marți, iunie 19, 2007

Părăsind ghettoul zionist (de Ari Şavit)

Ne-am întâlnit cu 25 de ani în urmă. Exact cu 25 de ani în urmă. Avraham – Avrum – Burg şi cu mine participam atunci la un mic grup de soldaţi şi ofiţeri în rezervă care se pronunţau împotriva Primului Razboi cu Libanul. Ne numeam “Soldaţi Împotriva Tăcerii”. Foarte repede Avrum ne-a părasit. În timpul marii demonstraţii a celor 400.000 [marşul pentru pace de la Tel Aviv, care a urmat masacrului de la taberele de refugiaţi din Beirut Sabra şi Şatila din Septembrie 1982], a devenit un star şi s-a îndreptat imediat spre politică. La început a fost unul dintre aghiotanţii lui Şimon Peres. Apoi a fost marea speranţă a Tinerei Gărzi a Partidului Laburist. După care preşedintele Agenţiei Evreieşti, Preşedinte al Knessetului, candidat pentru preşedinţia laburiştilor.

Apoi, dintr-o dată, în urmă cu trei ani, Burg a lăsat totul baltă şi a plecat. A plecat să-şi umple buzunarele. S-a lăsat ademenit într-o înţelegere de privatizare dubioasă şi în cele din urmă ratată. A fost bârfit în ziare, anchetat de stat, investigat de poliţie. Şi în tot acest timp a scris o carte.

În tot acest timp a formulat puternicile intuiţii din “Înfrângerea lui Hitler”.

Burg nu o va admite, dar din punctul său de vedere cartea pe care o lansează acum, în Hebrew Book Week, este o carte profetică. O carte care intenţionează să acopere regatul cu profeţie. Pentru alţii, cartea nu va fi uşor de definit. Ea conţine gânduri profunde despre Israel şi zionism, o comparaţie puternică între Israel şi Germania, criticism tranşant la adresa spânzurării lui Eichmann, reflecţii despre Iudaism în era globalizării şi amintiri despre casa tatălui său.

Yosif Burg, refugiatul de la Dresda, conferă cărţii o anume căldură care nu poate fi găsită în cuvintele mânioase ale fiului său. Într-adevăr, spre sfârşit optimistul Avrum caută să-şi transforme elogiul într-o cântec de victorie, dar încercare nu este pe deplin convingătoare. Israelul din “Înfrângeerea lui Hitler” este un loc foarte aspru. Brutal şi imperialist, cu chef de harţă şi insular. Un loc al relaţiilor umane superficiale, al banditismelor de tot felul, lipsit de inspiraţie spirituală.

Am fost şocat de această carte. Am văzut în ea renunţarea la israelicitate a unui coleg israelian. Am văzut-o ca pe un atac unidimensional şi lipsit de empatie împotriva experienţei israeliene. Totuşi, dialogul cu Avrum a fost revelator. Ne-am supărat unul pe celălalt şi am ridicat vocile, ne-am cântărit războinic ca doi gladiatori răniţi în arenă. Nu te poţi despărţi de Avrum cel care a fost. Nu te poţi despărţi de educaţia, de logica, sau de abilitatea lui de a pune degetul pe rană. Poate din cauza asta ne înfurie atât de mult pe toţi. Prieten sau predator, frate sau dezertor. Avrum Burg, am citit noua ta carte, “Înfrângerea lui Hitler”, ca pe o despărţire de zionism. Mă înşel? Încă mai eşti un zionist?

“Sunt fiinţă omenească, sunt evreu şi sunt israelian. Zionismul a fost un instrument care m-a ajutat să trec de la starea evreiască a fiinţei la starea israeliană a fiinţei. Cred că Ben-Gurion a fost cel care a spus că mişcarea zionistă a fost eşafodajul cu care am construit o casă, şi care ar trebui să fie abandonat după proclamarea statului.”

Deci confirmi că nu mai eşti zionist?

“Deja la Primul Congres Zionist, zionismul lui Herzl îl înfrângea pe acela al lui Ahad Ha’am. Cred că secolul XXI ar trebui să fie secolul lui Ahad Ha’am. Trebuie să-l lăsăm pe Herzl în spate şi să ne îndreptăm spre Ahad Ha’am.”

Asta înseamnă că nu mai găseşti noţiunea de stat evreiesc acceptabilă?
”Nu mai merge. Definirea statului Israel ca stat evreiesc este cheia sfârşitului lui. Un stat evreiesc e exploziv. E dinamită.”

Şi un stat evreiesc democratic?

“Oamenii găsesc asta foarte confortabil. E drăguţ. E şmalţy. E nostalgic. E retro. Dă un sens de plenitudine. Dar “evreiesc democratic” este nitroglicerină.”

Trebuie să schimbăm imnul naţional?

“Imnul naţional este un simbol. Aş fi gata să-l schimb cu o realitate în care fiecare lucru e la locul lui şi doar simbolul este călcat în picioare.”

Trebuie să schimbăm Legea Reîntoarcerii?

“Trebuie să deschidem discuţia. Legea Reîntoarcerii este o lege apologetică. Este imaginea în oglindă a lui Hitler. Nu vreau ca Hitler să-mi definească identitatea.”

Ar trebui dizolvată Agenţia Evreiască?

"Pe vremea când eram preşedinte al Agenţiei Evreieşti, am sugerat schimbarea numelui ei din Agenţia Evreiască pentru Pământul Israelului în Agenţia Evreiască pentru Societatea israeliană. Este loc pentru instrumente filantropice. Dar în centrul experienţei ei are de lucrat cu toţi cetăţenii Israelului, inclusiv arabii.”

Scrii în cartea ta că zionismul este zionism catastrofic, deci nu eşti doar post-zionist ci anti-zionist. Şi spui că din anii ’40, elementul catastrofal a fost integrat zionismului. Rezultă că eşti anti-zionist.

“Ahad Ha’am l-a acuzat pe Herzl că întreg zionismul lui îşi are sursa în anti-semitism. El s-a gândit la altceva, la Israel ca centru spiritual – linia lui Ahad Ha’am nu a murit, şi acum a venit timpul să câştige forţă. Zionismul nostru agresiv îndreptat împotriva lumii este dezastros.”

Dar nu este vorba doar de problema zionistă. Cartea ta este anti-israeliană, în cel mai adânc sens. Este o carte din care emană scârba pentru israelicitate.

“Când am fost copil eram evreu. În limbajul prevalent aici: un băiat evreu. Am urmat heder-ul [şcoală religioasă]. Am fost educat de foşti studenţi yeşiva. După care, în cea mai mare parte a vieţii mele am fost israelian. Limbaj, semne, mirosuri, gusturi, locuri. Totul. Azi nu mai este suficient pentru mine. În situaţia mea de azi, sunt dincolo de israelism. Din cele trei identităţi care mă definesc – omenească, evreiască şi israeliană – simt că elementul israelian dăunează celorlalte două.

Poziţia ta este conciliatorie şi umanistă din acest punct de vedere. Dar dincolo de această atitudine dezvolţi un punct de vedere foarte brutal la adresa israelicităţii şi a israelienilor. Spui lucruri îngrozitoare despre noi.

“Cred că am scris o carte de dragoste. Dragostea doare. Dacă aş fi scris o carte despre Nicaragua, nu mi-ar fi păsat. Dar vin dintr-un loc de durere sfâşietoare. Îmi văd dragostea paralizată. Îmi văd societatea, locul în care am crescut şi casa mea în curs de distrugere.”

Dragoste? Scrii că israelienii înţeleg numai limbajul forţei. Dacă cineva ar fi scris că arabii înţeleg numai de forţă, ori că turkmenii înţeleg numai de forţă, ar fi imediat etichetat drept rasist, şi pe bună dreptate.

"Nu poţi desprinde din context o propoziţie şi să spui că aceasta este întreaga carte."

Nu e vorba doar de o propoziţie. Se repetă. Spui că avem forţă, enorm de multă forţă şi doar forţă. Spui că Israelul este un ghettou zionist, un loc imperialist şi brutal care crede doar în el însuşi.

“Uită-te la Războiul din Liban. Oamenii s-au întors de pe câmpul de luptă. Au fost anumite izbânzi, anumite eşecuri, lucrurile au ieşit la iveală. Te-ai aştepta ca oamenii din vârful piramidei şi chiar cei de dreapta să înţeleagă că atunci când Armatei de Apărare Israeliene (AAI) i se permite să câştige, nu câştigă. Forţa nu este o soluţie. Apoi vine Gaza, şi care este discursul privind Gaza? O să-i zdrobim, o să-i ştergem de pe faţa pământului. Nimeni nu a priceput nimic. Nimeni. Şi nu e vorba doar de la naţiune la naţiune. Uită-te la relaţiile dintre oameni. Ascultă conversaţiile private. Nivelul violenţei de pe străzi, discursul femeilor în vârstă. Uită-te la oglinda din faţa Israelului.”

Ceea ce spui este că problema nu rezidă doar în ocupaţie. În ochii tăi, Israelul ca întreg este o mutaţie oribilă.

“Ocupaţia este doar o mică parte. Israelul e o societate înfricoşătoare. Dacă vrei să priveşti în faţă sursa obsesiei pentru forţă şi s-o dezrădăcinezi, trebuie să găseşti frica. Şi meta-frica, frica primară sunt cele şase milioane de evrei care au pierit în Holocaust.”

Aceasta este teza cărţii. Nu eşti primul care o propui, dar o formalizezi foarte acut. Susţii că suntem nişte handicapaţi psihic. Suntem cuprinşi de uscăciune şi de teamă, utilizăm forţa pentru că Hitler ne-a cauzat daune psihice de neşters.

“Da.”

Ei bine, sunt în dezacord, şi afirm că descrierea ta este distorsionată. Nu e chiar aşa de rău ca şi cum am trăi în Islanda şi ne-am imagina că suntem împresuraţi de nazişti care de fapt au dispărut în urmă cu 60 de ani. Suntem înconjuraţi de ameninţări reale. Suntem una dintre cele mai ameninţate ţări din lume.

“Adevăratul clivaj israelian de azi este acela dintre cei care cred şi cei cărora le este frică. Marea victorie a dreptei israeliene în luptă pentru sufletul politic israelian constă în modul în care l-a îmbibat aproape în totalitate cu paranoia absolută. Accept că sunt anumite dificultăţi. Dar sunt ele insurmontabile? Este fiecare inamic un Auschwitz? Este Hamas o calamitate?”

Eşti arogant şi dispreţuitor, Avrum. Nu ai nici un fel de empatie pentru israelieni. Îl tratezi pe evreul israelian drept paranoic. Dar în vreme ce stereotipul prinde, anumiţi paranoici chiar sunt persecutaţi. La momentul discuţiei noastre, Ahmadinejad a spus că zilele noastre sunt numărate. A promis eradicarea noastră. Nu, el nu este Hitler. Dar nu este nici un miraj. Este o ameninţare reală. El este lumea reală – o lume pe care tu o ignori.

”Afirm că în acest moment, Israelul este o traumă în aproape toate dimensiunile sale. Şi nu este o problemă doar teoretică. N-ar fi abilitatea noastră de a trata cu Iranul mult mai bună dacă am reînnoi abilitatea Israelului de a avea încredere în celelalte ţări? N-ar fi mai corect dacă n-am aborda problema de capul nostru, ci mai degrabă ca o piesă dintr-o aliniere mondială alături de Bisericile creştine, alături de guverne şi în cele din urmă de armate?

În loc de asta, noi spunem că nu avem încredere în restul lumii, că ei ne vor abandon, şi aici repetăm întoarcerea lui Chamberlain de la München cu umbrela neagră, şi-i vom bombarda de capul nostru.”

În cartea ta nu suntem doar victimele naziştilor. În cartea ta suntem aproape iudeo-nazişti. Eşte precaut. De fapt nu spui că Israelul este Germania nazistă. Dar ajungi foarte aproape. Spui că Israelul este o Germanie pre-nazistă. Israelul este Germania lăsată în voia naziştilor.

“Da. Am pornit cartea din cel mai trist punct. Ca o jelanie, dar spre pierderea Israelului. În perioada în care am scris cartea titlul ei s-a vrut “Hitler a câştigat”. Eram sigur că totul s-a sfârşit. Dar încet am descoperit aspecte care m-au îndreptăţit să consider că nu totul e pierdut. Şi l-am descoperit pe tatăl meu ca reprezentativ pentru evreimea germană, aşa cum a fost pe vremea ei. Aceste două teme domină cartea de la începutul şi până la sfârşitul ei. La sfârşit, sunt o persoană optimistă, şi sfârşitul cărţii este şi el optimist.”

Sfârşitul poate fi optimist, dar de-a lungul tuturor paginilor sale cartea pune în mod repetat semnul egal între Israel şi Germania. Este acest lucru realmente justificat? Există o bază suficient de sigură pentru o analogie Israel-Germania?

“Nu e ştiinţă exactă, dar am să-ţi enumerez câteva dintre elementele care predomină: senzaţia puternică de insultă naţională, sentimentul că lumea ne-a respins, pierderi de război inexplicabile. Şi, ca un rezultat, centralitatea pe care militarismul o ocupă în identitatea noastră. Locul pe care îl ocupă ofiţerii în rezervă în cadrul societăţii noastre. Numărul israelienilor înarmaţi de pe străzi. Spre ce se îndreaptă roiul ăsta de oameni înarmaţi? Ei exprimă public sloganul: “Arabii afară.”

Ce spui tu de fapt este că avem viruşii nazismului în noi.

“Termenul ‘nazism’ este extrem de încărcat.”

Avrum Burg scrie în noua sa carte: “Este uneori foarte dificil pentru mine să fac distincţia dintre naţional-socialismul primitiv şi anumite doctrine naţionaliste culturale [israeliene] ale zilelor noastre.”

”Există o diferenţă între a spune ‘nazism’ şi ‘naţional-socialism’. Nazismul este o imagine foarte gravă, în noi ajunge până la ultimele sale consecinţe.”

Ok, să lăsăm nazismul. Eşti îngrijorat de un dezastru fascist în Israel?

“Cred că îl avem deja.”

Chiar crezi că sloganele rasiste care, în mod curios, chiar apar pe străzile Ierusalimului, sunt înrudite cu sloganele anilor ’30 din Germania?

“Consider că nu plivim extremismele cu toată puterea noastră. Şi aud voci din Sderot... O să distrugem, o să omorâm şi o să expulzăm. Apoi mai este discursul transferist din guvern... Am încălcat atât de multe linii roşii în ultimii câţiva ani. Şi ajungi să te întrebi care va fi următoarea linie roşie pe care o vom călca în picioare.”

În carte te întrebi şi răspunzi: “Am o intuiţie foarte puternică”, scrii tu, “că sunt şanse foarte mari ca viitorul Knesset al Israelului... să interzică relaţiile sexuale cu arabii, să utilizeze metode administrative pentru a împiedica angajarea arabilor de către evrei ca femei de serviciu şi muncitori... aşa cum au făcut Legile de la Nüremberg... Toate acestea se vor întâmpla, şi se întâmplă deja.” Nu te-ai lăsat cumva dus de val, Avrum?

“Pe vremea când eram preşedinte al Knessetului, am auzit vorbindu-se despre acest subiect. Am mediat conversaţii foarte profunde între membri din tot spectrul Parlamentului. Am auzit pacifişti spunând – vreau pace pentru că-i urăsc pe arabi şi nu suport să mă uit la ei şi nu-i tolerez, - şi am auzit oameni de dreapta utilizând limbajul kahanist. Kahanismul [referitor la doctrina ultranaţionalistă a rabinului Meir Kahane] are locul lui în Knesset. A fost discalificat ca partid, dar constituie 10, sau poate 15 şi chiar 20% din discursul evreiesc din Knesset. Problemele acestea sunt departe de a fi simple. Sunt ape tulburi.”

Am să-ţi spun sincer. Cred că avem probleme morale şi psihologice serioase. Dar cred că paralela cu Germania în zorii ascensiunii nazismului spre putere este lipsită de bază. Un exemplu: există o problemă legată de locul armatei în vieţile noastre şi de locul generalilor în politica noastră, precum şi de relaţiile dintre eşalonul politic şi armată. Dar tu compari militarismul israelian cu militarismul german, ceea ce constituie o comparaţie falsă. Descrii Israelul ca o Sparta prusacă trăind în spatele sabiei, şi nu aşa se vede Israelul din afară. Cu siguranţă nu în 2007.

“Îţi invidiez abilitatea de a citi situaţia aşa cum o faci. Te invidiez foarte mult. Dar eu consider că suntem o societate care simte că trăieşte în spatele sabiei... Nu e o întâmplare că fac comparaţia cu Germania, pentru că senzaţia că suntem obligaţi să trăim în spatele sabiei ne apropie de Germania. Ce ne-au furat ei în cei 12 ani de nazism cere o sabie foarte mare. Uită-te la Zid. Zidul de separare este un zid împotriva paranoii. Şi s-a născut în mediul meu. În şcoala mea de gândire. Cu propriul meu Haim Ramon. Care e ideea? Că o să ridic un zid mare şi că problema va fi rezolvată, pentru că n-o să-i mai văd. Ştii, mişcarea laburistă a văzut întotdeauna contextul istoric şi a reprezentat o cultură a dialogului, dar avem o meschinărie sufletească îngrozitoare. Zidul marchează fizic sfârşitul Europei. El spune că aici ia sfârşit Europa. El spune că eşti avanpostul Europei şi că zidul de separă de barbari. Ca şi Zidul Roman. Ca şi Zidul Chinezesc. Dar e şi vrednic de milă. Este actul de divorţ dintre noi şi viziunea integrării. Este foarte xenofobic. Este o formă de nebunie. Şi vine tocmai într-un moment în care Europa însăşi, şi lumea întreagă cu ea, a făcut un progres impresionant în internalizarea lecţiilor Holocaustului şi a alimentat un mare progres în comportamentul normativ al naţiunilor.”

Adevărul este că tu eşti un europenist notoriu. Trăieşti la Nataf dar aparţii trup şi suflet Bruxelles-ului. Profetul din Bruxelles.

“Absolut. Categoric. Văd Uniunea Europeană ca o utopie biblică. Nu ştiu cât va ţine, dar e superbă. E complet evreiască.”

Şi această admiraţie pe care o arăţi pentru Europa nu este accidentală. Pentru că unul dintre lucrurile de seamă din cartea ta este acela că sabra Avrum Burg nu mai vrea să fie sabra şi se pune în legătură cu un fel de romantism yekke [evrei de origine germană]. Zionistul israelian apare ca un baron vulgar în carte, în vreme ce evreul german este idealul şi modelul.

“Eşti un dihotomist, Ari, în vreme ce eu sunt un holist. Tu tai în bucăţi iar eu încerc să pastrez. Aşadar nu spun că întorc spatele identităţii de sabra ci o îndrept înspre o altă direcţie. Şi acest lucru este adevărat. Foarte adevărat.”

Mai am o obiecţie la acest romantism. Descrii o mie de ani minunaţi de evreicitate germană. Într-o mare măsură vezi evreicitatea germană ca un model. Dar aceasta a luat sfârşit la Auschwitz, Avrum. A condus la Auschwitz. Romantismul tău yekke este de înţeles şi atractiv, dar minte.

“Există vreun romantism cu fundament? Are romantismul tău israelian vreo bază?”

Israelicitatea mea nu este romantică. Dimpotrivă, este crudă. Izvorăşte dintr-o necesitate înţeleasă. Iar tu tulburi această necesitate. Emoţional, tu preferi să te muţi de la Dresda la Manhattan decât să te confrunţi cu soarta evreului israelian.

“Noi nu vrem să acceptăm asta, dar existenţa Diasporei datează de la începuturile istoriei noastre. Abraham l-a descoperit pe Dumnezeu în afara graniţelor Ţării. Jacob a condus triburile în afara fruntariilor. Triburile au devenit popor în afara lor. Tora a fost dată departe de casă. Ca israelieni şi zionişti, noi ignorăm complet aceste aspecte. Noi respingem Diaspora. Dar eu susţin că aşa cum a fost ceva uimitor în evreicitatea germană, în America, de asemenea, ei au creat potenţialul pentru ceva uimitor. Ei au creat o situaţie în care goy-ul poate fi tatăl meu, şi mama mea, şi fiul meu, şi partenerul meu. Acolo goy-ul nu este ostil ci cooperant. Ca rezultat, ia naştere o experienţă evreiască a integrării, nu a separaţiei. Nici o segregaţie. Consider că aceste lucruri lipsesc aici. Aici goy-ul este ceea ce a fost în ghetto: agresiv şi ostil.”

Există realmente un comportament profund anti-zionist în tine. Din punct de vedere emoţional, eşti alături de evreii germani şi de evreii americani. Asta te încântă, te vrăjeşte, şi prin comparaţie vezi opţiunea zionistă ca fiind crudă şi epuizată spiritual. Nu-ţi umple nici inima nici sufletul.

“Da, da. Realitatea israeliană nu este seducătoare. Oamenii nu vor s-o admită, dar Israelul e pus la zid. Întreabă-ţi prietenii dacă sunt siguri că urmaşii lor vor mai trăi aici. Câţi vor spune da? Cel mult 50%. Cu alte cuvinte, elita israeliană s-a desolidarizat de acest loc. Şi fără o elită, nu există naţiune.”

Spui că noi ne sufocăm aici din lipsă de spirit.

“Totalmente. Suntem deja morţi. Încă nu ni s-a adus la cunoştinţă, dar suntem morţi. Nu mai merge. Nu merge.”

Şi vezi în evreicitatea americană dimensiunea spirituală şi fermentul cultural pe care nu-l găseşti aici.

“Cu certitudine. Nu există nici o scriitură evreiască în Israel. Există o scriitură evreiască importantă în Statele Unite. Nu poţi vorbi cu nimeni aici. Comunitatea religioasă din care am făcut parte – nu mă simt aparţinându-i. Comunitatea seculară – nu sunt nici parte din ea. Nu am cu cine să vorbesc. Stau alături de tine şi nici tu nu mă înţelegi. Eşti împotmolit într-o extremă naţionalist-şovină.”

Este complet corect. Sunt convins de bogăţia evreiască despre care vorbim. Dar sunt de asemenea convins că analiza zionistă de la care s-a pornit a fost corectă. Fără Israel nu este nici un viitor pentru o civilizaţie evreiască non-ortodoxă.

“Ia cea mai pură israelicitate care există. Moşe Dayan, de exemplu. Şi vom obţine toţi Avrumii din el. Israelicitate absolut imaculată. Fără nimic adăugit. Nimic. Eşti sigur că acest trai-pentru-a-trăi va dura? Ia pe de altă parte “ulii”. Martin Buber, George Steiner. Zici că aceşti ulii nu ajung nicăieri. Dar experienţa mea istorică spune că aceşti ulii ajung mai departe decât cirezile.”

Aşadar îţi pregăteşti uneltele pentru exil.

“Am trăit cu ele din ziua în care m-am născut. Ce altceva înseamnă atunci când spunem în rugăciune că din cauza păcatelor noastre am fost exilaţi din ţara noastră? În istoria evreiască existenţa spirituală este enternă şi existenţa politică este temporară.”

În acest sens, eşti esenţialmente non-zionist. Din cauza faptului că energia necesară creării şi menţinerii acestui loc este copleşitoare, tu spui că n-ar trebui să dăruim întreaga noastră plinătate acestui loc.

“Nu există o plenitudine israeliană. Există o plenitudine evreiască. Israelianul este un evreu pe jumătate. Iudaismul a pregătit întotdeauna soluţii alternative. Eroarea strategică a zionismului a fost aceea de a anula alternativele. El construieşte aici o întreprindere ale cărei cele mai importante secţiuni sunt o iluzie. Tu chiar crezi că o entitate seculară post-kibbuţiană de tip Tel Aviv va [continua] să existe aici? Niciodată. Israelicitatea a avut doar corp, nu şi suflet. În cel mai bun caz, aparenţa unui suflet. Eşti deja mort spiritual, Ari. Ai doar un corp israelian. Dacă poţi suporta asta, în curând nu vei mai exista.”

Israelicitatea este de departe mai bogată, Avrum. Are energie şi vibraţie, diversitate şi productivitate. Dar tu ai dezertat israelicitatea. Ai părăsit-o. Tu ai fost israelian. Ai fost mai israelian decât mine. Dar acum s-a sfârşit.

“S-a sfârşit. Cred că ‘non-israelismul’ nu este o alternativă întregii existenţe evreieşti a celor două mii de ani despre care vorbesc. Din cauza asta am scris această carte. Pentru că nu pot părăsi această lume minţindu-mă pe mine. Ţi-am zis: nu existe existenţă evreiască fără o poveste. Nu există aşa ceva. Iar aici cu certitudine nu e nici o poveste. Şi ceea ce este şi mai grav e că lipsesc forţele care ar scoate o poveste din asta.Prin urmare, mă întorc în lume şi la Iudaism. Pentru că Evreul este primul postmodernist, Evreul este primul globalist.”

Realmente eşti un globalist acum. Într-adevăr te duci afară în lume. Ai obţinut un paşaport franţuzesc, şi în calitate de cetăţean francez ai votat la alegerile prezidenţiale franceze.

“Am declarat deja: sunt un cetăţean al lumii. Aceasta este ierarhia identităţilor mele: cetăţean al lumii, după care evreu şi abia la urmă israelian. Simt o responsabilitate grea pentru pacea lumii. Şi în ochii mei Sarkozy este o ameninţare pentru pacea lumii. Din această cauză am fost să votez împotriva lui.”

Eşti francez?

“Din multe puncte de vedere sunt european. Iar din punctul meu de vedere, Israelul este o parte a Europei.”

Dar nu este. Nu încă. Iar tu eşti o persoană publică israeliană care ia parte la alegerile prezidenţiale franceze în calitate de francez. E un gest cu bătaie lungă. Un act pre-zionist evreiesc. Ceva ce nici un englez nici un olandez nu ar face.

“Adevărat. Este absolut evreisc. Mă îndrept spre condiţia evreiască.”

Recomanzi ca fiecare israelian să dobândească un paşaport străin?

“Toţi care pot.”

Dar în acest caz, şi în acesta, distrugi siguranţa mutuală israeliană. Te joci cu multiplele tale paşaporturi şi cu multiplele tale identităţi, ceea ce nu este la îndemâna multor altora. Distrugi ceva extrem de necesar.

“Acestea sunt temerile tale, Ari. Îţi sugerez să nu-ţi fie frică. Asta spun în carte. Propun să încetăm să ne mai fie frică.”

Dar tu nu eşti doar cartea, Avrum. Eşti şi persoana din afara cărţii. Şi există o contradicţie între purismul omului care a scris cartea şi viaţa politică a celui care trăieşte aici.

“O problemă îngrozitoare. Îngrozitoare. Şi e adevărat. În unii ani am trăit o minciună. Timp de mulţi ani nu am fost eu însumi. La începutul drumului meu politic am avut energia luptei pentru religie şi stat, a luptei pentru pace. Aveam suflul lui [Yeşayahu] Leibowiţ în pânze. Aceştia au fost anii mei de onestitate. Acesta am fost eu. Dar mai apoi, timp de mulţi ani am fost un Maipainik [de la Maipai, partidul care m-ai târziu a luat numele de Laburist]. Eram acolo doar ca să fiu acolo. Şi n-am mai fost eu. Am urmat o doctrină falsă.”

Şi acum că eşti eliberat de limitaţiile impuse de politică, reiei din plin tezele lui Leibowiţ. Descrii asasinările [activiştilor palestinieni] drept acte criminale. Eşti fericit că nepotul mamei tale nu este un pilot de luptă care omoară oameni nevinovaţi. Descrii ocupaţia ca pe un Anschluss israelian. Un Anschluss israelian?

“Exact asta facem noi acolo. Ce vrei să spun despre ce facem noi acolo? Ca este umanism? Crucea Roşie?

Iar asasinările [activiştilor palestinieni] sunt crime?

”Unele dintre ele, cu certitudine.”

Suntem forţaţi să comitem crime de război?

“Nu am altă posibilitate să văd aceste lucruri. În special dacă nu există orizontul pentru dialog. Israelienii sunt foarte calmi. Un arab mai mult, un arab mai puţin. Ya’allah, e bine. Dar la final, maldărul e imens. Numărul inocenţilor este atât de mare încât nu mai poate fi estimat. Şi atunci explozia noastră, explozia lor şi lumea va fi infinită. Văd acest lucru întâmplându-se în faţa ochilor mei. Văd muntele de corpuri palestiniene înălţându-se peste zidul pe care l-am ridicat ca să nu-l vedem.”

Iar tu nu eşti doar Leibowiţ. Eşti de asemenea Gandhi. Spui că reacţia corectă la Holocaust nu a fost Anielewici [Mordechai Anielewici, comandant al Răscoalei din Ghettoul Varşoviei] ci Gandhi.

“Cred în doctrina non-violenţei. Nu cred că a crede în non-violenţă este totuna cu a fi un laş. În ochii mei, Gandhi este cât de evreu e cu putinţă. El încarnează o atitudine evreiască foarte veche. Precum Yochanan ben Zakkai, care a căutat pe Yavneh-ul şi pe înţelepţii lui. Nu Ierusalimul, nu Templul, nu suveranitatea, ci Yavneh-ul şi pe înţelepţii lui.”

Iar atitudinea ta gandhistă are o expresie politică: tu consideri că Israelul ar trebui să renunţe la armele nucleare.

“Desigur, desigur. În ziua în care Bomba va fi dezasamblată va fi cea mai importantă zi din istoria Israelului. Va fi ziua în care vom obţine o atât de bună înţelegere cu ceilalţi încât nu va mai fi nevoie de Bombă. Aceasta trebuie să fie ambiţia noastră.”

Avrum, cartea ta este aceea a unui pacifist. Aproape pacifist. Cum s-a făcut că atunci când un om al păcii ca tine a părăsit politica ai încercat să cumperi de la guvern o uzină care produce componente pentru tancuri?

“Sunt un om de afaceri. Lucrez cu companii. Le aduc înapoi pe linia de plutire. Privatizări. Îmi place meseria asta şi sunt bun în ceea ce fac. Unul dintre principalele mele proiecte a fost Aşot Industries din Aşkelon, care fabrică în proporţie de 40% arme. Intenţia mea a fost să închid linia de producţie şi să dezvolt participarea firmei Aşot în ramura aviaţiei civile. Nu voi fi responsabil pentru producerea de arme nici măcar o singură zi. Provocarea pe care am văzut-o a fost să cumpăr un loc care face săbii şi să-l transform într-unul care face pluguri.”

Afacerea a ridicat întrebări serioase. A dus la o anchetă făcută de revizorul statului şi de către poliţie. Dar nu vreau să vorbesc despre aspectul ei contravenţional, deoarece cazul a fost închis şi ai fost exonerat. Vreau să te întreb cum se face că primul lucru pe care un politician care s-a prezentat pe sine ca anti-Tatcherist şi ca inamic neînduplecat al privatizării, după ce a părăsit politica, a încercat să câştige un profit personal enorm din privatizare.

“Am definit cel mai anti-Tatcherist lucru. Statul vinde prost, dar eu am vrut să cumpăr bine. Statul i-a înşelat pe lucrători, iar eu am vrut să le asigur drepturile. Am vrut să ilustrez un model diferit de parteneriat dintre angajaţi şi proprietari. Deci consider că este nedrept faptul că statul Israel a încălcat această înţelegere cu mine. Atunci când am părăsit politica, tentaţiile au fost mari. M-aş fi putut afla în acest consiliu, sau în altul. Oamenii voiau de la mine să deschid şi să închid uşi. Dar am spus nu. M-am îndreptat spre vechiul [tip de ] industrie. Spre periferie. Acum produc porumb în Haţor Haglilit. Arată-mi pe altcineva care, ca şi mine, a ieşit din politică şi face muncă de aceste gen. Nu stau în Kiryat Atidim [o zonă industrială high-tech]. Nu stau în locuri cu ştaif. Îmi transpir din zori şi până-n seară în fiecare lună ca să-i plătesc pe cei 600 de angajaţi pe care îi am. Salariul lor.”

Nu e chiar corect să spui că ai decis să nu deschizi sau să nu închizi uşi. In acel joint venture pe care l-ai avut cu omul de afaceri David Appel se presupune că ai deschis uşi astfel încât el să poată reface proiectul turistic “Insula Grecească” în sudul Italiei.

”N-a ieşit nimic din acel proiect. Nici măcar o oportunitate de afaceri. Dar dacă ar fi ieşit ceva – ce contează? Pentru că la 20 de oameni nu le place David, este el inacceptabil? Din cauză că s-au spus lucruri îngrozitoare despre el în justiţie, dar nimic nu s-a dovedit? Nu tolerez acest tip de violenţă. Aşa se comportă un călău. Israelicitatea are maniere de călău, şi ne place acest lucru – pentru că vinde ziarele.”

Sunt afirmaţiile făcute împotriva ta despre Aşot Industries şi David Appel o parte din manierele israeliene de călău?

”Societate de aici este macabră. Întâi te spânzură şi atunci când îţi dai ultima răsuflare va clarifica de ce răsuflarea asta a fost ultima. În ce mod ţi-a părăsit corpul. Trăim acum în echivalentul anilor ’50 în America. În epoca McCartyistă. Asaltul împotriva corupţiei este McCartyism. E important să stabilim limite. Cândva puteam să mai curăţăm coteţul de găini, azi e imposibil. Cândva le întrebam pe fete: “Când spui nu, ce înseamnă?” – azi hărţuirea sexuală este interzistă. Dar modul în care se face interdicţia – stilul, vulgaritatea, populismul, superficialitatea. Inabilitatea celor atacaţi să riposteze în mod potrivit.”

Tu ştii cum să ripostezi. De exemplu, Salai Meridor [fost preşedinte al Agenţiei Evreieşti] a decis că nu este nici o justificare pentru el şi pentru tine ca să beneficiaţi de privilegiul fără nici o justificare al unei maşini de serviciu cu şofer pe viaţă, iar tu l-ai dat în judecată ca să te lupţi pentru acest privilegiu cu toată puterea ta.

“Ca fost preşedinte al Agenţiei Evreieşti, am drepturi de pensionare exact aşa cum tu ai drepturi de pensionare. Într-o zi dintr-o dată îşi iau zborul. Paf! în nori. Să ne gândim că o parte a pensiei tale este să primeşti Haaretz gratuit şi într-o zi Amos Schocken [editorul] decide să ţi-l ia. N-ai lupta? Nu te-ai duce la comitetul angajaţilor?

Dar fiecărei persoane îi este permis să lupte atunci când ceva îi este luat – doar lui Avrum nu. De ce? Pentru că. Chestia în sine e atât de nesemnificativă la nivel financiar încât nici măcar nu există. Dar principiul m-a trimis pe metereze.”

Vorbim despre 200.000 de şekeli. Şi despre comportamentul tău, pe care judecătorul l-a găsit necorespunzător. Şi despre faptul că deşi vorbeşti sus şi tare despre moralitate, nu vezi nici o contradicţie morală în faptul că la 10 ani de la părăsirea Agenţiei Evreieşti îţi faci voiajele de afaceri de-a lungul ţării cu un şofer al Agenţiei Evreieşti care te însoţeşte pretutindeni. Iar pe deasupra, azi eşti atât de departe de tot ce apără Agenţia Evreiască.

“Am ceva de spus despre ce a zis judecătorul. Dar n-am să contra-atac. Nu voi corecta violenţa cu violenţă. Vorbim despre drepturile de bază ale unei persoane. Despre o pensie corectă.”

Merita? Ce va rămâne înscris în memoria oamenilor este că Salai Meridor a fost corect şi modest, în vreme ce Avrum Burg a fost un hedonist în goană după beneficii.

“Ce rămâne din toate astea este că sunt împăcat cu mine însumi. Tuturor cei care se simt bine cu violenţa secretă, cu înjunghierile pe la spate, sau cu situaţia de Sicarius pe faţă sau pe la spate [nume dat evreilor din perioada celui de-al Doilea Templu care utilizau un pumnal, sicarius, pentru a-i neutraliza pe colaboratorii cu Roma] – le urez succes! Unul mare şi bun. Nu voi începe eu să educ lumea. Pentru mine este important că sunt în armonie cu mine însumi.”

Dar mai există o întrebare aici care te-a însoţit tot timpul. Vorbeşti atât de impresionant. Nu doar argumentativ dar şi moral. Şi acum ai scris o carte care e în întregime despre morală. Dar activitatea ta în lume este diferită. În viaţa politică ai fost sofisticat, precaut şi viclean, iar în lumea afacerilor, de asemenea, eşti departe de a fi un sfânt. Disproporţia dintre limbajul şi faptele tale este surprinzătoare.

“Disproporţia este în ochii celui care priveşte. Eu nu întreb cum mă priveşte pe mine Ari Şavit. Mi-am isprăvit conturile cu lumea în care îmi păsa ce se crede despre mine. Trăiesc într-o lume în care îmi pasă ce cred eu despre mine. Timp de mulţi ani am trăit cu Moloch-ul [idol] a ceea ce ar spune oamenii. Acest Moloch m-a condus în locuri greşite. Locurile unei mari prăpăstii dintre eul interior şi eul exterior. Azi trăiesc cu adevărul meu.”

Poate lucrurile se leagă. Tu chiar eşti un pacifist care respinge forţa brută militaristă, naţionalistă a Israelului. Dar atunci când redevii evreu, tu nu devii doar un evreu spiritual, ci şi un evreu al banului.

“Într-adevăr. Viaţa nu e doar să fii un pionier cu o sapă şi un luptător puternic la Poarta Leului. Viaţa e şi să fii neguţător la Varşovia. Fără echivoc, viaţa mea e foarte complexă.”

Totuşi, nu ai renunţat la politică. Eşti un prieten apropiat al primului-ministru Olmert. Continui să-l sprijini după Al Doilea Război din Liban?

”Povestea lui Ehud Olmert este o îngrozitor de mare tragedie. Dintre toţi din generaţia care e puţin mai în vârstă decât mine, el este cel mai talentat. Cu cea mai mare experienţă. Există o foarte mare apreciere reciprocă între noi. Ţin foarte mult la el. Este unul dintre cei mai călduroşi şi cei mai morali oameni în privinţa relaţiilor dintre popoare, la fel ca şi în propria familie. Dar abilitatea lui de a traduce aceasta în termeni practici s-a dovedit nulă din cauza declaraţiei de război. Aceeaşi prejudecată ca şi la Bush, conform căreia războiul este prima opţiune, este o eroare care adumbreşte toate celelalte calităţi esenţiale ale lui Olmert. Încă mă rog să corecteze toate acestea printr-o mişcare politică serioasă. Iniţiativa Hamasului, sau a Siriei, sau a Saudiţilor. Îi spun să nu se lase împotmolit în eroare. Încă mai este posibil să apară o puternică însănătoşire după toate gafele.”

Pe cine suporţi pentru întrunirile preelectorale ale Partidului Laburist?

“Barak.”

De ce?

“A dovedi deja odată că este gata să treacă Rubiconul Israelului. Şi vor fi Rubiconuri de traversat. Abilitatea lui de a o face este foarte importantă pentru mine.”

Te vezi reîntorcându-te în politică?

“O întrebare deschisă. Doar în 2010 va începe o nouă eră politică pentru Israel. După ce generaţia Olmert-Barak-Bibi [Netanyahu] va ajunge la finiş, o nouă generaţie se va impune din economie, lumea academică, arte. Poate atunci va fi un loc pentru mine.”

Un loc în biroul primului-ministru?

“Cândva am vrut foarte mult să fiu prim-ministru. Ardea ca un foc în mine. Nu ştiu ce voiam să fac acolo, dar voiam teribil să fiu acolo. Azi spun că am multe maratoane de condus înainte să se poată întâmpla.”

Dar eşti într-un maraton?

“Toată viaţa.”

Cf. sursa in limba engleza.

********************************************************

Call for Partners

Blogul "Palestina, lacrima mea" nu mai este o iniţiativă aflată în stadiul de pionierat. Cotată de către Google cu Page Rank 4/10, a primit de la lansarea ei (în iulie 2006, în momentul agresiuni israeliene împotriva Libanului) mai mult de 16.000 de vizitatori unici şi a afişat peste 30.000 de pagini. Statisticile actuale înregistrează o medie de 77 de vizitatori cu aproximativ 120 de pagini citite zilnic.

A venit momentul deschiderii spre colaborări de orice fel: traduceri din presa internaţională, materiale de autor, documente video sau foto. Cei interesaţi să pună umărul la efortul prezentării oneste a acestui subiect fierbinte din politica internaţională sunt rugaţi să mă contacteze pe mail (riliescu2000@yahoo.com) în vederea intrării în echipă.

Niciun comentariu: