de Jonathan Ofir
Israelul le-a impus de la început musulmanilor
o interdicție.
Sigur, noi nu am spus „interdicție pentru
palestinieni”, așa cum nici Trump nu a spus „musulmani.” Dar însemna ce însemna
și încă înseamnă același lucru. Trump și-a exprimat o preferință pentru
creștini, noi am tins să-i preferăm pentru alianțe cinice. În Liban ne-am
folosit de această alianță pentru a crea haos și a masacra palestinieni.
Acum aceste interdicții au atins o dimensiune
astronomică. Din 2003, „cetățenii noștri egali” nici măcar nu se pot căsători
cu cineva din teritoriile ocupate sau din teritoriile și statele „inamice.” Interzicerea unificării familiale, interdicție care îi împiedică pe cetățenii palestinieni
ai Israelului să se căsătorească și să trăiască împreună cu oameni din
Cisiordania, Gaza și alte state „inamice” a fost tot, chipurile, în legătură cu
prevenirea „terorismului” – la fel ca interdicția lui Trump. Dar în 2005,
prim-ministrul de atunci, Ariel Sharon, a comis o indiscreție și a spus că are
legătură cu păstrarea unui „stat evreiesc.” El a afirmat că „Nu există nicio
nevoie pentru a ne ascunde în spatele argumentelor legate de securitate. Nevoia
este existența unui stat evreiesc.”
Și acea interdicție a fost tot „temporară”,
dar am avut grijă să o reînnoim în fiecare an.
Suntem experți în interdicții. Le-am interzis
palestinienilor, despre care am spus că nici măcar nu există, să se reîntoarcă
în casele lor, timp de șapte decenii. Pur și simplu a trebuit s-o facem. Statul
evreiesc, știți voi.
Și da, avem „arabii israelieni” (2/3 din ei se
autodefinesc ca palestinieni), așa cum aveți și voi musulmanii americani. Le-am încercat pe toate, știm exact ce să spunem când ni se pune la îndoială
„democrația evreiască.” Avem până și un Minister al Propagandei care să aibă
grijă de asta, nu glumesc, Ministerul Hasbarei, condus de Gilad Erdan. Lumea nu
prea știe lucrul acesta, pentru că în general îl numim „Ministerul de Afaceri Strategice”
și omitem hasbara, dar este oficial: Ministerul de Afaceri Strategice și
Hasbara. Nu veți prea găsi menționat acest lucru, dar în cazul foarte ciudat în
care apare, cuvântul „hasbara” va fi
tradus ca „diplomație publică” și hasbara pus între paranteze, ca aici. Când intrați
pe site-ul guvernului israelian și căutați ministere, în ebraică scrie „Ministerul
de Afaceri Strategice și Hasbara”, dar în versiunea în limba engleză scrie doar
„Ministerul Afacerilor Strategice.” Cât de convenabil. Lumea nu trebuie să știe.
În același mod, i-am păcălit pe toți făcându-i
să creadă că într-adevăr există naționalitate israeliană, imprimând „cetățenie-israeliană”
pe pașapoartele noastre, dar de fapt israelienii nu există. Sigur, existăm ca popor,
ca cetățeni, dar statul nu este de fapt al cetățenilor lui. Serios, nu există
naționalitatea israeliană. Israelul recunoaște în jur de 130 de „naționalități”
diferite, printre care cea „evreiască” și cea „arabă.” În plus, înregistrează
religia. Deci, într-un caz evreiesc, un cetățean va fi „dublu-evreu” – atât ca
„cetățenie” cât și ca „religie.”
Dacă Israelul pur și simplu ar fi recunoscut
naționalitatea israeliană, a fi evreu s-ar fi redus la religie și atunci Israelul
ar fi fost un stat al cetățenilor egali. Dar asta ar fi o anatemă pentru
Zionism. Sub Zionism, Israelul trebuie să fie statul evreilor, nu statul
israelienilor. Israel este doar un nume de ochii lumii, camuflând denumirea
reală și onestă: „Statul Evreiesc.”
Din moment ce statul este în principal Statul
Evreiesc, noi, „cetățenii” evrei (potrivit Israelului) suntem de fapt singurii
israelieni „adevărați”, dacă e cineva un „israelian adevărat.” Dar asta sună
tare bizar, nu-i așa? Ce ar zice lumea despre această „democrație” dacă ea nici
măcar nu se recunoaște ca „națiune”? Pentru a evita rușinea, guvernul nostru
pur și simplu minte în pașapoartele noastre.
Sunt atâtea pe care Trump și SUA ar putea să
le învețe de la noi – și o fac. Suntem maeștrii înșelătoriei și putem
transforma state-națiuni exclusiviste în „democrații luminate” prin puterea absolută
a propagandei noastre (hasbara). Așa că Netanyahu îl felicită pe Trump pentru zid:
„Un mare succes”, „o idee măreață”. Deja este un succes pentru că nu este un
zid obișnuit, este un zid rasist, la fel ca al nostru. Este o idee măreață
pentru că zidurile sunt specialitatea noastră.
Pe „alți” refugiați îi numim „intruși.” De fapt,
adjunctul ministrului apărării Eli Ben Dahan spune că „nu trebuie să li se
întindă o mână sau să fie scoși din mare și salvați de la înec.” Da, vedeți voi,
el este un evreu ortodox, el știe care sunt valorile evreiești.
Dar acum „Zioniștii liberali” protestează împotriva
lui Trump. Treaba asta nu arată bine, a mers prea departe. Așa că J Street,
Americans for Peace și multe alte organizații care ideologic sunt împotriva
dreptului refugiaților palestinieni de a se reîntoarce, acum varsă lacrimi de
crocodil.
Și peste Atlantic, șefa mișcării laburiste
evreiești (JLM) din UK, Ella Rose, postează pe Twitter împotriva interdicției
emise de Trump: „Toți am fost refugiați odată.” Cât de emoționant. Dar în alte
dăți, Ella Rose nu este atât de blândă și bună. Când Asa Winstanley a expus
anul trecut că Rose a pășit în JLM direct din biroul ei de relații publice al
ambasadei Israelului, Rose a spus că vrea ca el „să moară într-o gaură” și a promis să folosească tehnica
israeliană de luptă „Krav Maga” pentru a o doborî pe Jackie Walker, o membră
laburistă critică la adresa Israelului.
Trump nu este niciun semnal de alarmă pentru
„Zioniștii liberali.” Ei pur și simplu exploatează furia generală pentru A FI în
rândul lumii, pentru a-și mușamaliza rasismul, pentru a estompa faptul că
dragul lor stat evreiesc este în fața lui Trump în atât de multe moduri și că
ei l-au susținut dintotdeauna. Poate că nici nu își dau seama. Și nici nu putem
să-i învinovățim prea mult, pentru că, așa cum a spus odată fostul director al
serviciului de informații militare, generalul maior Shlomo Gazit, „problema cu
noi israelienii este că am devenit victimele propriei noastre propagande.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu