de Gilad Atzmon
Peisajul rural al
Israelului este împânzit de pini. Acești copaci sunt noi în regiune. Pinii au
fost introduși în peisajul palestinian la începutul anilor 1930 de către Fondul
Național Evreiesc (JNF) într-o tentativă de a „recupera pământul”. Până în
1935, JNF plantase 1,7 milioane de copaci pe o suprafață de 1.750 de acri. În 50
de ani, JNF a plantat peste 260 milioane de copaci în cea mai mare parte pe
pământ palestinian confiscat. A făcut-o dintr-un gest disperat de a ascunde
ruinele și istoria satelor palestiniene epurate etnic.
De-a lungul anilor,
JNF s-a îmbarcat într-o inițiativă sălbatică de a elimina trecutul și
civilizația palestiniană, dar, în același timp, a încercat să facă Palestina să
semene cu Europa. Pădurea naturală palestiniană a fost eradicată. În mod
similar, măslinii au fost scoși din rădăcini. În locul lor au fost plantați
pinii. Partea sudică a muntelui Carmel este numită de israelieni „mica Elveție”.
Acum, nu a mai rămas mare lucru din „mica Elveție”.
Însă, realitatea a
fost destul de devastatoare pentru JNF. Pinii nu s-au adaptat la climat, așa
cum nici israelienii nu s-au adaptat Orientului Mijlociu. Potrivit statisticilor
JNF, 6 din fiecare 10 mostre plantate nu au supraviețuit. Iar cei câțiva copaci
care au supraviețuit nu au format altceva decât o capcană pentru incendii. La sfârșitul
fiecărei veri, fiecare pădure israeliană de pini devine o zonă cu potențial
fatal.
În ciuda capacității
sale nucleare, a armatei sale criminale, a ocupației, a Mossadului și al
lobby-urilor sale de peste tot, Israelul pare să fie vulnerabil. Este devastator
de alienat de pământul pe care pretinde că îl posedă și de care susține că are
grijă. La fel ca pădurile de pini, Zionismul, Israelul și israelienii sunt
străini în regiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu