Familia lui Qusai al-Amour, jelindu-l. Foto: Alex Levac
de Gideon Levy
Peretele exterior
al casei sale este acoperit acum de un afiș uriaș cu fotografia sa, întins pe
două etaje. Așa a arătat în ultimele sale clipe: soldații IDF-ului apucându-l
de mâini și de picioare, târându-l de parcă ar fi fost un sac de cartofi, cu
capul lovindu-i-se de toate pietrele. În jur stau aproximativ 10 soldați,
privind impasibili acțiunile colegilor lor.
Imaginea acoperă o
parte din casa îndoliată; întreg satul o poate vedea. Dedesubt se află un mic
text: „Nu spuneți că am fost ucis în copilărie. Îi voi trezi pe cei ce locuiesc
în morminte și voi declanșa o revoluție subterană.”
E imposibil să nu
te emoționeze o astfel de imagine. La fel cum este imposibil să nu te atingă
materialul filmat care documentează această ucidere: focurile de armă trase
într-un aruncător de pietre neînarmat cu altceva, care nu reprezenta un pericol
pentru nimeni, adolescentul de 17 ani zăcând nemișcat și neajutorat la pământ,
soldații împușcându-l cu furie, unul chiar împiedicându-se și căzând pe trupul
lui Qusai al-Amour. Apoi se pot vedea doi soldați încercând să-l ridice, dar le
scapă din mâini și atunci încep să îl târască pe potecă, zgâlțâindu-l și cu
capul lovindu-i-se de toate pietrele.
Este fie mort, fie
pe moarte în etapa aceasta, fiind împușcat de șase ori, acolo între arborii de
măslin. Au tras și cu gloanțe de cauciuc spre Hiyam, sora mai mare a victimei,
când aceasta a încercat să se apropie; este forțată să alerge ca să-și salveze
viața, țipând în timp ce șchiopătează după ce a fost lovită. Mamă a șapte
copii, în vârstă de 40 de ani, a încercat în zadar să-și salveze fratele de
soldați și a fost spitalizată și ea. Iar în fundal, drapelul israelian
alb-albastru flutură pe unul dintre jeep-urile blindate, parcat în apropiere,
pentru gloria eternă a IDF-ului și a statului Israel.
În felul acesta, pe
16 ianuarie, trupele israeliene l-au ucis pe Qusai al-Amour, un elev în clasa a
douăsprezecea din Tuqu, un sat palestinian de 14.000 de locuitori, situat în
estul Betleemului. Qusai s-a trezit târziu în dimineața aceea, din moment ce se
afla în vacanță. Era cel mai tânăr copil al Fatimei, casnică, și al lui Hassan,
un tăietor de piatră; avea 12 frați și surori. Qusai studia științele și visa
să meargă în Algeria să își continue studiile, așa cum au făcut mai mulți
tineri din satul lui. S-a dus să se roage și a părăsit Betleemul pentru a
participa la un workshop de fizică. După aceea, Qusai s-a dus să o viziteze pe
Hiyam, care locuiește aproape de intrarea în sat.
Un turn de pază
fortifiat al armatei a fost instalat în urmă cu patru luni pe drumul de acces
spre Tuqu; oricine intră sau iese din sat este acum observat de soldați. În cele
două săptămâni până în moartea lui Qusai, armata a efectuat deseori raiduri în
sat, ziua și noaptea, pentru a aresta oameni și se pare pentru a-i provoca pe
tineri și pentru a-i abuza pe locuitori. Nu este clar de ce. De când cu erupția
tensiunilor, drumul este presărat cu pietre și resturi carbonizate de
cauciucuri. Pentru ca șoferii să îl parcurgă trebuie să facă slalom.
Tuqu este un sat
combativ; tinerii au început să demonstreze cu câteva luni în urmă pe drumul de
acces de fiecare dată când apăreau soldații, mai ales în zilele de vineri, dar
și în mijlocul săptămânii, chiar dacă într-un număr mai restrâns. În acea zi
fatidică de luni, martorii oculari spun că între 10 și 20 de tineri mascați
stăteau între arborii de măslin de lângă curbura drumului, aruncând cu pietre
spre forțele armate destul de ample care soseau.
La vremea aceea, șeful
consiliului satului, Hatam Sabah, se afla în biroul său din sediul consiliului,
care este prima clădire ce se vede atunci când intri în Tuqu și de la geamurile
ei se zărește întreaga zonă unde au loc ciocnirile de obicei. Sabah se uita pe
fereastră și a observat un mare detașament de trupe IDF, inclusiv soldați
îmbrăcați ca arabii și alte forțe speciale, care au sosit la intrarea în sat. A
avut o premoniție că lucrurile aveau să iasă urât, ne-a spus el luni, când am
venit să investigăm cazul. Că nu era genul de armată obișnuită trimisă în Tuqu.
Sabah le-a ordonat
tuturor angajaților consiliului să meargă acasă și a rămas în clădire cu
directorul său administrativ,Taysir Abu Mafrah. Cei doi bărbați spun că au
văzut șapte vehicule militare plus încă unul deghizat ca vehicul civil. Patru au
intrat în Tuqu și trei au rămas în afara satului. Au văzut și patru drone
ținute de soldați. Era deja evident pentru Sabah și pentru Abu Mafrah că ceva
neobișnuit avea să se întâmple.
Ca de obicei, tinerii
din sat aruncau cu pietre înspre vehiculele blindate, la un ritm de o singură
piatră la câteva minute, deși niciuna nu a lovit pe careva, își aduce aminte
Sabah. El susține că tinerii nu aruncau cocktailuri Molotov, cu excepția unei
singure sticle ce fusese aruncată înspre un jeep și asta numai după ce Qusai
fusese ucis. Șeful consiliului spune că a strigat la tineri să nu mai arunce cu
pietre, deoarece simțea că era ceva îngrijorător în legătură cu toată situația.
Unii dintre ei au fugit. Toată povestea aceasta a durat 15 minute.
Chiar și la
demonstrațiile mari, zgomotoase, din zilele de vineri, soldații nu foloseau
muniție adevărată. Dar dintr-odată, în jurul orei 4 p.m. în acea zi, s-au tras
mai multe rafale de gloanțe adevărate, se pare că toate îndreptate către
tânărul mascat, cu o panglică verde legată în jurul frunții, Qusai al-Amour. Prietenul care
stătea lângă el a fugit. Qusai a căzut la pământ. Soldații au tras în tânărul
rănit. Apoi l-au târât la jeep, unde au încercat să îi acorde ajutor medical. O
ambulanță palestiniană care a sosit pentru a-l ridica de acolo a fost alungată
de soldați.
Potrivit autopsiei
făcute de un medic palestinian, Qusai a fost lovit de șase gloanțe, patru în
piept și două în picioare. A murit din cauza hemoragiei interne. Ceea ce nu se
știe cu certitudine este dacă mai era viu când a fost târât pe jos. Martorii oculari
spun că în timp ce era împușcat, Qusai a îngenunchiat.
Adolescentul a fost
rănit în urmă cu un an de zile de un glonț de cauciuc care i-a lovit piciorul,
tot acolo la intrarea în sat. Cinci luni după aceea, au venit soldații la el
acasă în toiul nopții și l-au arestat. A fost eliberat după 10 zile.
Nepoțica lui, Tala,
în vârstă de 3 ani, se plimbă acum în jurul curții unde sunt adunați
îndoliații, îmbrăcată într-o hăinuță de un roz aprins și ținând cu mândrie un
afiș cu fotografia unchiului ei. Mama îndurerată a lui Qusai al-Amour poartă o
cămașa imprimată cu imaginea fiului ei; tatăl său tocmai s-a întors de la poliția
militară a IDF-ului, unde a dat o declarație pentru departamentul de investigații
criminale.
Nepoata lui Qusai, Tala. Foto: Alex Levac
De ce a ieșit Qusai
să demonstreze din nou și din nou? Șeful consiliului ne spune că tinerii din
sat simt în mod deosebit presiunea uriașă a ocupației: Tuqu este înconjurat de
colonii evreiești și armata în mod particular se face simțită. „Soldații vin în
fiecare noapte să facă arestări.”
Fatima, mama, spune
că fiul ei și-a dorit să fie un shahid Al-Aqsa (un martir pentru cauză). Tatăl îndurerat
adaugă: „Făcea ce fac și ceilalți tineri din sat. Nu s-a dus să atace armata –
armata l-a atacat.”
Când fiul său a
fost omorât, Hassan se afla la muncă. O rudă l-a sunat și inițial i-a spus
jumătate de adevăr: că armata l-a luat pe Qusai.
După ce soldații au
lăsat trupul întins pe asfalt, la picioarele turnului de veghe, Fatima s-a
apropiat, însoțită de mai mulți membri ai familiei. Nu știa dacă e mort sau viu
și își amintește că i-a implorat pe soldați să îl ducă la un spital în Israel.
O femeie soldat a dat-o la o parte. Până la urmă, trupul a fost transportat de
o ambulanță IDF până la o bază militară din apropiere. La ora 5:30 p.m., a
venit după trup o ambulanță de la spitalul Al-Hilal din Hebron și l-a dus la
spitalul Al-Husseini din Beit Jall, în afara Ierusalimului, acolo unde l-au
văzut părinții.
I-a luat patru zile
lui Hassan al-Amour să găsească tăria de a privi filmul uciderii fiului său. S-a
uitat o dată și a spus că nu îl va mai privi niciodată. „Nu mi-a venit să cred
când am văzut video-ul. Au fost și evrei șocați de el. Ce pot să spun – să-mi
văd fiul târât așa? Ce a făcut?”
Locuitorii din Tuqu
sunt convinși că soldații au venit ca să-i pedepsească pentru permanentele
proteste și revolte, pentru a-i da o lecție rebelului sat. Șeful consiliului
local și ceilalți sunt siguri că soldații au venit de data aceasta cu intenția
de a ucide. În plus, Musa Abu Hashhash, experimentatul investigator de teren al
organizației pentru drepturile omului B’Tselem,
atesta că nu este obișnuit ca un singur individ să fie împușcat de un număr de
salve dintr-un pistol Ruger. De obicei, un singur glonț este tras în direcția
picioarelor, pentru a „neutraliza pericolul.” De data aceasta soldații au tras
șase gloanțe, toate în Qusai.
Purtătorul de
cuvânt al IDF-ului a dat următoarea declarație ca răspuns celor de la Haaretz: „În cursul unei dezordini
publice violente implicând în jur de 200 de palestinieni din satul Tuqu și
incluzând aruncări cu pietre și cocktailuri Molotov către forțele de
securitate, un luptător al Poliției de Frontieră a răspuns unui insurgent cu
foc de armă. După verificarea rănii, o unitate IDF și-a făcut loc cu scopul de
a-i oferi ajutor medical imediat. În timp ce soldații evacuau locul, au fost
aruncate pietre într-o manieră care l-ar fi pus în pericol, așa că a fost dus
rapid într-o locație sigură unde s-a început tratamentul medical, la sfârșitul
căruia i s-a declarat moartea. Poliția israeliană a inițiat o anchetă a
incidentului împreună cu departamentul pentru investigații criminale al poliției
militare a IDF.”
În noaptea de după
înmormântare, soldații IDF au efectuat un alt raid în Tuqu. De data aceasta au
arestat trei tineri: Dahlala Habas al-Amour, vărul lui Qusai, Mohammed al-Badan
și Thamer al-Badan. Cei trei încă nu au fost eliberați. În jur de 40 de săteni
din Tuqu se află acum în închisorile israeliene.
Lunea trecută,
exact acum două săptămâni după incident, am văzut un cioban cu turma sa în
același loc în care a căzut Qusai. Văzând mașina israeliană și doi israelieni
ieșind din ea, ciobanul a luat-o la fugă, la fel și turma sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu