cu stânga [israeliană] este că ei cred că a fi în favoarea păcii este ca şi cum ai cânta un cântec. Eu spun că dacă vrei să cânţi un cântec, mai bine te faci cântăreţ.” (Şimon Peres, The Independent, 4.8.03)

Poporul israelian tinde să creadă că se bucură de o societate cu diversitate politică, dotată cu o dezbatere reală între ideile stângii şi ale dreptei. În mod tradiţional, gândirea de stânga este identificată cu lupta pentru egalitate socială şi legală, în vreme ce politica de dreapta este clasată ca fidelă celui puternic. În mod destul de ciudat, atunci când se ajunge la Israel o asemenea distincţie nu este aplicabilă.

Tot zionismul se reduce la a fi puternic şi evreu. Palestinienii (şi forţa de muncă străină ieftină) sunt cumva în afara jocului. Stânga israeliană nu încearcă să facă din ei jucători egali, iar dreapta zionistă nici măcar nu le dă voie în arenă. În practică, atât stânga cât şi dreapta Israeliană au adoptat filosofia de dreapta a “Zidului de Fier” formulată de Jabotinsky, al cărei scop este construirea unei puteri prin care “populaţia nativă să nu poată trece” (Vladimir Jabotinsky, ‘The Iron Wall’, 1923).

Bănuiesc că motivul pentru care israelienii nu izbutesc să vadă că societatea lor este lipsită de orice dezbatere reală între dreapta şi stânga este din cauză că ei nu pot să facă diferenţa între o dezbatere ideologică şi una politică. În vreme ce în practică nu există nici o diferenţă ideologică între partidul Likud şi partidul Laburist, prin comparaţie, cei mai mulţi dintre oameni înţeleg acum că Tony Blair este un lider Tory deghizat în laburist. Britanicii sunt mult mai capabili decât israelienii în înţelegerea mediului ideologic al propriului joc politic. În Israel, doar câţiva oameni izbutesc să priceapă că diferenţele dintre Peres şi Şaron sunt strict de nuanţă. Ca şi cum n-ar fi fost suficient, chiar şi organizaţiile israeliene de stânga precum Peace Now, Women in Black şi Guş Şalom, care se luptă cu curaj pentru drepturile palestiniene, suportă inacceptabila “soluţie a celor două state”. Analizarea acestor mişcări ale “stângii israeliene” în termeni categorici revelează faptul devastator că agenda lor politică nu este departe câtuşi de puţin din punct de vedere ideologic de cea a lui Şaron. Oricât de trist ar fi s-o admitem, nu există nimic care să poată fi numit “stânga israeliană”.

6. Credinţa că ghettoul e undeva în spatele lor.

Aspiraţiile evreieşti naţionaliste au început să apară la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, în urma emancipării evreilor europeni. Ideologiştii zionişti au mes în urma valului crescând al naţionalismului european. Zioniştii timpurii au privit posibilitatea asimilării evreieşti ca pe o ameninţare gravă îndreptată împotriva existenţei evreieşti. Mulţi dintre aceşti gânditori au fost de acord şi cu faptul că poporul evreiesc suferea de severe disfuncţii sociale, referindu-se la ocupaţiile evreieşti tradiţionale ca non-productive. Presupunerea zionistă a momentului a fost aceea că această formă de condiţie socială nesănătoasă era un rezultat al traiului în ghetto într-o ţară străină prea mult timp. Zionismul a fost privit ca un remediu pentru multe şi diferite “boli tradiţionale evreieşti”. Dorea să creeze un evreu nou: un om laic, civilizat şi productiv care trăieşti şi-şi cultivă propria ţară în vreme ce comunică în propria sa limbă (ebraica), absolut opus caracterului dezvoltat în ghettourile est-europene. Acest experiment s-a dovedit foarte puţin viabil. În practică, “evreul nou” nu a fost niciodată creat. Zionismul nu a fost niciodată o mişcare laică. În vreme ce laicitatea este o filosofie alternativă la religie, atunci când se ajunge la zionism şi la laicitatea evreiască, zionismul respinge anumite ritualuri evreieşti doar pentru a a dopta altele.

Dintru începuturi zionismul a adoptat multe simboluri evreieşti eroico-mistice şi biblice, cele mai multe de tip suicidar (poveştile Massadei, cea a kamikazilor colectivi, şi cea a lui Samson, primul evreu care se aruncă în aer împreună cu duşmanii săi, sunt exemple tipice.) Mai mult decât atât, decizia de a aduce la viaţă statul evreiesc în Palestina este legată în mod direct de promisiunea biblică. Deşi la început se părea că s-a făcut un efort real de a stabili o civilizaţie ebraică, azi orice vizitator al Israelului ar putea fi de acord că cele mai multe dintre aspectele culturale ebraicei au dispărut odată cu colapsul culturii israeliene.

Chiar şi evreicitatea se micşorează pe zi ce trece. Nu este nevoie să spun că imediat după ce au sosit, zioniştii au considerat că era de departe mai uşor să folosească munca palestiniană decât să ardă ei înşişi în câmpurile deschise mediteraneene. În retrospectivă, ar fi greu de enunţat vreo renaştere culturală majoră ebraică, cu excepţia unor obiceiuri barbare care s-au dezvoltat pe cale naturală un timpul multelor decenii de opresiune sadică. O analiză a vastei şi impresionantei contribuţii făcute de poporul evreiesc la cultura lumii va revela faptul că foarte puţin a venit de la statul evreiesc. Nu e câtuşi de puţin surprinzător. Aşa cum ştim, o foarte redusă contribuţie culturală a ieşit din ghettoul evreiesc. Atunci când avem în minte mari gânditori şi artişti evrei aflăm că toţi sunt evrei emancipaţi care au preferat asimilarea în defavoarea zionismului sau a ortodoxiei. Remarcabilul “Zid de Apărare” al lui Şaron explică de ce Israelul nu a fost niciodată productiv cultural. În practică, zioniştii nu şi-au părăsit niciodată ghettoul. Ei doar s-au mutat din Europa de Est în Palestina. Conceptul de segregaţie este probabil inerent existenţei zioniste.

7. Ideea că “statul evreiesc” este un concept legitim.

Această eroare rezultă din înţelegerea greşită a schimbărilor culturale ale secolului XX. Atunci când zionismul s-a născut, era o filosofie ideologică mai mult decât legitimă. A fost o parte din mişcarea naţionalistă europeană a secolului XIX şi s-a dezvoltat într-o perioadă în care ura pentru Celălalt era foarte răspândită în discursul politic şi intelectual european. Zioniştii revizionişti în frunte cu Vladimir Jabotinsky lăudau în mod deschis fascismul italian şi-l priveau pe Mussolini ca pe mentorul lor ideologic. Mai mult, Jabotinsky adoptase ideea purităţii rasiale cu mulţi ani înainte ca s-o fi menţionat vreodată Hitler. La acea vreme, zionismul nu era singura filosofie care idolatriza un stat naţionalist bazat pe puritate rasială. După al doilea război mondial şi căderea nazismului, totuşi, lucrurile s-au schimbat. Ideea unui stat bazat pe puritate rasială nu mai era legitimă. Chiar şi noua formă de fascism american este multirasială. De fapt, Israelul este singurul exemplu care a mai rămas de stat naţionalist bazat pe puritate rasială. Statul evreiesc nu mai este legitim.

8. Opinia conform căreia Israelul este un adăpost pentru întreg poporul evreiesc şi cel mai bun răspuns la antisemitism.

Recent, Ţipi Livni, ministrul israelian al imigrării, a revelat faptul că imigraţia evreiască în Israel s-a oprit complet. Cu alte cuvinte, a admis că Israelul nu mai este cel mai atractiv loc în care evreii îşi doresc să vină să trăiască. Nu cu mult în urmă am auzit o prezentare făcută de un purtător de cuvânt palestinian aici, în Marea Britanie. Fusese întrebat dacă ar putea justifica şi în ce fel actele de sinucidere palestiniene îndreptate împotriva civililor israelienei. Fără să dorească să intre în aspectele morale complicate ale aceste întrebări mult repetate, vorbitorul s-a oprit la aspectele pragmatice ale diferitelor forme ale luptei palestiniene. Argumentul său a fost foarte simplu: “Dacă Israelul este statul poporului evreiesc, teroarea palestiniană ar trebui să transforme acest stat într-un loc foarte neatractiv pentru evreii care locuiesc în interiorul lui.” Nu este nici o îndoială că atacurile sinucigaşe s-au dovedit foarte eficiente în atingerea unui asemenea obiectiv. Cuvintele lui Ţipi Livni confirmă faptul că teroarea palestiniană înfrânge aventura zionistă. Dar eşecul zionismului este de departe mai dramatic. Nu numai că Israelul nu a oprit antisemitismul, ba dimpotrivă, crimele inumane devastatoare comise zilnic de Israel “în numele poporului evreiesc” transformă antisemitismul într-o filosofie legitimă. Fără îndoială, următorul dezastru evreiesc va fi o reacţie la zionism.

(Este important să notăm din nou că zionismul este entuziast în mod conştient în privinţa antisemitismului. Aici ne aflăm în faţa unui cerc vicios iniţiat de zionişti: Israelul comite deliberat crime pentru a iniţia acte antisemite care se presupune că-i vor conduce pe evrei la ideea că zionismul este unica şi singura soluţie pentru “problema evreiască”.)

9. Ideea că ei înşişi sunt nişte umanişti.

Nu, aceasta nu este o glumă. În ciuda durerii pe care o provoacă vecinilor lor, poporul israelian încă se priveşte pe sine drept umanist. Mai mult decât atât, se pare că imaginea umanistă este foarte importantă pentru israelieni. Veţi găsi echipe de salvare şi corpuri medicale de urgenţă în fiecare locaţie de dezastră din jurul globului. Din anumite motive, totuşi, nu-i veţi găsi niciodată pe aceşti cavaleri umanişti israelieni în Gaza sau Jenin.

Aş presupune că deghizarea umanistă israelian are ceva în comun cu moştenirea marxistă universală parţial adoptată de “stânga” zionistă incipientă. Acestea fiind spuse, trebuie să ne amintim că nu există nimic în filosofia zionistă care să răspunde vreunui cod moral universal de orice fel. Zionismul este o chestie pentru evrei. A fost inventat de evrei şi poate fi aplicat doar evreilor. Chemarea la unificarea lumii prometare care apare de ani de zile pe frontispiciul unora dintre ziarele zioniste de stânga era o formă de preţiozitate cu foarte puţin fundament. Mai mult, partidele de stânga care chemau la cosmopolitism erau în practică foarte active când era vorba de jefuirea indigenilor palestinieni.

Vasta majoritate a kibbuţimurilor israeliene este localizată pe pământ palestinian confiuscat. Furtul de pământuri palestiniene este nucleul însuşi al tuturor filosofiilor zioniste. Cred că negarea celor mai de bază drepturi ale omului de către poporul israelian poate fi explicată prin auto-percepţia de rasă superioară. De ce ar trebui Palestina să aparţină evreilor care au părăsit-o în urmă cu două milenii şi nu palestinienilor care au trăit în ea până în urmă cu ceva timp? Probabil pentru că evreii sunt aleşi iar textul lor biblic este superior oricăror alte texte (inclusiv documente legale). Cum poţi fi ales şi umanist în acelaşi timp? Aceasta este o întrebare fundamentală care ar trebui să fie pusă israelienilor. S-ar vedea atunci că în noua lume dominată de Evreomerica, ai dreptul să te priveşti ca umanist atâta vreme cât ai suficiente arme nucleare la dispoziţie ca să sprijini imaginea pe care ai creat-o singur.

10. Siguranţa că Israelul este nemuritor.

De fapt, Israelul este destul de mult deja o entitate moartă. Este supus unui rapid proces de dezintegrare în sectoare izolate care nu împărtăşesc nici un scop colectiv. Mai degrabă mai devreme decât mai târziu sectoarele israeliene respinse vor înţelege că au mai multe în comun cu poporul palestinian decât cu zeloţii zionişti. Aşa-numiţii zionişti “de stânga” vor realiza că au mai multe în comun cu Nabil Şa’ath şi Said Arikat decât cu oricare dintre membrii partidului Likud. Evreii ortodocşi vor realiza că au de departe mai multe în comun cu fundamentalismul islamic decât cu aşa-numitul front israelian laic liberal. Noii imigranţi ruşi nici măcar n-au încercat să se integreze în societatea ebraică, pe care o consideră inferioară. Evreii etiopieni, cărora nici măcar nu li se permite să doneze sânge, şi mulţi muncitori străini ieftini şi opresaţi vor realiza repede că supremaţia zionistă este cel mai mare duşman al lor. Zilele zioniştilor sunt numărate. Nu este nevoie de un război. Lăsaţi-i să se distrugă singuri “în pace”. În interiorul zidurilor noului ghettou auto-impus nu au nici oaltă opţiune.

Ce ne rămâne nouă de făcut?

Se pare că orice formă de comunicare cu israelienii este imposibilă până ce acela care doreşte asta nu adoptă iluzia israeliană. De vreme ce este clar că israelienii se pricep destul de bine la auto-distrugere, tot ce ne trebuie este să le servim drept catalizator. O schemă graduală de boicoturi şi interdicţii vor face foarte bine acest lucru. Trebuie să începem cu boicoturi culturale şi economice. Trebuie să fim siguri că ucigaşii zionişti şi israelieni sunt arestaţi imediat ce aterizează pe pământul lumii libere (presupunând desigur că există aşa ceva). Dacă nu este suficient, trebuie să mergem mai departe şi să interzicem israelienilor călătoria în Europa până ce statul lor renunţă complet la zionism. Statele suficient de luminate încât să interzică antisemitismul, propaganda neonazistă şi orice formă de activitate rasistă ar trebui să ia în calcul imediat adăugarea activităţii zioniste pe lista acţiunilor interzise.

Nu va lua prea mult. În faţa adevărului, mulţi israelieni vor fi fericiţi să lase zionismul în spate şi să se realăture familiei omeneşti.


Cf. sursa in limba engleza.

********************************************************

Call for Partners

Blogul "Palestina, lacrima mea" nu mai este o iniţiativă aflată în stadiul de pionierat. Cotată de către Google cu Page Rank 4/10, a primit de la lansarea ei (în iulie 2006, în momentul agresiuni israeliene împotriva Libanului) mai mult de 16.000 de vizitatori unici şi a afişat peste 30.000 de pagini. Statisticile actuale înregistrează o medie de 77 de vizitatori cu aproximativ 120 de pagini citite zilnic.

A venit momentul deschiderii spre colaborări de orice fel: traduceri din presa internaţională, materiale de autor, documente video sau foto. Cei interesaţi să pună umărul la efortul prezentării oneste a acestui subiect fierbinte din politica internaţională sunt rugaţi să mă contacteze pe mail (riliescu2000@yahoo.com) în vederea intrării în echipă.