Un singur trup

de Stan Friedman

BETLEEM, CISIORDANIA – Mulți creștini palestinieni se simt răniți, chiar trădați de către evanghelicii americani care își oferă sprijinul Israelului fără a se gândi la suferința surorilor și fraților lor arabi întru Hristos.

„Pentru prea mulți evanghelici americani suntem irelevanți”, se plânge Yohanna Katanacho, teolog, decanul Colegiului Evanghelic din Nazareth. Sau, adaugă el, îi consideră pe toți palestinienii teroriști.

Katanacho a spus că și-ar dori ca evanghelicii americani să realizeze că fac parte dintr-unul și același trup cu palestinienii creștini și să-și amintească vorbele apostolului Pavel în 1 Corinteni 12:26 – „ Și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” – precum și de povața acestuia din Romani 12:15, „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng”.

Pentru Katanacho și ceilalți creștini palestinieni, acest lucru înseamnă a ruga biserica americană să le asculte punctele de vedere asupra conflictului ce face ravagii în zonă și să o facă fără prejudecăți și fără precondiții. „Avem nevoie ca frații creștini să ne asculte durerea noastră și a întreg poporului de pe acest pământ” spune Sami Awad, fondatorul și directorul trustului Holy Land, o organizație nonprofit din Betleem care caută să clădească pacea prin non-violență.

Biserica Evanghelică a Legământului (Evangelical Covenant Church - ECC) și congregațiile individuale au ascultat ceva mai mult în ultima vreme. Dezvoltă relații mai strânse cu organizațiile creștine palestiniene care sunt dedicate reconcilierii și cu instituțiile educaționale teologice cum ar fi Bethlehem Bible College (BBC) și NEC.

Organizația Covenant World Relief a ajutat sponsorizând cea mai recentă conferință ”Christ at the Checkpoint Conference”(„Hristos la punctul de control”) mai spre începutul anului. Este o întâlnire bianuală care se concentrează asupra reconcilierii în zonă.

Președintele BBC Jack Sara a spus „Suntem onorați de cooperarea tot mai strânsă și de parteneriatul cu Biserica Evanghelică, prin sprijinul, ocrotirea și împărțirea cunoașterii”.

Însă astfel de parteneriate sunt prea rare, mărturisesc creștinii palestinieni. Mai ales în SUA, mulți evangheliști împărtășesc viziunea teologică potrivit căreia Dumnezeu a promis că evreii vor reveni pe Pământul Sfânt și că întemeierea statului Israel în 1948 îndeplinește o profeție biblică. Această credință este stoarsă până la ultima picătură în sfera seculară atunci când politicienii, susținuți de evangheliști și de alte segmente ale societății declară că sprijină sută la sută Israelul.

„Aș spune că folosirea credințelor politice și teologice pentru a filtra vocile palestiniene, pentru a-mi filtra durerea mea și plânsetul meu este cea mai mare provocare și cel mai mare pericol cu care ne confruntăm.” „A nu asculta aceste plânsete și voci”, spune Sara, este a uita că „Dumnezeu iubește poporul meu, poporul palestinian.”

Un studiu recent  efectuat de Pew Research dezvăluie prăpastia uriașă dintre evanghelicii americani și cei palestinieni. Aproape 80% dintre creștinii născuți în Israel sau în Ierusalimul de Est cred că existența și expansiunea coloniilor evreiești sunt dăunătoare relațiilor israeliano-palestiniene și 86% dintre ei consideră că Statele Unite sprijină prea mult Israelul. Același studiu arată că 50% dintre israelieni vor ca toți palestinienii să fie expulzați din Israel. Prin contrast, un sondaj din 2013 a relevat că doar 12% dintre evangheliștii albi din SUA și 16% dintre protestanții de culoare cred că America sprijină prea mult Israelul.

„Lumea mea a devenit o lume a urii și a morții” spune Katanacho. „Trăiesc într-o societate care nu dorește ca locuitorii săi să fie palestinieni.”

                Yohana Katanacho, teolog, decanul Colegiului Evanghelic din Nazareth.

Katanacho și alți evangheliști palestinieni vorbesc adesea împotriva violenței din regiune și se plâng că aproape de fiecare dată numai opiniile pro-israeliene se fac auzite. De exemplu, evreii și mulți evangheliști americani sărbătoresc ziua de 14 mai, ziua în care în 1948 Israelul a fost declarat stat. Însă palestinienii – inclusiv cei creștini – numesc acea zi Nakba (catastrofă).

Pentru ei catastrofa continuă. Palestinienii creștini își doresc ca evangheliștii americani să afle nedreptățile cu care se confruntă ei zi de zi. Nu beneficiază de aceleași drepturi ca israelienii non-arabi și până și turiștii americani au mai multe drepturi decât ei. Restricțiile de deplasare, de exemplu, îi împiedică pe mulți palestinieni să viziteze câteva dintre cele mai sfinte locuri creștine. Mulți dintre ei nu le-au văzut niciodată, deși trăiesc acolo.

Iar apoi este zidul.

Israelul a înălțat un zid ce se întinde pe aproximativ 75% din Cisiordania și restul se află în construcție. Pe cele mai multe porțiuni este îmbrăcat în sârmă ghimpată dar în alte locuri, de exemplu în Betleem, este făcut din beton compact și atinge o înălțime de aproape 8 metri, dublu față de Zidul Berlinului. În fiecare zi, acei palestinieni care au permis de muncă în Israel trebuie să se deplaseze printr-o serie de puncte de control pentru a merge și a se întoarce de la serviciu. Procesul acesta poate dura câteva ore bune în fiecare dimineață și seară. Mulți palestinieni nu își pot vizita membrii familiei care locuiesc de cealaltă parte a zidului.

Organizații internaționale, ca de exemplu Națiunile Unite au criticat Israelul pentru ridicarea acestui zid și mai ales pentru însușirea ilegală de și mai mult teren pentru a-l construi. Pentru israelieni este „zidul de securitate”; pentru palestinieni este „zidul de separație”.

Coloniștii evrei i-au expulzat forțat pe palestinieni de pe pământurile lor, pământuri pe care ei și familiile lor trăiau acolo de secole. Mii de hectare de livezi au fost distruse și afaceri locale odată cu ele. În Hebron, plase metalice de sârmă au fost întinse între clădiri de fiecare parte a piețelor deoarece coloniștii aruncă gunoaie și excremente în piețe. Forțele de ordine israeliene îi protejează pe coloniști.

Un soldat al IDF a spus că ultraortodocșii coloniști „ar vrea să omorâm toți palestinienii.”

„Există un dublu standard când vine vorba de realitatea contemporană”, a declarat Munther Isaac, vicar în cadrul Bisericii Evanghelice Luterane a Iordaniei și a Pământului Sfânt (ELCJHL) și decan al BBC în timpul conferinței „Hristos la punctul de control” din martie. „Aproape de fiecare dată când vorbesc unui grup de evangheliști vestici sunt întrebat „Recunoașteți dreptul Israelului de a exista?”. Mi se pare halucinant cum mi se cere mie – celui ocupat – să recunosc dreptul la existență al ocupatorului meu. Cum rămâne cu dreptul meu de a exista? Îmi recunoaște mie Israelul acest drept? Voi, din postura de creștini care apărați Israelul, îmi recunoașteți dreptul de a exista și dreptul la libertate și autodeterminare?”

Evanghelicii palestinieni spun că s-au săturat să trebuiască să se justifice în permanență.  „Tot timpul trebuie să demonstrăm că nu suntem teroriști”, spune Dina Katanacho, directoarea Societății Biblice Arabo-Israeliene și soția lui Yohanna. „Nu sunt terorist. Nu trebuie să-ți fie frică de mine. De ce trebuie să spun asta în fiecare zi?”

Palestinienii creștini reprezintă mai puțin de 2% din populația Israelului și a Cisiordaniei. Israelul îi consideră pe toți palestinienii arabi și îi tratează ca pe dușmanul său, a mai spus Dina. „Suntem o minoritate dintr-o minoritate dintr-o minoritate” se plânge ea. Nu se așteaptă ca toată lumea să fie de acord cu ea, dar, la fel ca toată lumea, își dorește să fie auzită. Face referire la Declarația de la Larnaca, un acord între creștinii palestinieni și evreii mesianici de a se respecta și a se implica reciproc în mod pozitiv în ciuda marilor diferențe între narativele și teologiile lor. La baza acestei înțelegeri stă credința că toți împărtășesc unitatea întru Hristos.

Mulți evrei mesianici cred că întoarcerea evreilor pe pământul acesta și întemeierea statului Israel reprezintă un semn al loialității lui Dumnezeu și că Israelul trebuie să controleze teritoriile pentru a-și păstra siguranța și a preveni agresiunile viitoare.

Însă, potrivit Declarației, „Mulți creștini palestinieni privesc prezența bisericii creștine pe pământul lor ca o mărturie a iubirii lui Dumnezeu și întemeierea statului Israel ca pe o catastrofă pentru poporul lor. Aceștia văd problema refugiaților palestinieni, inegalitatea cu israelienii, ocupația permanentă și expansiunea coloniilor pe pământ palestinian ca lucruri ilegale și incorecte. Ei consideră că ține de supraviețuirea lor și astfel este datoria lor să opună rezistență acestor nedreptăți prin mijloace pașnice, legale și non-violente.”

Declarația continuă „În ciuda viziunilor noastre diferite, ne luăm angajamentul să ne ascultăm unii pe alții, să învățăm unii de la alții și să contestăm narativa celuilalt respectuos, să ne evaluăm în mod critic propria narativă și să colaborăm pentru o narativă conciliantă, atotcuprinzătoare.”

Evangheliștii palestinieni speră ca omologii lor din America să facă același lucru.

Articolul poate fi citit în original aici: http://covenantcompanion.com/2016/06/23/one-body/

De ce evreii pot vorbi despre musulmani dar musulmanii nu pot vorbi niciodată despre evrei?

Era un pic ca Sauron, nimeni nu îndrăznea să-i rostească numele de teamă să nu pățească ceva rău...

de Asghar Bukhari

 

„Nu sunt judecat pentru că sunt sau nu comunist, sunt judecat pentru că am luptat pentru drepturile poporului meu” – Paul Robeson

De ce mă concentrez aici asupra evreilor? Poate că, așa cum vor spune detractorii mei, sunt un musulman rău, un antisemit – dar hai s-o spunem pe aia dreaptă, nu toți musulmanii sunt antisemiți în ochii lor? Sau poate, musulman fiind, am înțeles că privilegiul evreiesc și negarea dreptului musulmanilor de a vorbi deschis despre asta, a ajutat la opresiunea noastră, nu doar în Orientul Mijlociu și mai ales în Palestina, dar chiar aici, în lumea vestică.

Este o afirmație îndrăzneață dar hai să vă explic. Formarea acestui stat al apartheidului, Israel, a făcut ca mulți evrei din lumea asta să nu se aibă bine cu musulmanii. Repercusiunile sunt globale (este trist că majoritatea evreilor  sprijină Israelul, sunt Zioniști și o recunosc!) Tensiunile politice dintre suporterii statului evreiesc și musulmani au învrăjbit cele două comunități mult dincolo de granițele Israelului. Astăzi, personalități evreiești se află în prim-planul atacurilor asupra musulmanilor, fie că e vorba de televiziuni, ziare, politicieni, lideri religioși, organizații puternice, site-uri de știri și chiar de grupări neo-naziste care sunt susținute și finanțate de evrei bogați.

                   De remarcat inscripția „Jewish Division” pe drapelul neo-nazist.

Și da, musulmanii s-au obișnuit ca elitele liberale albe să ascundă orice menționare a acestor lucruri. 

Media se va asigura că identitatea lor evreiască nu va fi amintită și clasele politice nu vor pune întrebări dure despre proiectul politic Zionist care a dat naștere la atât de multă ură în lume.

Dacă un musulman ar reacționa, dacă din frustrare și-ar admonesta sau insulta persecutorul, ar fi catalogat drept antisemit. Proscris în societatea albilor liberali, ar fi criminalizat fără doar și poate, condamnat în sfera publică de către presă și statul însuși ar fi utilizat pentru a se aplica privilegiul evreiesc  - cam atât despre valoarea libertății de exprimare.

Niciuna dintre metodele sistemice folosite pentru a ne închide gura nu ar fi utilizate pentru a ne apăra. Dimpotrivă, ar fi încurajat dreptul unui patron de ziar evreiesc de a-și revărsa cea mai abjectă ură împotriva noastră. 

                      Richard Desmond, patronul evreu al publicației Daily Express

Tratamentul urât aplicat musulmanilor este stimulat așadar în mod direct de privilegiul evreiesc sistematizat și acest privilegiu ne susține statutul de subclasă. Coroborat cu sistemul politic și juridic al statului care îl protejează - niciodată nu putem înfrunta demonizarea din partea  evreilor Zioniști – este opresiune sprijinită de stat.

 Grupare evreiască pro-israeliană plătește pentru postere cu mesaj anti-musulman în SUA

Ce legătură are Israelul cu povestea asta?

Israelul influențează gândirea evreilor din întreaga lume și deci și felul în care aceștia se poartă cu musulmanii.

De dragul argumentării haideți să ne imaginăm un politician care susține Germania nazistă, care din întâmplare locuiește în Statele Unite și care încearcă să impună niște legi anti-evreiești. Dacă acesta ar pretinde că nu este influențat de ceea ce politicienii germani spun despre evrei, v-ați aștepta ca evreii să creadă asta? Vouă vi se pare rezonabil? Deci, de ce musulmanilor ar trebui să li se pară rezonabil atunci când Zioniștii evrei îi atacă și pretind că asta nu are nicio legătură cu sprijinul lor față de statul evreiesc?

Gândiți-vă la lucrul acesta într-un alt mod. Mergeți înapoi cu o sută de ani. Oameni albi la televizor și politicieni atacând deschis oamenii de culoare (cum au și făcut-o de altfel), susținând un întreg sistem al rasismului. Acum imaginați-vă dacă într-o zi un om de culoare ar spune „ați remarcat că toți oamenii aceia care ne atacă sunt albi, poate de aceea ne urăsc, poate că albii au o problemă legată de rasism?” Ar fi o observație justă? Deci, de ce nu este corect ca musulmanii atacați de Zioniștii evrei să facă aceeași observație?

Ce face ca povestea să fie și mai suprarealistă este felul în care ei vor ca noi să credem că Israelul nu are niciun impact asupra opiniilor evreiești, când în fiecare an, evrei din America și Europa zboară în Israel ca să fie antrenați de armata acestuia, de forțele sale aeriene și de serviciile sale secrete. Și apoi sunt trimiși să ajute la purificarea etnică a musulmanilor din Palestina! Asta înainte de a zbura înapoi pentru a ocupa posturi de avocați, așa-ziși „experți în terorism”, politicieni, bloggeri și jurnaliști în Vest (în mod aparent neafectați de timpul petrecut în Israel brutalizând musulmani).

Chiar vă așteptați să credem asta??

Subclasa nu are drepturi, are reguli

În loc să li se permită să înțeleagă și să învețe despre rădăcinile opresiunii lor sau să îi conteste pe cei care le atacă, victimelor li se spune că sunt „antisemite”, pentru că au încercat acest lucru. Adevărul este că nu are nicio legătură cu antisemitismul, ci doar cu păstrarea vechii ordini, aceea în care musulmanii se află jos. Are legătură cu alocarea de suficient timp pentru ca Israelul să șteargă Palestina, să consolideze furtul neo-colonialist al resurselor musulmane și să se asigure că musulmanii nu vor avea niciodată puterea de a-l opri.

„Nu cred în moralitatea vestică, de exemplu în a nu omorî civili sau copii, în a nu distruge locurile sfinte, în a nu lupta în timpul sărbătorilor sfinte, a nu bombarda cimitirele, a nu trage până nu trag ei primii deoarece e imoral. Singurul mod de a lupta un război moral este modul evreiesc: distrugeți-le locurile sfinte, omorâți-le bărbații, femeile și copiii (și vitele).” – Rabinul Manis Friedman din Chabab Lubavitch (una dintre cele mai cunoscute mișcări hasidice din lume, cea mai mare grupare hasidică și organizație religioasă evreiască din lume)

„Toți palestinienii trebuie uciși; bărbați, femei, copii și chiar și animalele lor” – Rabinul Yisrael Rosen

 Tricou de lunetist al IDF: „Cu cât sunt mai mici, cu atât e mai greu” (e mai greu să ucizi un copil mic, o țintă mică decât un adult)

Celor care acum își clatină capetele spunând că este greșit să privești spre comunitatea evreiască pentru răspunsuri. Gândiți-vă din perspectiva musulmană, de ce este în regulă ca elitele voastre sau baronii media evrei să se uite spre comunitatea musulmană? Nu trece o zi fără ca mass-media să nu sape în comunitatea musulmană, examinându-ne credința, relația dintre credința noastră și terorism, drepturile femeilor, drepturile homosexualilor, uciderile pentru onoare și lista este nesfârșită.

Dacă sunteți atât de revoltați că o subclasă cere să poată vorbi împotriva celor ce o atacă, ce-ar fi ca mai întâi să vă adresați sistemului de departe mai puternic care săvârșește atacurile. Până atunci – tot ceea ce faceți este să perpetuați situația actuală.

Vedeți voi, privilegiile pe care albii liberali le-au acordat evreilor pentru a pune capăt oprimării lor din trecut sunt astăzi deviate așa încât să ne oprime pe noi. Lumea s-a schimbat și odată cu ea și societatea evreiască. Israelul a transformat victima în ceva foarte diferit.

Evreii sunt mereu victimele. Musulmanii sunt întotdeauna personajele negative.

De fapt și la urma urmei, chiar atât de rasist stau lucrurile. Ei o vor nega, dar nu am ajuns la un alt motiv logic pentru a-mi explica felul în care cele două comunități sunt privite. Ura pentru musulmani își are în Europa rădăcini vechi de o mie de ani și albii liberali o au gravată în subconștientul cel mai adânc.

Evreii, pe de altă parte, au beneficiat de un tratament opus odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Albul vestic obișnuit a privit evreii prin lentilele Holocaustului și ale Hollywood-ului (gândiți-vă puțin la felul în care Hollywood-ul tratează musulmanii). Ca să luăm doar un exemplu, astăzi Marea Britanie folosește banii contribuabililor pentru a trimite studenții britanici să viziteze muzeul Holocaustului din Germania.

Această politică sistemică a suferinței evreiești nu doar că întărește percepția de victime a evreilor, dar atesta încă o dată privilegiul evreiesc în defavoarea adevăratelor victime. Cum rămâne cu istoria negrilor și a musulmanilor? De ce nu le plătesc studenților să meargă în Spania sau în Bosnia unde europenii au săvârșit propriile Holocausturi ale musulmanilor. Sălbăticia sclavagismului sau colonialismul sau uciderea în masă a indigenilor sunt mai puțin oribile decât un Holocaust evreiesc? Unde sunt muzeele dedicate acestei pete violente a Europei și excursiile finanțate de guvern – „ca nu cumva să se întâmple din nou”.

Sau fraza completă era „ca nu cumva să li se întâmple din nou evreilor”? Restul n-au decât să crape – și asta s-a și întâmplat. În momentul de față omoară milioane de musulmani în Cruciadele lor (ah, pardon, în războaiele împotriva terorismului).

Dacă albii europeni au considerat că evreii merită privilegiul de care se bucură din cauza unui singur Holocaust, atunci musulmanii și oamenii de culoare merită de o sută de ori mai mult pentru o sută de Holocausturi pe care le-au îndurat din cauza imperialismului vestic/islamofob. Morții lor oricum au fost șterși, mușamalizați și nu au avut parte de niciun strop de simpatie.

Europenii i-au privit pe evrei ca pe niște victime, dar musulmanii au privit poporul evreu prin lentile istorice total diferite. Musulmanii au privit poporul evreu care a sprijinit Israelul prin ochii distrugerii complete a vieților musulmane.

O percepție a fost cea a unei minorități slabe și vulnerabile așteptând să fie gazată și epurată etnic, cealaltă percepție a fost a guvernării nemiloase și opresive care execută purificarea etnică.

Două percepții pentru două popoare. Poate că evreii au fost victime în Europa dar în Orientul Mijlociu au fost și sunt opresorii musulmanilor și ai creștinilor.

Nu evreii sunt de vină, Zioniștii sunt!

Parțial este corect, adevărații  evrei pro-palestinieni nu ne abuzează rasial, nu promovează războaie sau finanțează campanii de defăimare a musulmanilor. Dimpotrivă, sunt printre cei mai hotărâți aliați ai musulmanilor și niște oameni asupriți și ei, luptând și apărând musulmanii – noi, ne apărăm doar pe noi.

Zioniștii sunt de vină. Dar Zioniștii vin în toate formele și mărimile și toți au motivații diferite. Noi, ca musulmani, nu avem dreptul să cercetăm fiecare aspect al intoleranței ce ne distruge viețile? Există Zioniști creștini, politicieni atei care îmbrățișează Zionismul pentru a obține suport în carieră, Zioniști hinduși și chiar și o mână de Zioniști musulmani. Zionist este un termen foarte larg și nu oferă niciun detaliu real persoanei oprimate.

Pentru a înțelege Zionismul sau orice „ism” trebuie analizată fiecare componentă în parte, iar ceea ce se dorește de la noi este să cercetăm orice componentă am dori, mai puțin cea evreiască.

Chiar și printre Zioniștii evrei există motivații diferite. Unii se folosesc de scriptura evreiască pentru a susține cele mai barbare credințe, inclusiv uciderea copiilor și violul. Alții sunt atei și susțin statul evreiesc bazându-se pe identitatea lor evreiască. Nu este vorba de Dumnezeu ci de popor.

Este absurd să pretinzi că sprijinul evreiesc pentru un stat evreiesc nu are nimic de-a face cu faptul că ei sunt evrei!

La fel de necinstit este să susții că animozitatea evreiască față de musulmani nu are nimic de-a face cu opoziția noastră față de statul Israel. Fie că recunoașteți sau nu, dovezile sunt copleșitoare, evreii care susțin Israelul își folosesc în mod deschis (și în secret) influența în capitalele vestice, nu doar pentru a asigura purificarea etnică a Palestinei ci a musulmanilor de peste tot.

Un calcul geopolitic rece ar spune că musulmanii niciodată nu vor accepta Israelul, astfel încât o lume musulmană puternică sau chiar o prezență puternică în Vest ar reprezenta o potențială amenințare la adresa statului evreiesc – ergo musulmanii sunt dușmanul.

Vedeți cât e de simplu? Noi ne vom opune mereu Israelului, prin urmare ei ni se vor opune nouă. Nu e fizică cuantică. E politică.

Acest lucru e cât se poate de vizibil atunci când islamofobii evrei fac tot ce pot pentru a influența alegerile din SUA (și de peste tot) fie că e vorba de Trump sau Hillary și atunci când grupări politice rasiste din Europa colaborează cu Israelul.

Un alt exemplu de influență evreiască este mișcarea neo-conservativă care a dus la uciderea sălbatică a milioane de musulmani în Afganistan și Irak. Mulți au spus, și sunt de acord, că Israelul avea nevoie de războaiele acestea și că Vestul duce războaiele Israelului.

Și dacă ne înșelăm, este în regulă și lucrul ăsta; în lupta noastră pentru eliberare se poate întâmpla să ne mai și înșelăm. Dar teama de a nu avea dreptate nu ar trebui să ne oprească, niciodată, și în niciun caz nu ar trebui folosită pe post de ciomag cu care să fim loviți.

Mi se pare ciudat cum evreilor pro-palestinieni li se permite să pună întrebările spinoase, în timp ce musulmanilor nu – până și aici este vorba tot de privilegiul evreiesc. Chiar și cei care sunt de partea noastră sunt tratați mai bine ca noi.

Faptul că evreii pun presiune pe politicieni în favoarea Israelului nu mai este un secret. Prim-ministrul israelian folosește lobby-ul evreiesc pentru a pune presiune pe președinții sau prim-miniștrii vestici pentru a-i cânta în strună Israelului. Amenințarea e simplă, susțineți Israelul sau Zioniștii evrei din țările voastre vor acționa împotriva voastră.

Povara celui oprimat

De parcă povara de a fi oprimat nu ar fi suficient de grea, ni se spune că trebuie să fim atenți cum ne „gestionăm” sentimentele. Vă dați seama cât de revoltător este? Cum îndrăznesc cei care ne atacă să spună unui popor ce este epurat etnic, al cărui femei și copii au fost uciși, că furia sa este inacceptabilă pentru ei? Aroganța privilegiaților albi și a privilegiaților evrei nu doar că dus la moartea noastră, dar ne mai și spune cum să ne exprimăm în legătură cu ea, cum să jelim și cât de furioși avem voie să fim.

Așa cum spunea Jesse Williams, un celebru actor de culoare:

„Să fim înțeleși – treaba celui maltratat nu este să-l consoleze pe martor, pe spectator. Nu asta este datoria noastră. Dacă ai de adus o critică rezistenței, rezistenței  noastre, atunci ar fi bine să ai și un dosar al criticilor față de opresiune. Dacă nu te interesează drepturile egale pentru oamenii de culoare atunci nu mai da sfaturi celor pe care îi interesează. Stai jos și taci din gură.”

Elita liberală ne-a pus într-o cămașă de forță când a fost să luptăm pentru libertatea noastră. Un milion de musulmani sunt omorâți și singurul lucru care îngrijorează elitele liberale este dacă evreii se simt jigniți de întrebările pe care le punem noi – până aici sunt în stare să meargă cu rasismul!

Să nu lezăm sensibilitățile evreilor este întotdeauna mai important decât cum ne simțim sau trăim noi, musulmanii. Putem să suferim umilințe de tot felul, opresiune, chiar și moarte și, deși acest lucru este regretabil, nu îi deranjează nici cât negru sub unghie pe cei care ne impun viața asta.

Nu sunt evreu...Sau sunt?

A fost destul de ușor de identificat cantitatea uriașă de islamofobie din sânul comunității evreiești atunci când a fost deschisă în legătură cu asta, dar mulți nu sunt. Oare toți albii rasiști poartă tricouri inscripționate cu „Salut, negrilor. Vă urăsc.”? Nu, chiar prea adesea albii rasiști se întâmplă să aibă „o mulțime de prieteni de culoare”.

În Israel evreii Zioniști nu trăiesc cu teamă, pot fi deschiși în legătură cu ura lor. Așa cum un sud-african alb putea urî pe față poporul negru sub fostul sistem. Însă în afara Israelului, mulți evrei, din cauza experiențelor istorice, au învățat să-și ascundă credințele și legătura cu moștenirea lor evreiască. Cu alte cuvinte, nici nu știi că sunt evrei, de aceea și-au anglicizat numele. Dacă ar fi să rulăm rapid înainte o sută de ani, unii evrei care au adoptat rasismul Zionismului ar putea nega cu ușurință că sunt evrei, ar putea spune că sunt catolici, atei, naționaliști de extremă drepta, orice, chiar și musulmani – numai evrei nu.

În fiecare zi pe internet se pot găsi cele mai rasiste și mai anti-musulmane texte și comentarii din partea celor care pur și simplu se întâmplă să adore Israelul – coincidență? – Ei, bine, dacă nu este o coincidență, atunci ești un antisemit! S-a și dezvăluit faptul că Israelul plătește studenți evrei să intre online și să hărțuiască musulmanii. Activiștii pro-palestinieni vă pot spune cum sunt hărțuiți în mod constant de către deja faimoșii troli ai hasbarei.

Nici când vine vorba de televiziune nu este diferit, să-l luăm ca exemplu pe evreul american Bill Maher – de ce este antisemitic să chestionezi dacă nu cumva identitatea sa evreiască stă la baza urii sale față de musulmani? Evreii nu ar tolera niciodată ca unui adept al supremației albilor să i se permită să-și ascundă înclinația ideologică – deci, nouă de ce să ni se ceară să facem abstracție de credințele lui Maher?

Sam Harris, Daniel Pipes, Robert Spencer, Melanie Philips, Madeline Albright, Milo Yiannopoulos și aș putea continua până mâine cu numele oamenilor din lumea vestică aflați în fruntea cruciadei împotriva musulmanilor și care toți au descendență evreiască – coincidență? Poate da, poate nu. Dar ar trebui să ni se permită să investigăm și să punem întrebări – este dreptul nostru. 

Și dacă ni se neagă acest drept? Un om de culoare ar trebui să accepte că un rasist care îl strigă „negroteiule” sau „cioară” nu este rasist doar pentru că așa spune el?  Avem dreptul să decidem singuri pe cine credem, nu să ne spună liberalii albi sau evreii Zioniști ce și pe cine să credem.

Antisemitismul trebuia să fie despre a stopa oprimarea poporului evreu, nu despre a permite evreilor rasiști pro Israel să devina opresori!

Vreau să mă aplec puțin asupra acestui raționament stupid. De când musulmanii cred că toți evreii sunt Zioniști sau că toți evreii sunt răi? Vă provoc să îmi arătați o figură musulmană cunoscută care urăște evreii pro-palestinieni. E o tâmpenie, musulmanii iubesc evreii pro-palestinieni. Mergeți la orice marș pro Palestina și vedeți cum sunt tratați. Dacă folosim cuvântul „evreu” în contextul luptei noastre împotriva opresiunii este clar că ne referim la cei care ni se opun politic, nu la cei care ne apără!

Este un argument distorsionat și duplicitar. E ca și când i-ați spune unui sclav negru să nu spună „albul” din moment ce nu toți albii sunt răi – el este victima  întregului spectru al rasismului sistemic alb, care i-a distrus viața și tot ce vreți voi să-i reamintiți este că nu toți albii sunt răi – ce naiba, credeți că e tâmpit, știe și el că nu toți albii sunt răi, are și el ochi!

Încă o dată, temerile elitelor liberale albe ne sunt impuse nouă. Chiar și felul în care ne exprimăm într-o lume potrivnică nouă este prin filtrul lor. Își asumă rolul de Judecător al cuvintelor și al motivelor noastre. Însă ceea ce uită este că ei au luxul de a nu fi niciodată neajutorați. Nu liberalii vestici sunt cei care suferă, noi suntem, tot ceea ce fac ei este să ne spună cum să suferim corect! Putem să urlăm, atâta vreme cât evreii spun că este ok și atâta vreme cât nu e prea tare!

Știm că nu toți evreii sunt răi și Coranul ne-a spus-o acum 1400 de ani. Dacă liberalii nu ar fi atât de aroganți și dacă în loc să țină lecții musulmanilor ar pune mâna și ar citi Coranul – poate că mult mai mulți evrei ar fi în viață astăzi.

Cred că totul se rezumă la asta – ce este antisemitismul? Ce îl face pe cineva antisemit? Oricine spune orice lucru negativ despre evrei este antisemit?

Din perspectiva mea musulmană, singura poziție morală legitimă este aceea de a te situa împotriva credinței ignorante că toți evreii, orice bine ar face în lume, orice credință ar îmbrățișa sau respinge, oricât s-ar opune tragicei ascensiuni a Zionismului în cadrul comunităților lor, ar trebui tratați rău în virtutea faptului că sunt evrei. Acesta este antisemitism și este greșit și noi, ca musulmani ne opunem acestei concepții.

Orice altă definiție, oricum ai da-o și ai suci-o pentru a suna bine și etic, este o ofensă fabricată, pe post de camuflare a privilegiului evreiesc și de obicei a crimelor Israelului împotriva musulmanilor.

Definiția de astăzi a antisemitismului și privilegiul evreiesc pe care îl încurajează a fost industrializată și transformată în armă mulțumită Israelului. Definiția de astăzi a antisemitismului garantează că musulmanii nu vor putea niciodată vorbi deschis despre suferința lor și deci nu vor fi niciodată capabili să-i pună stop.

Ca musulman, nu pot să fiu de acord cu a oprima pe cineva, dar nici nu pot să fiu de acord cu a fi oprimat – și nu îmi mai pare rău dacă asta vă ofensează.

Articolul poate fi citit în original aici: https://medium.com/@asgharbukhari/why-can-jews-talk-about-muslims-but-muslims-never-talk-about-jews-9bf7efed0455#.tabml8u2u

ISIS, Israel și Înălțimile Golan

de Sam Brennan

Există o relație ciudată între Israel și o mică sectă a Statului Islamic al Irakului și al Siriei (ISIS) localizată lângă Înălțimile Golan. Prezența unei grupări ca ISIS atât de aproape de Israel ridică multe semne de întrebare.

Mai întâi, de ce ISIS nu a atacat Israelul – o țară pe care a jurat să o distrugă, dacă e să ne luăm după declarațiile sale? În mod similar, de ce armata israeliană nu a atacat această grupare extremistă mică și vulnerabilă ce se află atât de aproape de granițele sale? Răspunsurile la astfel de întrebări dezvăluie adevărul din spatele retoricii pe care o folosesc toți actorii implicați în acest conflict.

Valea Yarmouk se află între Iordania, Siria și teritoriile Înălțimilor Golan ocupate de Israel. Aceasta se reduce la câteva orășele, majoritatea controlate acum de Liwa Shuhada al-Yarmouk sau Brigada Martirilor din Yarmouk (YMB), o grupare afiliată ISIS. Această grupare a fost întemeiată în 2012 în sud-vestul Siriei de către Mohammad al-Baridi, cunoscut sub porecla de „Unchiul”. La înființarea sa, gruparea era una relativ moderată, aflată în alianță strânsă cu Armata Siriană Liberă. Dar moderația s-a disipat rapid pe parcursul războiului civil sirian.

Începutul lui 2013 a găsit-o pe YMB câștigând putere în Valea Yarmouk. În 2013 YMB a început să se confrunte militar cu Jabhat al-Nusra, gruparea al-Qaeda siriană care deținea puterea în guvernoratul sau muhafazatul Daraa (guvernoratul din partea sud-vestică a Siriei). Acest lucru a dus la asasinarea lui al-Baridi de către al-Nusra în noiembrie 2015. În tot acest timp, gruparea și-a decupat o mică zonă la granița guvernoratului Daraa lângă Înălțimile Golan. YMB a continuat să se detașeze de al-Nusra, în timp ce promova legile islamice conservative.

În 2015, YMB a început implementarea reformelor islamiste prin intermediul politicii islah. Această politică reformatoare a fost implementată sub al-Baridi și a căutat să „corecteze” politicile regimului anterior. Acest lucru includea crearea unui tribunal și a unor forțe de poliție islamice. YMB a schimbat și numele sub-districtului guvernoratului său în Diwan al-Hisba, Diwan reprezentând traducerea regională a denumirii ISIS. Gruparea și-a schimbat chiar și logo-ul pentru a încorpora steagul ISIS. Până la sfârșitul lui 2015 YMB devenise o subgrupă a ISIS-ului, la numai o aruncătură de băț de Israel.

Alianța cu YMB înseamnă că ISIS împarte acum o graniță cu Israelul, însă nu au acționat niciodată în acest sens. Într-unul din discursurile sale, al-Baghdadi a discutat despre Israel, însă referindu-se la zonă doar cu numele de Palestina, probabil pentru a evita o recunoaștere indirectă a statului prin folosirea termenului „Israel”. Al-Baghdadi le-a amintit evreilor din Palestina că ISIS nu i-a uitat. Asemenea mesaje din partea lui al-Baghdadi sunt foarte rare; acesta se presupune că a fost făcut în urma presiunii interne din cadrul ISIS de reafirmare a poziției anti-Israel. Apoi a mers mai departe și a spus „cu ajutorul lui Allah, noi (ISIS) ne apropiem de voi (Israel) în fiecare zi.” Acest lucru este enigmatic, deoarece ISIS are o trupă de luptători înarmați chiar la ușa Israelului, să se apropie și mai mult de atât ar însemna literalmente să se afle în interiorul țării. Deci, de ce ISIS nu a dat curs amenințărilor sale invadând-o?

Este semnificativ mult mai probabil ca ISIS să îl atace pe cel slab, nu pe cel puternic. Deși există niște rapoarte potrivit cărora YMB ar avea o divizie blindată, aceștia încă folosesc în special arme mici și bombe artizanale. În momentul de față ISIS este presat pe toate fronturile; dacă ar trebui să aleagă între a ataca Israelul și o zonă predominant civilă în deja decimata provincie Deir ez-Zur, în mod tradițional ar alege-o pe cea din urmă. Dar asta nu explică reacția sau lipsa de reacție a Israelului la faptul că ISIS controlează un teritoriu atât de amenințător.

YMB a stârnit deja furia internațională. În 2013 a răpit 20 de mediatori filipinezi ai UN pe care i-a ținut prizonieri două săptămâni până să le dea drumul. Însă YMB i-a răpit pe acești mediatori din interiorul teritoriilor ocupate de Israel. Israelul a demonstrat în trecut că este dispus să atace grupări de la granițele sale dacă le-ar fi considerat amenințări.

În timpul războiului civil sirian Israelul a autorizat atacuri aeriene asupra Siriei de multe ori. Însă aceste atacuri nu erau țintite asupra ISIS, nici asupra al-Nusra sau asupra altor grupări jihadiste sunnite. Aceste atacuri au fost îndreptate asupra activelor grupărilor afiliate șiiților, mai ales Hezbollah.

De asemenea, în septembrie 2014 Israelul a doborât un avion de luptă al forțelor aeriene siriene pentru că acesta intrase în spațiul aerian al Golan-ului: pentru prima oară de la războiul arabo-israelian din 1973, IDF ataca armata oficială a Siriei. Israelul a demonstrat în timpul războiului civil sirian că este dispus să-i atace pe cei care îi amenință integritatea teritorială – dar nu pe ISIS.

YMB a intrat pe teritoriul ocupat de Israel și totuși nu s-a raportat niciun fel de conflict între cele două. De fapt, există chiar rapoarte ale Foreign Policy Magazine care susțin că Israelul nu doar că nu a atacat milițiile de la granița Golan-ului, dar le-a și furnizat îngrijiri medicale militanților. Pe parcursul a 14 luni, în jur de 1000 de sirieni au primit îngrijiri medicale, potrivit lt.-colonelului Peter Lerner. Lt.-colonelul a mai adăugat „noi nu facem niciun fel de verificări sau cercetări să vedem de unde sunt sau pentru ce grupare luptă sau dacă sunt civili.”

Pare că există un tratament foarte diferit al facțiunilor rebele din sudul granițelor Înălțimilor Golan față de cele din nord. Dar de ce Israelul, care a autorizat bombardamente multiple asupra grupărilor militante siriene, privește atât de relaxat prezența ISIS în pragul ușii sale?

Israelul nu este concentrat asupra ISIS sau asupra grupărilor sunnite, ci asupra facțiunilor șiite din Siria. Raidurile aeriene au lovit regimul lui Assad susținut de șiiți si gruparea Hezbollah, nu ISIS-ul sau al-Nusra. Corespondența dintre - la vremea respectivă - Secretarul de Stat Hillary Clinton și consilierul politic Jacob Sullivan despre scopurile Israelului în zonă a încercat să explice de ce Israelul ignoră ISIS-ul.

În 2012, la începutul conflictului, Sullivan a spus că există „o latură pozitivă a războiului civil din Siria”. Această așa-zisă „latură pozitivă” a unui război care a costat 400.000 de vieți era aceea că „dacă regimul Assad este răsturnat, Iranul și-ar pierde singurul aliat din Orientul Mijlociu și ar devenit izolat.” Acest lucru ar mulțumi Israelul, care sub guvernul Netanyahu a făcut o obsesie pentru așa-zisa amenințare iraniană. Un război care ar destabiliza aliatul Iranului, Assad, ar fi favorabil intereselor Israelului. Această credință machiavelică ar putea explica de ce ISIS nu face parte din obiectivele sale. Milițiile iraniene șiite sunt preocuparea majoră a Israelului, nu grupările extremiste precum ISIS.

Un important consilier militar al Israelului întrebat despre politica israeliană în războiul civil sirian l-a citat pe Sun Tzu spunând „va învinge acela care știe când să lupte și când să nu lupte”. Aceasta este o tactică împărtășită și de Israel și de ISIS. ISIS știe că este prea slab pentru a lupta cu Israelul și Israelul este preocupat de dușmanii pe care îi consideră cei mai periculoși. Valea Yarmouk este una dintre cele mai disputate granițe din lume, controlată de una dintre cele mai agresive și mai antipatizate forțe armate și se află în vecinătatea unei țări renumite pentru precauția cu privire la siguranța granițelor sale, toate acestea având loc într-o zonă de război în care violența este previzibilă.

În ciuda tuturor acestor lucruri, Valea Yarmouk încă este stăpânită de ISIS, neatinsă de Israel și reprezintă un testament al mașinațiilor complexe, cinice și calculate ale actorilor acestui conflict.

Articolul poate fi citit în original aici: https://www.opendemocracy.net/arab-awakening/sam-brennan/isis-and-israel-on-golan-heights