Carnagiul din Gaza – criminal şi abject (Michel Warschawski)

Trebuie spus şi repetat: în Fâşia Gaza nu se desfăşoară un război, ci un carnagiu realizat de a treia forţă aeriană a lumii împotriva unei populaţii civile fără apărare.

Trebuie spus şi repetat: carnagiul din Gaza nu este o reacţie “disproporţionată” la rachetele pe care le trag militanţii Jihadului Islamic şi alte grupuscule palestiniene asupra localităţilor israeliene apropiate de Fâşia Gaza, ci o acţiune premeditată şi pregătită de mult timp, lucru recunoscut de altfel de cei mai mulţi dintre comentatorii israelieni.

Trebuie spus şi repetat: aceste tiruri de rachete nu sunt, aşa cum vor să ne facă să credem unii diplomaţi europeni, “nişte provocări pe care nimic nu le poate explica”, ci nişte riposte, destul de derizorii – trebuie s-o recunoaştem, unui embargou sălbatic impus de Israel, de un an şi jumătate, unui milion şi jumătate de rezidenţi ai Fâşiei Gaza, inclusiv femei, copii, bătrăni, cu colaborarea criminală a Statelor Unite dar şi a Europei.

Trebuie spus şi repetat: nu este vorba, aşa cum încearcă unii să explice tuturor celor care au memoria scurtă şi selectivă, un act de auto-apărare, mult timp întârziat, în faţa unei agresiuni palestiniene pe care nimic n-o justifică. Ehud Barak o mărturiseşte fără problemă, sunt luni de zile de cât armata israeliană se pregătea să lovească “entitatea teroristă” denumită Gaza. Cum explica pertinent Richard Falk, raportorul special la ONU despre drepturile omului în teritoriile ocupate, atunci când se defineşte ca “entitate teroristă” o zonă populată de un milion şi jumătate de fiinţe omeneşti, se intră în logica genocidului.

Ca şi atacarea Libanului în 2006, agresiunea israeliană se înscrie în războiul global permanent şi preventiv al strategilor neo-conservatorilor de la Tel Aviv, şi încă pentru câteva luni, la Casa Albă. Aşă cum numele ei o indică, această strategie este preventivă, şi nu are nevoie de niciun pretext imediat şi tangibil: occidentul democratic ar fi ameninţat de către un inamic global identificat la început cu “terorismul internaţional”, apoi cu “terorismul islamist” pentru a deveni în cele din urmă Islamul pur şi simplu.

“Şocul civilizaţiilor” a lui Huntington nu este descrierea realităţii politice internaţionale, ci cadrul ideologic al strategiei ofensive a neo-conservatorilor americani şi israelieni, aşa cum a fost ea elaborată în comun încă din a doua jumătate a anilor ’80. În această strategie de război, ameninţarea islamică a înlocuit ceea ce fusese pericolul comunist în timpul războiului rece: un inamic global care justifică un război global.

Dacă bombardamentul criminal din Gaza se bucură în Israel de o susţinere consensuală, dacă stânga instituţională, şi îndeosebi partidul Mereţ, şi-a contopit vocea firavă cu orchestra războinică dirijată de Ehud Barak, este tocmai pentru că împărtăşeşte această viziune a lumii care face din Islam o ameninţare existenţială ce trebuie în mod imperativ neutralizată înainte de a fi prea târziu.

La oroarea crimei, trebuie adăugată abjecţiunea unor motivaţii imediate: în mai puţin de două luni se vor derula în Israel alegeri generale, şi victimele palestiniene sunt de asemenea argumente electorale. Martirii atacului israelian împotriva Gazei sunt obiectul unei concurenţe mediatice între Ehud Barak, Ţipi Livni şi Ehud Olmert, pe tema intransigenţei în brutalitate. Criminalul de război care dirijează Partidul Muncitoresc, sau mai degrabă ce-a rămas din el, se lăuda în această dimineaţă că a câştigat patru puncte în sondaje. Dincolo de cinismul fără limite care trochează 350 de victime palestiniene inocente pentru câteva zeci de mii de voturi, Barak face demonstraţia, încă o dată, a miopiei sale politicianiste, pentru că oricât s-ar strădui el în bestialitate, şi în ciuda tuturor eforturilor sale, nu va parveni niciodată să-l depăşească pe Benjamin Netanyahu, alegătorii preferând întotdeauna originalul în locul copiei. Cu atât mai mult cu cât şeful războiului se găseşte azi confruntat cu aceeaşi problemă ca şi cel care a transformat răboiul din Liban în fiasco israelian, o problemă binecunoscută tuturor celor care au iniţiat războaie coloniale: cum să-l termine? “Ne oprim după ce terminăm treaba”, anunţă el cu aroganţa şefuţilor. Dar când va fi terminată “treaba”? Când populaţia din Gaza şi Cisiordania va accepta să capituleze în faţa visurilor colonialiste ale liderilor israelieni şi să-şi limiteze aspiraţiile naţionale la un “stat palestinian” redus la vreo zece rezervaţii izolate unele de celelalte şi înconjurate de un zid? Dacă aceasta este “treaba” pe care speră Barak s-o poată realiza, poporul israelian trebuie atunci să fie gata de un război care nu va fi doar extrem de lung, ci fără sfârşit. Şi dacă statul evreiesc este bine înarmat pentru războaie-fulger (blitz krieg, în germană), mai ales atunci când sunt duse din avion, intră rapid în criză imediat ce este vorba despre o cursă de anduranţă în care palestinienii, ca toate celelalte popoare victime ale opresiunii coloniale, sunt maeştri.

Aşa se explică faptul că în mai puţin de o săptămână după ce a început, şi în ciuda declaraţiilor triumfaliste ale politicienilor şi ale militarilor, ambianţa începe deja să se strice în Israel. Sâmbăta trecută, la câteva ore după bombardarea Gazei, ceva mai mult de câteva mii de persoane, ne manifestam spontan mânia şi ruşinea. Vom fi mai mulţi sâmbăta asta, vom cere sancţiuni internaţionale împotriva Israelului şi aducerea lui Ehud Barak & Co. în faţa unei curţi de justiţie internaţională. Sunt sigur de asta.

Michel Warschawski este purtătorul de cuvânt al Centrului de Informare Alternativă.

Cf. sursa in limba franceza.

De ce urăsc ei Occidentul atât de mult, vom întreba noi... (de Robert Fisk)

Aşadar Israelul a deschis din nou porţile iadului pentru palestinieni. Patruzeci de civili refugiaţi morţi într-o şcoală a Naţiunilor Unite, încă trei în alta. Nu-i rău pentru munca de-o noapte în Gaza a armatei care crede în “puritatea armelor”. Dar de ce am fi surprinşi?

I-am uitat cumva pe cei 17.500 de morţi – aproape toţi civili, cei mai mulţi dintre ei copii şi femei – din invazia Israelului în 1982, în Liban? Pe cei 1.700 de civili palestinieni din masacrul de la Sabra şi Şatila? Pe cei din masacrul de la Qana din 1996, 106 civili libanezi refugiaţi, mai mult de jumătate dintre ei copii, dintr-o bază a Naţiunilor Unite? De masacrul refugiaţilor din Marwahin cărora li se ordonase să-şi părăsească locuinţele de către israelieni în 2006, apoi au fost măcelăriţi de o formaţie de elicoptere israeliene? De cei 1000 de morţi din bombardamentul şi invadarea Libanului din acelaşi 2006, aproape toţi civili?

Ce e uimitor este că atâţia lideri occidentali, atâţia preşedinţi şi primi miniştri şi, mă tem, atâţia publicişti şi jurnalişti, au înghiţit vechea găluşcă – aceea că israelienii sunt foarte grijulii pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti din rândul civililor. “Israelul face orice efort posibil pentru a evita victimele civile”, a mai zis încă un ambasador israelian doar cu câteva ore înainte de masacrul din Gaza. Şi fiecare preşedinte şi prim ministru care a repetat această falsitate ca pe o scuză pentru a evita încetarea focului are sângele măcelului de noaptea trecută pe mâini. Dacă George Bush ar fi avut curajul de a cere o încetare a focului imediată cu 48 de ore în urmă, acei 40 de civili, bătrânii, femeile şi copiii, ar fi fost acum în viaţă.

Ce s-a întâmplat n-a fost doar ruşinos. A fost o ocară. Ar fi prea mult s-o descriem ca pe o crimă de război? Pentru că aşa am fi numit această atrocitate dacă ar fi fost comisă de Hamas. Pentru că, mi-e teamă, chiar asta a fost, o crimă de război. După ce am relatat despre atâtea masacre ale armatelor din Orientul Mijlociu – ale trupelor siriene, ale trupelor iraquiene, ale trupelor iraniene, ale trupelor israeliene – prespun că reacţia mea ar trebui să fie cinismul. Dar Israel pretinde că se luptă în locul nostru împotriva “terorii internaţionale”. Israelienii susţin că se luptă în Gaza pentru noi, pentru idealurile noastre occidentale, pentru securitatea noastră, pentru siguranţa noastră, pentru standardele noastre. Aşa că suntem şi noi complici la sălbăticia instaurată acum în Gaza.

Am înregistrat scuzele pe care armata israeliană le-a servit în trecut pentru aceste atrocităţi. Având în vedere că vor fi scoase de la naftalină în ceasurile următoare, iată câteva dintre ele: că palestinienii şi-au ucis propriii refugiaţi, că palestinienii au degropat cadavre din cimitire şi le-au presărat printre ruine, că în cele din urmă palestinienii poată vina din cauză că au sprijinit facţiunea înarmată, sau că palestinienii înarmaţi utilizează în mod deliberat refugiaţii inocenţi ca acoperire.

Masacrul de la Sabra şi Şatila a fost comis de către aliaţii de extremă dreapta ai Israelului, falangiştii libanezi, în vreme ce trupele israeliene, aşa cum însăşi comisia de anchetă a Israelului a revelat, s-au uitat timp de 48 de ore şi n-au făcut nimic. Atunci când Israelul a fost blamat, guvernul lui Menachem Begin a acuzat întreaga lume de calomnie. După ce artileria israeliană a aruncat bombe într-o bază a Naţiunilor Unite la Qana în 1996, israelienii au pretins că trupele Hizballah erau şi ele adăpostite în bază. A fost o minciună. Cei mai bine de 1.000 de morţi din 2006 – un război pornit atunci când Hizballah a capturat doi soldaţi israelieni la graniţă – au fost catalogaţi pur şi simplu ca o responsabilitate a Hizballah. Israelul a pretins că corpurile copiilor ucişi în cel de-al doilea masacru de la Qana au fost degropate dintr-un cimitir. A fost o altă minciună. Pentru masacrul de la Marwahin nu s-au prezentat niciodată scuze. Oamenilor din acest sat li se ordonase să fugă, s-au supus ordinelor israeliene şi au fost atacaţi de un aparat israelian. Refugiaţii şi-au luat copiii în braţe şi s-au aşezat în jurul camionului în care se aflau, aşa încât piloţii israelieni să vadă că sunt civili nevinovaţi. Atunci elicopterul i-a secerat din apropiere. Doar doi oameni au supravieţuit, prefăcându-se morţi. Israelul nici măcar nu şi-a cerut scuze vreodată.

În urmă cu doisprezece ani, un alt elicopter israelian a atacat o ambulanţă care transporta civili dintr-un sat învecinat – iarăşi, după ce li se ordonase să plece de către Israel – şi a ucis trei copii şi două femei. Israelienii au pretins că un luptător Hizballah era în ambulanţă. Era fals. Am relatat despre aceste atrocităţi, le-am investigat pe toate, am vorbit cu supravieţuitorii. La fel au făcut şi câţiva dintre colegii mei. Am primit, desigur, cea mai josnică dintre calomnii: am fost acuzaţi că suntem antisemiţi.

Aşa că scriu următoarele fără nici cea mai mică urmă de dubiu: vom auzi aceste scorneli scandaloase din nou. Vom avea minciuna blamării Hamasului, şi vom avea probabil minciunea cadavrelor-din-cimitir şi aproape cu certitudine vom avea minciuna Hamas-a-fost-în-şcoala-Naţiunilor-Unite şi cu certitudine vom avea minciuna antisemitismului. Iar liderii noştri se vor screme de le vor ieşi ochii din orbite ca să amintească lumii că la început Hamas a încălcat armistiţiul. N-au făcut-o. Israelul l-a încălcat, prima dată la 4 noiembrie atunci când bombardamentele sale au omorât şase palestinieni în Gaza şi din nou la 17 noiembrie atunci când un alt bombardament a ucis încă patru palestinieni.

Da, Israelul merită securitate. Douăzeci de israelieni morţi în 10 ani împrejurul Gazei sunt o imagine macabră. Dar 600 de palestinieni omorâţi în doar o săptămână, alte câteva mii în anii de după 1948 – când masacrul israelian de la Deir Yassin a ajutat la alungarea palestinienilor din partea de Palestina care a devenit Israel – este o imagine macabră la o scară diferită. Aceasta aminteşte nu de o sângerare normală a Orientului Mijlociu, ci de o atrocitate de nivelul războaielor balcanice din anii ’90. Şi, desigur, atunci când un arab se umple de furie şi se manifestă explodând de mânie oarbă împotriva Occidentului, noi vom spune că asta n-are nimic de-a face cu noi. De ce ne urăsc, vom întreba noi? Dar hai să nu spunem că nu cunoaştem răspunsul.

Cf. sursa in limba engleza.

Toţi suntem palestinieni (de Ben Heine)

Spital din Gaza ȋnghesuit cu civili, spun doctorii

CNN – Mult mai mulți civili decȃt luptǎtori ai Hamas ajung la principalul spital din Gaza pentru tratament din cauza rǎnilor de rǎzboi, ȋn timp ce incursiunea militarǎ a Israelului ȋn teritoriu continuǎ, spun doi doctori.

Cȃnd au ȋnceput atacurile aeriene israeliene, mai bine de acum o sǎptǎmȃnǎ, primele victime pe care Spitalul Shifa le-a vǎzut au fost luptǎtori ȋn uniformǎ militarǎ, a spus luni un doctor palestinian.

„Dar dupǎ acea zi și pȃnǎ ȋn ziua aceasta, nu am primit nici un bǎrbat din rezistențǎ sau oricine altcineva din armatǎ”, a spus el. „Toți erau civili.”
Eric Fosse, un doctor norvegian care s-a oferit voluntar la Shifa, a spus cǎ mai mult a vǎzut femei și copii printre rǎniții de luni decȃt ȋn oricare altǎ zi de cȃnd a ȋnceput ofensiva israelianǎ, pe 27 decembrie. De asemenea, majoritatea bǎrbaților rǎniți pe care ȋi vede sunt civili, a spus el.

Nu este clar dacǎ morții și rǎniții Hamasului sunt duși la un alt spital.

Aproape 600 de palestinieni, incluzȃnd cel puțin 100 de femei și copii, au fost uciși ȋn Gaza de cȃnd a ȋnceput campania, potrivit surselor medicale palestiniene. Pe lȃngǎ acestea, cel puțin 2750 de palestinieni au fost rǎniți, majoritatea civili, spun sursele.

Armata israelianǎ a spus marți cǎ a ucis 130 de militanți Hamas de cȃnd a ȋnceput, sȃmbǎtǎ seara, ofensiva terestrǎ. Statul evreu spune cǎ ofensiva este fǎcutǎ sǎ opreascǎ luni de lovituri de rachetǎ asupra sudului Israelului lansate de cǎtre militanții Hamas din Gaza.

Oficialii guvernului israelian pretind cǎ Hamas ȋși ascunde luptǎtorii și armele la spital, dar imaginile din camera de gardǎ de la Shifa aratǎ numai familii.

„Am fost loviți cu o rachetǎ,” a spus un bǎiat din spital ȋn timp ce fratele sǎu se plimba aiurea stupefiat, ȋngrijindu-i-se o ranǎ la ureche. Alt copil plȃnge ȋn apropiere, suspinȃnd dupǎ mama ei, ȋn timp ce doctorii ȋncearcǎ sǎ ȋi trateze membrele rǎnite.

O asistentǎ care ȋncercǎ sǎ punǎ o perfuzie ȋn altǎ camerǎ a spus cǎ spitalul ȋngrijește de cinci persone din aceeași familie. Altǎ femeie plȃnge dupǎ copilul ei de 6 luni, care a murit dupǎ patru zile fǎrǎ mȃncare sau apǎ.

Duhoarea morții plutește prin clǎdire, care duce lipsǎ de medicamente, electricitate și apǎ. Morga dǎ pe afarǎ, cu douǎ trupuri ȋnghesuite ȋn același sertar.

„Unde sunt liderii noștri? Pot ei sǎ aibǎ milǎ de copiii noștri?” jelește o femeie. „Toți morții pur și simplu zac pe aici.”




Christiane Amanpour (CNN) a contribuit la acest reportaj.

Care este obiectivul zioniştilor? (de Emrah Kaynak)

O nouă ofensivă militară de anvergură, precedată de propaganda de război clasică, a fost angajată zilele acestea de către armata zionistă împotriva populaţiei din Gaza:
- inamicul caută să omoare în mod deliberat civili; noi omorâm accidental femei şi copii;
- inamicul ne-a constrâns să reacţionăm pentru a ne apăra;
- noi suntem avanpostul războiului civilizaţiei împotriva barbariei.

Hamas este diabolizat astăzi la fel cum erau Fatah şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei ieri. Yasser Arafat a fost izolat şi declarat nefrecventabil atunci când nu a acceptat să vândă la preţ redus Palestina. Israelul s-a înverşunat în 2004 să distrugă sistematic toate structurile Autorităţii Palestiniene. Pretextele se schimbă, dar obiectivul rămâne acelaşi: dislocarea societăţii palestiniene.

Nu este posibil să se facă o disjuncţie între Hamas şi corpul social care a votat mişcarea. Hamas a câştigat din plin alegerile care au fost declarate corecte de către observatorii internaţionali. Hamas a fost ales pentru că analiza sa politică şi strategică s-a dovedit pertinentă. A declarat întotdeauna că lupta armată era singura soluţie în acest conflict şi că procesul de pace este o tactică mizerabilă a ocupantului pentru a-şi continua dominaţia.

Scopul ofensivelor repetate constă în demobilizarea rezistenţei palestiniene şi nu în protejarea civililor israelieni împotriva rachetelor artizanale care nu-şi ating decât arareori ţinţele. Rachetele nu vizează să omoare, ci să exprime contestaţia şi vigoarea rezistenţei. Operaţiunea militară vrea să-i facă să plătească foarte scump pe iniţiatorii oricărui act de rezistenţă şi să zdruncine determinarea palestiniană. De-a lungul armistiţiului nu s-a observat nicio înmuiere a blocadei la care a fost supusă Gaza. Hamas a fost constrâns să reacţioneze într-un mod sau în altul pentru a rupe izolarea politică şi gâtuirea economică a Fâşiei Gaza. Între timp, zioniştii şi-au întărit poziţia şi nu admit niciun compromis teritorial.

Nu trebuie confundată ocazia şi cauza războiului. Tirul rachetelor Qassam nu este cauza acestei ofensive de amploare împotriva Fâşiei Gaza, la fel cum nici arestarea a doi soldaţi israelieni la frontiera israelo-libaneză nu a fost cauza ofensivei din 2006 împotriva Libanului, nici asasinarea Arhiducelui Ferdinand nu a fost cauza primului război mondial. Zionismul este o doctrină a cărei acţiune se întinde pe mai multe generaţii. Zioniştii năzuiesc să-i facă pe palestinieni să se supună de bună voie sau cu forţa şi să-şi abandoneze pământurile. Transferul, şi nu anexarea care ar îngloba populaţia arabă şi ar schimba raportul demografic, este orizontul politic al ocupaţiei zioniste. Altfel spus, palestinienilor nu li se propune decât martiriul sau plecarea.

Mitul războiului curat condus strict împotriva activiştilor Hamas este dezminţit de fapte. Nu este posibil într-o zonă atât de redusă (362 kilometri pătraţi) şi cu o asemenea densitate demografică, să se limiteze bombardamentele. Armele israeliene omoară în mod nediscriminat activişti, femei şi copii. Bombele nu sunt niciodată mai inteligente decât oamenii care le aruncă. Pentru a omorâ un comandat din Hamas, Israelul nu ezită să-i masacreze întreaga familie. Aceste atacuri sunt ilegale în raport cu dreptul internaţional şi imorale în privinţa mijloacelor folosite.

Oricum ar sta lucrurile, instanţele internaţionale se mulţumesc cu apeluri la moderaţie şi la calm. Nu este vorba nici mai mult nici mai puţin decât de un cec în alb deghizat şi un permis pentru crimă acordat zioniştilor. Reprobările declamatorii nu au fost niciodată urmate de sancţiuni diplomatice sau economice. Atât de promptă de obicei când vine vorba să sancţioneze ţări precum Cuba, Uniunea Europeană tace sau vorbeşte ca să nu spună nimic. Încercăm să ne imaginăm ce emoţie ar fi cuprins lumea dacă 500 de de evrei ar fi fost omorâţi, dacă sinagogi, şcoli şi spitale ar fi fost distruse sub bombele arabe! Apelurile la sfârşitul ostilităţilor sunt o ticăloşenie ruşinoasă. Totul se reduce la punerea pe picior de egalitate a beligeranţilor fără să se ţină cont de disproporţia forţelor şi de faptul că unul este ocupat şi agresat de către celălalt.

Israelul nu va putea niciodată să soluţioneze acest conflict pe calea armelor şi o ştie foarte bine. El menţine în mod deliberat un nivel de tensiune pentru a împiedica normalizarea relaţiilor sale cu vecinii. Fixarea frontierelor ar însemna într-adevăr termenul final al expansiunii sale teritoriale. Strategia machiavelică a Israelului este să vorbească constant despre pace şi să ajungă periodic la război. Pacea este o păcăleală care justifică războiul. Procesul de pace a fost întotdeauna destinat eşecului şi justificării violenţei aruncând eşecul în spinarea palestinienilor.

Ce se aşteaptă din partea palestinienilor? Ce li se reproşează? În definitiv, li se reproşează că-şi exprimă dreptul la o existenţă demnă. Mai mult decât atât, li se reproşează că trăiesc pe propriul lor pământ. Nimeni nu este pe poziţia de a judeca la nivel moral mijloacele de rezistenţă ale palestinienilor. Alegerea armelor celor slabi o fac întotdeauna cei puternici. Palestinienii au dreptul să se apere prin toate mijloacele care sunt la dispoziţia lor, atâta vreme cât vor suferi ocupaţia şi ticăloşiile statului zionist.

[Notă: Imaginea înfăţişează o şcoală distrusă de invazia israeliană din Fâşia Gaza. A fost difuzată de Associated Press, în 6 ianuarie 2008.]

Să trăieşti cu zilele numărate pe un pământ furat (de Gilad Aţmon)

O discuţie cu israelienii oferă suficiente ocazii să rămâi cu gura căscată. Chiar acum, în timp ce aviaţia israeliană asasinează ziua în amiaza mare sute de civili, persoane vârstnice, femei şi copii, poporul israelian izbuteşte să se convingă singur că el este adevărata victimă a acestei saga violente.

Cei care sunt intim familiari cu poporul israelian realizează că acesta din urmă nu este câtuşi de puţin informat în privinţa rădăcinilor conflictului care-i domină existenţa. Destul de des, israelienii ajung la argumente foarte bizare care-şi au întregul sens în discursul israelian, dar sunt lipsite de orice semnificaţie în afara străzii evreieşti. Unul dintre aceste argumente este următorul: “palestinienii ăştia, de ce insistă să trăiască pe pământul nostru (Israel), de ce nu se duc pur şi simplu în Egipt, în Siria, în Liban sau în orice altă ţară arabă?” O altă perlă a înţelepciunii ebraice este şi: “ce nu-i în regulă cu palestinienii? noi le-am adus apă, electricitate, educaţie şi tot ceea ce găsesc de făcut este să încerce să ne arunce în mare”. Într-un mod destul de uimitor, chiar şi israelienii aşa-zisei “stângi” şi chiar cei ai “stângii” intelectuale sunt incapabili să înţeleagă cine sunt palestinienii, de unde vin şi care este rostul rezistenţei lor. Nu izbutesc să înţeleagă că Israelul a fost creat pe seama poporului palestinian, a pământului palestinian, a satelor, a oraşelor, a câmpurilor şi a livezilor palestiniene. Israelienii nu realizează că palestinienii din Gaza şi din taberele de refugiaţi ale regiunii sunt în realitate populaţiile deposedate din Ber Şive, Jaffa, Tel Kabir, Şeikh Munis, Lod, Haifa, Ierusalim şi din multe alte oraşe şi sate. Dacă vă întrebaţi cum se face că israelienii îşi ignoră istoria, răspunsul este foarte simplu: nu le-a fost niciodată povestită. Circumstanţele care au condus la conflictul israeliano-palestinian sunt bine ascunse în interiorul culturii lor. În peisaj, trăsăturile civilizaţiei palestiniene dinainte de 1948 au fost şterse. Nu numai că Nakba, epurarea etnică din 1948 a indigenilor palestinieni, nu face parte din programele şcolare israeliene, ea nu este nici măcar menţionată sau discutată de niciun forum oficial sau universitar israelian.

În aproape toate centrele oraşelor israeliene se poate găsi o statuie comemorativă cu formă bizară, aproape abstractă, de ţevărie. Această ţevărie este numită Davidka şi este în realitate un tun israelian din 1948. Este interesant de ştiut că Davidka era o armă deosebit de ineficace. Obuzele ei nu aveau o bătaie mai mare de 300 de metri şi aduceau puţine pagube. Dar dacă Davidka producea un minim de distrugeri, era în contrapartidă foarte zgomotos. Conform istoriei israeliene oficiale, arabii, adică palestinienii, fugeau pur şi simplu ca să-şi salveze vieţile imediat ce auzeau Davidka de departe. Conform discursului israelian, evreii, adică israelienii “recenţi” făceau câteva focuri de artificii şi “arabii laşi” alergau ca nişte idioţi. În versiunea israeliană oficială, nu se găseşte nicio menţiune a numeroaselor masacre planificate şi îndeplinite de tânăra armată israeliană şi unităţile paramilitare care au precedat-o. Nu există nici vreo menţionare a legilor rasiste care interzic palestinienilor să revină pe pământurile lor şi în casele lor.

Semnificaţia acestor lucruri este destul de simplă. Israelienii nu sunt absolut deloc familiari cu cauza palestiniană. În aceste condiţii, nu pot interpreta lupta palestiniană decât ca o elucubraţie ucigaşă iraţională. În interiorul universului israelian, cu caracterul său iudeo-centrat şi de singură realitate existentă, israelianul este o victimă inocentă şi palestinianul nimic altceva decât un ucigaş barbar.

Această gravă situaţie, care-l lasă pe israelian în ignoranţă totală în raport cu trecutul său, minează orice posibilitate de reconciliere viitoare. Atât timp cât israelianul nu are o minimă înţelegere asupra conflictului, este incapabil să-şi imagineze posibilitatea unei soluţii alta decât exterminarea sau epurarea “inamicului”. Tot ceea ce israelianul are posibilitatea să ştie sunt variaţii ale povestirii suferinţei evreieşti. Suferinţa palestinienilor îi este complet străină. “Dreptul la reîntoarcere al palestinienilor” îi pare o idee extravagantă. Nici chiar “umaniştii israelieni” cei mai proeminenţi nu sunt gata să convieţuiască pe acelaşi teritoriu cu locuitorii indigeni. Ceea ce nu le lasă deloc altă posibilitate palestinienilor decât să se elibereze ei înşişi. În mod vizibil, nu există un partener pentru pace în tabăra israeliană.

Săptămâna aceasta, am mai învăţat câte ceva despre arsenalul balistic al Hamas. Este evident că Hamas a dovedit o anumită sobrietate în raport cu Israelul de prea multă vreme. Hamas s-a ferit să extindă conflictul la ansamblul sudului Israelului. Mi-a trecut prin minte că lansările de rachete care s-au abătut sporadic asupra oraşelor Sderot şi Aşkelon nu erau în realitate nimic altceva decât un mesaj al palestinienilor întemniţaţi. Mai întâi un mesaj adresat pământului, câmpurilor şi livezilor furate: “Pământul nostru iubit, nu te-am uitat, continuăm să ne luptăm pentru tine, vom reveni cât de repede va fi cu putinţă, vom recupera ce-am pierdut”. Dar mai era şi un mesaj clar adresat israelienilor. “Voi, cei de acolo, din Sderot, din Beer Şeva, Aşkelon, Tel Aviv şi Haifa, fie că ştiţi, fie că nu, trăiţi în realitate pe pământul care ne-a fost furat.”

Să privim lucrurile în faţă, în realitate situaţia în Israel este destul de gravă. În urmă cu doi ani, Hizballah bombarda cu rachete nordul Israelului. Săptămâna aceasta, Hamas şi-a dovedit fără îndoială capacitatea de a distribui în sudul Israelului câteva cockteiluri de rachete răzbunătoare. În cazul Hizballah ca şi în cel al Hamas, Israelul nu a găsit răspuns militar. Poate, desigur, să omoare civili, dar nu izbuteşte să pună capăt tirurilor de rachete. Armata israeliană nu are mijloacele de a proteja Israelul, afară doar dacă nu cumva acoperirea Israelului cu un acoperiş de beton poate fi văzut ca o soluţie viabilă. În cele din urmă, poate că asta vor încerca să facă responsabilii israelieni.

Dar nu am ajuns la sfârşitul istoriei. De fapt, acesta nu este decât începutul. Toţi experţii în problemele Orientului Apropiat ştiu că Hamas poate lua controlul Cisiordaniei în câteva ore. De fapt, controlul Autorităţii Palestiniene şi al Fatah asupra Cisiordaniei este menţinut de către armata israeliană. Imediat ce Hamas îşi va însuşi Cisiordania, cele mai mari centre urbane israeliene vor fi la îndemâna sa. Pentru cei care nu izbutesc să înţeleagă, acesta va fi sfârşitul Israelului evreiesc. Se poate întâmpla în această seară, în trei luni sau în cinci ani, problema nu este “dacă se va produce”, ci “când”. În momentul acela, întreg Israelul va fi sub tirul Hamas şi Hizballah iar societatea israeliană se va prăbuşi, economia ei va fi ruinată. Preţul unei case proprietate personală în Tel Aviv nord va fi echivalentul unei coşmelii în Kiryat Şmone sau în Sderot. În momentul în care prima rachetă va atinge Tel Avivul, visul zionist va fi isprăvit.

Exact în acel moment negarea israeliană a realităţii intră în joc. Israelul a depăşit “punctul dincolo de care întoarcerea devine imposibilă”. Destinul său funest este înscris în miezul fiecărei bombe pe care o sloboade asupra civililor palestinieni. N-a mai rămas nimic pe care Israelul să-l poată face pentru a se salva pe sine. Nu există o strategie de ieşire. Nu poate negocia o soluţie a acestui conflict căci nici israelienii, nici liderii lor, nu-i înţeleg parametrii fundamentali. Israelul nu are mijloacele militare ca să lichideze această bătălie. Poate reuşi să asasineze liderii bazei palestiniene, aşa cum face de câţiva ani, totuşi rezistenţa şi încăpăţânarea palestinienilor nu fac decât să se întărească în loc să slăbească. Aşa cum prezisese un general din serviciile de informaţii israeliene în timpul primei Intifada, “pentru a învinge, tot ceea ce palestinienii trebuie să facă este să supravieţuiască”. Ei supravieţuiesc şi de fapt înving.

Conducătorii israelieni înţeleg asta. Israelul a încercat deja totul, retragere unilaterală, foamete şi acum exterminare. Au crezut că se debarasează de problema demografică cuibărindu-se într-un ghetto evreiesc intim şi pufos. Nimic n-a mers. Tenacitatea palestiniană întruchipată de politica Hamas este ceea ce defineşte viitorul regiunii.

Tot ceea ce le rămâne israelienilor este să se agaţe de ochelarii lor de cal şi de negarea realităţii pentru a evita tristul destin care le-a fost deja fixat. De-a lungul întregii lor decăderi, israelienii vor intona diverse cânturi de victimizare cu care sunt obişnuiţi. Impregnaţi de o realitate făcută din supremaţie egocentrată, vor fi hipersensibili la propriile lor suferinţe, rămânând concomitent orbi la cele pe care le provoacă altora. Într-un mod destul de ciudat, israelienii se comportă ca un colectiv unit atunci când îi bombardează pe ceilalţi dar, dacă sunt uşor răniţi, devin monade ale vulnerabilităţii inocente. Distanţa aceasta între modul în care israelienii se văd şi cel în care îi văd alţii îi transformă pe israelieni în exterminatori monstruoşi. Distanţa aceasta îi împiedică să înţeleagă tentativele numeroase şi repetate de distrugere a statului lor. Distanţa aceasta îi împiedică pe israelieni să înţeleagă semnificaţia Holocaustului şi să fie capabili să-l evite pe următorul. Distanţa aceasta îi împiedică pe israelieni să facă parte din umanitate.

Încă o dată, evreii vor trebui să rătăcească spre o destinaţie necunoscută. Într-un anume sens, eu personal mi-am început călătoria de ceva vreme.

Sursa in limba engleza.

Miting de protest impotriva razboiului din Gaza

COMUNICAT

Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor (A.P.A.D.A.R.) organizeaza in data de joi, 8.01.2009, intre orele 12-14, pe trotuarul de vis-a-vis de Ambasada Israelului din Bucuresti (Blvd. Dimitrie Cantemir nr. 1, tronson 2+3, Bloc B2), o adunare publica pentru a cere oprirea razboiului din Fasia Gaza si retragerea trupelor evreiesti din aceasta zona.

Facem apel catre toate asociatiile si persoanele care doresc sa protesteze impotriva razboiului din Fasia Gaza sa vina alaturi de noi.
5.01.2009

Presedinte, Viorel Ene
Vice-Presedinte, Mihai Rapcea
Pentru detalii: Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor
(A.P.A.D.A.R.) tel. 0766482999, 0727673376, 0728178998
www.apadar.ro

Istoria Palestinei

1. Marile date ale istoriei palestiniene

2. Yasser Arafat - cronologie

3. Dreptul de întoarcere acasă, un drept încă refuzat palestinienilor

4. Cronologia generală a Palestinei (până în 2001)

5. Viziuni ceţoase despre o Palestină viitoare (de Jonathan Cook)

6. Pierderile teritoriale ale Palestinei (1946-2000)

7. Acest pământ a fost al lor (de Hannah Mermelstein)

Bloody New Year in Palestine (by Ben Heine)

Forţele terestre israeliene au deschis focul în Fâşia Gaza

Forţele tereste israeliene au intrat în sâmbătă seară în Fâşia Gaza. Tancurile israeliene au deschis focul asupra poziţiilor Hamas din nordul Fâşiei Gaza şi li s-a răspuns cu tiruri de mortieră. Hamas ameninţă Israelul că va plăti scump intervenţia militară.

Tancuri israeliene au deschis focul sâmbătă seara asupra poziţiilor Hamas din nordul Fâşiei Gaza. Martori oculari au precizat că au auzit explozii şi tiruri de tanc la nord de tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, în zona pe unde trupele israeliene au intrat pe teritoriul palestinian, parcurgând mai multe sute de metri. Tancurile sunt însoţite de elicoptere Apache. Oficiali israelieni susţin că înaintarea se va opri pe timpul nopţii.

Românii din Gaza nu pot părăsi zona pentru că nu au paşapoarte. Majoritatea cetăţenilor români sunt femei căsătorite cu palestinieni. Nu se ştie dacă cei 43 de cetăţeni români care au cerut ajutor vor mai putea părăsi oraşul Gaza.

Armata israeliană afirmă că scopul operaţiunii terestre este de a prelua controlul în unele zone folosite de palestinieni pentru a lansa rachete asupra nordului Israelului.

Mohammad Nazzal, care se află la Damasc, a declarat televiziunii al-Arabiya că deja au fost ucişi câţiva soldaţi israelieni în estul Fâşiei Gaza, dar nu a furnizat niciun bilanţ concret.

Bilanţul victimelor în Fâşia Gaza a ajuns la 10 morţi şi 20 de răniţi în orele care au urmat ofensivei terestre israeliene, a indicat un responsabil militar israelian, pentru AFP.

Jerusalem Post afirmă că 20-30 de puşcaşi Hamas au fost ucişi în confruntări.

Hamas ameninţă Israelul că va plăti scump intervenţia militară

Potrivit AFP, Hamas s-a angajat sâmbătă să transforme Fâşia Gaza într-un "cimitir" pentru armata israeliană. Israelul va plăti un "greu tribut" pentru operaţiunea lansată în Fâşia Gaza, a ameninţat Hamas, după ce armata israeliană a lansat sâmbătă seara o operaţiune terestră în teritoriul palestinian controlat de mişcarea considerată teroristă de SUA şi UE, informează AFP. Ameninţarea este proferată într-un comunicat transmis la televiziunea mişcării islamiste, al-Aqsa TV, de aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam.

Ofensiva terestră lansată sâmbătă de armata israeliană în Fâşia Gaza, îndreptată împotriva mişcării Hamas, va dura "multe zile", a anunţat armata israeliană, informează AFP. "Nu va fi o excursie şcolară", a declarat la Canalul 2 al televiziunii israeliene generalul de brigadă Avi Benayahu. "Vorbim despre zile lungi şi multe", a adăugat el.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a condamnat puternic ofensiva terestră lansată de israelieni şi cere o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt luptelor, a anunţat unul din principalii săi colaboratori.

Abbas nu mai are sub control Fâşia Gaza din 2007, când a fost înlăturat de islamiştii din Hamas, în urma unei lovituri de forţă.

Preşedinţia cehă revine asupra declaraţiilor şi condamnă intervenţia

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene declarase iniţial sâmbătă că operaţiunea terestră lansată de armata israeliană în Fâşia Gaza este o acţiune "defensivă, nu ofensivă".

Ministrul ceh de externe, Karel Schwarzenberg, va conduce duminică o delegaţie UE ce va vizita regiunea. Purtătorul de cuvânt a declarat că Preşedinţia va aştepta rezultatele acestei vizite.

Franţa condamnă operaţiunea terestră israeliană

Franţa "condamnă ofensiva terestră israeliană împotriva Fâşiei Gaza" şi consideră că "această escaladă militară periculoasă complică eforturile angajate de comunitatea internaţională" pentru obţinerea unui armistiţiu, a declarat sâmbătă ministerul Afacerilior Externe, informează AFP.

Poziţia Franţei, care a deţinut până la 31 decembrie preşedinţia UE, iar în vară a negociat armistiţiul dintre Rusia şi Georgia, contravine cu cea exprimată de Cehia, ţara care a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia celor 27.

Ofensiva israeliană împotriva Hamas a început a intrat astăzi în a doua săptămână, dar până în prezent Israelul a întreprins raiduri aeriene şi bombardamente de pe mare asupra Fâşiei Gaza. O operaţiune terestră era considerată iminentă. Cu puţin timp înainte, armata israeliană a recurs pentru prima dată de la lansarea ofensivei, în 27 decembrie, la tiruri de artilerie, o tactică ce a precedat în alte ocazii lansarea unor operaţiuni terestre.

Operaţiunea israeliană, care are drept scop să se asigure că tirurile palestiniene cu rachete asupra teritoriului israelian încetează, s-a soldat până în prezent cu aproape 460 de morţi în rândul palestinienilor şi cu 2.350 de răniţi, potrivit unor surse medicale palestiniene.

Spania şi-a exprimat sprijinul şi solidaritatea cu palestinienii din Fâşia Gaza.

Reacţia lui Obama este foarte prudentă

Preşedintele american ales Barack Obama "urmăreşte îndeaproape" situaţia din Gaza, a declarat prudent unul dintre consilierii săi refuzând să comenteze ofensiva terestră împotriva Hamas, relatează AFP.

"Preşedintele ales urmăreşte îndeaproape evenimentele mondiale, inclusiv situaţia din Gaza", însă "nu poate exista decât un singur preşedinte în funcţie şi intenţionăm să respectăm aceasta", a declarat Brooke Anderson într-un comunicat, justificând astfel tăcerea prudentă a lui Obama faţă de conflictul dintre Israel şi Hamas.

Potrivit principiului "un singur preşedinte în funcţie", enunţat de echipa lui Obama de-a lungul întregii perioade de tranziţie, viitorul preşedinte va fi reţinut în declaraţii cel puţin până la preluarea funcţiei, la 20 ianuarie.

Casa Albă evită să comenteze, dar este în contact cu alte ţări

Potrivit NewsIn, preşedintele american George W. Bush a fost informat sâmbătă despre situaţia din Fâşia Gaza, unde Israelul şi-a trimis tancurile şi infanteria împotriva militanţilor Hamas, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de Reuters.

"Preşedintele Bush a fost informat în această după-amiază despre actuala situaţie din Gaza şi despre acţiunile forţelor apărării israeliene", a declarat Gordon Johndroe. "Oficialii americani au fost periodic în contact cu israelienii, precum şi cu oficialii din ţări din regiune şi din Europa", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Reuniune specială a Consiliului de Securitate al ONU

Reuniunea, care va începe la ora locală 19.00 (2.00, ora României), a fost convocată după ce Israelul a lansat sâmbătă seara o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, trimiţând tancurile şi infanteria să lupte cu islamiştii din Hamas. Această a "fază a doua" a ofensivei israeliene contra Hamas intervine după opt zile de raiduri aeriene întreprinse după ce armistiţiul de şase luni dintre Israel şi Hamas a expirat, iar mişcarea palestiniană, considerată teroristă de către UE şi SUA, şi-a continuat atacurile cu rachete asupra oraşelor israeliene.

Sursa: NewsIn

Sursa: www.realitatea.net, 3 ianuarie 2009

Varşovia - Gaza

My nie chcemy ratować życia. Żaden z nas żywy z tego nie wyjdzie. My chcemy ratować ludzką godność (Nu dorim să ne salvăm vieţile. Nimeni nu va ieşi viu de aici. Vrem să salvăm demnitatea umană)
Arie Wilner (alias Jurek) soldat al ŻOB (Organizaţia Evreiască de Luptă)



Numele lor au fost Dawid Moryc Apfelbaum, Paweł Frenkel, Mordechaj Anielewicz., Marek Edelman. Toţi erau tineri. Erau terorişti. Conduceau 220 de combatanţi cu vârste între 13 şi 22 de ani, care, timp de 119 zile, au ţinut piept ocupantului. Aproape toţi au murit, cu armele lor derizorii în mână.

Acestea s-au petrecut de la 18 ianuarie la 16 mai 1943, într-un oraş numit Varşovia, în Polonia ocupată. 400.000 de evrei fuseseră închişi de către ocupanţi într-un ghetto – creat la 12 octombrie 1940, în ziua de Yom Kippur, de unde erau deportaţi. O mână de tineri s-au revoltat şi au declanşat o rezistenţă disperată. Nu aveau ca hrană decât apă şi zahăr.

Lumea nu avea atunci nici televiziune, nici internet. Dar totuşi era la curent, cel puţin şefii ei erau, la Est ca şi la Vest. Şi lumea n-a făcut nimic pentru a veni în ajutorul lor. În aceeaşi perioadă, un insurgent din interior ajunsese în condiţii rocamboleşti până la Londra şi înmânase guvernului britanic fotografii de la Auschwitz, cerând britanicilor să bombardeze liniile ferate care conduceau de la ghettouri la lagărele de concentrare. I s-a răspuns că e prea devreme. Disperat la auzul acestei veşti, un ministru evreu al guvernului polonez în exil şi-a pus capăt zilelor.

Atunci când Statele Unite ale lui Roosevelt declarară război Germaniei naziste, antifasciştii germani, austriaci, cehi şi ceilalţi refugiaţi în Statele Unite se oferiră voluntari să intre în armata americană. Le fu extrem de dificil să fie acceptaţi în această armată, care se pregătea să elibereze Europa. Dosarele lor de la FBI aveau menţiunea “antifascist prematur”, pentru că orice refugiat care fusese antifascist înainte ca Statele Unite să devină oficial prin declaraţia de război adresată Japoniei şi Germaniei era suspect de... comunism.

Ghettoul de la Varşovia din secolul nostru se numeşte Gaza.

Iar Tzipi Livni a făcut mai mult decât predecesorii ei nazişti: ei nu bombardaseră ghettoul de la Varşovia. Ea, da, ea trimite bombe de o tonă peste Ghettoul din Gaza. Acesta este cadoul ei de Hannukkah (Sărbătoarea... Luminilor) pentru Untermenschen din Gaza.

Hans Frank, guvernatorul nazist al Poloniei, a fost spânzurat la 16 octombrie 1945 la Nüremberg. Cine o va spânzura pe Tzipi Livni?

P.S. Ştiu, ştiu, nu există camere de gazare în Gaza. Nu este nici măcar gaz. Cum nu este curent electric, nu sunt alimente, medicamente...

P.P.S. Ştiu şi că unii vor spune că sunt antisemit. Mă lasă rece. Un nazist, fie el şi evreu, rămâne tot nazist.

Bilanţul victimelor cauzate de conflictul din Fâşia Gaza a ajuns la 500 de morţi şi peste 2.000 de răniţi

500 de morţi şi peste 2.000 de răniţi. Acesta este bilanţul victimelor palestiniene în cea de-a şaptea zi de conflict în Fâşia Gaza. În ciuda propunerilor comunităţii internaţionale de a încheia un armistiţiu cu Hamasul, Israelul a decis să mobilizeze şi mai mulţi rezervişti.

Întâlnire de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pe situaţia din Gaza după ce cabinetul israelian de securitate a respins miercuri propunerile comunităţii internaţionale de a încheia un armistiţiu cu Hamas în Fâşia Gaza, pe motiv că nu este momentul potrivit pentru o încetare temporară a focului şi a accelerat pregătirile pentru o posibilă ofensivă terestră.

"Dacă vor fi întrunite condiţiile şi vom considera că o soluţie diplomatică va asigura o mai bună securitate în sud, vom lua în considerare (propunerile de armistiţiu - n.r.). Dar în acest moment, nu ne aflăm acolo" a declarat premierul Ehud Olmert, citat de un consilier. "Nu am început această operaţiune doar ca să îi punem capăt, iar tirurile cu rachete să continue exact ca înainte de o începe", a spus Olmert.

"Imaginaţi-vă că declarăm o încetare unilaterală a focului, iar peste câteva zile rachetele cad la Ashkelon. Ce efect va avea asupra puterii de intimidare a Israelului?", a continuat premierul. El a făcut aceste remarci în timpul reuniunii cabinetului israelian de securitate.

Cabinetul de securitate a anunţat, după o reuniune care a durat şase ore, că refuză propunerile de armistiţiu formulate marţi de Uniunea Europeană şi de Cvartetul pentru Orientul Mijlociu, din care fac parte SUA, UE, Rusia şi ONU.

Presiunea externă a sporit asupra ambelor părţi pentru a înceta ostilităţile.

Franţa a propus un armistiţiu de 48 de ore pentru a permite accesul ajutorului umanitar în Gaza, unde se află 1,5 milioane de oameni.
La rândul său, Hamas a criticat termenii care au fost propuşi în vederea unui armistiţiu. Mediatorii internaţionali "pun victima şi călăul pe picior de egalitate", a spus purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Fawzi Barhum, citat de AFP. "Orice intervenţie arabă sau internaţională trebuie să aibă ca obiectiv oprirea agresiunii, ridicarea blocadei şi deschiderea tuturor punctelor de trecere", a spus Barhum.

Pe de altă parte, Hamasul a declarat miercuri că nu a primit până în prezent nicio propunere în vederea încheierii unui armistiţiu cu Israelul, dar s-a declarat dispus să examineze orice iniţiativă care ar putea pune capăt agresiunii şi blocadei israeliene. "Suntem în favoarea oricărei iniţiative care va aduce o încetare imediată a agresiunii şi care va ridica total blocada" israeliană, a declarat un reprezentant al Hamas, Ayman Taha.

Cu toate că oficialii israelieni au spus că sunt deschişi unor amendamente la propunerea franceză de armistiţiu şi la alternativele oferite de comunitatea internaţională, miniştrii cabinetului de securitate au aprobat mobilizarea a 2.500 de rezervişti ai armatei, care se adaugă celor 6.500 de soldaţi solicitaţi pentru întărirea garnizoanei de la graniţa cu Gaza.

În pofida presiunilor din partea puterilor străine pentru a pune capăt violenţei, furia populaţiei israeliene - care a crescut după ce rachetele trase din teritoriul palestinian au ajuns până la Beersheba, adică la 40 de kilometri de Gaza - ar putea determina guvernul israelian să lovească Hamasul şi mai dur.

În Gaza stocurile de alimente de bază sunt aproape epuizate, iar cea mai mare parte a teritoriului este afectată de pene de curent. Spitalele fac faţă cu greu numărului din ce în ce mai mare de victime înregistrate de la începutul ofensivei.

Actuala spirală a violenţei a erupt după ce un armistiţiu de şase luni, negociat de Egipt, a expirat la 19 decembrie, iar Hamas şi-a intensificat atacurile cu rachete trase din Fâşia Gaza asupra Israelului.
UE a anunţat că o delegaţie ministerială europeană se va deplasa săptămâna viitoare în regiune. Europenii nu au reuşit niciodată să aibă suficientă influenţă politică în Orientul Mijlociu, dar Franţa speră să obţină de la israelieni un gest de bunăvoinţă pentru această ultimă iniţiativă a celor şase luni cât a deţinut preşedinţia UE, care va fi preluată de la 1 ianuarie de Cehia.

Pe de altă parte, Casa Albă şi-a reafirmat miercuri susţinerea pentru Israel, considerând că Hamas este protagonistul conflictului care trebuie să facă primul pas în direcţia unui armistiţiu punând capăt tirurilor asupra Israelului. Preşedintele George W. Bush şi premierul israelian Ehud Olmert sunt "pe aceeaşi lungime de undă", a declarat purtătorul de cuvânt Gordon Johndroe, după ce Israelul a respins apelurile pentru a accepta o încetare a focului.


REALITATEA.NET - Bilanţul victimelor cauzate de conflictul din Fâşia Gaza a ajuns la 500 de morţi şi peste 2.000 de răniţi


Vineri, 02 Ianuarie 2009 06:33
Sursa: Realitatea.net