De 30 de ani Ramadanul, Paștele evreiesc (Pesah) și Paștele creștin (catolic) nu s-au mai sărbătorit în același timp, ca weekend-ul ce tocmai a trecut. Cu atât mai mult, mase largi de oameni s-au perindat în Ierusalim, în pelerinaj la locurile sfinte. Ca de obicei, poliția și armata israeliană au fost prezente peste tot, violențele intensificându-se din cauza grupurilor de extremiști evrei care în fiecare an, de Ramadan, iau cu asalt moscheea Al-Aqsa și esplanada pe care se află aceasta, loc sacru și pentru religia mozaică, amplasament în care evreii nu au voie să pășească tocmai din cauza sfințeniei locului (se crede că acolo a fost Templul Evreiesc, același loc unde se va construi ultimul, cel de-al Treilea Templu, odată cu venirea lui Mesia). Dar în Israel, tradiția aceasta mai este păstrată doar de ultra-ortodocși, de haredim, majoritatea celor ce își spun evrei religioși sunt niște sioniști fanatici, pentru care religia evreiască este naționalitate și pentru care simbolurile religioase au devenit simboluri ale unei identități naționale, care interpretează Tora așa încât să se potrivească politicii israeliene expansioniste, de cucerire prin violență, cu toate că Scriptura spune că nu prin sabie, nici prin putere se va reuni poporul lui Israel, ci prin spirit. Vreme de mii de ani evreii s-au rugat pentru venirea lui Mesia, pentru niște vremuri lipsite de războaie, în care fiecare om să-și slăvească Creatorul în pace, până acum 100 de ani când au venit sioniștii și au conchis că Palestina, Țara Sfântă, e a lor și numai a lor, și nativii de altă religie și etnie trebuie expulzați sau uciși.
Astfel că locurile sfinte s-au transformat în câmp de bătălie. În fiecare an, grupări fanatice de sioniști dau buzna peste palestinienii care se roagă, le distrug obiectele sacre, îi iau la bătaie, iar armata și poliția le sunt mereu de partea lor, a sioniștilor, sporind victimele în rândul palestinienilor. Iar atunci, ca și anul trecut de exemplu, gruparea Hamas ce guvernează Fâșia Gaza se enervează, firește, când vede cum sunt tratați palestinienii, iar pentru că aceștia se află sub ocupație militară (în Cisiordania și Ierusalimul de Est) nu au armată, nu au cu ce se apăra, nu au țară, sunt ai nimănui, doar cei din Hamas pot sări în apărarea lor. Și atunci mai trimit spre Israel câte-o pocnitoare, pe care cei care primesc ajutor anual de 3,8 miliarde de dolari de la Statele Unite o numesc rachetă. Și pentru acea pocnitoare se răzbună trimițând rachete în populația prizonieră în Fâșia Gaza. Peste 150 de palestinieni au fost arestați și 18 au fost uciși, cu prilejul acestor sărbători. Așa consideră Israelul că trebuie să Îl onoreze pe Dumnezeu. Dar Israelul nu mai are nimic sfânt. Cu excepția insulară a unor grupuri precum Neturei Karta sau Satmar, soldatul israelian își pune șalul de rugăciune pe creștet, își leagă filacterele de braț și frunte, își spune rugăciunile, după care se duce și omoară civili și copii. Totul în numele Marelui Israel, care în concepția sionistă modernă l-a înlocuit pe Dumnezeu. Și niciodată sângele vărsat nu este suficient. În fiecare an violențele se întețesc, în fiecare an tupeul israelian (chutzpah) devine mai obraznic și mai distrugător, până când? Lumea nu pare dornică să pună stop politicii israeliene așa cum dorește să o facă în cazul lui Putin. Lumea s-a obișnuit ca în Palestina să se moară, și nu mai e impresionată. Așa e acolo, își zice europeanul, și dă din umeri. E vina palestinienilor că nu capitulează odată, că nu înțeleg că aia e țara evreilor și că să zică merci dacă sunt tolerați acolo. Drepturi? Ce-s alea? Să facă temenele în fața lui Allah că li se permite să respire aerul acela. Ce contează că acolo s-au născut? Ce contează că acolo s-au născut părinții și bunicii și străbunicii și stră-stră-bunicii lor, evreii au trecut prin Holocaust și țara aia li se cuvine. Și în plus, ce ne interesează pe noi, nu îl avem aici pe Putin, acest bau-bau absolut, care și-a pus în cap să refacă Imperiul Rus? Se întreabă unii dacă se vor opri bombardamentele de Paștele ortodox. Nu știu. Mi-aș dori. Dar toți așteaptă asta de la Putin. Pe Zelensky nu-l întreabă nimeni. Pesah, Paște, el are voie să facă orice. Că doar modelul lui este Israelul, după cum s-a exprimat foarte clar. Așa că poate ar trebui să ne intereseze mai mult ceea ce se întâmplă în Palestina, chiar dacă nu ne pasă de soarta palestinienilor. E bine să știm care sunt valorile vecinului nostru și după ce exemplu își modelează politica. Pentru că, așa cum bine scria jurnalistul Andrew Mitrovica, un Israel ne ajunge, domnule președinte Zelensky, un Israel pentru planeta asta e deja prea mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu