Este uşor de văzut cine sunt perdanţii. Este mai greu de văzut dacă este vreun câştigător. În timpul lunii iunie, a avut loc o confruntare dramatică între Fatah şi Hamas în Gaza. Preşedintele Abbas a dizolvat guvernul dominat de Hamas (din care Fatah făcea parte). Primul-ministru Ismael Haniyeh a spus că acest act este ilegal şi a refuzat să recunoască dizolvarea. Fiecare parte a utilizat forţa împotriva celeilalte. Hamas a câştigat în Gaza. Toţi liderii Fatah au părăsit Gaza pentru Cisiordania, unde Abbas a numit un nou guvern condus de Salam Fayyad, unul fără membri Hamas. De facto, Hamas controlează acum complet Gaza. Fatah controlează Cisiordania, deşi puţin mai puţin decât Hamas în Gaza. În Cisiordania, nu doar că Hamas există, deşi cumva underground pe moment, dar Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, afiliate cu numele la Fatah, acţionează autonom şi nu sunt în realitate sub controlul lui Abbas, nici nu subscriu orientării politice actuale.
Abas are o poziţie slabă. S-a orientat spre lumea din afară – Statele Unite, Uniunea Europeană, guvernele arabe “moderate” (mai precis Egipt şi Iordania), şi Israel – pentru patru lucruri: dragoste, bani, arme şi progrese substanţiale în direcţia unui stat palestinian independent. Până acum a primit o mulţime de dragoste, o parte dar nu toţi banii pe care Israelul îi datorează Autorităţii Palestiniene, nici o armă (dar ar putea veni ceva, în cantitate limitată), şi nimic care ar putea fi considerat o înţelegere definitivă cu Israelul.
Abbas trebuie să-şi consolideze autoritatea în Cisiordania. Noua slujbă a lui Tony Blair este să-l ajute s-o facă (şi asta e singura slujbă a lui Tony Blair). Dat fiind şansa foarte redusă ca să aibă loc negocieri serioase, lui Abbas îi va fi foarte greu să ajungă la o poziţie solidă. Şi are o dilemă majoră în faţă – ce anume să facă cu Gaza. Dacă ignoră complet Gaza, şi nu aranjează ca ajutorul în mâncare sau umanitar să ajungă în Gaza, atunci într-adevăr va renunţa la unitatea unui potenţial stat palestinian. Dacă acordă asistenţă, îşi răpeşte şansele de a primi în continuare bani (nu mai vorbim de arme) de la suporterii lui din afară, şi îndeosebi de la Israel. Abbas şi Fatah sunt perdanţi majori.
Deşi Statele Unite, Uniunea Europeană, Egiptul şi Iordania încearcă să creeze o situaţie în care Hamas să fie exclus din guvernul Autorităţii Palestiniene, ar putea în curând să-şi regrete succesul. Cu excepţia situaţiei în care Abbas face un miracol, alte confruntări armate sunt la orizont, cu deznodământ neclar. De vreme ce situaţia asta are loc exact în momentul în care Iraqul intră realmente în colaps şi vocile republicane în favoarea unei reduceri imadiate a participării trupelor americane sunt în substanţială creştere (prin intermediul senatorilor republicani influenţi ca Richard Lugar şi John Warner), creşterea confruntărilor armate în Israel/Palestina nu este câtuşi de puţin în favoarea intereselor Statelor Unite, Uniunii Europene, sau a Egiptului şi a Iordaniei. Aşadar adaug şi acest grup la perdanţi.
Apoi mai este marele perdant – Israelul. Ehud Olmert şi cabinetul lui nu par să fie de acord cu această viziune. Sunt aşa de captivaţi de izolarea Hamasului din cauza presupuselor lui trăsături de terorist încât sunt incapabili să mai cântărească propriul lor interes. Dar să privim situaţia Israelului. Sunt în conflict cu palestinienii de foarte mult timp. Unii ar putea considera acest conflict ca fiind continuu din 1997 (prima intifada), din 1967 (Războiul de Şase Zile), din 1948 (crearea statului Israel), din 1917 (Declaraţia Balfour). Este cel mai lung conflict de acest fel, dar să aruncăm o privire la modul în care s-au rezolvat alte situaţii identice.
Am putea compara conflictul din Israel-Palestina cu cel dintre albi şi negri în Africa de Sud, cu conflictul dintre unionişti şi republicani în Irlanda de Nord, cu conflictul dintre China şi Statele Unite după 1949. În fiecare dintre aceste cazuri, cele două părţi au avut obiective şi retorici diametral opuse. În fiecare dintre aceste cazuri, fiecare tabără a avut “duri” care i-au numit pe “durii” din cealaltă tabără “extremişti” (sau “terorişti”). În fiecare dintre aceste cazuri, părea virtual imposibil să se întindă o punte între cele două tabere. Şi totuşi, în fiecare dintre aceste cazuri, s-a găsit în cele dintre urmă o soluţie politică, una care cel puţin a redus la minim violenţa în cele din urmă.
Cum s-a făcut asta? S-a obţinut un aranjament numai atunci când ceea ce francezii numesc interlocuteurs valables (interlocutori valabili) au ajuns la putere în fiecare dintre aceste două tabere. Ce este un interlocuteur valable? Este un grup, adesea încarnat într-un anume lider, care are suport substanţial, este “dur” în deciziile politice, şi deci este în poziţia de a garanta o înţelegere de compromis dacă ceilalţi sunt de acord cu el. În Africa de Sud, înţelegerea a avut loc între F. W. De Klerk şi Partidul Naţionalist de o parte, şi Nelson Mandela şi Congresul Naţional African pe de cealaltă. În Irlanda de Nord, compromisul a fost între Reverendul Ian Paisley şi Partidul Unionist Democratic pe de o parte, şi Gerry Adams şi Sinn Fein pe de cealaltă. Tensiunile S.U.A.-China au ajuns la final atunci când preşedintele Richard Nixon a mers la Beijing să se întâlnească cu Mao Zedong.
De notat ceva în fiecare dintre aceste cazuri. Până în ultimul minut, cel puţin una dintre cele două părţi a spus că nu ar face niciodată un compromis cu cealaltă, din cauză că ceilalţi nu sunt demni de încredere. În fiecare dintre cazuri, ambele tabere au făcut exact ceea ce au respins. Motivele ar fi multiple, dar realismul şi oboseala au fost factorii cei mai importanţi care au dus la o înţelegere finală. Şi în fiecare caz, fiecare parte a făcut compromisuri dureroase dar a fost capabilă să-şi ţină fidelii pe linia stabilită.
Există acum asemenea interlocuteurs valables în Israel/Palestina? Din partea israeliană, Ariel Şaron ar fi putut juca acest rol. Ehud Olmert este de departe prea slab s-o facă. Şi pe moment, nu pare să existe un succesor al lui Şaron. De partea palestiniană, Hamas ar putea acum să joace acest rol. Dacă ar putea să-l joace în viitor nu este prea clar. Din cauza asta este greu de spus dacă Hamas este un învingător din recenta confruntare. Şi din această cauză este greu de spus dacă Arabia Saudită, care a aranjat un guvern de coaliţie Hamas-Fatah cu doar câteva luni în urmă, poate fi numită şi ea o învingătoare.
Ce urmează? Nu numai că aşteptăm interlocuteurs valables, dar aşteptăm jucători care să înţeleagă că nimic altceva nu va duce la încheierea confruntărilor. Totuşi vom mai avea de aşteptat o vreme.
“Comentarii în româneşte”
[Copyrightul aparţine lui Immanuel Wallerstein, distribuit de Agence Global. Pentru drepturi şi autorizaţii, inclusiv privitoare la traduceri şi la postări pe site-uri non-comerciale, şi contact: rights@agenceglobal.com, 1.336.686.9002 sau 1.336.286.6606. Se acordă permisiunea pentru download, trimitere electronică sau prin e-mail către terţi, cu condiţia ca textul să rămână intact iar nota privind copyrightul să fie inclusă. Pentru a contacta autorul, scrieţi la immanuel.wallerstein@yale.edu.
Aceste comentarii, publicate de două ori pe lună, intenţionează să fie reflecţii la scena lumii contemporane, aşa cum sunt ele percepute nu din perspectiva titlurilor de pe prima pagină ci pe termen lung.]
********************************************************
Call for Partners
Blogul "Palestina, lacrima mea" nu mai este o iniţiativă aflată în stadiul de pionierat. Cotată de către Google cu Page Rank 4/10, a primit de la lansarea ei (în iulie 2006, în momentul agresiuni israeliene împotriva Libanului) mai mult de 16.000 de vizitatori unici şi a afişat peste 30.000 de pagini. Statisticile actuale înregistrează o medie de 77 de vizitatori cu aproximativ 120 de pagini citite zilnic.
A venit momentul deschiderii spre colaborări de orice fel: traduceri din presa internaţională, materiale de autor, documente video sau foto. Cei interesaţi să pună umărul la efortul prezentării oneste a acestui subiect fierbinte din politica internaţională sunt rugaţi să mă contacteze pe mail (riliescu2000@yahoo.com) în vederea intrării în echipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu