ISRAELUL ÎȘI CÂNTĂREȘTE BOMBA DEMOGRAFICĂ CE POATE EXPLODA

Zouheir Bahloul, candidatul cu numărul 17 de pe lista Uniunii Zioniste, vorbește în timpul unei conferințe de presă într-o campanie electorală pentru partid. Fotografie de Ahmad Gharabli/AFP Photo.

de Jonathan Cook

Într-o mutare puțin observată, ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman l-a împiedicat săptămâna trecută pe un oficial apropiat de președintele palestinian Mahmoud Abbas să intre în Israel. Mohammed Madani este acuzat de „activitate subversivă” și „terorism politic”. Infracțiunile sale, așa cum le-a definit domnul Lieberman, merită cântărite. Ele sugerează că litigiul Israelului cu palestinienii își poate avea rădăcinile nu atât în chestiuni de securitate, cât în colonialismul european.

Din poziția sa de președinte al comitetului palestinian pentru interacțiune cu societatea israeliană, domnul Madani s-a folosit, lucru de înțeles, de vizitele sale în Israel pentru a întâlni evrei israelieni – dar nu i-a ales pe cei potriviți. El a încercat să deschidă un dialog cu acei evrei cunoscuți în Israel drept Mizrahim sau Sefarzi (evrei orientali), israelienii descendenți ai evreilor care au emigrat din statele arabe după crearea statului Israel în 1948. Astăzi, acești evrei alcătuiesc aproximativ jumătate din populația Israelului. Se știe că președintele Abbas este dornic de a dezvolta legături cu aceștia.

Majoritatea conducătorilor Israelului se identifică drept evrei europeni sau Așkenazi. De la bun început, această elită europeană nu a avut încredere în evreii arabi, privindu-i ca pe o populație „înapoiată” ce ar putea submina pretenția Israelului de a fi un avanpost al vestului „civilizat” în Orientul Mijlociu.

Dar mai ales, Așkenazii s-au temut că într-o zi evreii arabi s-ar putea alia politic cu populația nativă, cu palestinienii. Atunci Așkenazii ar fi depășiți numeric. Sefarzii, care au venit din diverse țări precum Maroc și Iran, aveau mult mai multe în comun cu palestinienii decât cu recent sosiții europeni.

Inițial, fondatorii Israelului au avut de gând să nu-i includă pe evreii arabi în proiectul lor de construire a națiunii. Au fost forțați să-și reconsidere planurile doar pentru că genocidul lui Hitler a lăsat prea puțini evrei „civilizați”. Arhivele dezvăluie faptul că Israelul a pus la cale migrarea multor evrei arabi, atrăgându-i cu promisiuni false sau dirijând operațiuni sub steag-fals pentru instiga suspiciuni în legătură cu ei în țările lor natale. Erau văzuți ca o forță de muncă ieftină și utilă, numai bună pentru a înlocui palestinienii expulzați.

David Ben Gurion, un polonez care a devenit întâiul prim-ministru, a descris Sefarzii în termeni exclusiv negativi, cum ar fi „prostime” sau „rebuturi umane”. Emigranții Sefarzi erau supuși unui program de „dez-arabizare”, presupusa lor înapoiere nefiind tratată diferit față de bolile pe care se presupunea că le aveau.

Documentele arată că armata a dezbătut îndelung dacă noii recruți evrei arabi erau retardați mintal, ceea ce însemna că sunt o cauză pierdută sau pur și simplu erau primitivi, o condiție ce putea fi îmbunătățită în timp. Provocarea Israelului, potrivit lui Ben Gurion, era „de a lupta împotriva spiritului Levantului care corupe indivizii și societatea...Nu dorim ca israelienii să devină arabi.”

Această sarcină nu era ușoară, pentru că, în ciuda unei campanii agresive de expulzare în 1948, Israelul încă includea un număr destul de mare de palestinieni care deveniseră cetățeni. Israelul i-a ținut pe aceștia departe de Sefarzi prin segregare – comunități separate și sisteme educaționale separate. Copiii Sefarzi nu aveau voie să vorbească limba arabă în școlile lor evreiești și erau făcuți să le fie rușine cu obiceiurile înapoiate ale părinților lor.

Întotdeauna existau și unii care rezistau acestor stereotipuri negative. În anii 70, chiar s-a înființat o asociație studențească a Panterelor Negre, numită după grupul militant afro-american din SUA , care dădea glas nevoii de schimbare.

Astăzi, aceste lucruri sunt moarte și îngropate. Un număr mic de Sefarzi s-a alăturat grupului Democratic Rainbow, care se concentrează pe dreptatea socială pentru evreii arabi. Alții au căutat consolare în fundamentalismul religios.

Însă mulți au asimilat ura de sine cultivată de stat față de ei. Mulți votează acum pentru extrema-dreaptă, inclusiv pentru partidul Likud al lui Benjamin Netanyahu, rivalul oficial al partidului Laburist, partidul fondatorilor statului Israel.

Zeloasa platformă anti-palestiniană a partidului Likud s-a dovedit a fi atrăgătoare. Avertismentul lui Netanyahu din ajunul alegerilor: „Turme de arabi ies să voteze” i-a raliat pe votanții Sefarzi de partea Likud-ului și probabil ei l-au reales.

Sefarzi ce urăsc palestinienii pot fi văzuți în fiecare sfârșit de săptămână în tribunele stadionului principalei echipe de fotbal a Ierusalimului, scandând „Moarte arabilor.”

Unul dintre acești Sefarzi, Elor Azaria, un medic al armatei israeliene, pune în practică sloganul acelor ultrași. În martie a fost surprins de camerele de luat vederi ucigând un palestinian care zăcea rănit pe o stradă din Hebron. Domnul Netanyahu și domnul Lieberman i-au luat apărarea.

Așkenazii mai „moderați”, inclusiv comandantul armatei, între timp s-au distanțat de Azaria, temându-se că acțiunea acestuia ar putea dăuna imaginii pe care Israelul o are în Vest.

Dar ura lor față de tot ce e arab nu este mai puțin intensă decât a fondatorilor statului.

Săptămâna trecută, un grup format din generali ai armatei și politicieni Așkenazi care susțin soluția celor două state a făcut public un material video. Acesta prezenta un „scenariu de coșmar” în care palestinienii lăsau jos armele și se îndreptau spre urnele de votare pentru a-l alege pe unul de-al lor primar al Ierusalimului.

Exact acest gen de „terorism politic” l-a împins pe domnul Lieberman să îi interzică domnului Madani  intrarea în Israel. Cu evreii arabi de partea palestinienilor, conflictul cu Israelul s-ar putea termina la urnele de votare. Lucru ce ar fi într-adevăr, subversiv.

Jonathan Cook este un jurnalist independent din Nazareth.

Articolul poate fi citit în original aici: http://www.thenational.ae/opinion/comment/israel-considers-its-demographic-time-bomb

ZELOȚII FLUTURĂ STEAGUL UNEI REVOLUȚII TĂCUTE ÎN ISRAEL

de Jonathan Cook

Într-o mișcare surpriză, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a destituit săptămâna trecută din funcție pe ministrul apărării, Moshe Yaalon. Retrăgându-se din toate funcțiile politice, domnul Yaalon avertizează: „Elemente extremiste și periculoase au pus stăpânire pe Israel.”

Parțial se referea la succesorul său în funcția de ministru al apărării, Avigdor Lieberman, liderul partidului de extremă-dreapta Yisrael Beiteinu, ale cărui răbufniri deja consacrate includ amenințări cu bombardarea Egiptului și decapitarea cetățenilor palestinieni neloiali.

Dar, în aceeași măsură, ceea ce condamnă domnul Yaalon este acel extremism mai aproape de casă și anume cel din interiorul partidului domnului Netanyahu, partidul Likud. Fostul ministru Yaalon intenționează să facă o pauză de politică, după spusele sale. Ca o ironie corespunzătoare, cel care a fost anunțat a-i prelua funcția de MK (Membru al Knessetului) din partea Likud este Yehuda Glick, colonistul fanatic al cărui scop este distrugerea moscheii Al Aqsa din Ierusalim și înlocuirea acesteia cu un templu evreiesc, lucru care ar dinamita întregul Orient Mijlociu.

Rabbinul Yisrael Rosen şi ideile sale iudeo-naziste (de Saleh Al Naami)

[Articolul datează din 18 aprilie 2008. Am considerat că traducerea lui la aproape 1 an de la publicare nu este deloc inutilă, este susceptibil să arunce o lumină nouă asupra agresiunilor la care este supus poporul palestinian în propria ţară. Cei care vor fi tentaţi să pună la îndoială veridicitatea celor relatate sunt rugaţi să încerce să-şi amintească vreo situaţie în care rabbinatul israelian să fi manifestat împotriva genocidului acestor vremuri aceeaşi condamnare vehementă pe care nu o precupeţeşte când vine vorba de negarea Holocaustului. – nota traducătorului.]

« Toţi palestinienii trebuie să fie omorâţi : bărbaţii, femeile, copiii, şi chiar animalele lor. » Aceasta este o opinie religioasă emisă săptămâna trecută de către rabbinul Yisrael Rosen, directorul Institutului Tsomet, un institut religios pentru studenţi şi soldaţi, stabilit de mult timp în coloniile israeliene din Cisiordania. Într-un articol publicat în urmă cu două săptămâni de către numeroase ziare religioase israeliene, şi reluat de ziarul de stânga Haaretz în 26 martie [2008], Rosen afirmă că există elemente în Torah care justifică această atitudine. Rosen, care are autoritate pentru a emite opinii religioase valabile pentru evrei, a scris că palestinienii sunt precum poporul amaleciţilor care atacase triburile evreieşti în vreme ce acestea mergeau spre Ierusalim, sub conducerea lui Moise, după fuga din Egipt. El a mai scris că Domnul a transmis in Torah fundamentul care îi autorizase pe evrei să-i omoare pe amaleciţi, şi că acest fundament a fost recunoscut ca făcând parte din jurisprudenţa evreiască.


Versetul din Torah

Articolul lui Rosen, care a făcut mare vâlvă în Israel, includea următorul verset din Torah : « Anihilaţi-i pe amaleciţi de la început şi până la sfârşit. Omorâţi-i, şi luaţi-le toate posesiunile. Nu le arătaţi nicio milă. Omorâţi-i fără încetare, unul după celălalt. Nu lăsaţi niciun copil, nicio plantă, niciun arbore. Omorâţi-le vitele, cămilele şi măgarii. » Rosen adaugă că amaleciţii nu formează o rasă sau o religie anume, ci regrupează mai degrabă pe toţi cei care-i urăsc pe evrei din motive religioase sau naţionale. Rosen merge până la a aspune că « amaleciţii vor exista atâta timp cât vor fi evrei. În orice epocă, amaleciţii vor ieşi la iveală printre alte rase pentru a-i ataca pe evrei, şi din această cauză războiul împotriva lor trebuie să fie global ». El recomandă aplicarea « judecăţii împotriva amaleciţilor » şi spune că evreii trebuie să pună în operă aplicarea acestei judecăţi în orice epocă, căci este « o poruncă divină ».

Rosen nu ezită să-i definească pe palestinieni ca fiind « amaleciţii epocii noastre ». El scrie : « Cei care omoară studenţi în timp ce aceştia recită Torah, şi trimit rachete asupra oraşului Sderot, care seamănă teroare printre bărbaţi şi femei. Cei care dansează pe sângele vărsat sunt amaleciţii, şi noi trebuie să răspundem cu ură. Trebuie să se extirpe orice urmă de umanitarism în privinţa lor, pentru a ne permite să ieşim victorioşi din această încercare ».


Cei mai mulţi dintre rabbinii din Israel care emit opinii religioase susţin punctele de vedere ale rabbinului Rosen

Adevăratul ultraj este că rabbinii autorizaţi să emită opinii religioase împărtăşesc vederile rabbinului Rosen, aşa cum l-a confirmat ziarul Haaretz. În fruntea tuturor celor care împărtăşesc aceste opinii îl găsim pe rabbinul Mordechai Eliyahu, care reprezintă autoritatea cea mai recunoscută în sânul mişcării religioase din Israel, şi care a fost rabbinul şef al Estului Israelului. Opinia lui Rosen este împărtăşită în egală măsură de către rabbinul Dov Lior, preşedinte al Consiliului Rabbinilor din Iudeea şi Samaria (Cisiordania), şi rabbinul Şmuel Eliyahu, care este rabbinul şef din Safed şi candidat la postul de rabbin şef al Israelului. Un număr de politicieni israelieni şi-au manifestat şi ei aprobarea în această privinţă, inclusiv Uri Lubiansky, primarul Ierusalimului.

Nu există nicio îndoială în Israel în privinţa faptului că atacul unei şcoli religioase în Ierusalim, în urmă cu trei săptămâni, în cursul căreia opt studenţi evrei fură ucişi, a constituit un pivot în privinţa emiterii de opinii religioase de natură rasistă şi pline de ură din partea autorităţilor religioase evreieşti. La o zi după atentatul de la Ierusalim, un număr de rabbini în frunte cu Daniel Satobsky a emis o opinie adresată tinerilor evrei şi « tuturor celor care cred în Torah », conform căreia trebuie să se răzbune pe palestinieni cel mai rapid posibil. O săptămână mai târziu, un grup de rabbini influenţi a emis o opinie religioasă permiţând armatei israeliene să bombardeze zonele civile palestiniene. Această opinie este emisă de către « Asociaţia Rabbinilor de pe Pământul Israelului », şi decretează că legile religioase evreieşti permit bombardarea zonelor palestiniene locuite de civili din momentul în care sunt o sursă a atacurilor împotriva zonelor rezidenţiale evreieşti. Se precizează că « atunci când rezidenţii oraşelor vecine cu implantaţiile şi localităţile evreieşti trimit rachete asupra implantaţiilor evreieşti cu obiectivul de a omorâ sau de a distruge, Torah autorizează trimiterea de rachete asupra surse rachetelor, chiar dacă acolo există civili. »

Opinia în chestiune adaugă că este uneori necesar să se răspundă prin bombardarea imediată a punctelor aflate la originea rachetelor, fără avertizarea prealabilă a populaţiei palestiniene. În urmă cu o săptămână, rabbinul Eliyahu Kinvinsly, care reprezintă a doua mare autoritate religioasă a mişcării ortodoxe, a emis o opinie religioasă care interzice angajarea arabilor, mai cu seamă în şcolile religioase. Această opinie religioasă este legată de o alta, emisă de rabbinul Lior, şi care interzice angajarea arabilor precum şi închirierea de apartamente rezidenţiale în cartierele evreieşti pentru arabi. În scopul întăririi unei atmosfere care să permită organizaţiilor evreieşti extremiste să continue să atace cetăţeni palestinieni, rabbinul Israel Ariel, unul dintre rabbinii cei mai renumiţi din complexul de colonii situat în Cisiordania, a emis recent o opinie religioasă care interzice evreilor religioşi simplicaţi în atacuri împotriva palestinienilor să se prezinte în faţa jurisdicţiilor civile israeliene. Conform acestei opinii, ei trebuie dimpotrivă să solicite prezentarea în faţa tribunalelor religioase ale Torei, care judecă în conformitate cu legile religioase civile.

Ziarul Haaretz a notat că ceea ce rabbinul Ariel încerca să impună prin opinia sa religioasă era deja pus în practică. Primul caz s-a întâmplat la tribunalul din Kfar Saba, care a ordonat eliberarea unei tinere femeie evreice numită Tsevia Teshreal, care atacase un fermier palestinian în inima Cisiordaniei. Şi există autorităţi religioase evreieşti care glorifică crima şi înalţă laude teroriştilor, precum rabbinul Yitzhaq Ginsburg, un mare rabbin în Israel, care a publicat o carte intitulată Baruch, acest erou, în memoria lui Baruch Goldstein, care a comis masacrul de la moscheia Ibrahimi în 1994, atunci când a deschis focul şi a omorât 29 de palestinieni aflaţi în timpul rugăciunii de dimineaţă, în Hebron, în partea de sud a Cisiordaniei. Ginsburg consideră că această acţiune este « onorabilă şi glorioasă ».

Pericolul reprezentat de asemenea opinii religioase este bazat pe faptul că autorităţile religioase care le emit beneficiază de un mare respect printre tinerii religioşi evrei. În vreme ce doar 28% din populaţia Israelului este religioasă, mai bine de 50% dintre israelieni se definesc ca fiind conservatori şi acordă un mare credit opiniilor emise de autorităţile religioase evreieşti. Conform unui studiu efectuat de Departamentul de Ştiinţe sociale al Universităţii Bar Ilan (nota traducătorului : universitate religioasă), mai bine de 90% dintre cei care se consideră religioşi consideră că dacă legile emise de stat sunt fără raport cu conţinutul opiniilor religioase emise de către rabbini, atunci ei trebuie să le ignore pe primele şi să acţioneze conform celor din urmă.

Ceea ce permite acestor opinii religioase rasiste să aibă un impact cu mult mai amplu şi mai aprofundat, este faptul că în cursul ultimului deceniu adepţii curentului religios zionist, care formează 10% din populaţie, au încercat să ia controlul armatei şi al complexului securitar. Ei ajung acolo oferindu-se voluntari pentru a servi în unităţile speciale de luptă. Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene spune că, în vreme ce procentajul de adepţi ai acestui curent este slab în raport cu decupajul democratic al statului, ei reprezintă mai mult de 50% dintre ofiţerii armatei israeliene şi mai mult de 60% dintre comandanţii unităţilor speciale. Conform unui sondaj efectuat de către Centrul Interdisciplinar Herzliya pe lângă ofiţerii şi soldaţii religioşi şi publicat anul trecut, mai mult de 95% dintre ofiţerii şi soldaţii religioşi zic că vor executa ordinele guvernului ales şi ai liderilor din sânul armatei numai dacă sunt adecvate cu opiniile religioase emise de către rabinii influenţi şi autorităţile religioase.


Deputaţii arabi din Knesset denunţă rabbinii extremişti care incită la exterminare

Wasil Taha, un arab membru al Knessetului din partea partidului Tajammu, condus de Azmi Bişara, spune că aceste opinii religioase conduc la crime. El menţionează opiniile religioase emise de mai mulţi rabbini în anii ’90, care au condus la asasinarea primului-ministru Yitzhak Rabin la vremea aceea. El pune întrebarea : « Daca asta se întâmplă atunci când opiniile religioase incită la atacuri împotriva liderilor evrei precum Rabin, care va fi situaţia atunci când acestea vor incita la atacuri împotriva liderilor palestinieni şi a publicului palestinian ? ». « Noi, liderii arabi, am început să ne simţim mai puţin în securitate după acest val de opinii religioase, şi ne dăm seama că această chestiune cere o mare atenţie în timpul deplasărilor noastră, căci suntem siguri că există oameni care caută să pună în operă aceste opinii », a declarat Al Ahram Weekly.

Taha respinge întrebările legate de rolul guvernului şi a responsabililor politici la nivelul unei confruntări cu aceste opinii religioase extremiste, spunând : « Miniştrii guvernului israelian şi ai membrilor Knessetului sunt în competiţie atunci când este vorba de aţâţarea oamenilor împotriva palestinienilor, şi nu ezită să ameninţe cu expulzarea palestinienilor care trăiesc pe propriul lor pământ în Israel şi care dispun de naţionalitatea israeliană în exteriorul frontierelor Israelului exact aşa cum au făcut-o ex-vice-prim-ministrul Avidgor Lieberman şi deputatul Effi Eitam ». El notează că cetăţenii palestinieni din Israel au început să-şi ia puternice măsuri de precauţie de la emiterea acestor opinii religioase, inclusiv măsuri securitare în preajma moscheilor şi a clădirilor publice, informându-i pe oficiali atunci când fac manifestaţii publice, astfel încât membrii acestor organizaţii teroriste evreieşti să fie împiedicaţi să atace participanţii la manifestaţii. Taha indică faptul că păturile populaţiei palestiniene cele mai susceptible să fie atacate sunt cele care locuiesc în sânul diverselor oraşe locuite atât de către evrei cât şi de către arabi, precum Haifa, Jaffa, Lod, Ramle şi Ierusalim.


Influenţa periculoasă a acestor rabbini asupra evreilor zionişti şi a instituţiilor lor

Scriitorul şi cercetătorul palestinian Abdel Hakim Mufid, din oraşul Umm Al Fahem (nota traducătorului : oraş arab în Israel), este de părere că rabbinii au câştigat o influenţă majoră datorită adecvării dintre retorica lor şi cea oficială. Mufid notează că instituţiile israeliene oficiale n-au fost tentate să se opună retoricii « fasciste » exprimată în aceste opinii religioase, şi asta chiar dacă sunt în măsură s-o facă. En indică în Weekly : « Cei mai mulţi dintre rabbinii care emit opinii religioasă de natură tiranică sunt angajaţi oficiali în sânul instituţiilor statului, şi percep pe această bază salarii. Statul nu a încercat să-i responsibilizeze în privinţa emiterii acestor opinii, şi nu a căutat nici să le interzică. »

Mufid precizează că, în vreme ce instituţiile politice oficiale sunt în situaţie de criză, consensul zionist este întărit puternic de aceste opinii religioase. El dă ca exemplu pe cele emise de către rabbinul Meir Kahane la începutul anilor ’80 în vederea justificării apelului său la expulzarea cu forţa a tuturor palestinienilor. Mufid adaugă că Israelul îi încurajează în practică pe toţi cei care omoară palestinieni, şi subliniează modul în care guvernul israelian a tratat cazul recomandărilor formulate de Comisia Orr care a condus o anchetă privitoare la asasinarea a 13 palestinieni deţinători ai naţionalităţii israeliene în octombrie 2000. Guvernul a clasat dosarul, în vreme ce comisia a confirmat că poliţia acţionase cu brutalitate împotriva cetăţenilor de etnie palestiniană. Mufid emite ideea că, ceea ce face ca retorica rasistă a rabbinilor să fie atât de influentă, este tăcerea stângii şi absenţa mobilizării directe pentru a o combate.

Vezi sursa în limba franceză.
http://www.france-palestine.org/imprimersans.php3?id_article=8706