luni, octombrie 29, 2007

Copiii războiului (de Gideon Levy)

Din nou copii.Cinci copii ucişi în Gaza în opt zile.Indiferenţa publică manifestată faţă de uciderea lor – ultimilor trei, de exemplu, li s-au acordat doar câteva rânduri pe o coloană în pagina a 11-a din Yedioth Ahronoth- nu poate estompa faptul că Forţele de Apărare israeliene duc un război împotriva copiilor. Acum un an, o cincime din cei ucişi în operaţiunea “Ploaie de vară” din Gaza au fost copii; în ultimele două săptămâni au ajuns la un sfert din cei 21 ucişi.

Forţele de Apărare israeliene dau explicaţia acestor lucruri prin faptul că palestinienii practică trimiterea copiilor la colectarea lansatoarelor Qassam. Cu toate acestea, în cazul de faţă, copiii ucişi nu adunau lansatoare. Primii doi au fost ucişi culegând fructe iar următorii trei – conform investigaţiilor armatei- în timp ce se jucau “de-a v-aţi ascunselea”. Însă chiar dacă acceptăm pretenţia armatei că există un trend general de a trimite copiii să adune lansatoare (ceea ce nu a fost dovedit), atunci aceasta ar fi trebuit să ducă la o imediată încetare a focului asupra “culegătorilor” de lansatoare.

Dar armatei nu-i pasă de faptul că victimele sale sunt copii. Adevărul este că ei trag asupra figurilor considerate suspecte, cu bună ştiinţa – după cum se recunoaşte – chiar dacă aceştia sunt copii. Astfel, o armată care trage asupra “culegătorilor” de lansatoare, este o armată care ucide copii, fară nici cea mai mică intenţie de a preveni acest lucru. Prin urmare, aceasta nu este doar o serie de erori nefericite, cum a fost descrisă, ci reflectă mai degrabă lipsa de respect a armatei pentru viaţa copiilor palestinieni şi infiorătoarea indiferenţă faţă de soarta lor.

O societate care pune pe prim plan valorile sale etice ar trebui măcar să se întrebe: este de acceptat sa împuşti pe oricine se apropie de lansatoare, chiar dacă ar putea fi vorba de copii mici, lipsiţi de raţiune, deci de nepedepsit ? Sau ridicăm toate restricţiile când e vorba de operaţiuni de război ? Chiar dacă acceptăm pretenţia armatei că dispozitivele lor sofisticate de vedere nu permit distincţia între un băieţel de 10 ani şi un adult, aceasta nu-i degrevează de responsabilitatea acestor acţiuni criminale. Chiar dacă ne asumăm ipoteza că oricine se apropie de lansatoare este pasibil de a fi ucis, faptul că există şi copii implicaţi ar fi trebuit să schimbe regula. Adaugăm la aceasta faptul că a trage asupra “culegătorilor” de lansatoare nu a oprit tragerile cu rachete Qassam, nici măcar nu le-a redus numărul şi ajungem la o altă concluzie înspăimântătoare: armata trage în copii pentru a pedepsi şi a se răzbuna.

Nici un copil din Sderot nu este mai în siguranţă ca rezultat al acestor crime. Dimpotrivă.

Oricine priveşte obiectiv la desfăşurarea evenimentelor din ultimele două luni va descoperi că rachetele Qassam apar într-un context: sunt aproape întotdeauna trase după o operaţiune criminală a armatei, şi au fost multe de acest fel.

Întrebarea “cine a început ?” nu mai este una copilărească în acest context. Armata a trecut la lichidări, si aceasta în stil mare. Iar mişcarile lor au determinat creşterea numărului tragerilor cu Qassam.

Acesta este adevărul pe care ei ni-l ascund. Când Gabi Ashkenazi şi Ehud Barak şi-au ocupat poziţiile, zarurile erau aruncate.Dacă Barak ar fi fost un reprezentant al stângii politice, poate dezaprobarea publicului ar fi răsunat împotriva acţiunilor armatei din Gaza. Însă totul îi este permis lui Barak, nici macar faptul că victimele sunt copii nu are importanţă, nici pentru el, nici pentru opinia publică israeliană.

Da, copiii din Gaza cresc pe lânga lansatoarele Qassam. Este practic singura distracţie pe care o au în viaţă. Este parcul lor de distracţii. Aceia care ţin predici şi dau părinţilor acestora indicaţii despre cum să-i supravegheze, n-au fost niciodată în Beit Hanoun. Nu există nimic altceva acolo decât străduţe insalubre şi case mizere.Chiar dacă ar fi adevărat că cei care lansează Qassam profită de inocenţa acestor copii nefericiţi (ceea ce încă n-a fost dovedit) aceasta n-ar trebui să ne definească portretul moral. Da, este permis să acţionezi cu disciplină şi precauţie. Da, nu este întotdeauna necesar să răspunzi violent, mai ales atunci când răspunsul presupune uciderea copiilor.

Calea către oprirea tragerilor cu Qassam nu trece prin uciderea fără discriminare. Orice lansator poate fi înlocuit cu altul. Începutul anului şcolar se prefigurează prost, atât pentru ei,cât şi pentru noi. Oricine caută cu adevărat să se înceteze lansarea rachetelor Qassam ar trebui să ajungă la un acord de încetare a focului cu actualul guvern de la Gaza. Aceasta este singura cale corectă şi este posibilă. Lichidările, bombardamentele şi uciderea copiilor duc exact în direcţia opusă celei intenţionate. Între timp, priviţi ce ni se întâmplă nouă şi armatei noastre.

Cf. sursa in limba engleza.

Traducere din limba engleză: Stelian Hossu.

Un comentariu:

un om spunea...

Salut!

Va scriu aici deoarece nu aveam cum altfel sa va contactez(evit sa folosesc e-mail).
Am observat ca ati folosit multe citate din Raja Chemayel,in alte articole ale blogului dumneavoastra(randuri ce mi-au placut foarte mult)...In schimb am vazut ca la linkurile afisate de voi nu exista si un link catre blogul lui.Uitati aici adresa catre blogul lui Raja Chemayel-in caz ca nu cunosteati adresa(si eu am folosit "fragmente" din scrierile dumnealui):
RAJA CHEMAYEL - http://frustratedarabdiary.blogspot.com/

Faceti o treaba minunata pe acest blog.Sa nu va leneviti ! ;)
Imi permiteti sa folosesc, pe viitor ,citate din articolele scrise pe blogul dumneavoastra (evident cu precizarea sursei) ???
Multumesc anticipat!