Palestinienii trăiesc cu frica de a-şi pierde casele (de Patrick Moser)

Salim Hamed Jaber, 85 de ani, dă din cap supărat în timp ce povesteşte cum un soldat israelian a condus până la gospodăria lui sărăcită din Cisiordania pentru a-i da ordinul de demolare.

„A trăi sub ocupare este ca şi cum ai avea un ciob de sticlă în gât”, spune Jaber.

Conform Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA), „mai mult de 3000 dintre structurile deţinute de palestinienii din Cisiordania au în curs ordine de demolare, care pot fi executate fără nici un preaviz”.

Majoritatea ordinelor au fost eliberate deoarece nu existau permise de construcţie, pe care autorităţile israeliene rar le acordă palestinienilor, a precizat agenţia Naţiunilor Unite, adăugând că în unele cazuri ar putea fi mutate comunităţi întregi.

„ Asta este invadare, asta este nedreptate”, spune Jaber.

Şi nu poate înţelege de ce ar vrea cineva să-i demoleze casa, o colibă cu patru camere, din cărămidă şi tablă ondulată, din prăfuitul sat şi ars de soare, Al-Aqaba.

Sătenii povestesc cum trupele israeliene le-au zis că au nevoie de acea zonă pentru antrenamente militare, deoarece terenul se aseamănă cu sudul Libanului, unde Israel a dus un război de 34 de zile împotriva grupului militant Hezballah în 2006.

Al-Aqaba, cu o populaţie de 300 de locuitori, este una dintre numeroasele comunităţi din Cisiordania care ar putea fi şterse de pe hartă dacă ordinele de demolare vor fi duse până la capăt.

Sătenii şi oficialii Naţiunilor Unite spun că 35 din cele 45 de structuri care există în sat au ordin de demolare, inclusiv grădiniţa, şcoala şi clinica – toate fiind construite cu ajutoare străine – precum şi moscheea.

Donatorii străini, printre care Marea Britanie, Belgia, Germania, Japonia, Norvegia şi Statele Unite, au devenit aliaţii cheie ai satului în lupta pentru supravieţuire.

Oficialii Naţiunilor Unite spun că micul sat a primit ajutoare străine în total de 815.000 de dolari începând din 1999.

„Unii donatori spun că dacă procedurile de demolare vor începe, ei vor reconstrui”, spune primarul Sami Sadr.

Biroul lui este o bancă sub umbra unui copac roşcov. Un semn anunţă: „Consiliul sătesc. Bine aţi venit în Al-Aqaba.”

„Donatorii văd că oamenii din Al-Aqaba au dreptul de a se afla aici”, spune primarul.

Pierzând un apel la Curtea Supremă israeliană, Sadr planifică acum să călătorească la Washington luna viitoare pentru a-şi prezenta cazul Congresului american.

Cel puţin încă 9 comunităţi de-a lungul întregii Cisiordanii sunt în pericol de a fi aproape în întregime mutate din cauza ordinelor de demolare, a specificat OCHA într-un raport publicat marţi.

Clădirile ameninţate sunt situate în aşa-zisa Zonă C, care include mai mult de 60% din Cisiordania, şi este cămin pentru 70.000 din cele 2,3 milioane de palestinieni cisiordeni şi se află sub control israelian absolut.

Mai mult de 94% dintre formularele pentru permisele de construcţie din Zona C, depuse de palestiniei între ianuarie 2000 şi septembrie 2007 au fost refuzate, conform datelor oficiale.

„Refuzul permiselor pentru palestinieni la o scară atât de mare ridică temerea că este o anumită politică a autorităţilor pentru a încuraja „transferul silenţios” al palestinienilor din Zona C”, a precizat grupul israelian pentru drepturile omului Peace Now într-un raport recent.

În primele patru luni ale anului 2008, autorităţile israeliene au demolat 124 de structuri în comparaţie cu cele 107 de pe parcursul întregului an 2007, ducând la deplasarea a 435 de palestiniei, dintre care 135 copii, precizează OCHA.

„Copiii sunt frecvent afectaţi disproporţionat de demolarea caselor lor şi de ulterioara deplasare a familiilor lor”, mai precizează studiul.

În mica grădiniţă din Al-Aqaba, finanţată de ajutoare, sunetul râsetelor de copii umple aerul. Dar până şi cei mici îşi fac griji, spune Sadr. „Îşi întreabă profesoara: ‚Când vor veni să ne darâme casele?’”

Primarul în vârstă de 58 de ani povesteşte cum a fost grav rănit de gloanţele trase în timpul unui exerciţiu militar israelian când lucra pe câmpul familiei sale pe când avea 16 ani.

De atunci este ţintuit într-un scaun cu rotile, dar spune că este convins că el şi satul său vor rămâne. „Vom continua să construim. Nu avem altă alternativă. Este pământul nostru”.