Începând cu 1948,
acordul general al comunității internaționale a fost ca soluția corectă și
durabilă pentru conflictul Palestina/Israel să impună crearea a două state:
statul Palestina și statul Israel, precum și întoarcerea tuturor refugiaților
palestinieni expulzați de Israel, plus compensații pentru aceștia. Acest acord
s-a bazat pe rezoluția 181 a Consiliului General al UN adoptată pe 29 noiembrie
1947, care împărțea Palestina istorică în două state și pe rezoluția 194
adoptată la data de 11 decembrie 1948, care solicita stabilirea unui comitet de
conciliere pentru a se ocupa de problemele dintre cele două părți și plasa
Ierusalimul sub jurisdicție internațională după demilitarizarea orașului și a
satelor și orașelor din împrejurimi. Dar, încă de la bun început, Israelul și-a
extins controlul asupra teritoriului palestinian de la 53% la 78% din totalul
Palestinei istorice și a refuzat să se retragă de pe teritoriul desemnat
statului palestinian sau să permită refugiaților palestinieni să se întoarcă la
casele și proprietățile lor. Într-o mișcare fără precedent, Națiunile Unite,
înainte de a adopta rezoluția 273 din 11 mai 1949, i-a cerut Israelului să
garanteze în scris că se va conforma celor două rezoluții ca precondiție la
acceptarea sa ca stat membru al UN. În schimb, acesta a ocupat în 1967 și
restul Palestinei istorice. Rezoluția 242 din 22 noiembrie 1967 accentua „inadmisibilitatea acaparării de
teritoriu prin război și nevoia de a ajunge la o pace justă și durabilă în care
fiecare stat din zonă să poată trăi în siguranță.” Până în ziua de astăzi,
Israelul ocupă întreg teritoriul Palestinei istorice, refugiații palestinieni
își așteaptă reîntoarcerea, iar UN și comunitatea internațională așteaptă ca
Israelul să se conformeze.
Legile Israelului,
politicile și practicile sale dezvăluie cât se poate de clar adevăratele sale
intenții: ocupația totală a Palestinei istorice, controlul și dominarea
israeliană a tuturor aspectelor vieții, resurselor și viitorului
palestinienilor, epurarea etnică sistematică a palestinienilor, confiscarea
proprietăților și resurselor lor, umilirea continuă și negarea drepturilor de
bază ale acestora, refuzul reîntoarcerii refugiaților și al reunificării întregului
popor palestinian.
Israelul a redus la
zero posibilitatea implementării soluției celor două state și pe ruinele
acesteia a creat un singur stat al evreilor, construit de evrei, pentru evrei.
Acesta a fost dintotdeauna obiectivul Zionismului, încă de la început. Toate
manevrele Israelului de a se angaja în negocieri „de pace” ascund o realitate
hidoasă: un plan de a crea o stare de fapt care să facă dintr-o prezență
palestiniană viabilă în Palestina istorică una lipsită de sens.
Comunitatea internațională
este conștientă de controlul brutal exercitat de Israel asupra Palestinei și
palestinienilor. Și totuși, cumva, lumea pare să se afle într-o stare de
amnezie voluntară, continuând să se încăpățâneze să creadă că opțiunea celor
două state este posibilă.
Acest articol
încearcă să analizeze potențialele opțiuni pentru impasul Palestina/Israel. Cele
mai populare opțiuni sunt cea a soluției a două state și cea a unui singur
stat. Multe concepții greșite sunt asociate cu aceste opțiuni, dar pentru a
înțelege aceste concepții greșite trebuie să facem o comparație între cele două
soluții.
Două state
Soluția celor două
state este promovată adesea de adepții ei ca opțiunea cea mai practică și mai
viabilă deoarece este mai ușor de realizat, dar presupune ca Israelul să
consimtă să se retragă la granițele din 1967 și neglijează realitatea concretă
deja creată ilegal de Israel prin nesfârșita uzurpare a pământului și identității
palestiniene. Particularitățile opțiunii celor două state sunt:
1. Legalizarea
pretenției Zioniste a exclusivității asupra posesiei și autorității absolute asupra
78% din Palestina, pentru și de către evrei, doar de către evrei. Pentru a
stabili și a menține un stat majoritar evreu, legi specifice sunt emise pentru
a favoriza evreii și a-i discrimina pe palestinieni, așa cum este Legea
Reîntoarcerii care le acordă absolut tuturor evreilor de oriunde din lume
dreptul de a emigra în Israel și Legea Naționalității care le acordă cetățenie
în mod automat tuturor evreilor care emigrează în Israel. Un asemenea stat presupune
ca neevreii fie să fie eliminați, fie ca prezența și influența lor să fie
marginalizată. Israelul a împlinit deja o parte din acest obiectiv, discriminându-i
sistematic pe palestinieni prin practici precum strămutarea forțată,
segregarea, ghettoizarea și negarea cetățeniei, a libertăților și drepturilor
fundamentale, creând o situație alarmant de asemănătoare cu cea a
apartheidului. Între timp, acțiunile liderilor israelieni menite să asigure
„puritatea” etnică, religioasă și demografică a Israelului seamănă tot mai mult
cu regimurile fasciste din trecutul Europei.
2. Soluția celor
două state ar crea un stătuleț pe 22% din fosta Palestină, alcătuit din
Cisiordania și Fâșia Gaza. Însă, Zidul Apartheidului israelian a furat deja
încă 10% din Cisiordania, împărțind sate, livezi și ferme și lăsând ipoteticul
stătuleț cu mai puțin de 20% din vechea Palestină. Suveranitatea acestui stat
asupra pământului, spațiului, apei și resurselor sale va fi mereu îndoielnică,
mai ales din cauză că acei 20% nici măcar nu ar fi adiacenți, din moment ce
Israelul ar separa fizic Cisiordania de Gaza.
3. Soluția celor
două state ar crea o Palestină dezmembrată și neviabilă, permițând continuarea
controlului și accesului israelian, egiptean și iordanian la pământul palestinian,
spațiul, marea și resursele sale naturale, lăsându-i economia și circulația
oamenilor săi dependentă de politicile acestor țări, fie separat, fie colectiv.
Blocada continuă asupra Gazei și colaborarea și consimțirea Egiptului la
practicile brutale ale Israelului indică această direcție. Cuplând la asta și coluziunea
Iordaniei cu Israelul pentru a suprima aspirațiile palestiniene pentru o
independență viabilă, nu poate indica decât că un asemenea stătuleț palestinian
ar rămâne, cel mai probabil, la mila vecinilor săi din moment ce ar fi
incapabil să-și controleze sau să-și dezvolte resursele naturale, nu i s-ar
permite să se apere sau să se protejeze singur și nici nu ar servi drept cămin
pentru diaspora palestiniană.
4. O soluție a două
state nici nu s-ar adresa, nici nu ar pune în aplicare dreptul refugiaților
palestinieni și al urmașilor lor de a se reîntoarce la proprietățile lor din
Israel, din stătulețul palestinian sau din ambele. Refuzul Israelului de a se
supune legii internaționale și umanitare violează protecția pe care aceste legi
o oferă civililor, mai ales prin construirea de colonii exclusiv evreiești care
fură pământul și resursele palestiniene și care treptat îi închide pe
palestinieni în niște enclave similare cu bantustanele sud-africane.
În legătură cu
Ierusalimul, măsurile Israelului de a construi și a-și consolida dominația
demografică au eradicat progresiv caracterul arab istoric al orașului,
lipsindu-i pe palestinieni de capitala lor istorică, retezând legăturile
economice și sociale vitale ale Ierusalimului cu restul societății palestiniene
și restricționând accesul comunităților palestiniene musulmane și creștine la locurile
sfinte unde s-au rugat încă din antichitate. Acțiunile și politicile Israelului
indică inevitabil spre intenția calculată de a anexa permanent mare parte a
Cisiordaniei și întregul Ierusalim de Est, încălcând toate principiile
internaționale privind ocupația. Concluzia inevitabilă este că Israelul adoptă o
politică similară colonialismului de tip settler
și, la fel ca apartheidul din Africa de Sud, a suprimat sever cererile pentru
reforma democratică și tratamentul egal al tuturor cetățenilor săi, fie ei
evrei israelieni, fie palestinieni.
5. Soluția celor
două state nu se va adresa drepturilor și suferinței acelor palestinieni din
Israel care sunt supuși discriminării israeliene directe și tratamentului
violent. Israelul îi ia în vizor pe cetățenii săi palestinieni pentru excludere
și purificare etnică, forțându-i să accepte caracterul evreiesc al statului
care îi văduvește de aspirațiile și identitatea lor națională. Li se spune în
permanență că sunt un dușman străin pe propriul lor pământ strămoșesc și că este
doar o chestiune de timp până când vor fi alungați cu totul. Le este refuzată
aceeași protecție a legii; proprietățile le sunt confiscate în beneficiul
evreilor israelieni iar porțiunea nefolosită de evreii israelieni tot le este
refuzată și aceea; resursele lor naturale le sunt expropriate fără a primi vreo
compensație și exploatate în principal pentru beneficiul evreilor; iar cultura,
istoria, moștenirea și legătura lor cu pământul este falsificată și demonizată.
Toate eforturile palestinienilor și ale susținătorilor lor evrei din Israel
pentru a transforma în mod pașnic statul într-o democrație inclusivă care să
ofere protecție egală pentru toți au fost ignorate și respinse.
6. Soluția celor
două state nu s-ar adresa culturii militariste israeliene cu arsenalul său de
arme de distrugere în masă. Un stat exclusiv evreiesc ar fi hotărât să-și păstreze
superioritatea militară asupra țărilor vecine din Orientul Mijlociu. O asemenea
hegemonie regională i-ar permite Israelului să-și păstreze stocul de arme de
distrugere în masă: biologice, chimice și peste 200 de arme nucleare. Deși
Israelul este clasat ca fiind a patra putere militară din lume și este unul
dintre membrii privilegiați ai selectului club nuclear, continuă să-și
justifice ocupația brutală și ilegală a Palestinei și continuă să se descrie ca
fiind înconjurat de dușmani care au intenția de a-l distruge. Toate indiciile
ne duc spre concluzia că Israelul nu ar fi de acord cu planul propus de a crea
un Orient Mijlociu lipsit de asemenea arme. Insistența Israelului de a-și
păstra armamentul nuclear va împinge și alte țări să și le achiziționeze.
7. Soluția a două
state ar perpetua noțiunea că palestinienii și israelienii nu pot împărți
pământul și trăi împreună în pace în Palestina istorică. Divizarea poporului și
a teritoriului Palestinei Mandatorii prin noțiunea depășită a pretenției unui
drept unic, din „naștere” asupra pământului din partea unui singur grup etnic
este inadmisibilă și violează drepturile umane și politice ale poporului
palestinian cât și normele exprimate de Națiunile Unite în legătură cu
drepturile umane, sociale, culturale și politice. Partajarea Palestinei nu a făcut
decât să perpetueze conflictul și să ducă la dominare și discriminare etnică,
separare forțată, ghettoizare și confiscare de pământ, elemente ce reproduc
practicile colonialismului și ale apartheidului și care insultă conștiința
omenirii. Aserțiunea că evreii, palestinienii și toți oamenii de pe teritoriul
Palestinei nu pot trăi împreună în pace într-o singură țară este la fel de
falsă și fundamental rasistă ca argumentele similare promovate de regimul de
apartheid sud-african.
Trăgând linia,
soluția a două state va insista asupra păstrării caracterului Zionist al
Israelului cu o majoritate evreiască, cu legi ce discriminează evident
împotriva cetățenilor săi neevrei și cu politici care favorizează evreii. Cele mai
puternice arme ale Israelului sunt legile unice care păstrează pământurile
confiscate de la palestinieni într-un trust pentru a fi oferite evreilor și doar
evreilor, legile care asigură dreptul fiecărui evreu de oriunde de a emigra în
Israel și cetățenie automată celor care o fac. Dar palestinienii care au fost
expulzați de Israel din casele lor și de pe pământurile lor nu au voie să se
reîntoarcă sau să trăiască împreună cu familiile lor din Israel.
Un singur stat
Soluția unui stat
unic este opțiunea mai puțin populară în prezent, dar pare să câștige tot mai
mulți adepți deoarece este universală în natură și scop și dorește să creeze o
infrastructură democratică pentru o țară unificată în Palestina care să ofere protecție
și tratament egal pentru toți cetățenii săi. Viziunea soluției unui singur stat
este formulată elocvent în Declarația de la Munchen pentru un singur stat
democratic în Palestina istorică și cuprinde patru principii de bază:
1. Numai un stat
unit și veritabil democratic în Palestina, fără distincție între rasă, religie,
etnicitate sau origine națională, poate asigura libertatea și siguranța tuturor
cetățenilor săi.
2. Pe întreg pământul
Palestinei dintre Marea Mediterană și râul Iordan se va stabili o singură țară
care aparține tuturor cetățenilor ei.
3. Noul stat trebuie
să fie constituit ca un stat independent și democratic în care toți cetățenii
săi să se bucure de drepturi egale și să trăiască în libertate și siguranță.
4. Cetățenii acestui
stat vor fi toți cei care trăiesc acum aici și toți cei care au fost expulzați
de-a lungul ultimilor zeci de ani și urmașii lor.
Viitorul stat va fi
stabilit după cum urmează:
i. Palestina
reunificată va fi constituită ca o democrație în care toți cetățenii săi adulți
vor avea drepturi egale de a vota, candida la funcții politice și de a
contribui la guvernarea țării, înțelegându-se de la sine că toate structurile
politice preexistente și toate legile ce discriminează vor fi anulate.
ii. Statul nu va
stabili sau va acorda un privilegiu special pentru nicio religie și va asigura
practicarea liberă a tuturor religiilor.
iii. Terenurile
publice ale statului vor aparține națiunii ca întreg și toți cetățenii săi vor
avea acces egal la ele. Proprietatea privată expropriată de la refugiații
palestinieni, cetățenii palestinieni ai Israelului și de la palestinienii din
Cisiordania și Gaza va fi înapoiată sau se vor efectua reparații cu consimțământul
proprietarilor originali sau al urmașilor acestora.
iv. Statul va
asigura condițiile pentru libera exprimare culturală a tuturor cetățenilor săi.
v. Cetățenii vor
avea acces egal la piața muncii și în toate sectoarele societății.
vi. Statul va
respecta legea internațională și când va fi nevoie va căuta rezolvarea
conflictelor pe cale pașnică prin negocieri și va asigura securitatea colectivă
în concordanță cu Carta Națiunilor Unite.
vii. Statul va
urmări și va contribui la stabilirea unei regiuni fără armament nuclear în
Orientul Mijlociu, care să nu posede nici arme de distrugere în masă. Toate
armele de distrugere în masă pe care le deține acum Israelul (inclusiv dar nu
numai arsenalul său de peste 200 de arme nucleare) moștenite de stat vor fi
demontate sau distruse sub auspiciile Națiunilor Unite în decurs de un an de la
crearea noului stat.
Așa încât, întrebările care trebuie puse sunt următoarele:
* Soluția celor două
state ar schimba drastic caracterul și practicile Israelului sau îi va permite
să continue ca și până acum?
* Ar fi Israelul
dispus să își inverseze politicile coloniale pentru a permite stabilirea unui
stat palestinian viabil?
* Este Israelul gata
să se transforme într-o democrație, să elimine discriminarea și să garanteze
protecția egală sub lege a tuturor cetățenilor săi?
* O competiție a
armelor de distrugere în masă va aduce siguranța și pacea?
Comparația dintre
cele două opțiuni dezvăluie diferențe distincte și drastice. Deși soluția celor
două state este promovată ca viabilă și cea mai realizabilă, această opțiune
s-ar dovedi de fapt cel mai greu de materializat. Ar stabili două entități
rivale, ar lăsa probleme majore nerezolvate și ar păstra caracterul Zionist
colonialist al Israelului intact, cu toate manifestările sale discriminatorii.
Soluția unui singur stat, deși este privită ca utopică și dificil de pus în
practică, tot este opțiunea cea mai aplicabilă și mai promițătoare, deoarece
solicită formarea unui stat unificat democratic atât pentru palestinieni cât și
pentru evreii israelieni, oferindu-le tuturor protecție și tratament egal,
eliminând rasismul, tratamentul preferențial, colonialismul, militarismul și
vărsarea de sânge. Valorile sale universale vor duce spre un sistem de justiție
durabil și către o pace trainică.
Principiile de bază
ale ambelor opțiuni fiind discutate, aici sunt documentele la care au lucrat în
ultimul deceniu palestinieni, evrei israelieni și susținători ai lor din toată
lumea, pentru a pune capăt conflictului și a stabili dreptatea, pacea și unitatea
în Palestina istorică în baza valorilor universale și a protecției și
tratamentului egal pentru toți oamenii.
Între 29 iunie și 1
iulie 2012, activiștii s-au întâlnit la Munchen, Germania, pentru a discuta opțiunea
unui singur stat. Aceștia au luat cunoștință de eforturile, inițiativele și declarațiile
anterioare pentru stabilirea unui stat democratic în Palestina istorică și au
adoptat Declarația Munchen ca viziune comună a tuturor declarațiilor și inițiativelor
curente asupra soluției statului unic pentru rezolvarea conflictului
Israel/Palestina.
Declarația Munchen solicită dezmembrarea și încetarea activităților tuturor instituțiilor,
legilor, politicilor și practicilor ce discriminează pe motive de religie,
etnicitate, origine națională sau sex. Declarația are ca scop restaurarea
justiției palestinienilor care au fost victimele Zionismului și ale Israelului.
Se referă la Israel/Palestina ca la o singură unitate geografică și îi tratează
pe palestinienii și evreii israelieni actuali ca pe un singur popor. Declarația
acordă viitorilor cetățeni ai statului egalitate, tratament și protecție egală
potrivit legilor. Le promite viitorilor cetățeni libertate, egalitate,
demnitate și siguranță. Pledează pentru stabilirea unui stat care să respecte
tratatele și convențiile internaționale, să respecte drepturile omului și să
depună eforturi pentru a face regiunea un loc sigur prin reducerea tensiunilor
și eliminarea armelor de distrugere în masă.
Susținătorii unui
singur stat democratic cred și speră că, citind toate acestea, veți fi de acord
că soluția statului unic și democratic care își are originile în principiile
universale promite să fie cea mai viabilă și durabilă dintre cele două opțiuni
și îi invită pe toți cei care prețuiesc libertatea, dreptatea, egalitatea și
democrația și pe cei ce resping apartheidul, rasismul și segregarea să li se
alăture sprijinind această soluție, articulându-i idealurile și muncind pentru
împlinirea ei. Nu există o altă soluție viabilă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu