de Jonathan Cook
Israelul tocmai ce
a ieșit din vacanța de trei săptămâni a sărbătorilor, perioadă care în ultimii
ani a fost marcată de evreii religioși extremiști făcând vizite provocatoare în
complexul sacru ce cuprinde moscheea Al-Aqsa din Ierusalimul de Est ocupat. Mulți
se duc să se roage, violând obligațiile interne ale Israelului. Majoritatea dintre
ei aparțin unor grupuri ce doresc demolarea moscheei, pentru a fi înlocuită cu
un templu evreiesc. Acum, aceștia se bucură de un mai mare sprijin parlamentar,
o parte din el venind dinspre partidul prim ministrului Benjamin Netanyahu.
O erupție a unor
asemenea incursiuni i-a înfuriat pe palestinieni toamna trecută și a declanșat
un val de atacuri individuale, așa-zisele „lone-wolf attacks”. Recent,
atacurile s-au împuținat.
Profitând de
liniștea restaurată, Israelul a permis unui număr record de ultranaționaliști
să viziteze moscheea. Detașamente ale soldaților israelieni pătrund și ele în
locurile sfinte. Poliția, al cărei șef nou numit este chiar el un membru al
comunității coloniștilor extremiști, a recomandat ca legiuitorii evrei care cer
suveranitatea Israelului asupra moscheei să pună capăt restricțiilor privind
vizitele.
Pentru palestinieni,
felul în care Israelul tratează acest loc sfânt extrem de important al
islamului simbolizează lipsa lor de putere, opresiunea și umilința cotidiană.
Imensul dezechilibru
al puterii a fost descris cu amănunte într-o manieră tulburătoare în cadrul unei
audieri speciale a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Hagai El Ad,
directorul organizației pentru drepturile omului B’tselem, care monitorizează ocupația, a numit abuzurile Israelului
„violență zilnică, birocratică, invizibilă” împotriva palestinienilor, exercitată
„din leagăn până în mormânt”.
El a făcut apel la
comunitatea internațională să pună capăt inacțiunii sale ce durează de cinci
decenii. „Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră...Ocupația trebuie să ia sfârșit.
Consiliul de Securitate al UN trebuie să acționeze. Acum este momentul.”
Politicienii israelieni
s-au înfuriat. Domnul El Ad a încălcat una din regulile cardinale ale Israelului:
nu speli rufele murdare ale țării peste hotare. Majoritatea israelienilor
consideră că ocupația și suferința palestinienilor sunt probleme interne, care
trebuie să fie decise de ei și doar de ei.
David Bitan din
partidul Likud a cerut să i se retragă cetățenia domnului El Ad și a propus o legislație
care să interzică apelurile la forumurile globale pentru impunerea de sancțiuni
Israelului. Deloc surprinzător, domnul El Ad a fost bombardat cu numeroase
amenințări cu moartea.
Între timp, un alt
forum al Națiunilor Unite a reflectat asupra ocupației israeliene. Corpul său
educațional, științific și cultural, UNESCO, a adoptat luna trecută o rezoluție
prin care condamna violările israeliene sistematice ale locurilor sfinte
musulmane, mai ales moscheea Al-Aqsa.
Din nou,
israelienii au turbat de furie din cauza acestei mici tulburări a mașinăriei
bine unse a opresiunii. Abuzurile documentate de UNESCO au fost eclipsate de
protestele israeliene din cauză că nu s-a pus accentul pe narativa Israelului.
În timp ce Israelul
își exercită forța mai fizică decât oricând asupra palestinienilor, creditul
său moral expiră în fața audiențelor străine, care au înțeles că ocupația nu
este nici benignă, nici temporară. Amploarea luată de platformele de socializare
a accelerat trezirea aceasta, care, la rândul ei, a generat reacții esențiale
cum ar fi mișcarea de boicotare (BDS).
Conștient de
pericole, Israelul a început să ia la țintă toate formele de activism popular. Facebook și Youtube sunt sub presiune neîncetată de a cenzura site-urile și
postările care critică Israelul.
Guvernele vestice –
care s-au alăturat corului de „Je suis Charlie” după atacul letal al celor de
la ISIL asupra sediului revistei pariziene Charlie
Hebdo anul trecut – au luat măsuri punitive împotriva mișcării de
boicotare. În mod paradoxal, Franța se află în fruntea celor care interzic
acest tip de activism, susținând aserțiunile Israelului că ar constitui o formă
de „incitare”.
Și mișcările
sociale de stânga ce apar în Europa se confruntă cu acuzații zgomotoase cum că
orice critică adusă Israelului este echivalentă cu un atac la adresa tuturor
evreilor. În mod special, un comitet al parlamentului britanic a caracterizat partidul
laburist al opoziției, în frunte cu noul său lider Jeremy Corbyn – un campion
al drepturilor palestiniene, ca fiind antisemit.
În aceste feluri,
guvernele europene au încercat să țină în frâu mânia populară cauzată de un
Israel beligerant și care nu regretă nimic.
Este elocvent în
acest sens faptul că UNESCO a fost silit să voteze pentru a doua oară în
legătură cu rezoluția sa, de data aceasta înlăturând cuvântul „ocupație” și, împotriva
practicii normale, oferind status egal numelor pe care ocupatorul le dă
locurilor sfinte aflate sub amenințare din cauza ocupației sale.
Chiar și cu
rezoluția neutralizată, consensul uzual al celor de la UNESCO nu a putut fi
atins. Rezoluția a fost adoptată de o majoritate la limită, cu guvernele
europene și altele abținându-se de la vot.
Israelul și suporterii
săi au reușit să facă din discursul oficial despre Israel unul fără valoare,
pentru a înlătura și cea mai blândă critică la adresa sa. Treptat, puterile
vestice adoptă premisele dublu ilogice ale lui Netanyahu: că a critica ocupația
înseamnă a fi anti-Israel și că a critica Israelul înseamnă a fi antisemit.
Tot mai mult,
liderii vestici încuviințează că orice critică adusă politicilor domnului
Netanyahu – chiar dacă acestea încearcă să se asigure că ocupația devine
permanentă – este interzisă. Domnul El Ad a cerut curaj din partea puterilor
vestice care domină consiliul de securitate. Dar semnele arată că vorbele sale
au pătruns în niște urechi surde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu