Un palestinian în vârstă de 14 ani, amputat, își amintește de timpul petrecut în custodia forțelor israeliene: „Nu mi-a fost frică să fiu lovit”

de Gideon Levy

Nu mai e un băiat. E greu de crezut că are doar 14 ani. Nu judecând după felul în care arată, nu prin felul în care vorbește, cu siguranță nu prin ceea ce a trecut în ultimii doi ani. Își spune povestea într-o manieră seacă, aproape rece, ca și când ar vorbi despre altcineva. Fără lacrimi, fără durere (vizibilă, cel puțin), fără autocompătimire; un băiat obișnuit cu suferința și care a trecut de mult pragul fricii. Terifiant de dur, abia zâmbind.

De unde îți iei puterea?, l-am întrebat. „Când am fost împușcat”, îmi răspunde el, „am simțit că piciorul îmi explodează. După asta, crezi că mi-ar mai fi teamă să fiu lovit de un anchetator?”

În septembrie 2015, Issa al-Mouati a fost împușcat și rănit de soldații care îl bănuiau că ar fi aruncat un cocktail Molotov. Cinci runde de gloanțe adevărate trase înspre el. După două luni și jumătate petrecute în aripa Ein Karem a spitalului universitar Hadassah din Ierusalim, i s-a amputat piciorul drept, de sub genunchi. În timpul primei luni a fost arestat în mod oficial și a petrecut tot acest timp încătușat de patul de spital. Avea 13 ani la vremea respectivă. După eliberarea din detenție și externarea din spital, a fost trimis la o clinică din Detroit, Michigan – cheltuieli plătite de o organizație caritabilă – pentru a i se lua măsurile pentru o proteză ortopedică. La vârsta de 13 ani s-a aflat în Statele Unite singur, vreme de o lună. L-am întâlnit prima oară în casa sa din Betleem, după ce a primit piciorul artificial. Era un băiat mult mai docil atunci; prietenii lui l-au luat la scăldat într-un bazin natural nu departe de Betleem.

La începutul acestei luni, în timpul unui raid de rutină efectuat de Forțele Israeliene de Apărare (IDF) în tabăra de refugiați Deheisheh, un raid întâmpinat cu rezistență violentă de către tinerii locali, Issa, băiatul amputat, a fost arestat. Dormea în casa bunicii sale bolnave, de care el și mama lui au grijă o dată la câteva nopți prin rotație cu alți membri ai familiei. Săptămâna trecută, în timp ce Issa se afla la închisoare, mama sa, Rada – pe care am cunoscut-o în casa bunicii lui Issa – ne-a povestit despre arestarea fiului său și despre bătăile pe care le-a încasat din partea personalului israelian responsabil cu securitatea. Purtătorul de cuvânt al unității IDF a negat responsabilitatea armatei pentru presupusa violență față de Issa și s-a mulțumit să spună că a fost transferat în custodia poliției israeliene. Un purtător de cuvânt al poliției a declarat săptămâna trecută că „O anchetă a descoperit că nu s-a folosit o astfel de forță în timpul interogatoriului și că nu suntem în posesia informațiilor despre astfel de acte.”

După aproape o săptămână petrecută în închisoare, Issa a fost eliberat vinerea trecută, fără cauțiune. Săptămâna aceasta l-am vizitat în casa sa din spatele Bisericii Nativității din Betleem. Ne-a primit singur, fără părinți.

Se deplasează destul de rapid cu piciorul prostetic. Într-un colț al camerei sale se află un scuter electric pentru invalizi pe care l-a primit când a fost în Statele Unite. Uneori îl folosește să meargă la școală, care este destul de departe de casa sa. Chipul îi devine mai profund afectat de suferință. Capul îi este acoperit cu o glugă în cea mai mare parte a timpului și pantaloni largi, în stil militar, îi ascund piciorul de metal.

Acum două săptămâni, în noaptea dintre 2 și 3 martie, se afla cu mama sa în casa bunicii. În jur de ora 1 noaptea s-a dus cu prietenii săi la un magazin să cumpere o gustare nocturnă: hot dog și hummus în pita. Planul lor era să mănânce și să fumeze o narghilea într-o cameră aflată pe acoperișul casei bunicii sale.

Între timp, trupele israeliene au pătruns în tabăra de refugiați și au fost întâmpinate cu pietre de către tinerii palestinieni. Unul dintre prietenii lui Issa a sugerat să plece rapid, dar Issa a spus că dacă ar fi arătat ca și când ar fi fugit, soldații ar fi intrat la bănuieli și i-ar fi împușcat.

Dintr-odată, un tânăr din mulțimea de oameni care se învârtea în jurul zonei cu pricina s-a întins spre Issa, care stătea în stradă, încercând să îl prindă. Era dintr-o unitate IDF sub acoperire, Mistaravim – Issa i-a observat pistolul. Potrivit spuselor lui Issa, a reușit să scape de soldat și a intrat într-o clădire alăturată cu doi dintre prietenii săi. Au plasat un panou de ipsos în fața ușii, dar soldații l-au dărâmat cu ușurință și au intrat în hol cu armele în poziție de tragere. Issa le-a spus prietenilor să nu se opună, deoarece soldatii erau înarmați. Unul dintre soldații sub acoperire a încercat să îi pună cătușe lui Issa prin spatele acestuia, dar rana sa anterioară l-a făcut incapabil să își îndoaie brațele. S-a crispat de durere.

Au sosit mai multe forțe militare. Mâinile lui Issa fuseseră între timp imobilizate la spate cu trei rânduri de cătușe din plastic și era legat la ochi. Încă doi băieți, mai mari, fuseseră arestați și ei. Issa spune că nu a aruncat cu pietre în soldați. Spune că ținea în mână punga cu mâncare înainte să fie arestat și că se îndrepta spre casa bunicii.

În stradă, povestește Issa, un soldat i-a lovit piciorul, dizlocându-i proteza. Issa a căzut la pământ, cu mâinile legate la spate. Soldatul s-a dat înapoi cu oroare văzându-i piciorul artificial. Cumva, Issa a reușit să se ridice pe piciorul sănătos. Alți soldați au sosit între timp. Unul dintre ei, își amintește Issa, l-a întrebat „Ce ai pățit?” La care el a răspuns „M-a părăsit piciorul.” „De ce n-ai spus de la început?” l-a întrebat soldatul și i-a dat o palmă. Soldații nu i-au dat șansa să le explice că este invalid, spune Issa.

A fost târât la un vehicul militar parcat la câțiva metri distanță, soldații îmboldindu-l în permanență să se grăbească, temându-se de grindina de pietre.

Când au ajuns la mașină, Issa s-a împiedicat și a căzut. Un soldat l-a tras înăutru și l-a pus să stea la podea, cu fața în jos. Încă cinci alți deținuți stăteau pe o bancă în duba militară. Vehiculul a fost bombardat cu pietre înainte să pornească, dar fără vreun efect, era blindat. Issa a auzit focuri de armă și a mirosit gaz lacrimogen. Deși ochii îi erau acoperiți, a putut să întrezărească ceva printr-o deschizătură îngustă a legăturii de pe ochi. Pe drum, spune Issa, un soldat a turnat apă pe el, adăugând că soldații i-au înjurat mama, i-au spus tot felul de obscenități și i-au călcat corpul cu bocancii. Un băiat amputat în vârstă de 14 ani.

A fost dus la închisoarea Etzion, de lângă Betleem. A fost pus să stea în fund, pe jos, în curtea complexului. Proteza i s-a dizlocat din nou și îi era ținută în loc numai de pantaloni. Un soldat i-a spus să își prindă piciorul.

A fost transportat în camera de interogatoriu. Epuizat, a ațipit stând în scaun. Se crăpa de zori când s-a trezit. Nu i s-a dat nimic de mâncare până la sfârșitul acelei zile lungi, când a ajuns la închisoarea militară Ofer, în afara orașului Ramallah. A fost forțat să postească o zi întreagă. Un băiat amputat în vârstă de 14 ani.

Anchetatorul său era un ofițer de poliție în ținută civilă care i-a spus că se numește Avi. Pe masă se afla un ibric cu cafea și un pachet de țigări. Issa era încătușat. Ofițerul i-a oferit o țigară. Issa a refuzat, spunându-i că s-a lăsat. Totuși, interogatorul i-a pus o țigară în gură și i-a aprins-o. I-a dat voie lui Issa să vorbească la telefon cu avocatul său. Avocatul l-a întrebat pe baiat dacă a fost bătut. Acesta i-a spus că a fost bătut în drum spre interogatoriu. Mai târziu i-a spus avocatului că anchetatorul l-a lovit în cap de patru ori în timp ce avea cătușele la mâini, înainte să plece. Mai devreme, anchetatorul a făcut presiuni asupra sa, amenințându-l, încercând să-l forțeze să admită că aruncase cu pietre și cocktailuri Molotov în soldați.

„Trebuie să mărturisești, pentru că armata știe totul despre tine. Nu mă face să te lovesc,” povestește Issa că i-a spus ofițerul de poliție. A încercat să-i spună ofițerului că nu are voie să îl lovească. „Avem voie să facem ce vrem”, a venit replica. Issa și-a menținut poziția că mergea pe stradă cu prietenii săi când au sosit soldații și că nu a aruncat cu pietre sau cocktailuri Molotov. A intrat un alt anchetator – același care l-a interogat pe Issa la Hadassah în 2015, când a fost încătușat de patul spitalicesc și i-a fost amputat piciorul. Interogatorul i-a amintit de asta și i-a cerut să semneze un formular în ebraică. Băiatul povestește că i-a spus ofițerului că nu înțelege ce spune chestionarul și a refuzat să-l semneze.

Interogatoriul a durat în jur de o oră, după care Issa a fost dus la închisoarea militară Ofer, unde i-a întâlnit pe ceilalți cinci tineri care au fost arestați în aceeași noapte cu el. I-au spus că și ei au fost bătuți în timpul interogatoriului. Lui Issa i s-a dat uniforma de deținut și după o perioadă de așteptare – hamtana, poate singurul cuvânt din ebraică pe care îl cunoaște – a fost dus în celula cu numărul 13.

A fost transportat la tribunalul militar Ofer de trei ori pentru audieri în vederea reîntemnițării. Prima dată, și-a văzut mama la tribunal. Pe 8 martie, gardienii l-au informat că avea să fie eliberat. El și ceilalți cinci deținuți din tabăra de refugiați Deheisheh au fost duși la amiază la punctul de control Bituniya, nu departe de Ofer, unde au așteptat până la ora 5 după-masa până când tatăl unuia dintre tineri a venit după ei. În drum spre casă au trecut prin Ramallah, unde au cumpărat sendvișuri pentru băieții flămânzi. Issa a sosit acasă la 8 seara, când și-a revăzut părinții, surorile și fratele. Săptămâna aceasta, până să îl întâlnim, a stat la bunica sa acasă. Un purtător de cuvânt al poliției a spus că va fi pus sub acuzație în curând.

Issa își dorește acum să se poată odihni puțin acasă, să-și lase piciorul să se vindece după toate loviturile și smuciturile și să revină la școală după câteva zile. Vorbind de școală, ochii săi cerniți se aprind pentru prima oară. După toate orele de la care a lipsit, i-a fost înghețat un an, și acum abia așteaptă să se reîntoarcă în clasă.

http://www.haaretz.com/israel-news/.premium-1.777690

Poliția israeliană a împușcat un băiat palestinian, apoi l-a arestat după ce tatăl său a depus plângere

Plecat împreuna cu mama sa pentru a-și cumpăra pantofi, Ahmed Mahmoud a fost împușcat în față cu un glonț de cauciuc, pierzându-și vederea la un ochi. Necazul nu s-a oprit acolo.

                                        Ahmed Mahmoud; Foto: Alex Levac

de Gideon Levy

Un băiat și mama lui se plimbau pe stradă, fericiți și lipsiți de griji, dimpreună cu mătușa băiatului. Mergeau să-i cumpere acestuia un cadou – o pereche nouă de încălțăminte – ca răsplată pentru notele bune. Și cum se plimbau așa liniștiți pe o alee, vine înspre ei un grup de copii alergând în mare viteză pentru a-și salva viețile. Până să-și dea seama ce se întâmplă, aud o împușcătură și băiatul cade la pământ lângă mama sa îngrozită. Puștiul țipă agonizant, în timp ce șuvoaie de sânge îi țâșnesc dintr-un ochi.

Ahmed Mahmoud, un băiat de 15 ani aflat în clasa a 10-a, un elev eminent, îngrijit, cu o frizură cochetă, se afla în punctul de a-și pierde cunoștința. Credea că a orbit și tușea cu sânge, își amintește el acum, câteva săptămâni mai târziu. Mama sa, Esrar, era cuprinsă de panică.

Incidentul s-a întâmplat pe 5 decembrie, în jur de ora 3:30 după-masa, pe o stradă apropiată de casa lor din localitatea Isawiyah, aflată în interiorul granițelor municipale ale Ierusalimului. Mătușa lui Ahmed s-a repezit într-o casă din apropiere pentru a chema o rudă, care a venit și l-a dus pe băiat la spitalul Makassed, tot în partea estică a orașului. Potrivit tatălui său, care a fost sunat să vină la fața locului, le-a fost teamă să meargă la un spital israelian pentru că acolo s-ar fi putut să-l aresteze – lucru pățit de alți copii din zonă. Dar după ce au aflat că Makassed nu putea să îl trateze, părinții l-au dus la spitalul universitar Hadassah, din cartierul Ein Karem al Ierusalimului.

Familia Mahmoud este o familie modernă, prietenoasă. Cei doi părinți au 42 de ani. Primul lor născut, o fată, studiază educația la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Cel care ne-a informat în legătură cu acest caz a fost unchiul băiatului, Jamal Aladin, un arhitect care a absolvit Academia Bezalel de Arte și Design, care lucra săptămâna aceasta la un proiect în Modi’in.

„M-am decis să vă scriu după ce medicul de la Hadassah m-a informat că nepotul meu și-a pierdut vederea la un ochi... [și] încă un băiat și-a pierdut un ochi în satul Isawiyah după ce a fost lovit de un glonț de cauciuc tras de Poliția de Frontieră”, a scris el.

Medicii de la Hadassah au constatat că retina ochiului drept al lui Ahmed a suferit o vătămare ireparabilă; stângul nu a fost atins.

Când Ahmed a fost internat în spital, unde a stat timp de șase zile, părinții săi au fost întrebați ce s-a întâmplat și au povestit că fiul lor a fost lovit de un glonț de cauciuc tras de un polițist de frontieră. În jur de o oră mai târziu, au apărut la unitatea de urgențe doi anchetatori ai poliției, se pare anunțați de spital, așa cum se cere în astfel de cazuri. Tatăl i-a întrebat pe cei doi ofițeri dacă sunt de la o unitate juvenilă – o întrebare pe care palestinienii de obicei nu îndrăznesc să o pună. Polițiștii au spus că nu sunt de la acea unitate, că erau acolo să-l interogheze pe el. Au spus că nu aveau nicio informație despre un incident în Isawiyah.

Mohammed le-a relatat ce i s-a întâmplat fiului său. Ofițerii le-au cerut mamei și mătușii să meargă a doua zi la stația israeliană de poliție Shalem din Ierusalimul de Est pentru a depune mărturie, iar ele au făcut întocmai.

Pe lângă retina care sângera, echipa medicală a descoperit și o fractură a orbitei. Mama lui Ahmed estimează că fiul său a fost împușcat de la o distanță de aproximativ 20 de metri. Oamenii din sat au spus că polițistul de frontieră care l-a împușcat pe Ahmed era ascuns după un zid și că probabil era un lunetist. Au existat multe cazuri recente de aruncări cu pietre în polițiști, care, pentru nu se știe ce motiv vin în Isawiyah la sfârșitul orelor școlare. În ultimele câteva luni, vreo opt copii și tineri din zonă au fost loviți în ochi cu gloanțe de cauciuc, trezind în sat suspiciuni că ar fi opera unor lunetiști care țintesc ochii.

Încă nu se știe cu exactitate gradul vătămării vederii lui Ahmed; momentan, abia vede cu ochiul său drept.

Pe 18 decembrie, la o săptămână după externare, tatăl lui Ahmed a completat o plângere către ministerul justiției solicitând investigarea ofițerilor de poliție. A fost informat că nu era disponibil niciun anchetator și că îl vor suna ei (ceea ce încă nu s-a întâmplat).

Și apoi, pe 26 decembrie, la ora 4:30 dimineața, poliția a bătut la ușa casei familiei Mahmoud. Ahmed, încă în convalescență, s-a nimerit să doarmă la bunicii săi în noaptea aceea. Înainte de a adormi, se uitase împreună cu bunicul la un meci mai vechi al Barcelonei, echipa sa de fotbal favorită, pe un canal de sport.

Când tatăl lui Ahmed a deschis ușa, a dat nas în nas cu patru polițiști îmbrăcați în civil, păziți de șase sau șapte polițiști de frontieră, mascați și cu armele pregătite. Ofițerii au cerut să vadă actele de identitate și apoi l-au chestionat în legătură cu fiul său. El a explicat că băiatul se afla la bunicii săi acasă. Polițiștii i-au arătat un mandat de percheziție, au căutat prin dulapuri confiscând două perechi de pantaloni. Una aparținea lui Ahmed, cealaltă fratelui său de 22 de ani. Mohammed a încercat să le explice, dar polițiștii au luat ambele perechi.

Se pare că de pantaloni era nevoie în scopuri de identificare, după cum arătau fotografiile aflate în posesia polițiștilor. Aceștia au spus că Ahmed era căutat pentru cazuri anterioare de aruncat cu pietre. Ofițerii erau pe punctul de a se deplasa la casa bunicilor pentru a-l aresta pe băiat, dar tatăl i-a convins să aștepte, pentru că era în convalescență după accident și avea nevoie de odihnă.

I s-a spus să își aducă băiatul la stația de poliție Shalem la ora 9 dimineața. Mohammed s-a dus la casa socrilor săi să își trezească fiul, ca să-i explice – pentru a nu-l speria – că trebuie să meargă la spital pentru o radiografie. Dar Ahmed îl auzise pe tatăl său spunându-i bunicului că îl chemase poliția pentru un interogatoriu.

Când au ajuns la stația de poliție, Mohammed a fost informat că fiul său este arestat. A încercat să protesteze: hârtia pe care o primise spunea că băiatul era dorit pentru un interogatoriu iar acela nici nu avusese loc. A încercat să le explice că băiatul avea o programare la spital, dar fără folos.

„Nu am făcut nimic. De ce să-mi fi fost frică?” spune Ahmed acum, când l-am întrebat dacă i-a fost teamă în timpul detenției sale. A doua zi, procurorul poliției, căutând să îl trimită înapoi în închisoare, avea să-i spună judecătorului Curții Magistraților că Ahmed aruncase cu pietre în forțele de securitate în noiembrie și la începutul lui decembrie.

Ahmed povestește că a fost bătut în timpul interogatoriului: i s-a cerut să se întindă la podea și a fost lovit în jur de 10 minute, pentru a-l forța să admită că aruncase cu pietre. Mai spune și că interogatorii i-au înjurat mama și l-au amenințat că o vor aresta dacă nu mărturisește. L-au amenințat și că îl vor aduce pe directorul școlii sale. I s-a dat un formular în limba ebraică pe care să îl semneze dar a refuzat, spune el.

Interogatorii i-au spus că au o fotografie cu el în care poate fi văzut cum aruncă cu pietre; a cerut să o vadă, dar nu i-au arătat-o.

Mohammed este convins că arestarea s-a întâmplat doar pentru că înaintase acea plângere solicitând investigarea ofițerilor de poliție.

În noaptea în care a fost arestat, Ahmed a fost transportat, legat cu cătușe la mâini și la picioare, la spitalul Hadassah pentru obținerea unui certificat medical asupra situației sale. Potrivit lui Ahmed, nu i se dăduse de mâncare cu orele. Familia a încercat să îi trimită medicamente și unguentul pentru ochi, dar secția principală de poliție din districtul rusesc al Ierusalimului le-a spus să trimită o rețetă și își va primi acolo medicamentele. Cu toate acestea, Ahmed spune că nu a primit niciun medicament în cele patru zile cât a stat închis. Tatăl lui subliniază că ochiul băiatului era roșu și umflat în ziua în care a fost eliberat.

După ce au trecut două zile din detenția sa, poliția a cerut ca Ahmed să mai fie ținut în închisoare încă patru zile; judecătorul i-a mai dat două.

Ahmed a fost eliberat pe o cauțiune de 1.000 de șecheli (250$) și timp de o săptămână a stat în arest la domiciliu. Este foarte puțin probabil să fie adus în fața tribunalului.

Purtătorul de cuvânt al poliției districtului Ierusalim a declarat, fiind chestionat de Haaretz: „Suspectul a fost arestat și interogat de divizia Kedem [a forțelor din Ierusalim] din cauza implicării sale în incidente de tulburare a liniștii. În timpul acestora, a participat împreună cu alte persoane și există dovezi că a aruncat cu pietre și cocktailuri Molotov în forțele de poliție din Isawiyah. În timpul interogării sale, Curtea Magistraților i-a extins detenția și a rămas în custodia districtului rusesc ce se află sub auspiciile serviciului israelian al închisorilor. La sfârșitul investigației, cazul său a fost transferat la biroul procurorului pentru observare și luarea unei decizii. În plus, este necesar ca plângerile făcute de suspect să fie discutate de autoritățile competente.”

Deși arestul la domiciliu s-a terminat miercuri, săptămâna trecută, la ora 8 dimineața, Ahmed nu se va duce la școală de teamă să nu se lovească la ochi. Mama sa îi aruncă priviri îngrijorate în timp ce îi aranjează puloverul. Noaptea doarme lângă ea în patul părinților, în locul tatălui său. Esrar spune că doarme agitat.

Săptămâna aceasta, în sfârșit a primit pantofii după care plecase să îi cumpere împreună cu mama și mătușa sa. Ahmed îi are chiar acum în picioare – niște ghete australiene moderne. Unchiul său Jamal încearcă să-și alunge teama că Ahmed nu va mai vedea cu ochiul drept.

„Uită-te la Moshe Dayan”, îi spune el băiatului, „uite câte a făcut cu un singur ochi.”

http://www.haaretz.com/.premium-1.763269?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=.premium-1.763269&utm_campaign=Gideon+Levy&utm_term=20170105-18%3A12&writerAlerts=true

O generație sub asediu: suferința copiilor palestinieni

de Rifat Odeh Kassis

Copiii palestinieni sunt la fel ca toți ceilalți copii; și ei au drepturi și nevoi. Ceea ce îi distinge de alți copii este situația cu care se confruntă în fiecare zi: trăiesc sub ocupația militară care le afectează fiecare aspect al vieții. Cea mai importantă nevoie a lor este ca aceste drepturi să le fie garantate: dreptul la viață, dreptul la libertate (inclusiv libertatea de a nu fi supuși violenței și discriminării), dreptul la liberă mișcare, dreptul la o educație și o îngrijire medicală adecvată, etc.

Violările drepturilor palestinienilor și copiilor palestinieni de către Israel s-au înmulțit tot mai tare de-a lungul anilor și sunt însoțite de o escaladare a măsurilor opresive din partea autorităților israeliene. Aceste măsuri includ uciderile extrajudiciare ale copiilor palestinieni, rănirea acestora, arestările, folosirea nelegitimă a forței împotriva civililor, construirea de colonii pe pământ palestinian privat confiscat, demolarea caselor lor și dezrădăcinarea copacilor lor, asta ca să numim câteva.

Și atacurile coloniștilor s-au înmulțit în multe sate palestiniene și nimeni nu poate uita atacul prin incendiere comis de coloniștii evrei israelieni asupra a două case din satul palestinian Duma, atac în care bebelușul Ali Dawabshe și ambii săi părinți au fost uciși de foc.

În ciuda criticii internaționale venind dinspre aproape toate țările față de politica israeliană de colonizare, Israelul continuă să asigure securitate, servicii administrative, locuințe, stimulente financiare, educație, locuri de joacă și îngrijire medicală pentru mai mult de 600.000 -700.000 de coloniști ce locuiesc în mod ilegal în coloniile din Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est. Și atacurile soldaților israelieni împotriva protestelor săptămânale organizate de civilii palestinieni în zonele amenințate de expansiunea coloniilor continuă. Aceste atacuri sunt cuplate cu confiscarea de pământ și demolările de case, o realitate frecventă în Ierusalim și diferite părți ale Cisiordaniei, mai ales în Zona C. Asemenea agresiuni au dus la arestarea sutelor de civili palestinieni, inclusiv a copiilor.

Forțele armate israeliene continuă să aresteze cu brutalitate copii suspectați în general de a fi aruncat cu pietre, luându-i de acasă în toiul nopții, interogându-i fără să se afle de față un membru al familiei sau un avocat și obligându-i, în majoritatea cazurilor, să semneze mărturisiri în ebraică, o limbă pe care nu o înțeleg. Aproape toți copiii palestinieni sunt expuși la cel puțin o formă de maltratare sau tortură și este clar pentru apărătorii drepturilor copiilor că tratamentul abuziv al copiilor ce intră în contact cu sistemul de detenție militară este generalizat, sistematic și instituționalizat pe parcursul întregului proces – începând cu momentul arestului până la acuzarea copilului și eventuala condamnare și pronunțare a sentinței. Mărturiile obținute de la copiii prizonieri dezvăluie că experiența comună a multor copii implică transportarea la centrul de interogare cu mâinile și ochii legați, într-o stare de spaimă și de privare de somn. Cei mai mulți dintre ei vor fi supuși practicilor brutale, crude, inumane, tratamentului umilitor sau pedepselor, care, în unele cazuri, înseamnă tortură, potrivit Convenției Drepturilor Copilului (CRC) și Convenției Împotriva Torturii. Sistemul israelian de detenție militară este conceput pentru a controla și oprima palestinienii. Existența a două sisteme juridice bazate pe rasă și naționalitate – sistemul de detenție militară aplicat palestinienilor și sistemul civil aplicat cetățenilor israelieni – subliniază natura discriminatorie a așa-zisului sistem de „justiție” implementat de autoritățile israeliene în Cisiordania. În vreme ce copiii coloniștilor sunt judecați în sistemul de justiție juvenilă al Israelului și în general eliberați pe cauțiune, copiii palestinieni acuzați de contravenții similare sunt judecați în tribunale militare care refuză eliberarea copiilor pe cauțiune.

Se estimează că aproximativ 10.000 de copii palestinieni ce trăiesc în prezent în Ierusalim sunt nerecunoscuți de autoritățile israeliene și nu au acte de identitate. Acestor copii li se refuză drepturile de bază cum ar fi accesul la educație și îngrijire medicală, printre alte lucruri. Potrivit legii israeliene, un copil palestinian nu primește automat un act de identitate dacă are doar un părinte ce este rezident al Ierusalimului de Est. În schimb, părinții vor primi „o notificare de naștere” pentru copilul lor și apoi trebuie să facă o cerere separată pentru înregistrare. Pentru a se califica la înregistrarea copiilor, palestinienii trebuie să demonstreze periodic că centrul vieții lor se află în Ierusalim, o politică intrată în vigoare în 1995 și care solicită ca rezidenții permanenți să dovedească mereu că locuiesc între granițele municipale ale Ierusalimului și să prezinte în mod regulat documentație care să ateste acest lucru. Acest proces necesită colectarea tuturor actelor care leagă diversele domenii din viața familiei de granițele municipalității. Și deși această colectare minuțioasă e demoralizantă și consumatoare de timp, aceste acte mai degrabă mundane au devenit markeri ai identității lor sau, cum s-a exprimat cineva, „dovada existenței”.

Blocada instaurată de Israel asupra Gazei continuă să aibă consecințe grave asupra populației civile și a împiedicat reconstruirea a 17.000 de blocuri de locuințe distruse sau deteriorate sever în timpul războiului din 2014. Pentru palestinienii din Gaza, unde 43% din populație au sub 14 ani, ofensivele militare israeliene nu sunt ceva nou. În 2006 două operațiuni militare israeliene au ucis 143 de copii; în 2008 și 2009, 385 de copii; în 2012 încă 33 – 561 de copii omorâți în șase ani. Potrivit DCI-Palestine, Ahmad Tawfiq Ahmad Abu Jami, un băiat de 8 ani din Khan Younis, a supraviețuit unui număr de 5 ofensive militare israeliene. În iulie 2014 Ahmad a fost ucis de un bombardament care a omorât 25 de membri ai familiei sale, dintre care 18 erau copii.

Copiii palestinieni trăind în teritoriile palestiniene ocupate au mereu sentimente de teamă și nesiguranță. Când trupele de soldați israelieni înarmați până în dinți invadează satele palestiniene în miezul nopții, sentimentele de siguranță și bine ale copiilor sunt înlocuite de cele de spaimă și izolare. Această experiență traumatică încalcă principiul călăuzitor al acționării în cel mai bun interes al copilului așa cum scrie în Convenția UN privind drepturile copilului.

Suferința copiilor palestinieni este o criză de o urgență particulară în cadrul violărilor drepturilor umane ce caracterizează viața sub ocupație. Nu este suficient să înțelegem situația actuală și variatele politici care modelează și determină viața copilului palestinian de astăzi, ci e nevoie să depunem eforturi și să luptăm din greu pentru a schimba această situație. Schimbând situația copiilor palestinieni, îmbunătățindu-le prezentul și oferindu-le speranță pentru viitor, am putea ajuta la găsirea unei soluții pașnice la acest conflict prelungit.

Încă există o șansă de a rezolva acest conflict pe cale pașnică, dar pentru asta, comunitatea internațională trebuie să se pronunțe cu curaj pentru pace. Întrebarea noastră pentru frații și surorile noastre din bisericile de astăzi este: sunteți dispuși și capabili să munciți alături de noi pentru a reinstaura libertatea noastră? Libertatea noastră va fi singura fundație durabilă pentru ca atât palestinienii cât și israelienii să trăiască în pace, dreptate, siguranță și dragoste.

* Rifat Kassis este actualul comisar general al DCI  (Defense for Children International) în regiunea MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord).

http://www.kairospalestine.ps/images/Kairos%20Palestine%20Christmas%20Alert%202016%20Email.pdf

Copiii din Gaza, care este motivul pentru care i-au omorât?!

Un părinte descrie în faţa camerei cum au fost ucişi cei patru fii ai săi.


Trei copii din aceeaşi familie au murit .


Acest copil şi-a pierdut toată familia în atacurile israeliene pe care lumea nu a încercat să le oprească.


Această fetiţă din tabăra de refugiaţi Ein Elhilweh îşi arată suportul pentru „fraţii” ei care au fost ucişi sau daţi dispăruţi în urma acestor atacuri.


Un copil, Mohamad Samoni, şi tatăl său care este pregătit să-l înmormânteze după ce a ajuns pe lunga listă cu copiii inocenţi ucişi fără nici un motiv.


Una din victimele copii care au fost ucise în timpul bombardamentelor israeliene asupra casei lui Nezar Rayan, unul din liderii Hamas.


Chiar şi copiii din Gaza sunt ţinte pentru tancurile armatei israeliene.


Cei trei fii ai lui Nezar Rayan ale căror suflete au fost luate de rachetele israeliene pe când se aflau în casa lor.


Armata israeliană, furioasă, îl bombardează pe Nezar Rayan şi copiii săi.


Fiica lui Nezar Rayan a fost ucisă de avioanele israeliene pentru că se considera a fi periculoasă pentru securitatea şi siguranţa Israelului.


Copilul de 4 ani, Haya Hamdan, este înmormântat după ce un atac israelian a lovit căruţa în care se afla împreună cu sora sa, Lama, în vârstă de 9 ani.


Lama Hamdan, 9 ani, nu ţinea în mână o puşcă, nici măcar o piatră atunci când o rachetă israeliană a omorât-o în Beit Hanoun.


Surorile lui Lama şi Haya îşi i-au rămas bun de la surorile lor şi cu ochii plini de lacrimi se întreabă care este motivul pentru care au fost ucise.


Aveau Lama şi Haya Hamdan arme atunci când au fost ţintite de rachetele israeliene?


Copiii lor nu au murit dar trec prin crize şi suferinţe timpurii fără nici o legătură cu inocenţa lor.


Dina a fost ucisă împreună cu cele 4 surori ale sale după ce un atac a lovit casa lor din Beit Lahia.


Chiar şi copiii din Cisiordania care şi-au arătat sprijinul au fost ucişi de Israel.


Acest bărbat şi-a pierdut cele 5 fiice şi nu a luptat împotriva Israelului pentru a fi atacat.


Rudele acestui copil sunt pregătite să o înmormânteze după ce au găsit-o sub dărâmăturile casei.


O rudă a Dinei Balosheh arată lumii crimele oribile săvârşite împotriva copiilor.


Bunica lui Yahya Alhayek îl recunoaşte după ce l-au găsit sub resturile casei.


Un bărbat palestinian ţine în braţe un copil care şi-a dat ultima suflare înainte de a ajunge la spital.


Sursa: http://www.aljazeera.net/portal


Traducere realizată cu ajutorul lui Bahaa Nofal.

Spital din Gaza ȋnghesuit cu civili, spun doctorii

CNN – Mult mai mulți civili decȃt luptǎtori ai Hamas ajung la principalul spital din Gaza pentru tratament din cauza rǎnilor de rǎzboi, ȋn timp ce incursiunea militarǎ a Israelului ȋn teritoriu continuǎ, spun doi doctori.

Cȃnd au ȋnceput atacurile aeriene israeliene, mai bine de acum o sǎptǎmȃnǎ, primele victime pe care Spitalul Shifa le-a vǎzut au fost luptǎtori ȋn uniformǎ militarǎ, a spus luni un doctor palestinian.

„Dar dupǎ acea zi și pȃnǎ ȋn ziua aceasta, nu am primit nici un bǎrbat din rezistențǎ sau oricine altcineva din armatǎ”, a spus el. „Toți erau civili.”
Eric Fosse, un doctor norvegian care s-a oferit voluntar la Shifa, a spus cǎ mai mult a vǎzut femei și copii printre rǎniții de luni decȃt ȋn oricare altǎ zi de cȃnd a ȋnceput ofensiva israelianǎ, pe 27 decembrie. De asemenea, majoritatea bǎrbaților rǎniți pe care ȋi vede sunt civili, a spus el.

Nu este clar dacǎ morții și rǎniții Hamasului sunt duși la un alt spital.

Aproape 600 de palestinieni, incluzȃnd cel puțin 100 de femei și copii, au fost uciși ȋn Gaza de cȃnd a ȋnceput campania, potrivit surselor medicale palestiniene. Pe lȃngǎ acestea, cel puțin 2750 de palestinieni au fost rǎniți, majoritatea civili, spun sursele.

Armata israelianǎ a spus marți cǎ a ucis 130 de militanți Hamas de cȃnd a ȋnceput, sȃmbǎtǎ seara, ofensiva terestrǎ. Statul evreu spune cǎ ofensiva este fǎcutǎ sǎ opreascǎ luni de lovituri de rachetǎ asupra sudului Israelului lansate de cǎtre militanții Hamas din Gaza.

Oficialii guvernului israelian pretind cǎ Hamas ȋși ascunde luptǎtorii și armele la spital, dar imaginile din camera de gardǎ de la Shifa aratǎ numai familii.

„Am fost loviți cu o rachetǎ,” a spus un bǎiat din spital ȋn timp ce fratele sǎu se plimba aiurea stupefiat, ȋngrijindu-i-se o ranǎ la ureche. Alt copil plȃnge ȋn apropiere, suspinȃnd dupǎ mama ei, ȋn timp ce doctorii ȋncearcǎ sǎ ȋi trateze membrele rǎnite.

O asistentǎ care ȋncercǎ sǎ punǎ o perfuzie ȋn altǎ camerǎ a spus cǎ spitalul ȋngrijește de cinci persone din aceeași familie. Altǎ femeie plȃnge dupǎ copilul ei de 6 luni, care a murit dupǎ patru zile fǎrǎ mȃncare sau apǎ.

Duhoarea morții plutește prin clǎdire, care duce lipsǎ de medicamente, electricitate și apǎ. Morga dǎ pe afarǎ, cu douǎ trupuri ȋnghesuite ȋn același sertar.

„Unde sunt liderii noștri? Pot ei sǎ aibǎ milǎ de copiii noștri?” jelește o femeie. „Toți morții pur și simplu zac pe aici.”




Christiane Amanpour (CNN) a contribuit la acest reportaj.

Copiii palestinieni sunt supuşi abuzurilor şi torturaţi în închisorile Israelului (de Saed Bannoura)

Un raport eliberat de organizaţia Defense for Children International (DCI), numit “Copii după Gratii”, constată că în timpul anului 2006 şi prima jumătate a anului 2007, imensa majoritate a copiilor arestaţi de către forţele israeliene au fost întemniţaţi.

Doar 3 până la 5% dintre copiii răpiţi au fost eliberaţi pe cauţiune în timpul procesului.

DCI notează de asemenea că peste 99% dintre copiii judecaţi şi-au mărturisit vinovăţia şi că o infimă minoritate din cei care şi-a pledat nevinovăţia au fost în cele din urmă găsiţi vinovaţi şi condamnaţi.

Organizaţia specializată în drepturile omului se sprijină pe articole din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului pentru a sublinia că cei acuzaţi au dreptul de a fi consideraţi inocenţi până sunt dovediţi vinovaţi.

DCI mai spune că cei înteminţaţi mărturisesc acuzaţiile aduse împotriva lor după lungi perioade de interogatoriu, care au loc înaintea judecării în tribunal.

Raportul include mărturii personale ale copiilor expuşi abuzurilor fizice şi sexuale în mâinile armatei israeliene şi tratamentul brutal în timpul lungilor perioade de interogare. Iar la sfârşitul procesului de interogare copiilor li s-a cerut să semneze hârtii, în ciuda faptului că nu ştiau ce semnează.

Poziţii de stres

Un copil, Raşed Radwa, îşi aminteşte că era bătut în timp ce a fost legat la ochi. A fost apoi ţinut în poziţii de stres timp de 10 ore în frig. Apoi i s-a cerut să semneze hârtii în ebraică iar când a refuzat, interogatorul l-a izbit cu capul de masă.

Raportul afirmă că “Personalul poliţiei israeliene, al Armatei israeliene şi al Serviciului Secret israelian fac arestări şi interogări ale copiilor palestinieni în fiecare zi. Arestările şi interogările care urmează au loc în afara oricăror reguli, proceduri sau legi transparente, conferind personalului militar israelian puteri largi în această fază.”

Ordinul nr. 378 al armatei isreliene stabileşte că un copil palestinian poate fi reţinut de un soldat israelian obişnuit, de rang inferior, sau de un poliţist timp de 96 de ore. După care, copilul poate fi reţinut pentru interogare timp de 8 zile. Perioada de detenţie poate fi extinsă de un judecător sau de armată pentru 90 de zile, după care, de un judecător al curţii de apel pentru încă 3 luni.

Tortură

DCI notează că “un aspect central al fazei interogării este utilizarea unor anumite tipuri de tortură şi tratament agresiv. Declaraţii făcute de copiii palestinieni întemniţaţi în puşcării israeliene ilustrează multitudinea de metode utilizate”.

Raportul subliniază articolele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care statuează faptul că nimeni nu trebuie să fie supus torturii.

Assem Lufti Abdel Lattif Khalil evocă experienţa sa de tortură în mâinile soldaţilor israelieni. A fost bătut şi pus în poziţii de stres în ploaie. A petrecut 40 de zile într-un centru de interogare.

Un copil de 15 ani a declarat că a fost abuzat sexual şi bătut în mod repetat în zone sensibile ale corpului.

DCI afirmă: “În ansamblu, efectul acestor practici este eroziunea şi dispariţia virtuală a drepturilor acuzaţilor palestinieni în timpul fazei de arest şi interogare. Un copil palestinian în arest şi în interogatoriu nu are dreptul la tăcere, dreptul la consultarea imediată şi liberă a unui avocat, dreptul de a-şi cunoaşte drepturile în arest şi interogatoriu, dreptul de a nu fi lovit, abuzat sau torturat, dreptul de a avea contact cu un membru al familiei sau cu o persoană care să-l sprijine, dreptul de a fi considerat nevinovat.”

Cf. sursa în limba engleză.