De curând a fost o reclamă la televizor, una în care un cuplu tânăr merge sau alunecă într-un loc fermecător, o fantastică lume colorată şi primitoare, un fel de Disneyland biblic. Fiecare pas al scurtei lor călătorii este întâmpinat de oameni care zâmbesc călduros, care se mişcă încet şi chiar fac câte o plecăciune, întâmpinându-i la fiecare întoarcere cu Şalom!
Este interesant faptul că toate feţele din reclamă sunt acelaşi gen de feţe pe care am putea să le vedem în New York sau Londra, excepţia fiind că toate sunt scăldate în lumină antică strălucitoare. Nu vedem tipuri dure de fundamentalism care taie crângul de măslini şi înjură pe toată lumea, chiar şi alţi evrei, ca fiind intruşi. Cu siguranţă nu vedem imigranţi aroganţi care se plimbă ţanţoş cu mitraliere, rânjind la cameră.
Cuplul îşi face rapid drum de la un peisaj plăcut la altul – imagini cu străduţe antice şi clădiri din Orientul Mijlociu, iar în final un bărbat care udă o grădină, luminat de soarele din fundal, în aşa fel încât fiecare strop pe care îl împrăştie este văzut ca o binecuvântare făcând deşertul să înflorească.
Nu vedem puncte de control pline de arme, nici sârmă ghimpată, nici ziduri de beton care fac ca zidul Berlinului să pară pitic. Nu vedem palestinieni, ba mai mult decât atât, nimeni care să aducă a arab. Nu vedem cozile interminabile de la punctele de control cu oameni săraci care aşteaptă cu orele doar pentru a-şi rezolva problemele de zi cu zi sau să se ducă la spital. Nu auzim soldaţii care îi înjură sau îi abuzează.
Nu vedem imagini ale giganticei închisori în aer liber care este Gaza, nici încetul şi inumanul asediu care înhaţă acel loc noapte şi zi, făcând aprope imposibil pentru un milion şi jumătate de suflete să se îmbrace şi să mănânce şi să se bucure de comodităţile de bază. Cu siguranţă nu vedem rachete Hellfire incinerând oameni, aşa cum a făcut una acum câteva zile omorând şase, fără nici cea mai mică urmă de legalitate.
Nu, este cuplu tânăr şi frumos care, pe scurt, alunecă visator prin fantezia însorită, femeia cu fermecătorul ei păr lung, buclat şi roşcat strălucind în soare.
Ultima imagine a bărbatului zâmbitor, care stropeşte un petec de grădină plin de lumina soarelui, mi-a adus aminte de o altă bucată dintr-un film, o excentricitate istorică scoasă de curând la lumină.
Celălalt film era asemănător, din multe puncte de vedere, deşi este vechi de 70 de ani şi în alb şi negru. A fost făcut din motive asemănătoare. A fost creat cu ocazia Jocurilor Olimpice din 1936 din Germania, iar satanicul geniu al marketingului, Joseph Goebbels, a văzut necesar faptul că trebuia să-i reasigure pe vizitatori de tratamentul Germaniei cu privire la evrei.
Vedeţi, deşi în 1936 Holocaustul era la distanţă de câţiva ani, chiar şi crimele şi incendiile şi jefuirile Nopţii de Cristal erau încă la o distanţă de doi ani, tot au existat tratamente urâte şi brutale la adresa evreilor germani, generând peste graniţe o acoperire mediatică neplacută. Naziştii erau preocupaţi ca nu cumva „presa nefavorabilă” să ţină turiştii departe de ceea ce era plănuit a fi cele mai grandioase Jocuri Olipmice de până atunci.
Vechiul film oferă o variantă fantezistă a tratamentului naziştilor faţă de evreii germani. Arată un sat vesel, de evrei relocaţi, în care oamenii se plimbă de jur împrejur şi arată plăcut şi fac lucruri plăcute. Este o scenă, în mod special, în care nişte evrei cară uriaşe bidoane de apă şi stropesc cu plăcere grădini mari şi luxuriante. Ei bine, filmul este inferior ca şi calitate faţă de filmul făcut în 2008 în Israel, trei sferturi de secol mai târziu, dar unul poate fi scuzat dacă ar gândi că cuiva din Israel i-a venit ispiraţia din filmul dr. Goebbels.
Dar poate că nu: la fel ca şi condiţiile, ideile şi acţiunile au tendinţa de a se înmulţi peste naţiuni şi epoci în repetate rânduri. Istoria este uitată cu regularitate, principalele poveşti sunt repuse în scenă de noi directori şi cu alte liste de caractere, şi rar mi-a fost dat să văd un exemplu mai asemănător decât prezentul efort al Israelului de re-branding.
A apărut o nouă reclamă acum, aceasta este cu vizitatori copii care trec prin diferite secvenţe de imagini strălucitoare. Dusă este femeia cu păr roşcat. Poate a fost intenţionată o serie de reclame, dar nu am putut să nu mă gândesc, poate reclama cu frumosul păr roşcat a fost restrasă deoarece prea multor telespectatori le aducea aminte de Rachel Corrie. Ea a fost un vizitator real în Israel, o femeie tânără, inocentă şi cu un caracter dulce, cu părul blond-roşiatic, cel puţin înainte de a fi făcută bucăţi de un buldozer israelian blindat D-9 deviat de la treaba lui de a sfărâma case arabe.
Cu siguranţă nu ăsta este genul de imagine pe care vrei să-l transmiţi prin efortul tău de re-branding.
John Chuckman trăieşte în Canada şi este fostul şef economic al unei mari companii petroliere canadiene. A contribuit cu acest articol pentru PalestineChronicle.com
Sursă: Palestine Chronicle, http://palestinechronicle.com/
Data: 11 noimebrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu