Că Benjamin Netanyahu nu plănuiește să evacueze niciuna dintre coloniile ilegale ale țării sale nu este șocant. Toți cam știam că aceasta este poziția sa, chiar dacă nu ne-ar fi oferit din când în când indicii deloc subtile. Ce sfidează logica este obiceiul periodic al lui Bibi de a anunța cu turle și trâmbițe că nu are nicio intenție de a desființa vreo colonie din Cisiordania ocupată.
Cu ce scop?
Sigur, dă bine atunci când o asemenea intenție este enunțată în cadrul unei ceremonii ce sărbătorește 50 de activitate colonialistă, așa cum a procedat prim-ministrul „Israelului” săptămâna trecută.
Totuși, a-i încuraja pe coloniști este doar o fracțiune a poveștii adevărate. Pe măsură ce deținerea funcției de prim-ministru Zionist s-a tot prelungit în mod inevitabil, Netanyahu a amplificat treptat acest gen de retorică. În timp ce se afla în Davos, Elveția, în 2014, pentru a se întâlni cu secretarul de stat de atunci John Kerry, Bibi a declarat pentru un grup de jurnaliști israelieni că:
„Nu am nicio intenție de a evacua vreo colonie sau de a dezrădăcina vreun israelian.”
Din nou, e greu de crezut că John Kerry a fost exagerat de optimist privind o înțelegere cu Netanyahu. Puțini ar fi. Și acestea sunt doar două exemple din multe altele. Reiterarea constantă a intenției de a nu ceda niciun metru de pământ. Enunțarea constantă a acestei politici în arenele israeliene și internaționale este ceea ce o face remarcabilă. Acest refren s-a aflat în top 40 încă de când a venit Netanyahu la putere și poziția sa acolo s-a dovedit sigură. Ce se află în spatele depășirii recordului?
Benjamin Netanyahu, cel mai proeminent moștenitor de astăzi al școlii Zioniste revizioniste, crede cu tărie în conceptul de „zid de fier” articulat de Vladimir Jabotinsky. Această ideologie concepe o prezență militară impenetrabilă înconjurând Eretz Israel, protejând proiectul Zionist de vânturile ostile. Jabotinsky credea că numai forța armată îi poate face pe evrei să locuiască pe Pământul Sfânt. Această abordare, prin însăși designul său, cerea un război aproape continuu. Altfel, zidul ar fi devenit de nejustificat. Menachem Begin, Benjamin Netanyahu, partidul Likud și în general dreapta „Israelului” își datorează temeliile ideologice acestei abordări.
Lumea de astăzi s-a micșorat, informația circulă în secunde și accesul la așa-zisa informație este disponibil aproape universal. A justifica acum zidul de fier necesită mult mai mult decât a răspândi zvonuri despre hoarde sângeroase ce așteaptă la porțile națiunii. Acum trebuie să arătăm prin fotografii și clipuri video că așa-zisele hoarde sunt suficient de însetate de sânge. Totul este mai degrabă obositor.
Benjamin Netanyahu este un maestru al provocărilor. O declarație bine plasată ce declamă strident pământul drept un giuvaer al coroanei Zioniste poate stârni suficientă mânie pentru a justifica îngroșarea zidului ce înconjoară fortăreața „Israel.”
„Ia uite! Am spus un lucru mărunțel și întreaga lume este cuprinsă de panică! Cetățeni, suntem asediați! Puneți mâna pe arme!”
Răspândirea fricii a devenit o politică înrădăcinată în principiile fundamentale ale tuturor administrațiilor ce s-au perindat. Fără aceasta, nu există o justificare pentru stat. Numai dacă pocnești suficient lumea exterioară, numai dacă lași suficiente săgeți să zboare din direcția zidurilor fortăreței pentru a stimula un răspuns, poți mobiliza poporul.
Ațâțarea focurilor conflictului este unul dintre stâlpii centrali ai Zionismului. Conflictul este combustibilul ce menține statul Zionist pe linia de plutire în mijlocul oceanului propriei irelevanțe. Cascadoriile lui Bibi de a trimite săgeți verbale pentru a incita opinia publică este o strategie Zionistă clasică. Pentru guvernul israelian, un evreu în pericol este un evreu util. Numai printr-o evreime aflată în pericol poate Bibi și cei ca el să insufle viață nouă în zombiul Zionist. Și unde nu pândește pericolul, ei bine, îl putem crea printr-o ușoară zeflemea politică.
Ideologia Zionistă este coruptă, mereu a fost. Totuși, Benjamin Netanyahu ne-a învățat o lecție valoroasă. Prin destui dușmani externi, poți reînvia oricând un specimen mort al unei mișcări politice. Și dacă dușmanii externi nu mai există, și aceștia pot fi reînviați la fel de bine.
http://www.truetorahjews.org/fortess-israel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu