marți, iunie 01, 2010

Un loc special în Iad/ Al doilea război cu Gaza: Israel a pierdut pe mare


Deja nu mai apărăm Israelul. Noi apărăm acum blocada, care se transformă în Vietnamul Israelului.

De Bradley Burston

Un război spune unui popor adevăruri groaznice despre sine. De aceea este atât de greu să asculți.

Eram determinați să evităm să aruncăm o privire onestă asupra primului război din Gaza. Acum, în ape internaționale și după ce am deschis focul asupra unui grup de ajutoare umanitare și de activiști internaționali, luptăm și pierdem al doilea război. Pentru Israel, în final, acest Al Doilea Război din Gaza ar putea fi mult mai costisitor și mai dureros decât primul.

Când au intrat în primul război din Gaza, la sfârșitul anului 2008, armata israeliană și liderii politici sperau să-i dea o lecție Hamasului. Au reușit. Hamas a învățat că cea mai bună metodă de a lupta cu Israel este aceea de a lăsa Israelul să facă ceea ce a început să facă în mod normal: scandal, greșeli, lipsă de cooperare, să se înfurieze.

Nu numai Hamas, ci și Iran și Hezbollah, au învățat din timp că propriul embargo al Israelului asupra Gazei condusă de Hamas era cea mai sofisticată și cea mai puternică armă pe care ar fi putut să o lanseze împotriva statului evreu.

Aici în Israel, încă nu am învățat lecția: deja nu mai apărăm Israelul. Acum noi apărăm blocada. Blocada în sine devine Vietnamul Israelului.

Eram, bineînțeles, conștienți că se putea întâmpla așa. Duminică, când purtătorul de cuvânt al armatei a început să vorbească despre flotila umanitară pentru Gaza din punctul de vedere al unui atac asupra Israelului, membrul Knessetului Nahman Shai, purtătorul de cuvânt șef al IDF din timpul Războiului din Golf din 1991, a vorbit public despre cel mai mare coșmar al său, o operațiune în care trupele israeliene, în raid pe flotilă, ar putea deschide focul asupra activiștilor, ajutoarelor umanitare și laureaților Nobel.

Membrul Knessetului din partea partidului Likud, Miri Regev, care și el a condus odată Departamentul Purtătorului de Cuvânt al IDF, a declarat luni dimineață că cel mai important lucru în momentul de față este de a rezolva rapid cu raporturile negative din mass media, astfel încât să dispară.

Dar nu nu vor dispărea. Una dintre nave este numită după Rachel Corrie, ucisă în timp ce vroia să bareze calea unui buldozer al IDF în Gaza, acum șapte ani. Numele și povestea ei au devenit de atunci un paratrăsnet pentru activismul pro-palestinian.

În marșul nostru treptat ca de leming, al nebuniei în relațiile noastre cu Ankara, o putere regională de o importanță crucială și care dacă ar fi fost luată în seamă, ar fi putut ajuta la prevenirea Primului Război din Gaza, poate cel mai amenințător lucru acum este faptul că am ajuns periculos de aproape de a declara efectiv starea de război cu Turcia.

„Acesta va fi un incident de mari proporții, mai ales cu turcii”, a declarat Benjamin Ben-Eliezer, ministrul cabinetului, care este cel mai conștient de relațiile Israelului cu lumea musulmană.

Explicăm, de nenumărate ori, că noi nu suntem în război cu populația din Gaza. O spunem de fiecare dată pentru că noi înșine trebuie să o credem, tocmai pentru că în sinea noastră nu credem acest lucru.

Era o vreme în care se putea spune că nu cunoaștem decât momente de război. S-a terminat. Acum nu mai știm nimic. Și iată încă o problemă pentru a înfrâna discuțiile cu Hamas și Iran: ei ne cunosc mult mai bine decât ne cunoaștem noi înșine.
Ei știu, așa cum sugerează și cântecul despre războiul din Liban ( „Lo Yachol La'atzor Et Zeh”) ,că noi, neputând să ne vedem clar, nu mai suntem capabili să ne oprim.

Hamas, ca și Iran, a ajuns să știe și să beneficieze de pe urma toxicității politicilor interne ale Israelului, care este mai mult decât pregătită să ipotecheze viitorul de dragul unui moment de calm aparent.

Ei știu că în disperarea noastră de a ne proteja propria noastră imagine, vom evita să modificăm politici care pur și simplu au adus ajutor și consolare inamicilor noștri, mai ales Hamasului, care asediul din Gaza a îmbogățit-o prin taxe de tunel și a înrădăcinat-o prin ura îndreptată împotriva Israelului.

Trebuie spus că pentru mulți de dreapta va fi o bucurie liniștită în tot ce se va întâmpla atunci când totul va izbucni. „V-am zis noi”, vor începe croncănelile. „Lumea ne urăște indiferent de ce facem. Așa că mai bine continuăm cu construitul [a se citi: ‚a coloniza Cisiordania și Ierusalimul de Est’] și a ne apăra granițele [ a se citi: ‚a întări Hamasul și în final a ne răni singuri prin refuzul de a ridica blocada din Gaza’].”

Hamas, Iran și israelienii și diaspora de dreapta știu că acesta este un test de o enormă importanță pentru Benjamin Netanyahu. Fixat pe ideea de a face lumea să fie cu ochii pe Iran și la amenințarea pe care o reprezintă pentru populația din Israel, Netanyahu trebuie să recunoască că acum lumea este atentă la Israel și la amenințarea pe care o reprezintă pentru populația din Gaza.

Sursa: Haaretz,
http://www.haaretz.com/blogs/a-special-place-in-hell/a-special-place-in-hell-the-second-gaza-war-israel-lost-at-sea-1.293246

Un comentariu:

silmarill spunea...

Palestina a existat vreodata ca stat? recunoscut de toate tarile membre ONU !? Palestina a existat ca stat inaintea crearii Statului Israel ?